Idei neexprimate, culese la Consiliul Naţional (prelucrate şi înşirate)

1. Trebuie schimbat raportul cu noi înşine; nu suntem un partid nou sau unul vechi şi uitat, aşa că nu ne relansăm spre nicăieri; suntem partidul cu rezultatele constant cele mai bune sau pe aproape în România ultimilor 20 de ani; avem peste 30% din voturi, ceea ce într-o democraţie este excelent; această încredere a oamenilor contează. Cei 40 – 50 – 60% care ne-au votat votat constant la Vaslui nu consideră că au făcut doar un şir de erori succesive… Iar dacă reforma şi modernizarea ar însemna să devenim un partiduleţ comod pentru unii, nu suntem interesaţi.

2. Nu putem să ne permitem o construcţie fără bază; baza stă în ceea ce am făcut în ultimii ani. O putem lua de la început sau numai de la 2001 încoace, odată cu crearea PSD-ului; acesta este şi momentul în care începe o anume lunecare spre dreapta; anterior, nu se îndoia nimeni, indiferent de politicile adoptate, că suntem de stânga…

3. Reafirmarea propriei identităţi doctrinare este însă absolut necesară; necesitatea vine dintr-o contradicţie: succesele obţinute pe linia stângii – legislaţia muncii, venitul minim, salariu minim, infrastructura şcolară, schimbările instituţionale care au permis aderarea la Uniunea Europeană – pe de o parte, şi incapacitatea de a valorifica toate aceste succese prin sporirea semnificativă a susţinerii electorale în contextul dispariţiei celorlalte partide de stânga, pe de alta. De ce am promovat măsuri de stânga şi totuşi o mare parte a celor care ne susţin şi a celor care nu ne susţin dar ar vrea sa o facă consideră că nu mai suntem de stânga!? Aici este o problemă!

4. Răspunsurile sunt de două feluri: unele privesc hibele noastre, pentru care trebuie să ne propunem soluţii pe termen scurt şi să le şi aplicăm şi urmăm consecvent. Altele privesc hibele societăţii şi politicii româneşti în ansamblu, la „repararea” cărora trebuie să participăm împreună cu celelalte partide, cu societatea civilă, cu media, cu toţi cetăţenii, către care trebuie să trimitem un mesaj!

5. Celelalte partide nu sunt deloc mai breze şi au o responsabilitate cel puţin egală în ceea ce a ajuns societatea românească; rămân la ideea că ceea ce am spus despre faptul că suntem o societate în dezechilibru valoric este adevărat.

6. Punctul de plecare trebuie să stea în reabilitarea politicii şi a politicului, în general. Esenţa democraţiei stă în supremaţia politicului; asta este axiomă – adică toţi trebuie să dea seama în faţa societăţii de ceea ce fac iar societatea să-şi creeze instituţii reprezentative prin care să exercite controlul asupra puterii (politice şi economice, în egală măsură). Şocul oricărui străin care vine în România este dezinteresul românului faţă de politică; el se extinde în multe situaţii şi la politicieni. Am ascultat de multe ori prea drăguţi colegi, nu spui care că mă aud, care se adresau interlocutorului cu îndemnul „Hai să nu facem politică!”(!!!!). Scuze, ei erau acolo ca să facă politică, să definească şi exprime anumite categorii de interese, să le apere, în aşa măsură ca cetăţenii cu pricina să înţeleagă şi să-i respecte şi sprijine pentru asta.

7. Îndemnul permanent la depolitizare are două explicaţii periculoase pe care le putem denunţa. Prima stă în obiceiul generalizat de a aplica după alegeri regula lui „scoală-te tu să mă aşez eu” în administraţie, indiferent de nivelul ei şi mai ales fără grijă prea mare de calitatea celor pe care îi numim în funcţii (toate partidele vinovate!). Acest sens al termenului politizare este şi impropriu, în măsura în care nici măcar nu s-au aplicat politici diferite (doar respectivii deţinători erau de altă culoare, adesea; sau cu altă pălărie…). A doua explicaţie este mai gravă – administraţia, de la cea centrală la ultima instituţie sau primărie, nu doreşte un control real asupra manierei în care se cheltuie banul public dar vor o concentrare a puterii în mâinile lor (de aici minimalizarea rolului parlamentului, consiliilor judeţene şi locale, a tuturor organismelor reprezentative, în care se pot exprima diferite categorii de interese ale cetăţii (polisului…)

8. Eu am o sugestie şi în ceea ce priveşte propriile noastre hibe. Cred că oamenii nu ne mai simt destul de la stânga (ba mai curând, la dreapta) pentru că nu am crezut în ceea ce am făcut; este un decalaj între credinţele personale ale multor purtători de mesaj din această perioadă şi politicile de stânga pe care în multe cazuri le-au promovat; asta i-a împiedicat să vadă componentele pozitive şi să se laude cu ele (sau să fie crezuţi…).

9. Bineînţeles, mai sunt problemele de democraţie internă; la noi ea există doar cea indirectă – se opreşte la nivelul preşedinţilor de organizaţii judeţene (poate participă la decizie, uneori, şi cei de pe la municipii, foarte rar mai jos); membrul de partid se îndepărtează de organizaţie pentru că părerea lui nu contează, pentru că nu se simte implicat. Nu mai vorbesc despre caracterul patriarhal al conducerilor; săracele femei, se simt ca în evul mediu, oricum, înainte de epoca în care au căpătat drept de vot.  Democraţia e democraţie, dar nu şi pentru femei, asta e evident… Nu este absentă nici o anume impresie că se doreşte puterea pentru ea însăşi, nu pentru schimbările sociale pe care le putem face cu ajutorul ei.

10. Identitatea din definiţie trebuie să fie uşor mai la stânga decât suntem noi înşine; nu doar pentru că e util la negocieri, ci pentru că partidele de dreapta ştiu că nu pot obţine niciodată puterea cu programe de dreapta; în aceste condiţii, introduc ele însele în programe anumite măsuri de asistenţă socială (care-i concept de dreapta) sau se angajează în apărarea anumitor drepturi, etc. Ca să se vadă diferenţa, declaraţia trebuie să fie clară.