Parerea proletarului

Mare bătălie, mare! Campionatul Mondial de Fotbal, unde se joaca cu picioarele, are un concurent in lumea celor care se joaca cu ideile. Se confrunta in spaţiul virtual, prin reprezentanţii lor, intelectualii de sus cu intelectualii de mijloc. Întreaga dezbatere pleacă de la o recenta apariţie editoriala colectiva; cartea se numeşte Idolii forului.

Dezbaterea, ca si cartea, caută un răspuns la întrebarea “Cine este mai autorizat sa-si dea cu părerea in spaţiul public despre societate si politica “. Doua posibilităţi exclusive sunt contrapuse. De o parte, s-ar afla enciclopedistul adică cel care ştie nimic despre toate – in frumoasa tradiţie româneasca. De cealaltă parte, autorii cărţii il plasează pe specialist – adică cel care ştie totul despre nimic – conform tradiţiei altora. Ultimul este prezentat drept alternativa pentru o necesara reînnoire culturala.

Pentru cei neiniţiaţi, intelectualii de care se face vorbire nu sunt oamenii de ştiinţa, scriitorii, eseiştii, filosofii, mai mult sau mai puţin cultivaţi, mai mult sau mai puţin specializaţi dar aflaţi în exerciţiul activităţii lor profesionale sau vocaţionale; problema este intelectualul public.

Imediat, unii participanţi la discuţie reduc totul la o înfruntare intre pro-băsescieni si anti-băsescieni; aceasta nu este singura legătură cu politica. Evident, simplificarea este păguboasa pentru ca se renunţa astfel la confruntarea intre idei si se trece la una intre persoane.

Cei de sus, elitele, ar fi intelectualii cu succes de librărie care gravitează in jurul puterii şi toata lumea ştie unde se afla puterea; unii ştiu si cine sunt aceşti intelectuali de serviciu; cei ce ştiu ce idei susţin aceştia nu chiar atât de mulţi pe cat se crede… Oricum, ei sunt monştrii sacri ai vieţii culturale actuale; ei nu participa direct la dezbatere. Suporterii, oripilaţi de impietatea atitudinii critice faţă de idolii lor, scot insa vuvuzele către ceilalţi; exponenţii clasei de mijloc intelectuale sunt acuzaţi ca ar fi plini de venin întrucât au fost excluşi sau nu au fost acceptaţi la masa cu bunatati a puterii. Chiar daca nu au dreptate, in spaţiul dezbaterilor se lansează o bănuiala – ca pentru intelectualii noştri, admiraţia unora fata de cei care deţin puterea este depăşita doar de dorinţa celorlalţi de a o obţine. Periculoasa bănuiala!

Personalizarea excesiva este, probabil, doar impresia mea greşita; logica este obligatorie pentru categoriile intelectuale si neintelectuale dotate cu gândire raţionala iar aceasta nu accepta atacurile la persoana; le considera sofisme…

O alta eroare nu este insa doar o impresie si am suspiciunea ca este intenţionata. Criteriul in baza căruia se judeca legitimitatea opiniei exprimate este total irelevant. Intelectualul în sens socio-politic nu poate fi definit prin tipul de cunoaştere pe care o deţine (mai generală sau mai specializată); definitoriu este ce face cu dansa; nu organul, ci funcţia creează intelectualul public.

Nu va grăbiţi sa mă acuzaţi; nu vreau sa spun ca cei care ocupa vremelnice poziţii in ierarhiile puterii lumeşti ar deveni prin asta intelectuali, chiar daca eticheta se lipeşte mai uşor, zic gurile rele.

Intelectualul public este cel care-si foloseşte cunoaşterea pentru a se opune puterii opresive sau abuzive si a apăra ideile sau valorile puse in pericol – el luptă pentru libertate, egalitate, dreptate. In aceasta lupta in câmp deschis arma utilizata este Adevărul. Lupta in tranşee a disidenţilor post factum nu intra în această categorie pentru că nu a fost act public; uneori, nici act. Adevărurile servesc toate.

Pot fi utile cunoştinţe de cultura generală pentru a dovedi ca lucrurile nu au fost peste tot sau întotdeauna la fel şi a întreţine o idee – starea care nu ne place poate fi schimbata; daca altădată sau în alt loc s-a putut, exista o speranţa. Se pot folosi si cunoştinţe foarte specifice, din domenii mai înguste, daca ele servesc pentru a denunţa sau împiedica mistificările si manipulările prin care un regim politic opresiv isi maschează mecanismul de funcţionare. Primul intelectual în acest sens este considerat Zola; nu pentru că a scris zeci de romane remarcabile, ci pentru o singură pagina – cea în care îndrăzneşte să se ridice împotriva Puterii şi să spună „Acuz!”; a făcut-o pentru a apăra un om în faţa copleşitoarei autoritati a armatei, cu orice risc; este vorba de afacerea Dreyfus.

Intelectualul public, acolo unde el există, este un produs al democraţiei, profund ataşat valorilor acesteia. La noi nu este cazul. Intelectualii – de sus sau de mijloc – se cred proprietarii cunoaşterii si vor sa ia in stăpânire poporul, care ar fi prost; pentru presupusa stare a poporului nu-si asuma nici o responsabilitate.

Este adevărat ca elitele au funcţionat in tranziţia noastră culturala ca un monopol care a filtrat orice idee diferita care a apărut pe piaţa ideilor; chiar si orice carte diferita din librăriile lor. Miza întregii dezbateri este insa doar instituirea rotaţiei, nu crearea alternativei.

În politică, mimăm democraţia; in loc de alternativa politica reala avem rotaţia la putere a partidelor care primesc votul pe criteriul răului cel mai mic; drept urmare, mica este si diferenţa intre ele când ajung la putere… Observ ca si in spaţiul cultural mimam dezbaterea autentica ca sa cream iluzia normalităţii; alternativa culturala se exclude. Părerea proletarului…

Post Scriptum

Bineînţeles ca, intr-un glas, cei de sus si cei de mijloc vor spune ca eu nu pot sa-mi dau cu părerea; comunitatea intelectuala “serioasa” nu mă recunoaşte ca legitima; sunt doar o “curiozitate” (sic!). Am si bănuiala ca vreo cativa nu cred asta si mă întreb, ca prostu’, ce caută ei acolo…

41 Replies to “Parerea proletarului”

  • Sorin Adam Matei

    Ba nicidecum, cred cu toată tăria că voci cum este a dvs. sunt binevenite în spațiul public. Cât despre poziția noastră, vezi și situl htpp://idolii.com.

  • N. Raducanu

    Cred ca e prilejul sa reiau aici cele scrise pe blogul meu acum vreo doi ani:

    Ce este oare un om ce poarta, fara sa se jeneze, numele de intelectual ? El nu este desigur numai cel care a citit mult, desi aceasta e si ea una din trasaturile sale. Nu este nici omul ce se crede in posesia adevarului si arata semenilor sai – de la amvon sau de la tribuna – unde este ascuns dusmanul ce impiedica schimbarea in bine a lumii, desi un angajament politic sau moral este deseori si el un apanaj al intelectualului veritabil.

    Jean Paul Sartre credea ca o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. El spunea ca „un intelectual este cineva care e fidel unui ansamblu politic si social, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber“. Regis Debray sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel ce are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. Dar, atentie, spunea el, caci „intelectualul de azi, cel ce apare la televiziune si in pagini de ziare, a devenit portavocea elitelor politice si economice. Acest intelectual nu mai rosteste adevarul, caci adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual cu mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja. El insa nu mai e prin asta un intelectual veritabil.“
    Mi se pare ca tocmai de asemenea „intelectuali“ suntem inconjurati noi astazi, adica de cei ce fac cu alte mijloace jocul celor aflati la putere, de cei care in spatiul culturii sunt avocatii noilor boieri ai politicii. Se petrec lucruri ciudate cu intelectualitatea de astazi. Odinioara, atat la noi cat si in alte tari, una din datoriile de onoare ale scriitorului ce nu isi punea vocatia in slujba divertismentului cititorului, era sa ia, cu talentul sau, apararea celor multi si oropsiti. A desvalui nedreptatile cele mai strigatoare ale unei societati imperfecte, a pune cu pana sa la stalpul infamiei pe cei ce asupreau fara mila taranul, muncitorul, micul functionar, pe cei ce smulgeau painea de la gura copiilor infometati, a celor ce constrangeau pensionarii la sinucidere, iar femeile – la prostitutie,era nu numai mesajul operei lui Charles Dickens, Lev Tolstoi, Upton Sinclair, Emil Zola, Heinrich Böll, ci si al lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, I.Al. Bratescu-Voinesti, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, s.a. si m-am gandit numai la opera lor antebelica. Dar si astazi in occident, scriitori ca Umberto Eco, Saramago, Günter Grass, Nadine Gordimer, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, nu se sfiesc sa-si afirme opiniile politice de stanga, uneori chiar radicale. Aceasta traditie a scriitorului umanist, ce isi ridica cu indignare glasul in apararea omului slab, pare ca a disparut astazi la noi. Oare s-au evaporat si abuzurile, nedreptatile, infractiunile nepedepsite, ticalosiile nesanctionate, inegalitatile tipatoare, ce ar justifica aceasta atitudine idilica ? Situatia este din contra alta : analizele sociologice arata ca mizeria crunta cuprinde cca. 15 % din populatie, iar inegalitatea e in crestere in societatea noastra. Atunci de ce aceasta tacere asurzitoare ? Un raspuns ar fi ca, in societatea de piata, in care fondurile alocate prin buget culturii sunt minime, multi oameni de litere isi pun condeiul in slujba unor idei in care nu cred, doar pentru a supravietui. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem insa este daca mai exista la noi acea constiinta a natiunii, acea sira a spinarii morala, care ar trebui sa impiedice pe intelectual sa-si negocieze atat de jos autoritatea numelui punandu-l in slujba unor cauze dubioase.
    Daca stanga si dreapta sunt notiuni cu precadere politice, esenta lor strabate si in alte domenii, ca de pilda filosofia, literatura sau arta. A afla daca o persoana e de stanga sau de dreapta nu necesita cunoasterea partidului cu care a votat la ultimele alegeri, ci mai curand ce opinii are cu privire la un ansamblu de probleme ce nu sunt legate de preferintele pentru diversi politicieni. Si anume : parerea despre discrepanta crescanda intre saraci si bogati, atitudinea fata de principiul egalitatii (pentru femei, pentru minoritati, pentru oameni de orice origine sociala), aprecierea gradului de protectie a naturii, conditiile in care se asigura sanatatea populatiei, progresele sau regresele in invatamantul public, pareri despre politica mondiala si despre principalii sai actori (SUA, UE, Rusia, China etc). In fine exista uneori o sensibilitate de stanga, un „Weltanschauung“ de stanga, chiar si la persoane ce apoi, conjunctural, isi dau votul celor de dreapta. Pentru a nu si-i indeparta pe acestia, partidele liberaliste practica fara jena, in momentele de criza, un discurs cu tenta stangista.
    Intelectualul de stanga respinge ideea, tot mai frecvent repetata, ca astazi nu ar mai exista deosebiri esentiale intre stanga si dreapta, sub pretextul ca recunoasterea unanima a virtutilor pietii, i-ar fi facut pe toti mai mult sau mai putin liberali. Delimitandu-se de politica autoritarista a dictaturilor comuniste ce au compromis valorile socialismului, stanga moderna are in centrul preocuparilor sale apararea drepturilor cetateanului, justitia sociala, nediscriminarea oamenilor dupa rasa, nationalitate sau sex. Idealurile stangii nu pot fi indeplinite decat intr-o societate democratica, in care consultarea desvaluie aspiratiile poporului, iar cucerirea puterii nu este un scop in sine, ci calea prin care aceste aspiratii pot fi traduse in viata. Stanga se opune dreptei ce doreste reducerea la minim a rolului statului, adica faurirea unei societati in care politicul sa stea in slujba economicului, dar totodata este impotriva exagerarii rolului statului, asa cum fac cei ce doresc un stat autoritar avand in frunte un sef atotstiutor si atotputernic. Dar stanga se opune si populismului, cu discurs demagogic, nationalist si mistic religios. Stanga moderna nu este egalitarist-nivelatoare ca in comunism, ci sustine o egalitate reala de sanse pentru toti cetatenii. Omul de stanga nu mai este internationalist , deoarece internationalismul a fost tradus in viata de marile concerne multinationale, ce promoveaza aspecte negative ale globalizarii. Dar el este patriot, caci isi iubeste tara si nu-i intelege pe cei ce contesta calitatile acestui popor.
    Criticii stangii recurg deseori la argumentul facil al identificarii ei cu comunismul, atribuindu-i crimele gulagului. Insa comunismul sovietic, dupa cum a aratat istoria, nu era decat un socialism degenerat ce capatase trasaturi opresive, cu interzicerea libertatilor individuale si colective, fapt pentru care a si fost respins de popor. Astazi partidele de stanga, chiar si cele ce si-au mentinut denumirea de comuniste, au evoluat, recunoscand virtutile economiei sociale de piata sau ale parlamentarismului democratic. A fi astazi de stanga inseamna, printre altele, si a respinge reintoarcerea la experimentul comunist.
    Stanga moderna se opune capitalismului salbatec, dar nu capitalismului in general, si sustine o politica ce urmareste imblanzirea lui. Stanga crede in libertatea de expresie, doreste desvaluirea in mass-media a racilelor unei societati imperfecte, dar este critica fata de modul abuziv in care se foloseste aceasta libertate pentru manipularea opiniei publice in interese de grup sau personale. Stanga este singura miscare politica capabila sa lupte cu sinceritate impotriva saraciei. Ea este principial contra razboiului, dar nu este pacifista, adica prefera rezolvarea conflictelor mondiale prin tratative, iar nu prin exercitarea fortei. In fine, omul de stanga intelege ca pentru progresul societatii e nevoie permanent de un dublu compromis : intre capital si munca pe de o parte, si intre stat si piata, pe de alta parte.

  • goe

    Oglinda oglinjoara, care e cel mai intelectual din tara? – din ciclul “tara arde si intelectualul se fardeaza”

  • gabicretu

    @Pentru toti si fiecare!
    1. Consider dezbaterea (aceasta) de dorit si sanatoasa pentru viata noastra culturala si nu numai; este un pas asteptat spre normalitate intr-o lume in care a dominat monologul; mai bine zis, monologul monopolist si cateva voci mici si mijlocii, acoperite de muzica dominanta. Cred ca ar trebui sa se desfasoare pe o platforma mai larga – PUBLICA in sensul tare.
    2. Imi mentin ideea ca autenticul dialog trebui sa includa alternativa, nu sa o excluda. Nu ma refer la accesul “fizic”; puteam foarte bine si eu si RN sa intram pe Hotnews sau pe situl recomandat de autor si sa comentam; ideile nostre trebuie sa intre in joc. S-ar putea descoperi ca sunt multe “curiozitaţi” pe lume, chiar daca in SUA densitatea pe metru patrat este mai mica. Chiar, am citit recent, nu mai stiu unde dar pe net, un articol care se intreba care este next generation de intelectuali in State (dupa ce cei din generatia lui Chomsky vor fi disparut cu totii); foarte optimist nu parea…
    3. Mai ales in situatie de criza trebuie mentinute si create spatiile de normalitate – trebuie sa gandim critic sau sa imaginam, sa ne sarutam fiinta iubita si sa ne vizitam prietenii; este o capcana pe care trebuie sa o evitam iar pe sapatorii ei sa-i ignoram – NICIO PERSOANA NU TREBUIE SA ACCEPTE SA TREACA DE LA CRIZA ECONOMICA (fie si globala sau generalizata) LA CRIZA INTEGRALA! Unii se freaca pe burta de fericire cand vad asta; nici nu stiti cat de usor se transforma in turmna un popor nefericit si cu gandirea intepenita; mult mai repede decat unul flamand…

  • Peter Gluck

    Pe scurt- dupa parerea mea un intelectual este o tanti sau un nenea
    care: “cauta sa rezolve problemele lumii folosind ideile sale.”
    ! Doua cuvinte sunt aici mai mult ca definitorii “rezolve” si “sale”
    Deci adevaratul intelectual NU este un incurca-lume si nu e un epigon.

    Mi-am spus parerea despre intelectuali in:
    http://info.kappa.ro/index.php?pag=numar&numar=213 si http://info.kappa.ro/index.php?pag=numar&numar=214

    Pot discuta tema exterm de obiectiv, fiind inginer si fiind lipsit de ambitia de a parea omniscient.
    Joi este ziua cand in Info Kappa, Cautare trebuie sa depasesc limita de 100 de linkuri si sunt doar la 78 deci trebuie sa vanez linkuri intens.
    Dar voi reveni tema ma pasioneaza, disputa de acum mi-e cunoscuta din
    Hotnews.

  • gabicretu

    @ ca sa nu ne intoarcem la pacatosii fondatori ai speciei, va reamintesc inceputul dezbaterii noastre (mai putin personalizata decat cea actuala la care ma refer)
    http://www.gabrielacretu.ro/unde-se-ascund-intelectualii.html

  • Bibliotecaru

    Dar ceva filosofie politică nu discutăm şi noi?

  • gabicretu

    @Biblio,
    Stabileste lista intrebarilor. Noi vom reflecta imediat asupra lor, ca filosofi ce suntem…(sic!)

  • Bibliotecaru

    1. Adevărul Politic (minciuna politică) şi condiţionarea lui.
    2. Construirea unui sistem social în care politica nu-şi poate urma propriile interese
    3. Raportul dintre costurile sociale şi satisfacerea nevoii sociale
    4. Raportarea principiilor dreptului penal şi civil în sfera legislativă
    5. Limitarea libertăţilor în scopul protejării interesului naţional (amestecarea interesului naţional cu interesul privat al liderilor)

  • gabicretu

    @Biblio,
    1. Nu cred ca politica tine de domeniul adevarului si falsului (viceversa, de fapt). Este un domeniu al valorizarii morale (politica buna si pentru cine, politica rea si pentru cati…); este o zona a reusitei si esecului, de asemenea.
    Dar pentru a discuta asta trebuie sa avem un proiect politic propus ca sa-l evaluam, sa apreciem oportunitatea mijloacelor de a-l pune in practica, etc…
    Reactiile la problemele care apar nu se cheama chiar politica (este ca o prelungire a functiei adaptative din viata noastra biologica).

    Daca intrebarea viza altceva – onestitatea sau lipsa de onestitate si sinceritate a actorilor politici – bineinteles ca se poate discuta. Chiar este o tema foarte buna pentru societatile liberale (care merg pe principiul celui mai mic rau…)
    Eu cred insa ca se poate face si o politica onesta pentru a alege si construi o lume mai buna; minimizarea raului nu este visul vietii mele…

  • ileana

    N-am carnet de sofer. Asta imi da ocazia ca ,atunci cind sint in masina ,de fapt sa stau si sa cuget ,iar spatiul din dreapta-stinga mea sa se deplaseze,antrenindu-ma in viziuni si revelatii intelectual -revolutionare despre sate si oameni care trec pe linga hubloul meu .
    Contemplu astazi un sat aflat la distanta de soseaua europeana ,un sat de lipoveni ,care ma inspira,ca mi se face rau de adincimea la care ajung cu gindul.
    As vrea sa va fac sa primiti macar pentru o clipa aceasta imagine a lumii noi ,creatie deplina a intelectualilor din toate timpurile.Prin lipovenii de astazi ,am strapuns bariera si am inteles ca mizeria groasa care ne acopera vine din tentatia progresului ,care nu-i decit o capcana menita sa ne termine ,cel putin spiritual .Nu cred ca ne tragem din maimuta ,insa cred ca avem potential sa devenim.
    Cu fiecare editie a premiilor Nobel ,vad mai aproape Era Intunecata .Lipovenii din Manolea,plinitori ai armoniei Dumnezeiesti , ma ajuta sa inteleg cit de tragica este conditia umana ,condusa pe culmi de progres si civilizatie de avangarda intelectuala.N-am deviat de la subiect.

  • Bibliotecaru

    Eu mă refer la funcţia politică.

    Politicianul nu este, prin definiţie, un “meseriaş”, adică o sumă de aptitudini şi talente. Politicianul reprezintă, pe lângă capacitatea umană, o interfaţă.

    În mod normal, şi aş sublinia normal, un politician care spune ceva în mass-media ar trebui preluat ca dovadă irefutabilă. În mod normal nimeni nu ar trebui să se îndoiască de ceea ce spune un politician, nici când acuză un alt politician, nici când vorbeşte în campania electorală, nici când îşi expună o părere în Parlament, nici când motivează o anumită lege.

    Pentru un om politic adevărul nu este o alegere, ci ceva impus. Eu nu pot să-l ascult pe premier spunând că nu se vor tăia pensiile şi salariile şi, câteva luni mai târziu acesta să spună că se taie pensiile şi salariile.

    Repet, funcţia politică nu poate exista cu efectul social scontat dacă este în afara adevărului. Nu vorbesc aici despre onestitate, vorbesc despre adevărul afirmat de politician ca instrument social şi ca mijloc de lucru al politicii.

    Societatea nu are un mecanism de eliminare a politicienilor disfuncţionali. Adevărul este o problemă, una dintre ele, care se descoperă relativ uşor. Cetăţenii însă nu pot sancţiona un om politic din două motive… poate chiar trei:

    1. Independenţii nu există. Cei care ar putea exista, de exemplu domnul Cernea (căi mai recent), este rapid stopat de partidele politice. Cetăţeanul nu poate alege pe cine doreşte, ci doar din cei propuşi de partide.

    Este evident că atunci când în cursă pentru un loc sunt practic 4 candidaţi de la cele patru partide care contează, partidele nu sunt într-o competiţie reală cu cineva cu adevărat pregătit de care să se teamă. Propun şi ei pe cei mai cunoscuţi, “publicul” TV votează şi ei pe cei mai cunoscuţi, cineva este ales. Bătaia adevărată nu este în alegeri, ci în partid pentru a fi desemnat în colegiul mai bun. Sancţiunea prin vot nu este posibilă pentru că alegerea este nu pentru cineva ci dintre câteva soluţii.

    2. Cetăţenii nu pot ieşi în stradă pentru a da jos un politician. Această formă de protest a mers la revoluţie, unde manifestaţia a produs frică lui Ceauşescu pentru că reprezenta un moment de noutate. Astăzi ieşirea în stradă este o ştire importantă dar nu de importanţă… mai mult, ceva uşor şi bine de speculat media. De altfel şi manifestaţiile sunt făcute astfel încât să dea bine pe TV.

    3. Cetăţenii nu mai au o voce, pentru că politica nu-i mai reprezintă decât în discurs. În realitate clasa politică ia deciziile cele mai convenabile pentru liderii de partid (nici măcar pentru întregul partid).

    Adevărul este cel care eliberează şi o spune Mântuitorul. Minciuna este foarte profundă pentru că începe de la faptul că politicianul spune că scopul lui este cetăţeanul şi totuşi scopul lui este dezvoltarea unor curente favorabile pentru lideri de partid şi acel network de interese. Reforma clasei politice despre care se tot vorbeşte, tocmai aceasta este, sau ar trebui să fie, revenirea la adevăr, eliminarea rolului prefăcut al politicii, semnalizăm preocuparea şi deschidem larg buzunarele ca să intre interesele trebuiesc înlocuite cu rolul iniţial al politicii, politica trebuie să fie portavocea intereselor unui grup care nu este chiar grupul politic. Politica care nu serveşte cetăţeanului, nu serveşte nici societăţii.

    Eu îmi puneam o întrebare simplă. În ziua de astăzi există aproape în fiecare săptămână o mare problemă juridică. Dintre cele mai recente sunt neconstituţionalitatea celor două legi pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea şi votul pentru judecătorul CCR din Camera Deputaţilor. Pe bună dreptate se poate spune că aceste probleme au un iz de controversă, sau, mai bine zis, există loc de controversă. De ce spun că această controversă nu are legătură nici cu adevărul şi nici cu cetăţeanul. Pentru că dacă o problemă poate fi 50% într-un fel şi 50% în celălalt fel, atunci ar fi normal ca aceste procente să fie cam aceleaşi în masa clasei politice. Or nu este aşa. Fiecare partid are un punct de vedere oficial comun. Nu vei vedea un partid împărţit în două, tot partidul are aceiaşi opinie. Asta înseamnă deja minciună pentru că această controversă nu mai defineşte o incertitudine, ci un interes.

    Acum sper că am fost ceva mai clar.

  • Bibliotecaru

    @ ileana
    Am să vă spun o mică curiozitate pe care, poate, o cunoaşteţi. Fiecare casă de lipoveni are, pe peretele dinspre răsărit, cel puţin o icoană. Există obiceiul ca atunci când intri într-o casă de lipoveni, mai întâi să te duci la icoană, să te închini, şi apoi să spui bună ziua.
    Este o raportare la spirit care se pierde în comunităţile aglomerate, de aceea lipoveni încă îşi păstrează fiinţa pe care românii au început să o piardă.

    Era întunecată a început în momentul în care oamenii au fost nevoiţi să fie mai înghesuiţi decât permite spaţiul vital al fiecăruia. Problemele omenirii încep din momentul în care populaţia globului a trecut de primul miliard. Rezolvarea supra-populării a condus fie la război, fie la evoluţia tehnico-industrială, producţia de masă… fie crizele. Dacă observaţi populaţia României este în continuă scădere deşi nivelul PIB-ului…

  • gabicretu

    @Pentru a face filosofie, exemplul romanesc nu este chiar cel mai util; exemplele, in general…
    Eu am inceput, in zilele mele proaste, care sunt din ce in ce mai multe, sa gandesc ca o majoritate semnificativa nu doreste ca la putere sa ajunga politicieni onesti (sau mai “profesionisti”); majoritatea se imparte in doua categorii – cei care vor doar ca la putere sa ajunga “hotii nostri” si sa pice “hotii lor” si cei carora nici nu le pasa care hoti sunt la putere atat timp cat impart si cu ei prada.

    Revenind la minoritatile care isi pun probleme filosofice, cred ca trebuie sa facem niste distinctii;exista multe feluri de …inexactitati:
    – adevaruri care-si pierd adevarul pentru ca s-a schimbat lumea intre timp
    – expresii ale nestiintei (sunt unii care vorbesc despre lucruri pe care nu le stapanesc, desi ar trebui; faptul ca sunt contrazisi de realitate este perfect normal)
    – minciuna prin omisiune, ca cea despre care vorbea dl ministru Berceanu mai zilele trecute
    – minciuna afirmativa, cu intentie (ca cele spuse de dl presedinte in campanie)
    Desi efectele pentru cetateni sunt aceleasi, sanctiunea meritata este diferita si culpa morala, de asemenea…

    Cetateanul intr-o democratie nu este chiar atat de neputincios, cu toate limitele acesteia;
    – trebuie sa voteze in cunostinta de cauza, nu dupa ureche…
    – trebuie sa participe si sa se implice in toate formele de control pe parcurs (votul este doar sanctiune, pozitiva sau negativa)
    – cand nu are reala alternativa pentru ca ceea ce i se propune este sa aleaga cel mai mic rau, strange semnaturi pentru a prezenta candidatul pe care-l considera mai bun, se aduna si fac un partid, o asociatie civica, orice…
    – la limita, iese in strada…

  • Bibliotecaru

    @ Gabriela Creţu

    Cele ce le spuneţi sunt evident adevărate. Problema este că în timp ce un om politic poate studia pentru a vedea ce este adevărat, ce este normal, ce ar trebui să se întâmple… cetăţeanul nu-şi poate permite acest lux al cunoaşterii structurate. Unul dintre motivele care construiesc legea conducerii politice a statului este tocmai că politica are îndatorirea de a defini o societate funcţională. Politica are rolul de a spune cetăţeanului ce trebuie să facă pentru a-şi îndeplini rolul civic, să-i explice care este rostul votului său şi că trebuie să voteze ceva anume legat de interesul său pentru a se îndeplini serviciul democratic şi nu carisme sau găleţi, dar şi când şi unde trebuie să se adreseze când are o problemă, modalitatea prin care politica poate să rezolve lucrurile…

    Nu vi s-a întâmplat, pe perioada când eraţi parlamentar european, să vi se reproşeze că nu sunt drumuri în România? Cetăţeanul nu mai ştie care este rostul instituţiilor statului şi atunci aruncă în poala politicianului toate pisicile moarte pe care le găseşte, indiferent cui aparţin. Politicianul, în loc să lămurească întreaga situaţie, această “lămurire” fiind o prerogativă a politicii, vine în campania electorală şi promite scăderea şomajului, refacerea drumurilor, creşterea nivelului de trai… De ce nu vin candidaţii pentru Parlament cu proiectele de legi pe care şi le propun pe următorii patru ani? Parlamentarii trebuie să legifereze şi totuşi proiectele legislative sunt ultimul lucru discutat în campania pentru alegerile parlamentare.

    Despre “filosofia” asta vorbesc eu, despre rolul politicii de a învăţata cetăţeanul relativ la modul de funcţionare a societăţii. Avem o societate şi nicăieri nu există instrucţiune de folosire, modul NORMAL de funcţionare. Din păcate se observă cu ochiul liber că cei mai mulţi dintre politicieni nu au nici ei aceste cunoştinţe. Fiecare îşi dă cu părerea funcţie de ce a mai citit, sau de ce i-a mai ajuns la ureche de la partid, din ziare… De aceea spun că oamenii politici care au o pregătire în filosofie, în ştiinţe politice, în sociologie, în psihologia maselor, în managementul resursei umane… ar trebui să facă un efort de realizare a unei doctrine pentru societatea românească astfel ca omul să înveţe, cetăţean şi politician, în timp de decenii chiar, care este rostul fiecărei instituţii, ce drepturi are ca cetăţean, ce obligaţii are ca cetăţean, ce trebuie să ceară de la fiecare ales sau numit… Pe scurt, să ştie cum să trăiască în societate.

    Iată de ce vorbesc despre aceste lucruri de mulţi ani (prea mulţi), de ce spun că trebuie să existe în fiecare partid un grup care să elaboreze doctrina partidului, că trebuie să existe o universitate care să pregătească politicieni, o universitate nu “de uz general”, ci cu specific pe probleme de guvernare, adică drept, administraţie, apărare, diplomaţie, macro-economie… în interdisciplinaritatea lor necesară unei clase politice pregătite şi profesioniste. Eternele discuţii politice sunt absolut normale atâta timp cât nu există o şcoală care să pregătească unitar pe toţi oamenii politici.

    Este absolut incredibil. Suntem învăţaţi ce a vrut să zică Eminescu în nu ştiu ce poezie (deşi poezia ar trebui să vorbească fiecăruia altfel), dar nu ştim ce se înţelege în Constituţie prin “votul majorităţii”.

    Dacă după 20 de ani de trecere prin semi sau pseudo-democraţie s-a ajuns ca singura soluţie să fie ieşirea oamenilor în stradă (cu mult mai puţin efect decât la revoluţie), nu am avansat în istorie, ci am mers cu mult înapoi.

  • gabicretu

    @Biblio,
    Exista un interes concertat si concentrat ca cetateanul sa nu devina cetatean. Personajul mai saracut la minte si mai flamand la stomac numit consumator este suficient; in plus, capitalismul transnational are nevoie si de unii pentru muncile grele, nu doar de destepti.

    Dincolo de asta, sunt mai multe aspecte de luat in considerare:
    – scoala, care trebuie sa construiasca baza generala; rolul stiintelor socio-umane si istoriei a scazut permanent si nimeni nu a protestat suficíent; formarea este oricum secundara in raport cu informarea…

    – partidele politice; cele din zona stanga au avut intotdeauna scoli politice pentru mase largi de oameni; in modul meu idealist, ma gandesc sa organizez un fel de universitati populare in care oamenii sa poata sa se mai lamureasca despre ce este pe lume sau chiar sa invete lucruri de utilitate mai precisa. Problema este daca voi gasi specialistii dispusi sa faca apostolat in conditiile in care nu avem bani si nici cei carora dorim sa ne adresam nu au…Ma tem ca nici cursantii nu se vor ingramadi…

    – renuntarea la orice raportare valorica, morala; cea mai mare tampenie s-a produs in ziua in care s-a acceptat drept adevarat faptul ca politica si morala sunt disjuncte. Nu este un adevar; este doar un loc comun care ne impiedica sa gandim si scuza deciziile imorale…

    – universitatea, Academia, sunt falimentare in calitate de voci publice;statutul lor este cumva privilegiat in societate tocmai ca sa joace rolul “intelectualului public” de care fu vorba. Ele sunt aproape absente ca institutii din dezbaterea publica; raportul recent de la Institutul Academiei a fost prezentat public unde!? Cati dintre autorii lui au ocupat studiourile de televiziune de dimineata pana seara sa explice ce si cum, sa faca fata criticilor care ar fi aparut. daca s-a intamplat, nu a fost destul, de vreme ce un om interesat si sensibil la problema, ca mine, nu a aflat.

    PS
    Un cetatean nu are timpul, disponibilitatea si pregatirea sa fie vigilent asupra a tot ceea ce fac politicienii; dar asupra unei probleme in care el insusi este priceput, poate! Acesta este rolul ONG-urilor si altor forme organizate ale societatii civile – sa spuna politicienilor de ce este nevoie, sa furnizeze expertiza specifica, sa urmareasca daca decizia politica este, finalmente, solutie pentru problema ridicata. Asa trebuie sa faca sindicatele in aspectele legate de munca si sa-si informeze si educe membrii, etc…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu
    Nici nu trebuie ca cetăţeanul să fie vigilent, el va învăţa din practică. Cetăţeanul nu merge la vot pentru că a citit Constituţia şi legile electorale, merge la vot pentru că ştie că este dreptul său să facă asta şi este anunţat că trebuie să meargă la vot. Ştie să treacă pe verde şi nu pe roşul nu pentru că ar fi citit Codul Rutier, ci pentru că cineva i-a spus să facă asta. Cetăţeanul despre care vorbiţi învaţă nişte reguli sociale fără să se întrebe de ce este aşa şi nu invers.

  • gabicretu

    @Biblio,
    Nu am inteles prea bine mesajul ultim. Oricum, regulile de care vorbim si cele de circulatie sunt fff diferite. M-am gandit mult la asta pentru ca am observat cu uimire cum omul este educabil cand este vorba de conventii (majoritatea respecta semnele de circulatie pe care le invata la scoala f explicit si aopi la scoala de soferi….); sunt mult mai rezistenti la cealalta categorie de reguli, care deriva din conceptii morale si politice…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    Cetăţeanul are deprinderi conştiente, cum ar fi să scrie, să citească, să socotească, dar are deprinderi dobândite social într-un mod nepropus, inconştient, fără să-şi propună învăţarea, reţinerea şi punerea lor în aplicare, aşa numitele paternuri. 50 de ani de “stăpânire” comuniste a format anumite paternuri care astăzi sunt incompatibile cu starea de democraţie. De exemplu, un patern este preşedintele factotum. Sindromul Ceauşescu îl face pe Traian Băsescu să dea indicaţii preţioase tuturor, îl face să încerce să-şi supună toate instituţiile (şi nu este vina lui, este o reacţie dobândită inconştient, aşa i se pare normal să fie), pe de altă parte şi cetăţeanul se aşteaptă de la preşedinte la mult mai mult decât un rol decorativ şi purtător de sigiliu prezidenţial. Parlamentarii vor continua la nesfârşit să promită lucruri executive şi premierul va da şi el la nesfârşit OUG-uri fără ca să existe o urgenţă. De ce? Pentru că sunt tributari, pe de o parte politicii secretarului de partid în cazul parlamentarului, şi a Guvernului comunist lansator de linii directoare prin HCM-uri peste HCM-uri vizate formal de Marea Adunare Naţională.

    România se află într-un sistem dimensionat cât de cât democratic, dar deprinderile au rămas cele din statul totalitar. Probabil că şi viitorul preşedinte al României va continua, după alegeri, să încerce să-şi supună premierul, serviciile secrete… pentru că nu există alt patern, nu există o nouă mentalitate.

    Ceea ce spuneam eu mai sus este că avem nevoie de o nouă filosofie pentru o societate pluri-politică democratică, o filosofie care să inducă în timp alte paternuri decât cele ale societăţii socialiste conduse de un partid unic. Avem nevoie de o determinare a înţelesului politic care să inducă în rândul politicienilor paternul că partidele nu sunt în opoziţie unele faţă de altele, ci sunt partenere în adoptarea unei soluţii optime.

    Astăzi am auzit un politician (nomina sunt odiosa) spunând ceva incredibil. Întrebat de ce PDL a impus, prin angajarea răspunderii guvernului, o lege ne-constituţională, a răspuns, senin, că alternativa creşterii taxelor şi impozitelor arunca România în haos. O astfel de justificare a încălcării de constituţionalitate m-a lăsat perplex. Un om politic, întâmplător şi parlamentar, care îşi construieşte şi exprimă mentalitatea că prevederile constituţionale sunt ceva ce poate fi încălcat pentru a urma calea mai comodă şi că singura problemă este să păcăleşti “fraierii” cărora li se încalcă drepturile, nu este născută nici singular şi nici de ieri de azi. Iată de ce spun că politica trebuie să-şi impună sieşi o limitare a… cum să-i spun?… aroganţei actului politic. Construind un nou mecanism social, folosind acest mecanism, respectând principiile… ele se vor transmite şi poporului şi reacţiile vor fi nominale într-un regim democratic.

  • gabicretu

    @Dar pe Sarkozy care trecut il face sa se comporte la fel!? Sau pe Berlusconi!? Cautam gresit cauzele…
    Relatia noastra cu legea este o problema reala si straveche; s-a scris si-n perioada interbelica despre asta.
    Cetateanul la noi nu este de vina; este absent (adica sunt prea putini cetateni in populatie si nu pot constitui masa critica necesara.
    Si nu se formeaza de la sine; aceasta credinta este un patern national… Se formeaza in instantele despre care am amintit mai sus si in multe altele. Inclusiv mass media are un rol important – atunci cand organizeaza dezbateri de calitate, oferă informatii corecte si variate…
    Dar unde nu-i, lipseste…

  • ileana

    Gaaabi ,
    Pentru autostrazile morale si politice nu sint semafoare si amenzi…

  • ileana

    Gabi si toti cititorii acestui blog ,
    Iata cum o putere mare, neamendabila prin manifestatii ,greve sau vot ,ne-a luat de cap si ne scutura ,ca sa invatam ce e rinduiala!
    Nu avem ciuma sau foamete ,dar avem dezorientare mai ceva ca la Turnul Babel.Pas de mai pricepe care-i stinga si care-i dreapta !

  • gabicretu

    @Ileana,
    Sunt unde le aşezam noi! In rest, cam asa-i, desi nu vreau sa dau apa pesimismului tau filosofic…

  • Bibliotecaru

    Berlusconi trăieşte într-o ţară care a dat fascismul şi Mafia… Sarkozy este pur şi simplu, după părerea mea, un preşedinte de un nivel ceva mai scăzut decât ne-a obişnuit Franţa (dar mult peste preşedintele României, după părerea mea de nespecialist).

    Este în natura umană egoismul, dorinţa de a avea, de a poseda, de asumare a stăpânirii de bunuri şi oameni… Mecanismele democraţiei ar trebui însă să vegheze ca aceste dorinţe anti-sociale şi anti-democratice să nu se manifeste.

    Absenţa cetăţeanului, sau, mai bine zis, starea sa de prostraţie, apatie, autist civic, se bazează pe faptul că nu are ce să facă în mod real. Fie că merge la vot, fie că nu merge la vot, fie că iese pe stradă să-şi strige nemulţumirea, fie că stă în faţa televizorului… Experienţa ultimilor 20 de ani a arătat că cetăţenii nu pot influenţa ce se întâmplă cu ţara lor, orice ar face ei. Singura cale de a schimba civic un politician care a pus mâna pe putere a fost migraţia minerilor din bazinul minier la Bucureşti, dar nici aceasta nu a acţionat decât o singură dată, la debarcarea domnului Petre Roman, schimbând însă premierul dar nu şi societatea, modul ei de funcţionare.

    Impotenţa cetăţeanului de a-şi determina destinul ca popor este cauzată de faptul că politica a acaparat puterea şi a construiz mecanisme prin care această acaparare este permanentă.

  • N. Raducanu

    Recitind articolele d-nei Gabriela Cretu din 23 iunie 2010 si din 9 septembrie 2010, cat si comentariile la ele, dar mai ales parcurgand seria de interventii pe blogul idolii.com, al unor persoane toba de carte in domeniul stiintelor sociale, am ramas intimidat. Mi-am dat seama cat de departe sunt de pregatirea necesara pentru a participa la o discutie in care se reproseaza “enciclopedismul” unora, ce ar fi acaparat terenul ideilor rezervat doar specialistilor. Atunci cand in argumentatie se aduc citate din mari filozofi, de la Nietzsche la Rawls, figuri intelectuale dominante despre care am citit, dar nu i-am parcurs cu creionul in mana, ma intreb ce caut cu parerile mele intr-o societate atat de selecta ce desbate tema intelectualului. Deci “Sutor, ne supra crepidam!”. Iar eu, in calitate de inginer, sa ma multumesc a spune cate ceva doar despre cei pe care i-am cunoscut in aceasta sfera de activitate, arhitecti si ingineri constructori, oameni nu numai de o vasta cultura, ci si care in meseria lor erau inovatori, creatori de valori artistice durabile, de edificii cu solida incarcatura spirituala.
    Notiunea de “intelectual” s-a ivit abia la inceputul secolului trecut, asa incat nu ma voi duce mai departe in istorie cu exemplele creatiei arhitecturale. In minte imi vine mai intai catedrala Sagrada Familia din Barcelona conceputa de Antonio Gaudi, cladire-monument la care se lucreaza de peste o suta de ani, asa cum se faureau temeinic si marile catedralele medievale. Intelectualismul lui Gaudi reiese din spargerea traditiei, din iscusita folosire a materialelor, din sugerarea in beton a elanului spre divinitate. Aspectul oraselor secolului 20 a fost dat de gandirea scolii de arhitectura si arte aplicate Bauhaus din Dessau sub conducerea lui Walter Gropius. Mesajele cladirilor concepute de arhitecti ca Le Corbusier si Frank Lloyd Wright au dat impulsuri noi la intregi generatii de arhitecti. Doi ingineri constructori au influentat decisiv cunoasterea actului constructiv : Gustave Eiffel, cu turnul ce-i poarta numele, si Eugene Freyssinet, creatorul betonului precomprimat, fara de care podurile si turnurile de televiziune faurite in ultimele decenii ar fi fost de neconceput. As putea continua amintind si o seama de arhitecti si ingineri romani, care – desi cu realizari la alt nivel de performanta – au contribuit mult la constiinta de sine a societatii romanesti.
    Mi se poate replica: in orice meserie exista creatii geniale, fara insa ca autorilor lor sa li se poata da titlul de intelectual. E posibil, dar atunci trebuie sa ne intoarcem din nou la definitia intelectualului si sa batem bine in cuie, pentru a nu mai exista dubii si a incheia astfel discutia, ca intelectual nu poate fi numit decat cel care creeaza valoros in alt domeniu, cu totul diferit, decat cel al pregatirii lui de baza. Ar fi o conventie, eventual acceptabila, dar la fel de contestabila. In orice caz am inceput sa ma simt jenat ca am un blog caruia, imprudent, i-am pus titlul “Intelectual”.

  • gabicretu

    @RN,
    Va faceti mai multe probleme decat ar trebui.Blogul dv. are un titlu foarte potrivit proprietarului.
    Este evident ca toata dezbaterea noastra nu este despre creatorii sau inovatorii intr-ale spiritului. Intelectualul public este cel care ne doare.
    Baietii (si putinele fete) de pe idoli.com abat atentia de la ceea ce lipseste intelectualului public roman – CARACTERUL! Ca sa-l citez iarasi pe Eminescu- “nu inteligentele ne lipsesc, ne lipsesc caracterele”; deducem ca este problema veche.

    Pentru epoca noastra caracterul s-ar traduce printr-un atasament real fata de drepturile omului si curaj suficient pentru a se opune Puterii (oricare dintre ele) atunci cand acestea sunt in pericol; cu orice risc. Cred ca este o baza suficient de larga incat sa nu se spuna ca as recunoaste drept intelectual public doar pe cel de stanga (in sens politic strict).
    Argumentele si autoritatea pot veni de oriunde; problema este ca lupata sa se duca cu idei, nu cu bate.
    Variantele post-modernismului care ne sunt vanturate prin fata ochilor nu tin seama de o trista realitate – la noi nu s-a infaptuit inca revolutia de la 1848; nu cred ca putem arde etapele in acest caz. Sa continuam cum am inceput!

  • Bibliotecaru

    @ N. Raducanu
    🙂
    Stimate domn,
    Nu confundaţi inteligenţa cu erudiţia.
    Cei mai mulţi dintre “erudiţi” au foarte puţine păreri personale, de aceea citează tot timpul.

    Atunci când ai o problemă şi te gândeşti la ea şi la soluţia ei, este una. Atunci când ai o problemă şi citeşti o sută de autori pentru a afla soluţia, este alta. Poate că eruditul va afla în final o soluţie mai bună decât soluţia inteligentului, dar nu este meritul lui, ci a celui care a formulat-o.

    Foarte mulţi oameni nu-şi folosesc puterea de înţelegere şi erudiţia pentru a-şi dezvolta propriul sistem de integritate intelectuale, nu aveţi de ce să vă simţiţi dominat de ei.

  • Peter Gluck

    @N.Raducanu- blogul “intelectual” este excelent, am citit toate scrierile cu placere si am invatat mult(e) din ele. Admir si invidiez (degeaba!) claritatea exprimarii si perfecta fluenta logica a expunerii.
    E acolo mai multa intelectualitate decat in orice articol de adulatie epigonica a vreunui intelectual “all round” – urmas al urmasului vreunui filozof a carei stea paleste constsnt fiindca ideile sale (se) adauga la probleme si nu la solutii.
    Nu cred in generalisti- cine nu a fost specializat profund in ceva nu e capabil de sinteze.
    Astia imi aduc aminte de colegul meu de facultate X care declara arogant ca “nu e om acela care nu cunoaste 500 de pictori ai Renasterii” Il tineam in sah fiindca nu intelegea teoria relativitatii si-i spuneam ca e un prost cu memorie buna. Nu i-au fost de mare folos pictorii- a ajuns profesror de scoala medie si pe urma pare-se a disparut datorita atractiei sale catre baieti- dar asta nu trebuie sa ascunda neaparat o corelatie. “Nu toata mintea care e multa e si buna”- se zice pe aici. Deci, dle Raducanu, ignorati-i pe pseudo-intelectualii care doar pozeaza!

  • Peter Gluck

    Apropo…un geniu generalist… Va rog sa-mi spuneti daca aceste citate va plac si daca le intelegeti pe toate, mot-a-mot:
    http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Gabriel+Liiceanu
    Marturisesc ca am resentimente intense fata de autor datorita (si) celor scrise despre doamna Mona Musca.
    Multumesc
    Peter

  • Bibliotecaru

    Subscriu la problema domnului Liiceanu relativ la doamna Mona Muscă…

  • Ileana

    Ce poate să aibă un intelectual de făcut într-o problemă ca următoarea?
    http://www.jurnaluldevrancea.ro/documentare_video/3905-Food-Inc-html.
    Asta să-mi spuneţi dumneavoastră,mai ales cei umblaţi prin lume şi cunoscători ai dedesupturilor .
    Trebuie să căutaţi puţin , ca să puteţi vedea filmul la adresa indicată mai sus .Eu am format adresa şi mi s-a afişat ceva cum că ce caut e şters de pe server.Tot acolo mi se spune sa mă întorc la pag .principală .Mă intorc si dau căutare Food-Inc.Imi apare un articol cu titlul ăsta ,care are ataşat un film de te doare mintea .
    Fiţi buni şi spuneţi-mi dacă l-aţi găsit.Şi dacă e o chestie fumată de domniile voastre ,că eu nu-mi revin…Deşi am citit cîte ceva despre Codex Alimentarius şi despre concernurile industriei alimentare sau farmaceutice .Gabriel Liiceanu şi Mona Muscă mi se par îngeri.Problemele cu lustraţia mi se par jocuri de grădiniţă.În context ,vreau să zic.

  • Bibliotecaru

    🙂
    Am făcut eu un post, pentru scuti procedura de mai sus pentru filmul Food Inc.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/06/solutii-de-criza.html

  • gabicretu

    @???? Ileana,
    Ai descoperit …America!? Asta e nimic fată, de exemplu, lipsa de orice idee cu privire la efectele pe care le au asupra omului OMG-urile; de exemplu mărul a cărui rezistenţă la dăunători este construită prin introducerea uno gene de la o molie! (combinatie intre regnuri, dupa cum observi…)
    Asta zic, asa, de ilustrare…

  • ileana

    Toate aceste orori ,inclusiv interzicerea folosirii semintelor traditionale !!!Nu stiu ce corporatie, care are patent pentru semintele modificate genetic!!!Si care are toate legile de partea ei ,incit poate sa-l nenoroceasca pe fermierul nedisciplinat !!Ah ,sfintita existenta patriarhala ,opusul ei nu este urbanizarea de care ma temeam ,ci ghetoizarea si …si…transformarea noastra a tuturor in nemernice vietuitoare fara cultura ,fara aspiratii ,doar niste tuburi digestive !!!Deci asta se urmareste de fapt si cu natia noastra …De asta sintem tinuti numai in zguduiri de douazeci si mai bine de ani .Incet ,pierdem orice speranta in fata monstrului …Dar eu n-am sa-l numesc capitalist ,fiidca el s-a hranit foarte bine si cu ideile filfiite in comunism .De fapt ,totul il hraneste si il face sa ne acopere cu mizerii.Si sa ne digere .

  • Bibliotecaru

    @ ileana
    Nu mai ştiu exact, dar parcă şi la noi este interzis să-ţi păstrezi sămânţa. Oricum, numai sămânţa selecţionată se subvenţionează. De asemenea nu ai voie să montezi vaca cu orice taur, viţa de vie trebuie să aibă origine controlată… Şi să nu uităm că hiper-marketurile României au fost invadate de produsele despre care se făcea vorbire în film.

  • Peter Gluck

    BIG- Oil, Food, Pharma, Meat, Tobacco, Lie si celelalte sunt prin natura lor si BAD- goana dupa profit naste monstri- si nu de ieri nu de azi. Una din cartile care m-au facut sa fiu de stanga este Jungla lui Upton Sinclair in care e vorba de industria ambalarii carnii din Chicago- cartea are mai mult de 100 de ani, daca imi amintesc corect. (Dar nici “Asa se fac dolarii” nu e rau scrisa) Big Food din film a fost descris si in “35 Mai” a lui Erich Kastner. E o realitate trista- vai de vietile vacutelor, puilor, porcilor.

    Dar oamenii sunt mai irationali ca iepurii in materie de reproductie si suntem multi, tot mai multi si mereu infometati. Gospodariile traditionale taranesti n-ar mai putea hrani atata lume. Si avem nevoie de carne- orice ati citi – nu se poate trai si gandi in regim vegan sau vegetarian. E un adevar- friptura l-a facut pe om- datorita ei au putut creste creierele noastre atat de mult – si din ce se intampla se vede ca inca nu e destul.

    Mare, mare atentie la plantele modificat genetic- se scriu multe minciuni referitoare la ele, se stabilesc si promoveaza corelatii false. Un amestec toxic de real si ireal.. Sa nu credeti ca politicienii ecologisti sunt macar cu ceva mai buni ca ceilalti.
    Vin si de la ei multe minciuni populiste. Fiecare caz trebuie judecat
    obiectiv si fara prejudecati. E mai simplu sa demonizezi OMG-urile
    in bloc si sa spui ca Monsanto este o citadela a crimei organizate.
    E un templu Moneyteist dar nu singurul.

  • gabicretu

    @Peter,
    Ideea suprapopularii face parte din aceeasi categorie a populismelor paradoxale. Ea traieste simultan cu cea a “problemelor demografice grave” , adica natalitate prea mica, cu care se confrunta tarile cele mai populate…
    Este evident ca traditionalismul Ilenei are alta problema; in tarile cu multi mancatori, nu mai sunt tarani… Ponderea populatiei ocupate in agricultura nu depaseste 2-4%.
    Pe de alta parte, industria agricola face ca pe piata romaneasca 70-80 % din produsele alimentare sa fie de import in timp ce taranul si micul fermier nu-si pot vinde produsele; dau laptele la porc…
    Sa nu amestecam lumile si regulile! Finantarile europene au cam aceleasi pacate; cu toate acestea, micul producator si cooperativele sunt avantajati in raport cu marile exploatatii. Regulile antipatice privind bunastarea animalelor si calitatea alimentelor vin sa impiedice asemenea aberatii.
    O schimbare mult mai profunda a modului în care trăim şi producem este necesară; inclusiv o reapropiere de natură…Ea este în curs, dar foarte lent…

  • Peter Gluck

    @Gabi – trebuie sa recunoastem ca lucrurile sunt foarte complicate si aiurea dar la nivelul Planetei suprapopu;area exista. Chinezii u
    demonstrat ca poate fi infruntata, dar datorita avorturilor gen-selective
    sunt acolo vreo 100 de milioane de barbati in plus- “crengile uscate”
    Si in India e o situatie imbarligata- si in multe alte tari asiatice,
    africane, sud-americane- dar tu stii si din ce ai vazut. La Bangkok
    m-au socat conditiile in acre traiesc cei saraci- case de tabla la plus 35 grade Celsius. La Beijing in 2002- era evident un progres uluitor.
    Revolutie economica – de aia culturala cred ca le e inca lehamite.

    E clar, multe lucruri nu merg bine in lume si trebuie…sa le reparam.
    Inclusiv la noi surprizele neplacute se tin lant. Sper ca 2014 vei candida la stii tu ce, ai garantate 2 voturi daca mai suntem prin preajma. Decat sa iasa Dan Diaconescu…

  • ileana

    Gabi ,Peter ,Biblio ,
    Într-o singură zi, am auzit doi adolescenţi că vor să-şi croiască viaţa departe de lumea dezlănţuită ,făcînd o muncă din care să poată trăi ,dar care să nu-i ţină înlănţuiţi de un stăpîn modern.Ei încă nu ştiu ce înseamnă să fii dependent de furnizori ,să-ţi fie datele personale înregistrate în sute de arhive ,să ai asigurare de pensie şi de sănătate .Pe lîngă toate ,să aibă cineva monopol asupra pîinii sau laptelui pe care credeai că ai dreptul să ţi le produci.
    Şi monopol pe natura în care te credeai îndreptăţit să te întorci .

  • Bibliotecaru

    @ ileana
    Cea mai bună facultate de urmat pentru un tânăr este de psihologie sau psihiatrie… precis clienţi vor fi în viitorul apropiat.

  • Bibliotecaru

    PS…
    Sunt convins că plecările în străinătate vor fi masive. Cei nebuni (ca mine) care se vor încăpăţâna să nu plece, vor sili să plătească datoriile făcute de 20 de ani de politică “inteligentă”. Poate doar Criogenia salvează România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *