Gabi Oprea înţelege să-şi dea demisia!

Eu nu  înţeleg care ar fi pierderea şi cine ar plânge!

O mulţime de voci sar însă de unde nici nu te aştepţi, pe lângă cea a  ministrului Oprea,  în apărarea pensiilor militarilor. Se invocă nenumăratele privaţiuni la care aceştia se expun şi meritele deosebite în faptul că suntem ceea ce suntem. Mai să le dau dreptate dar din alte raţiuni…

O analiză succintă ar zice că sunt singurii care trăiesc două vieţi – una înainte şi alta după pensie; ceilalţi nu au aceeaşi dublă povară, mor la cîţiva ani după atingerea vârstei  legale de pensionare.

O parte din militari au ieşit la pensie la o vârstă la care un medic este de abia la începutul carierei… Simţul datoriei  foarte accentuat  şi  responsabilitatea – o (de)formaţie profesională –  îi împinge să  intre imediat  după trecerea în rezervă în viaţa publică.

Foarte mulţi îşi folosesc talentul în politică – avem o listă lungă de deputaţi, senatori, primari de comună, de oraş sau de sector bucureştean, consilieri locali, municipali, judeţeni cu un detaliu comun de biografie personală – sunt ofiţeri în rezervă. Despre preşedinţi nu ştim…

Alţii se adaptează societăţii capitaliste şi devin întreprinzători privaţi de succes. Nu sunt excluse combinarea ambelor situaţii.

Problema pensiilor zise „ale militarilor” acoperă problema reală – cea a pensionarilor şi salariaţilor care plătesc consecinţele crizei cel puţin de două ori. Prima dată,  pentru că li se reduc salariile sau pensiile  iar o parte din salariaţi sunt daţi afară; a doua oară, vor plăti creditele contractate de stat  pentru a diminua efectele crizei economice.

Iar trebuie să amintesc o vorbă mare – Războaiele şi crizele sunt provocate de cei bogaţi şi plătite cu sângele şi sudoarea celor săraci…