Ce se schimba cu Tratatul
Jocul de picioare care anunta batalii in PDL continua; Cristian Preda scrie pe blogul sau o scrisoare care priveste PDL-ul. In cadrul ei insa, atinge o tema importanta – ce efecte are Tratatul de la Lisabona asupra parlamentelor nationale. Nu intentionez sa intru in nici o polemica; dimpotriva, aducerea temei in discutie ma bucura, dincolo de opiniile personale ale domnului profesor si deputat…
Ca specialistul… de top in domeniu, marturisesc ca nu m-am gandit sa folosesc blogul pentru a promova ideea si a misca lucrurile; am preferat conferintele, seminariile si alte metode mai putin conventionale de sensibilizare a celor in drept sa faca ceva. Cum presa a preluat doar samanta de scandal din postarea cu pricina, tin sa subliniez ca alta era problema.
Tratatul de la Lisabona pune baza juridica pentru a creste legitimitatea democratica a Uniunii Europene. Una dintre cai este implicarea mai puternica a parlamentelor nationale in procesul decizional european inainte ca actele legislative sa fie adoptate. Dupa adoptare erau implicate si pana acum – prin transpunerea directivelor si controlul asupra aplicarii tuturor actelor emise.
Tratatul creeaza posibilitatea legala pentru examinarea prealabila dar nu obliga. Drept urmare, unele parlamente examineaza aproape toate documentele emise, altele fac o selectie a celor mai relevante politic iar unele nu fac mai nimic. Ghiciti unde ne aflam!?
Unul dintre motivele rezervei la noi este teama de complexitatea propunerilor legislative; acestea ar depasi puterea de evaluare a camerelor. Teama nu este neintemeiata dar este exagerata. Ca sa intelegem de ce, voi face cateva precizari despre ce anume se cere (si se permite).
Episodul 1
Protocolul privind rolul PN din Tratatul de la Lisabona acordă o perioadă de opt săptămâni PN pentru a realiza examinarea prealabilă a propunerii legislative. Timpul se scurge din momentul în care PN a primit proiectul legislativ de la autoritatea europeană care l-a iniţiat. Se examineaza daca proiectul respecta principiile subsidiaritatii si proportionalitatii, nu se rescrie, modifica sau verifica alte aspecte ale continutului.
Ce este subsidiaritatea?
În context european, termenul face referire la nivelul autorităţii publice (local, regional, naţional sau european) care ar trebui să adopte o anume măsură. Verificarea stabileşte cine trebuie să reglementeze într-un anumit domeniu.
Este principiu legal conform art. 5(3) din TEU. Se bazează pe supoziţia că orice măsură ar trebui luată la cel mai de jos nivel decizional potrivit pentru problema de soluţionat şi/sau obiectivele de atins.
Principiul subsidiarităţii se aplică oricăror acţiuni întreprinse care nu sunt de competenţa exclusivă a UE, nu doar la cele legislative. Procedura opiniei justificate exprimate de parlamentele naţionale (introdusă de Tratatul de la Lisabona) se aplică doar iniţiativelor legislative. Acestea sunt: regulamentele, directivele, deciziile şi procedurile legislative speciale prevăzute la art. 289 din TFEU.
In cazul în care se consideră că principiul subsidiarităţii a fost încălcat, conform art. 6 din Protocol, orice cameră a unui parlament naţional poate formula şi exprima o opinie justificată (opoziţie motivată) în acest sens; „valoarea” unei asemenea opinii este de 1 punct.
Conform art. 7 din Protocol, proiectul trebuie supus revizuirii dacă se îndeplinesc condiţiile pentru cartonaşul galben sau portocaliu (o treime a punctelor – 54 la numar – sau majoritatea, dupa tipul actului legislativ)
Ce este proporţionalitatea?
Termenul se referă la natura, tipul de reglementare, care trebuie realizat pentru a rezolva o problemă sau atinge anumite obiective. Verificarea stabileşte dacă tipul de reglementare ales de iniţiator este potrivit sau nu (este excesiv, nenecesar, etc.)
Care este ordinea examinării?
Se verifică întâi respectarea principiului subsidiarităţii; dacă se consideră că este respectat, se evaluează şi caracterul proporţional al măsurii.
Cine stabileşte criteriile pe baza cărora se trage concluzia?
Deşi termenii sunt de natură juridică, decizia depinde de şi este rezultatul unor judecăţi şi evaluări politice.
Ce teste rapide se pot folosi în vederea unei examinări preliminare privind respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii?
· Propunerea legislativă face parte din zona de competenţă exclusivă a Uniunii Europene!? Dacă da, nu se aplică principiul subsidiarităţii. Domeniile de competenţă exclusivă sunt sistemul vamal, concurenţa, politica monetară pentru ţările din zona euro, conservarea biodiversităţii şi resurselor marine, politica comercială comună şi anumite acorduri internaţionale.
· Este necesară intervenţia la nivel comunitar pentru a atinge obiectivele? Numai la acest nivel pot fi ele atinse?
· Se pot rezolva mai bine problemele la nivel comunitar decât la cel naţional (este mai mare întregul decât suma părţilor?)
· Pot rezolva statele membre fiecare în parte problema?
· S-ar putea ca acţiunea unui stat să creeze prejudicii altuia (altora?)
· Ţine cont propunerea de specificul regional?
· Respectă sistemul juridic şi aranjamentele legale ale fiecărui stat membru?
· Are propunerea vreun aspect transnaţional, care nu ar putea fi soluţionat de fiecare stat în parte?
· Merită propunerea, dat fiind conţinutul, să i se facă o evaluare de subsidiaritate?
(va continua)