Drepturi in pericol sau abuz legal?!

La 26 de ani de la Revoluția care răsturnat o lume invocând vina reală a statului de a fi încălcat  multe drepturi ale omului, acestea sunt atacate și instrumentate împotriva drepturilor însele. In cele mai surprinzătoare locuri.

La un institut care se ocupă cu studierea lor, un expert în problemă, glosa ieri pe tema dictaturii minorității asupra majorității; prima ar fi apărată, majoritatea ar fi împiedicată tocmai de drepturile omului să facă tot ceea ce-i trece prin cap; lăsa a se înțelege că trebuie să fie invers.

Multi jurnaliști, prea mulți pentru a nu naște îngrijorare, deplâng presupuse limitări la adresa serviciilor de informații și apără „dreptul” acestora de a invada, ca și altădată, viața intimă; cu mijloace la care vechea securitate sau străvechea siguranță însă, nici nu visau…
Big Brother devine, și cu contribuția noastră, din coșmar literar – Orwell era mic copil! –  cadru legal.

Se pun în scenă adevărate spectacole pentru a convinge despre dreptul unei firmei la imagine și activitate neîntreruptă, impotriva dreptului fundamental la viață a unor copii.

CSAT, despre care Constitutia zice ca e doar organism de coordonare între instituții in domeniul siguranței naționale inițiază legi, peste capul Parlamentului…

Nu e de mirare faptul că ministra justiției afirma că drepturile omului „sunt un lux teoretic” iar mentorul său spiritual, membră a celei mai democratice instituții europene – Parlamentul European – spune că într-o țară unde criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin. Are dreptate. Nu pot fi exercitate. Dar trebuie aparate cu orice preț!

Drepturile sunt deseori încălcate, unele sunt doar declarate iar condițiile necesare exercitării lor sunt încă inexistente pentru fiecare. Cu toate acestea, într-o democrație, ele sunt rațiunea pentru care orice măsură este adoptată. Dreptul la viață justifică existența instituțiilor de ordine, spitalelor sau măsurilor sociale. Dreptul la educație al oricărui om, investițiile în domeniu. Asumarea de către state a obligației de a respecta drepturile omului, reprezintă fundamentul reglementărilor care protejează și sancționează…

Limitările se pot face legal dar numai pentru un numar limitat de drepturi și pentru o perioadă strict limitată, în situații excepționale.

Or, asistăm la numeroase abuzuri și suspendări sine die și prea puțini reacționează. Și nu  reacționează destul. Dar cum ar putea să reacționeze?! Unul dintre corifeii neamului și multă vreme demnitar al statului tocmai exprima un mare dispreț  la adresa celor care cred în progres și niștre lucruri atât de inutile precum drepturile omului. A dat și o definiție a acestora. Cică, progresiștii ar fi urmașii ”…iacobinilor ș marxiștilor care au renunțat la metodele sângeroase și vor să schimbe omul prin cultură și educație”. Opusul preferabil, deducem noi, este  crearea de condiții pentru  îndobitocirea omului.

Am crezut cu toată ființa în 1989 că s-a încheiat șirul regimurilor totalitare și vom construi o democrație; doar că, observ astăzi cu îngrijorare, nu ni se formase încă gustul. Sper că, măcar aici, în parlament, să nu uităm câteva lucruri.

Parlamentul reprezintă cetățenii titulari de drepturi ale omului, nu instituțiile statului care, scăpate de sub controlul democratic, pot deveni abuzive și pot exercita puterea în interese proprii sau diferite de interesul public; iar informatia este putere! Și ce putere…

Să nu uităm nici că oamenii sunt motivați de nevoi, de speranțe, de idealuri. Pot fi însă conduși și de fricile lor. Să lupți pentru ca ei să-și atingă un ideal sau să iasă din nevoie, merită!  Să te folosești de fricile lor pentru a-i stăpâni, nu! Din acest motiv nu voi accepta niciodată să punem în locul drepturilor omului, chiar aflate în pericol, abuzul legal!

(Declarație in plenul Senatului – 16 martie 2016)