14 comentarii la “Congresul PSD”

  • SakinMRA

    Nu spuneti asta;)… Nu a iesit chiar asa rau, cel putin dupa ora 12:00 a fost cu adevarat un congres democratic…
    Pacat ca televiziunile au avut prostul obicei de a intra peste prezentarile unora dintre canditati…
    Cel mai rau mi-a parut ca nu am putut auzi ce spunea d-l Buzatu, pentru ca pe fetele d-l Nastase, d-l Iliescu, d-l Ponta etc. erau numai zambete:)!

  • gabicretu

    @Conducerea unui partid are importanţă şi este puternică atunci când cei care o alcătuiesc sunt uniţi de aceleaşi valori şi obiective; se pot ciocni ca personalităţi dar, în cele din urmă, nu vor pierde drumul …stâng.
    Indiferent care dintre candidaţi va reuşi, la acest moment, nu se întrevede nici o luminiţă la capătul tunelului. Asta mă face tristă. Eu sunt un om (oamă) de stânga, dincolo de simpatiile individuale. Partidul de mâine, 21, nu va avea în faţă oameni care, în ansamblul lor, să dea încredere că suntem alături de cei care au nevoie de noi. Altfel, este democratic…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu
    Nu ştiu câtă lume va ţine minte acest congres, scandalul de la început, furturile voturilor prin plecarea delegaţiilor după primul vot şi rămânerea bucureştenilor, dar zicerea domnului Ion Iliescu „vom rămâne fără femei” cred că va intra în istorie. Domnia sa a mai avut o zicere, care a trecut mai neobservată. Ieşind de la vot a spus că la vicepreşedinţi nu a votat decât femei PENTRU A MAI COMBATE MISOGINISMUL.

    Istoria nu se scrie cu realităţi concrete, de le alegerile trecute în PSD a rămas porecla „Prostănacu'”… cam puţin. Politica românească este debusolată şi mă mir că toată lumea vrea să repare totul dar fără să face ce ar trebui.

    Eu mă întreb de ce? Ce este aşa de terifiant în a face politică „pe bune”?

  • Bibliotecaru

    Eu acum înţeleg un pic, când am văzut ora de publicare a articolului… tristeţea are legătură cu retragerea neaşteptată a domnului Cristian Diaconescu?

  • gabicretu

    @Nu! Problema nu este legată de o persoană sau alta. Toţi sunt colegii mei, le ştiu calităţile şi defectele, în egală măsură. Sunt tristă că întreaga miză se reduce la doar la ei.

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu
    Va urma, negreşit, începerea dezbaterii statutului şi doctrinei… cel puţin aşa sper. Abia atunci va începe să conteze cine câştigă în această noapte.

    Personal supărarea mea este relativă la faptul că domnul Cristian Diaconescu a fost urmărit 10 zile în luna februarie, filat, filmat, cu raport… Schimbarea „la faţă” a domniei sale din această seară cred că are legătură cu anumite presiuni exercitate asupra domniei sale. Am o mare bănuială relativ la cine ar putea exercita o astfel de presiune.

    De fapt totul se leagă de o simplă întrebare:
    De ce a cedat domnul Diaconescu voturile sale înainte de vot în turul întâi când putea să o facă în turul doi, având de partea sa şi numărul exact al voturilor, după ce ieşeau domnii Ponta şi Geoană (pentru că este evident că domnul Diaconescu nu avea şanse reale pentru a trece în turul al doilea)?

    Revenind la prima problemă, eu sper să fiţi în prima linie în momentul în care vor începe discuţiile despre statut şi doctrină, mai sper să ne informaţi şi pe noi despre ce se discută acolo. Poate venim cu idei…

  • Daniel Ispas

    A fost un congres interesant. Nu cred ca a facut bine partidului mediatizarea excesiva de care a avut parte acest eveniment. De 2-3 saptamani ni se tot sugereaza ca PSD-ul este la un pas de destramare, ca sunt probleme foarte mari, ca unii candidati sunt influentati de presedintele Basesci si multe altele. Nu cred ca acest lucru ajuta partidul.

  • gabicretu

    @Nu ajută deloc. Nu ajută nici transformarea în spectacol de divertisment a unui proces care, cu toate imperfecţiunile sale, este totuşi unul democratic… Interesul tuturor celor din afară nu este intărirea partidului; mai trist este că există şi în interior unii pentru care partidul este secundar în raport cu multe mize mici…

  • Bibliotecaru

    Ba eu cred că mediatizarea a făcut foarte bine partidului. Este un mijloc de transparenţă foarte util care arată o realitate mai aproape de adevăr. Cine vede doar selecţiunile prezentate la ştiri, are o cu totul altă imagine a evenimentului.
    Eu am văzut cum Mircea Geoană şi Victor Ponta au aşteptat mult timp unul lângă altul civilizat şi colegial…

    Aveam şi eu favorite două doamne care au candidat la vicepreşedinţi, din păcate nu au ieşit. 🙁

  • Peter Gluck

    @Gabi- cum ar fi trebuit sa se desfasoare Congresul ca sa fie bine…
    cat se poate, in conditii reale?
    Peste tot, in democratii alegerile sunt si spectacol- cu actori buni si mai cabotini. Viata, inclusiv cea politica e complicata.

  • doinas

    Gabi, incerc sa te inteleg, pe tine.
    Chiar nu inteleg ce se intampla intr-un partid. Adica nu, nu stiu prea multe, dar ceea ce stiu este atat de …ne-etic, ne-onorant, incat cred ca mintea mea face eforturi sa se opreasca din gandit inainte de a ajunge prea departe. E si motivul pentru care intotdeauna am ezitat sa ma inregimentez undeva…Chiar si termenul inregimentare imi trezeste un impuls de opozitie.

    Dupa ce intamplator am ajuns sa vad acest congres si am ramas cateva ore cu ochii pe televizor, am o satisfactie(meschina, ce-i drept, dar mi-o asum): punerea la colt a domnului Vanghelie. In asta am vazut eu un mesaj de genul…”se cam termina cu manelistii in politica”.

    Sper sa fie asa….

  • gabicretu

    @Dragii mei,
    Ritmul manelelor din politică nu este cel pe care-l credeţi voi…
    Din păcate, media-craţia (sau tele-craţia), cum vreţi, creează realităţi pe care voi le luaţi drept adevăruri…
    Pericolul este în altă parte…

  • Peter Gluck

    @Gabi- multumim pentru acest mesaj clar si decis. Din pacate eu nu ma
    uit la TV, sunt Internaut. Daca mai poti adauga, despre ce pericol e vorba, pentru cine si de unde vine. Multumesc anticipat.

  • Bibliotecaru

    Ei bine, a trecut Duminica sărbătoririlor şi vindecării rănilor. Începe astăzi munca de refacere a PSD? Începe lucrul pentru definirea doctrinară şi statutară a partidului? Începe munca pentru democratizarea partidului şi stabilirea priorităţilor de jos în sus şi nu de sus în jos?

    E luni… a început cineva munca la consolidarea PSD?

    Dacă da… aş fi interesat să aflu şi eu ce se face şi cum evoluează această muncă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *