Cum am petrecut ziua nationala
Da dimineata am fost la televizor; sarim peste asta.
La 12 trecute fix au inceput festivitatile dedicate zilei de 1 Decembrie cu soboare de preoti si depuneri de coroane. Nu am inteles niciodata legatura dintre Marea Adunare de la Alba Iulia si coroane…
Ma uit cu uimire la partidele politice (celelalte!). Au inca agatate de gat esarfele de campanie portocalii, galbene sau albe, dupa caz. Banuiesc motivul; cum nu-i recunoaste nimeni, au vrut sa sara-n ochi. Noi eram, oricum, cei mai multi si mai frumosi (sic!). Asta chiar e adevarat.
La final, am avut si o parodie de parada; dar nu militara. Un pluton de la MIRA, unul de la politia comunitara si niste jandarmi au marsaluit pe o distanta de aproximativ 50 de metri (cat e lungimea cladirii tribunalului) in timp ce fanfara canta; doar ca nu trecea si nu era militara. O parada civila! Hip hip! Ura!
Nu stiu cat de mult s-a desteptat mandria nationala in inimile privitorilor (cocotati pe treptele tribunalului) dar va pot garanta ca toti comunitarii (de politisti vorbesc) erau la fel de scunzi, trecuti de patruzeci si trasi la fata; daca nu as sti ca nu se prea spetesc cu munca, as fi spus ca aratau obositi…
Ora 13. Partea frumoasa a zilei. Am vernisat expozitia de desene si pictura a copiilor de la o scoala speciala la mine in birou. Biroul meu are un perete transformat in galerie de arta, dupa toate regulile. Partea frumoasa a venit de la ei, de la copii. Au fost unsprezece; au vrut sa marcheze mai intai ziua nationala. Au cantat si spus versuri. Absolut minunat. A fost ca o lectie pentru cei maturi. Copiii de la Scoala speciala au fost singurii care au vorbit de unitate de ziua Marii Uniri si s-au dovedit cei mai europeni dintre noi. Retardatii paream noi, normalii. Cea mai talentata la desen dintre fetite a vorbit si la vernisare. A vorbit sincer si relaxat, parafrazand aproape definitia kantiana a frumosului… Nu o invatase nimeni nimic.
Presa a venit toata-n par; sper ca lectia a fost invatata si de ei. In fiecare copil (chiar si „special”) este o comoara; noi avem doar sarcina de a o scoate la lumina. Grea sarcina… Cum recuperez fotografiile, cum le postez.
Edit: aici gasiti fotografiile.
Dupa amiaza ne-am adunat sa ne bucuram cu toata echipa; vreo saizeci. Pentru concizie, voi publica albumul serii. Compromitator. Niste romani s-au simtit ca fratii cateva ceasuri… La mai multe si la mai multi! Romani, infratiti-va (si insuroriti-va)!
Impartial
Asteptam fotografiile !
Despre copii de virsta scolii (chiar si cea speciala – ce e aia? aici, unde stam noi, nu exista scoli pentru copii speciali ci scoli normale si profesori speciali…) gindesc si vorbesc citeodata cu amar, caci multi dintre ei nu vor putea, fara un efort deosebit al oamenilor ca tine, sa ajunga nici macar politisti comunitari la virsta adulta. Si spun ‘nici macar’ nu pentru o presupusa lipsa de stima fata de politistii comunitari, ci pentru ca sunt vazuti de populatie mai rau chiar decit infractorii pe care de multe ori nu reusesc sa-i gaseasca.
In rest, „la multi ani” din nou de ziua nationala si da-mi speranta ca data viitoare cind voi veni ‘acasa’ voi vedea mai multi oameni zimbind (si nu ma refer la cei de pe afisele electorale sau nu )!
gabicretu
@Impartial,
Copiii la care ma refer sunt cu „intarzieri in dezvoltarea intelectuala” (retardati, zice societatea); chiar daca sub aspectul inteligentei ar fi astfel, dezvoltarea lor afectiva, sociala, talentul lor, mi-au parut remarcabile. Si sunt si foarte frumosi; niste frumuseti de fete, mai ales. Colaboratorii mei au uitat sa scoata fotografii cu aparatul nostru; au fost insa mai multi colegi si jurnalistii care au luat imagini. Trebuie recuperate.
PS
Tare ma tem insa ca multi dintre copii erau doar din familii foarte sarace care, pentru ca sa aiba copiii ce manca, i-au dat la „ajutatoare”; un altul cu aceleasi dotari dintr-o familie mai instarita e posibil sa fie la o clasa „speciala” din scolile bune (adica considerat super-dotat…)
Bibliotecaru
„Nu am inteles niciodata legatura dintre Marea Adunare de la Alba Iulia si coroane…”
1 Decembrie este data aleasă pentru Ziua Naţională a României, după cum Crăciunul a fost ales pentru Naşterea Domnului Isus şi Paştele pentru Învierea domnului Isus. Sunt două evenimente în aceiaşi zi, unirea este Unire şi ziua naţională este Ziua Naţională. Ori de Ziua Naţională se cinstesc eroii neamului, coroana este pentru soldaţii morţi de-a lungul timpului pentru această ţară şi în general cinstirea strămoşilor, un fel de bogdaprosti al ritualului. De aici şi parada militară.
gabicretu
@pentru a evita neintelegerile: „nu inteleg de ce romanii au redus in ultima vreme orice sarbatoare la comemorare”; asta am vrut sa spun. Indiferent de eveniment, se depun coroane. Sper ca nu si de Craciun; atunci celebram viata. Nu am ceva cu eroii… Asa cum spunea cineva, tara nu-i nici macar a noastra, „e a urmasilor nostri si…”. Nu ar trebui sa simta si ei asta?!
Bibliotecaru
Ziua Naţională, cam pe oriunde se sărbătoreşte ea, ţine de omagierea străbunilor. Până la urmă asta e.
În ceea ce priveşte Crăciunul… 🙂
Craciunul a luat “nastere” in secolul al-IV-lea cand Biserica Crestina a hotarat ca este necesar sa eclipseze sarabatoarea nasterii zeului Soare din traditia paganilor cu un alt eveniment important. Au hotarat astfel ca la data de 25 decembrie sa se sarbatoreasca nasterea lui Iisus Hristos, desi se pare ca aceasta ar fi avut loc spre sfarsitul iernii si nu la inceput.
Treptat, Sarbatorii Nasterii Domnului i s-au adaugat mai multe obiceiuri – Mos Craciun, bradul de Craciun.
Obiceiul de a avea un brad nedecorat de Craciun a aparut in Germania patru secole mai tarziu, dar avand acelasi scop: cel de a inlatura religia pagana din sanul unei civilizatii (de acesta data fiind vorba de celti). Celtii adorau stejarul, drept simbol al invierii naturii; sarbatoarea sa coincidea cu Echinoctiul de Primavara. Sfantul Bonifaciu a hotarat taierea stejarilor. Legenda spune ca, in cadere, stejarul a rupt toti pomii din jur, mai putin unul – bradul. Prin urmare, acesta a devenit noul copac sfant. Treptat, in ziua de Craciun in casele fiecaruia a inceput sa apara un brad neimpodobit.
Cateva secole mai tarziu in brad au fost puse lumanari aprinse si mere coapte, iar mai tarziu beculete si instalatii elecrice – pentru simplul motiv ca erau mai practice si mai usor de folosit. Se pare ca Martin Luther, reformatorul protestant a fost cel caruia i-a venit prima data ideea de a decora bradul.
Despre Mos Craciun exista mai multe ipoteze: prima spune ca Mos Craciun ar fi de fapt Mos Nicolae. Acesta din urma avea obiceiul de a vizita in noaptea de 5 spre 6 pe cei cuminti si de a le oferi daruri. Insa zilele de 5 si 6 corespundeau cu sarbatoarea bradului din vechiul zodiac, prin urmare prezenta lui Mos Niculae a fost asociata cu bradul si deci si cu Craciunul. Unele popoare (precum romanii) au pastrat ambii “mosi”. In realitate exista doar unul.
O alta varianta povesteste despre pastorul Craciun a carui sotie a primit-o in gazda (in grajdul sau) pe Fecioara Maria. Craciun s-a infuriat pentru decizia sotiei sale si i-a taiat mainile acesteia. Fecioara Maria insa i le-a lipit la loc. Vazand mininea, Craciun se converteste la crestinism si incepe sa faca o multime de cadouri slugilor sale.
Vascul era o planta sacra in traditia mai multor popoare pagane. Era simbol al iernii, dar si al sarbatorii astfel ca desi convertiti paganii o foloseau in continuare de Craciun. Romanii au preluat obiceiul in ciuda impotrivirii Bisericii care ulterior s-a vazut nevoita sa accepte situatia. Obiceiul sarutului sub vasc apartine scandinavilor. Acestia asociau vascul cu zeita dragostei Friga, astfel incat se obisnuia sarutul atunci cand intalneau crengute de vasc.
n 1843 Sir Hanry Cole a comandat 1000 de felicitari pentru a le trimite cunoscutilor. Fara a-si dea seama a initial un obicei.
Aş sublinia că în secolul IV Creştinismul era încă în organizarea Bisericii sale. Iată de ce Crăciunul a fost practic din totdeauna acelaşi lucru cu naşterea lui Iisus, iată de ce cadourile s-au asociat cu cadourile primite de Iisus… în fapt, sorgintea acestor sărbători şi obiceiuri nu prea este creştină, dar cine mai baga astăzi în seamă trecutul.
Impartial
Nu vreau sa continui pe tema copiilor de la ‘ajutatoare’ (ajutatoare pentu cine? copii, parintii lor sau societate care astfel ‘a facut ceva’ pentru ei ?) caci este un subiect sensibil si se apropie Sarbatorile . Si iar vom vedea la televizor cum toti isi aduc aminte de copii, batrinii tarii (si in general orice ar putea da bine pe ‘sticla’ zilele astea, nu?).
Of, ‘by the way’ (suntem ‘ieuropeni’, ce naiba:-) ), nu am intrebat mai intii daca avem voi sa pornim o polemica-doua, ceva micut si dragut, ca de exemplu de ce a votat totusi rromanul nostru verde cu partidele de dreapta care au facut campanie de stinga sau de ce cetateanu’ mediu din Europa are ce are cu romanu’ mediu (si nu numai), de ce femeile de la sate voteaza cum voteaza …?
Ce ziceti, incercam ?
dascal
D-na Gabriela Cretu,unul dintre putinii Oameni,care a adus un strop de culoare in viata cenusie a unor copii.Frumoasa, simpla si adevarata impresia pe care copiii de la „speciala” au lasat-o in sufletul dumneavoastra..Ati „citit” cu rabdare ce au desenat copiii acestia si ati inteles mesajul lor:au nevoie de dragoste si sprijin!
Din pacate,noi facem prea putin pentru acceptarea valorii
si unicitatii fiintei umane…uitam prea adesea ca sanatatea este primordiala si ca bogatia sta in noi si in capacitatea noastra de a darui,chiar si un zambet!
De 1 DECEMBRIE,ati adus speranta si caldura in inimile acestor copii!!!Sunteti pasaportul moral al nostru,al romanilor!multumim din suflet