• In General
  • pe

Campania din poartă în poartă a fost cea mai înțeleaptă decizie!

În realitatea cea reală există o masă critică de oameni. Oameni adevărați. Cu probleme, fără probleme, cu speranțe, fără speranțe, cu preferințe politice clare și fără ele….
Le mulțumesc celor de la Tutova, Zorleni, Pochidia, Ciocani, Vaslui, Bârlad, cu care am fost în zilele trecute! Pentru că există!!! Mă întorc în zonă mâine!
Am revenit în capitală și în realitatea virtuală pentru o zi.
De un ceas îmi caut toate motivațiile posibile să mă mobilizez ca să vă mobilizez să facem ceva pentru generațiile produse recent; de noi, mai puțin, și de online, mai mult…
Mă supăram și revoltam, în sinea mea, ori de câte ori mai comenta cineva pe lângă subiect sau făcea atacuri nedrepte. De făcături – fake news, pentru anglofoni – nu mai zic! Nu înțelegeam de ce pot fi eu țintă!
Deschid Twitter să văd ce fac prietenii mei de spirit și obiective.
Jeremy Corbyn anunța că, la presiunea celor de la bază și din real, a fost “reprimit” în Partidul Laburist.
La comentarii, printre multe de susținere și de bucurie, și o mulțime de tâmpenii, mă iertati… Bineînțeles, cu reluarea acuzelor de antisemitism.
Joseph Stiglitz scrisese că primește cererile celor care vor să facă un post doctorat sub îndrumarea lui. Are bază de selectie mare. 3-400000 de urmăritori doar pe Twitter, milioane de cititori și foști studenți, in toată lumea…
Mulți care visau să fie selectați, mulți care regretau că nu au condițiile să poată fi dar, aici e problema, și o mulțime de comentarii de care unuia ca mine sau ca voi, cei care citiți, le-ar fi rușine.
Pierderea legăturii cu realitatea și oricărui simț al valorii, respectului față de cel mai bun, mai învățat, care îți apără drepturile sau luptă să câștigi altele, toate sunt un fenomen global! Căruia trebuie să-i rezistăm, cu orice preț!
Democrația e în mare pericol! O atacă puterea banului dintotdeauna. Dar parcă devine mai trist! Cu corporațiile care controlează alegerile prin donații și publicitate, te bați! Zici că nu pot ei plăti cât putem noi ieși la vot și mergi mai departe. Capitalismul pare nimic pe lângă creația sa nouă – votantul fără repere…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *