Interzicem si rasul!?
Am iubit de prima data Actorul si salbaticii. Niciodata nu am crezut insa ca va mai avea atata relevanta in aceasta tara!
Am crezut ca am o anumita cunoastere, poate intuitiva, a oamenilor. La cata dreptate am avut in privinta „celui mai iubit” dintre romanii contemporani, ma simt aproape discriminata de lipsa unei recunoasteri mai timpurii…
Am auzit ca Domnul Presedinte s-a suparat. S-a suparat pe jurnalisti si pe Florin Calinescu. Pe jurnalisti nu-i plang. Si ei au o suparare generalizata si nediscriminatorie (in sens pozitiv, zic acum) pe politicieni. Si moralistii de astazi au mai practicat discursul urii, daca nu ne-am pierdut de tot memoria. E adevarat ca nu erau presedinti…
In cazul lui Calinescu, mi s-a explicat insa ca furia a fost provocata de un film de fictiune! Nu l-am vazut eu insami. Si totusi, interzicem si rasul?!
Impartial
Ca domnul presedinte (cu „d” si „p” litere mici…) s-a suparat, nu-i o noutate…domnia-sa se supara pe multi si multe. Faptul ca s-a suparat pe un film e doar o alta fata a personalitatii (eram tentat sa fac gluma aceea cu ‘personulitatii’) sale. Este a si cum te-ai supara pe ‘Poarta sarutului ‘ sau ‘Carul cu boi’. Il irita tot ceea ce nu intelege, ceea ce depaseste nivelul de manea sau dans din buric. Sunt putin rautacios, desigur, dar domnia-sa este atent la ceea ce-i poate aduce sau rapi din voturi. Asa incit, daca interesul o cere, va critica ziaristii, actorii, muzicienii, pictorii, curcubeele, rasariturile de soare si anotimpurile care nu-i fac pe plac.
doinas
Cu riscul sa fiu prost inteleasa, sunt feminista, sprijin femeile, dar, in opinia mea, jurnalistii au atacat-o pe politiciana Basescu, nu pe copila Basescu. Nimeni nu i-a forfecat gramatica, felul in care isi organizeaza ideile sau abilitatile de comunicare atata timp cat a practicat modeling-ul.
Cred ca domnisoara Basescu si-a asumat (sau a fost impinsa sa-si asume) o pozitie pentru care nu este pregatita (inca?).
Pana la urma notorietatea este un cutit cu mai multe taisuri. Tot ce faci, se vede, prin urmare si ce nu faci bine. Si evident, luminile puse pe politiciana Basescu au scos in evidenta…umbrele.
Ca femeie, regret sincer ca nu este pregatita… pentru ca sustinerea pe care o are putea s-o ajute sa realizeze lucruri importante.
Oricum, nu e singura persoana imatura in politica. Sunt si destui barbati … infantili si infatuati in pozitii inalte.
doinas
mona
distinctia dintre „basescu-presedintele???-politicianul??? ” si „basescu- tatal”, asa cum a facut-o acum doua seri basescu insusi, nu se mai poate face de ceva vreme.in momentul in care devii persoana publica(ceea ce constituie uneori un avantaj!!!) trebuie sa acccepti faptul ca efectul de revers al medaliei se face simtit destul de repede. mai ales cand te dovedesti a fi un „personaj pitoresc”.dupa parerea mea supararea sa e ca „cea a magarului pe sat”, iar gura lumii e sloboda.si daca un anumit personaj are impresia ca se poate lupta cu toata lumea, acela are un loc special amenajat in institutii de profil. iar criticile aduse d-rei basescu sunt intemeiate: daca dupa ani de „lupta” cu limba romana, cu gramatica asta bat-o vina, nu a reusit nici macar sa vorbeasca intr-un mod acceptabil, ce pretentii sa mai ai la altele…probabil ca intelectul ii joaca feste…in ceea ce priveste interzicerea rasului..ce se intampla??? ne intoarcem spre altceva??? filmuletul lui calinescu e un film nostim despre care esti anuntat de la inceput ca este un pamflet, dar unii probabil ca nu cunosc sensul cuvantului sau le scapa semnificatia lui, fiind familiarizati mai degraba cu „maneaua sau dansul din buric” cum bine spunea „impartialul”de mai devreme.
iceflame
Am impresia ca Traian Basescu a cam dat cu oistea-n gard…Incep sa se confirme din ce in ce mai mult supozitiile celor care spuneau ca dumnealui pozeaza in victima pentru ca asta”da bine”la popor.Cand cu suspendarea,am inteles si cred ca avea dreptate.De data asta insa,a zbarcit-o rau de tot mister president.Incercarea de a poza in victima a presei alaturi de intreaga familie e o mare tampenie.E clar ca lumina zilei ca domnisoara Basescu Elena nu are nici o treaba cu politica si ca a plimba niste haine pe pasarela nu este acelasi lucru cu a vorbi in fata publicului…Domnul presedinte trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca fata lui cea mica este frumusica si …atat.De regula,cine intinde prea mult coarda risca sa o rupa,iar Basescu a cam rupt-o de data asta…Ma mira foarte tare atitudinea lui in aceasta problema.Daca i-as fi fost prieten sau sfatuitor,i-as fi spus de multa vreme doua lucruri; 1)Sa nu o lase pe Elena sa se bage in politica,si, 2)Sa nu cumva sa-i treca vreodata prin cap sa prezinte el insusi vestimentatie de dama pe pasarela…Se pare insa ca sfatuitorii dumnealui i-au spus cu totul si cu totul altceva!
Bibliotecaru
De ce devenim noi părtaşi la un război de imagine între preşedinte şi presă? Oare nu suntem manipulaţi în a adopta o reacţie, fără să conteze nici măcar din ce sferă este această reacţie? Reacţia cetăţenească la acest conflict este simplă, ori cumpără ziarul care este contra preşedintelui, ori nu-l cumpără. La televiziuni este exact acelaşi lucru. De ce este necesar un război între cetăţeni şi preşedinte sau cetăţeni şi ziare sau cetăţeni şi cetăţeni? De ce se simte datoare clasa politică să adopte o poziţie (iar nu contează dacă este contra sau pro) care se amplifice acest conflict? De ce se simt implicate şi restul structurilor mass-media să aibă o reacţie? Brusc acest conflict a devenit un interes naţional, mai important decât subiectele actuale, sănătatea, cultura, educaţia… Aferim atunci şi de halal să ne fie.
Bianca
@All Ce tare!!! Sa va mai spun ca eu aici sint amenintata, ca ziarist, pentru ca am dat in vileag furaciunile de 905.000 (9 miliarde de lei vechi)ale nepoatei presedintelui PD-L Covasna? Ce mi-e „matusa Tamara” a lui Nastase, ce mi-e „fata presedintelui Basescu”. Cum pot fi oamenii astia atit de timpiti incit fac aceleasi greseli pentru care ii condamna pe cei dinaintea lor? Avem o clasa politica sub orice standarde, doamnelor si domnilor. Asta-i, trebuie sa punem osul la treaba, e tot ce ne ramine de facut. Valeu, si detest treaba!
Bianca
@Gabs „Actorul si salbaticii?”, „Operatiunea Monstru?”, „B.D. la munte si la mare?” Chiar trebuie sa fii cretin ca sa nu iubesti filmele astea minunate. Si, Gabi, ai dreptate, daca ma supar de ceva este atunci cind nu sint lasata sa rid. Iar Calinescu e un cretin, pe bune. A avut teatrul ala pe mina si se intoarce la televiziunea lui Sirbu ca sa se dea mare intr-o parodie de presedinte. Nu va suna nici un beculet? Ca mie da, desi nu s-a aprins nici un clopotel.
gabicretzu
@Un prieten de-al nostru la care tin foarte mult mai are un pas si va spune ca ceea ce ne priveste nu ne priveste, ca-n bancul cu „ce vezi nu e adevarat, Marioara…”; ne va aminti in curand cum, satui de propaganda oficiala fara limita si umor, pe vremuri inchideam televizorul. Si taceam.
De intelectuali vorbesc, Bibliotecarule! De cei care trebuie sa reactioneze, chiar si excesiv, ori de cate ori semnele raului apar in societate (nu sa stea pe langa garduri, ca un mare reprezentant al „intelectualitatii” noastre, sa vada daca presedintele este sanatos sa se poata bucura de victorie).
Logica spune ca intai se cumpara ziarul si pe urma se citeste; ca cel care-i manipulat prin mesajele transmise de media nu stie ca e manipulat; ca cel care stie trebuie sa denunte manipularea.
Problema nu e lupta dintre Presedinte si Presa. Aceasta din urma isi merita Frankenstein-ul; Basescu este produsul unui proces de manipulare colectiva de succes.
Problema unora dintre noi este batalia din noi insine; a vedea adevarul in fata inseamna a recunoaste ca ne-am pacalit, ca ne-am lasat manipulati, unii trebuie sa recunoasca faptul de a-si fi risipit timpul si energia pentru o cauza care e departe de ceea ce gandeau a fi. Nu e foarte usor de luat o decizie. Chiar daca nu traiesc eu insami acesta situatie, pot sa o inteleg. Poate ca am trait-o in alte imprejurari, in legatura cu alte persoane.
Cat despre tratarea unei categorii de oameni ca un intreg, in bloc, voi continua, pana nu voi mai putea sa vorbesc, sa o denunt ca semn de FASCISM! Urmatorul pas este transformarea dusmanului nostru in dusmanul neamului, identificarea lui drept raul in sine si cauza tuturor relelor… E de nivelul manualului fascistului amator!
Cazul „Elena Basescu” nu are nimic de a face cu calitatile si defectele unei tinere (chiar si fiica Presedintelui). Alegerea ei, transmisa in direct de posturi de televiziune nationale, a permis, tocmai prin acesta mediatizare, sa se puna in lumina deformarea profunda a mecanismelor democratice, procesul de spalare a creierelor, lipsa de repere valorice a unei generatii de la care asteptam salvarea. Trei – patrusute de tineri educati, cu ceva stare, au votat aproape unanim si au acuzat cu manie pe cei care voiau sa fie diferiti…
Femeile pe care partenerii lor nu le respecta si de multe ori le trateaza cu violenta, se inghesuie sa faca poze cu Elena Udrea…
Daca nu reactionam, cand se vor trezi acesti oameni?
Emil Pfeiffer
Parerea mea este ca s-a dovedit ca suspendarea presedintelui a fost reala si necesara. „Poporul” insa nu a inteles. Ca urmare mai are e indurat inca. Asa cum este si cu capitalismul. Cat timp nu va intelege ca trebuie construita o societate mai umana, atata timp o are pe aceasta.
Bianca
@Emil Cool it, babe.
@Gabi, ai completa dreptate. In anii 90 l-am condamnat la singe pe Razvan Theodorescu. Nici acum nu mi-a trecut cea care eram atunci, in conjunctura respectiva. Dar acum, in aceasta conjuctura, intr-un sistem paradigmatic care face schimburi continuu, mi-a trecut complet.
@Emil again Da, a fost reala si necesara, ca si demascarea lui Basescu ca am avut de-a face cu niste oligarhi, care isi vind functiile. Nu uita, ca Basescu e doar inaintarea, ceea ce incerc eu sa utopizez este ca exista oameni care muncesc si, daca, fiul meu nu e bun in functia de director, il trag de-o parte, ii fac morala, si ii spun sa renunte. Nu existi prin procura, fiule sau fiica mea, ca de murit mori de unul singur.
Bianca
@Gabi NU imi mai jigni inutil breasla!!! Sint oameni care chiar platesc cu mizeria si cu puscaria inclusiv azi, in zilele emancipate! Poate nu ai vazut cazul ziaristului din Harghita batut mar! Eu, oricum, le-am spus tuturor prietenilor mei ca, daca ma calca masina, sa stie ca i-am iubit!:-)) Eu am raportul Curtii de Conturi si toti acesti „baroni locali” ma ameninta! Nu ma intereseaza politica. Am spus-o si o repet: sint monarhista, pentru un neam a carui prima institutie e biserica nu exista variante, cel putin pina nu se desteapta. Monarhia, din punctul meu de vedere, reprezinta singurul numitor comun cu acesti oameni dezorientati. Am mai vorbit cu Gabi, dar nu vrea sa auda.
Bibliotecaru
Răspundeam chiar astăzi pe blocul meu cuiva „că lumea nu mai recunoaşte instituţiile de oameni care reprezintă instituţiile”. Cei întrebaţi prin sondaje, clasic şi omogen, în cine aveţi mai multă încredere: preşedinţie, parlament, guvern, biserică, armată… fac clasamente ciudate. Dar răspunsul lor amestecă oamenii cu instituţiile. În timp ce Biserica şi Armata sunt percepute de oameni ca instituţii şi nu ca oameni care fac ceva, adică preotul care oficiază un botez sau soldatul care lupta în Afganistan, pentru preşedinţie, parlament şi guvern, cetăţenii identifică cu instituţia cu persoana preşedintelui, cu parlamentarii şi premierul plus miniştrii. Poate mă înşel eu, dar aşa cred că este. Intervievaţii dau deci un scor bun de încredere instituţiilor statului privite ca abstract şi reguli, Armata, Biserica, Crucea Roşie, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, în timp ce zona umană, liderul şi funcţionarul ajuns sus, nu prea mai este privit cu încredere. Am sau nu dreptate, nu ştiu, dar este părerea mea. Să ajung acum şi la preşedinte.
Preşedintele vine, uman cum spune el, în calitate de om, şi se ceartă cu cei care îi suflă în ciorbă sau în ceafă. Cei de care s-au luat, lovesc înapoi fulminant. Rezultatul? Un conflict deschis între preşedinte şi presă.
Ce poate să facă un cetăţean, simplu şi banal, sau un om politic?
Poate să zică: preşedintele nu a făcut bine că a spus aşa şi aşa şi aşa. Automat ia partea presei pentru că loveşte în preşedinte. Poate să spună iarăşi că presa nu ar fi trebuit să atace atât de „murdar” preşedintele. Automat ia partea preşedintelui. Cetăţenii se vără astfel ca parte într-un război care nu trebuie să aibă un învingător şi un învins, un război care nu ar trebui practic să existe. Până la urmă este evident că preşedintele nu trebuia să facă ceea ce a făcut dar este evident şi că este atacat de multe ori fără temei într-un război de gherilă şi nu numai el, dar şi mulţi alţi oameni politici. Etichetarea este folosită greşit şi de o parte şi de alta.
Există însă ceva ce nu am auzit la absolut nimeni, şi tocmai cu astfel de reacţie aş fi fost de acord. Aş fi vrut să spună cineva cum ar trebui să reacţioneze o instituţie (subliniez instituţie) atunci când un om din organigrama acelei instituţii este atacat, pe drept sau nu, în presă. Cu alte cuvinte care este starea de normalitate.
Multă lume a reproşat preşedintelui că a încercat să se dezică pentru câteva momente de funcţia de preşedinte.
Instituţia are purtător de cuvânt care poate da un comunicat mai emotiv sau mai sec. În cazul de faţă, purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale putea să dea un mesaj: „Domnul preşedinte nu a avut datorii.” sau „Domnul preşedinte consideră că atacurile din presa ultimei perioade sunt foarte răutăcioasă.” sau alt mesaj cu care purtătorul de cuvânt putea să soluţioneze cazul. Acesta era un subiect de interes cetăţenesc, preşedintele a greşit atunci când şi-a permis să se derobeze de funcţia de preşedinte, trebuia să uzeze de personajul numit purtător de cuvânt. A doua reacţie a cetăţeanului, şi/sau a omului politic, putea să se adreseze presei care nu a verificat informaţiile referitoare la împrumut (Mai ales că problema împrumutului a mai fost pusă pe tapet. Preşedintele a apărut atunci a doua zi şi a anunţat că firma nu-i aparţine lui ci fratelui său, plus că fratele său a neglijat plata, nu a fost rea voinţă, şi că oricum plata a fost achitată. Din câte am înţeles, tot despre povestea asta era vorba, dacă am înţeles greşit…). Poate dacă acest lucru se întâmpla acum 3 ani, nu ţineam minte, dar a fost de curând, cred că mai puţin de un an. Şi atunci mi se naşte întrebarea de ce ziaristul care a publicat ştirea datoriilor nu a adresat mai întâi întrebarea purtătorului de cuvânt, aşa cum cred că ar trebui. Răspunsul îl ştim fiecare dintre noi, până să se îndrepte „greşeala”, atacul deja a pornit, ziarul deja s-a vândut. În ceea ce priveşte „hărţuirea unui copil timid”, nu văd ce este de discutat, pentru că în mod evident copilul timid are de ales între a „se juca cu păpuşile”, adică de a duce o viaţă normală de copil timid, şi „a fi secretar general al unui organizaţii de tineret foarte puternice. Domnia sa este, teoretic, între primele 10 persoane social-democrate, nu e puţin lucru asta, în nici un caz un loc pentru un copil timid.
Dacă în „slujba” de cetăţean implicat participi la asemenea duel neprincipial, de mahala, pe de o parte faci jocul mass-media care vinde ziarele, pe de altă parte faci şi jocul lui Traian Băsescu care provoacă aceste vii de zbateri publice pentru a rămâne în atenţia publică. Cetăţeanul ce are de câştigat din asta? Absolut nimic. Pentru că cetăţeanul nu are nici o treabă că Traian Băsescu a atacat ziarele şi le-a făcut tonomate care mănâncă euro, ci are treabă cu faptul că Şeful statului a făcut acest lucru. Interesul lui „cetăţenesc de cetăţean implicat” ar fi deci rezolvarea instituţională şi nu banalul meci de stradă. Doar aparent clasa politică poate fi sancţionată prin absenteism (stinsul televizorului sau absenţa de la vot nu-i sancţionează în nici un fel), doar aparent clasa politică poate fi sancţionată prin discursul contrar pe bloguri, pe site-uri, în public (ei au întotdeauna dreptate, nu au de ce să te asculte pe tine un banal om de nimic), singura modalitate de a sancţiona clasa politică este un partid politic care acţionează corect. Din păcate acest lucru nu există în România, sau, dacă există, este încă puber şi mai are mână va ajunge la majoratul necesar observaţiei publice.
Eu încă aştept acel partid corect, care are doctrină, cu membrii înscrişi în partid pe seama doctrinei, cu o disciplină internă a membrilor care să nu însemne „follow the leader” ci respectarea cu sfinţenie a unor principii intelectuale şi morale desprinse din doctrina partidului. Poate că deja visez prea departe. Poate că ar trebui să-mi doresc mai întâi un partid de oameni de bun simţ, cumsecade, care nu răspunde la înjurătură cu o altă înjurătură, care pune mai presus oamenii pe care îi reprezintă decât interesul electoral.
Îmi cer scuze dacă postarea mea a deranjat pe cineva, nu am făcut-o cu acest scop, pur şi simplu mi-am dat drumul la gânduri cui vrea să mă citească.
Bibliotecaru
Şi mai am ceva de spus, hai sa mai trec un post scriptum.
Sunt mulţi oameni din presă buni la scris, şi bine intenţionaţi, sunt oameni care îşi dau silinţa să prezinte ceea ce simt ei drept adevăr nedeformat şi fără disproporţii. Şi pentru ei este păcat că un astfel de război îi târăşte dincolo de ştire spre înverşunare şi patimă. „Fotografia” jurnalistică, adică instantaneul pe care jurnalistul îl percepe astăzi pentru ediţia de mâine, trebuie să fie cât mai exactă. Fotografia expresivă, dramatică este de artă… Părerea mea. Arta este frumoasă, jurnalismul nu ar trebui să aibă patimă. Eu am încredere că ştirea va învinge până la urmă pasiunea.
Am să închei spunând că sunt susţinătorul etern al dreptului la exprimare, chiar şi atunci când se abuzează de el.
gabicretu
@Bianca, nu-mi pune in sarcina tocmai ideile pe care ma chinui sa le resping; nu de asta am scris ce am scris, ca sa-i apar pe cei care sunt onesti in toata povestea si nu merita tratati la gramada? De jurnalisti vorbesc. Ii voi critica insa pe cei care nu procedeaza cum ar trebui, cultivand, spre exemplu, URA. In acel context era facut comentariul, nu in general.
Dupa ce va las sa spuneti tot ce va trece prin cap la mine acasa (adica aici) ma voi trezi si adversar al libertatii de expresie…
Bibliotecaru
🙂
doinas
@ Bibliotecaru
Ce mi se pare ciudat este faptul ca oamenii isi declara increderea in „biserica si armata, adica doua institutii care n-au fost pose in situatia de a-si face datoria.
Cum poti sa ai incredere intr-o armata care n-a fost pusa in situatia sa te protejeze, nu, ca asta este scopul ei, intr-un caz de doamna-fereste.
Iar in legatura cu BOR, in ceea ce ma priveste sunt absolut nemultumita de implicarea ei in societate.
Inca nu mi-a trecut din 2005 cand organizam campania de 16 zile impotriva violentei asupra femeiii. Niste fete de la Patrir din Cluj, au incercat sa ajunga la domnul Anania, pentru a-i cere sprijinul. Ele doreau nu sa spuna dansul ceva in public, ci sa le permita sa spuna ele ca BOR sustine campania. Trec peste faptul ca n-au reusit sa aiba o intrevedere cu dansul. Dar inlocuitorul care le-a acordat audienta a spus ca nu vede de ce ar sustine campania asta, deoarece „barbatii care isi bat femeile nu vin la biserica”. Ele au replicat:”dar vin femeile care au fost batute si umilite si ele au nevoie de sprijin moral, ca sa aiba curajul sa se opuna”. Se pare ca raspunsul a fost ceva in genul… „familia e sfanta bla-bla ce da Dumnezeu bla-bla”.
Si tot tie iti spun, Bibliotecarule. Oamenii traiesc cu aer, hrana si emotii. Cand stirile nu vor mai trezi emotii, presa nu se va mai vinde. Ai citit vreodata un raport de activitate? Daca n-a fost obligatie profesionala, cel mai degraba nu. Acolo informatiile sunt seci, abstracte, impersonale. Daca nu cauti acolo cifra care te doare pe tine, cea care te cuprinde, poti la fel de bine sa citesti instructiunile de utilizare pentru un telefon mobil.
O veste buna nu trezeste in nimeni patima. Si acesta este, cred, motivul pentru care se promoveaza informatiile negative.
Am plecat, am treaba. Vreau sa merg azi de la 6 la lucru si sa plec mai devreme. Tatal meu implineste azi 75 de ani. I-am comandat un tort special-trei sferturi cu piure de castane si un sfert cu ciocolata si frisca…mmmm! sper sa-i placa. Si tortul si simbolistica…
doinas
Scuze pentru partea personala… Nu m-am putut abtine…
gabicretu
@Doina,
La multi ani! si din partea noastra. Si o intrebare: primele trei sferturi ale noastre din ce piure vor fi!?
Bianca
@Gabi Da? Blogul nu e ziar, Gabs. Nu-l citesc o mie de amariti care vin la mine cu jalba in protap, fiecare cu ce-l doare. Mie mi se pare ca i-ai tratat la gramada pe jurnalisti. Auzi, cica „Pe jurnalisti nu-i pling”. Ba sa ne plinga si pe noi cineva ca muncim ca idiotii si strigam in pustiu! Toata lumea striga ca presa e de vina! Cind eu ma duc cuminte cu reportofonul, inregistrez ce spui si dupa aia dau la ziar. Daca spui timpenii si atita te duce capul, ce vina am eu?! Auzi, acum, alta gogonata. Cica directoarea a platit drept publicitate un drept la replica impotriva mea! Mor de ris! Acum voi face cerere sa vad daca dreptul ala la replica, dat drept publicitate, a fost platit din bani publici! Doamne, multi mai bintuim prin raiul tau!
Bianca
@Doina La multi ani! Sa-ti traiasca seniorul!
Bibliotecaru
@ Doinas
Da, la mulţi ani! tatălui tău. E foarte important să ai părinţi pe pământ, nu în gând.
Eu nu înţeleg de ce mă cerţi, eu spuneam exact acelaşi lucru. Am să-ţi spun şi eu o experienţă personală, o experienţă pe care nu am spus-o la nimeni până acum. La alegerea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române am fost foarte dezamăgit pentru că nu simţeam fiorul Divin în nici unul dintre candidaţi, nu aşteptam nimic bun să iasă de aici. După tot tam-tam-ul alegerilor, a câştigat, politic, actualul preafericit. M-am simţit dator să trimit o scrisoare noului Patriarh prin care spuneam, pe lângă felicitări, că este timpul ca Biserica Ortodoxă să-şi reia, în primul rând, rolul ei esenţial, adică rolul de a păstra cultura, rolul ei în educaţie (adică să păstorească şcoli pentru copii cu handicap, sau alţi copii cu nevoi speciale), rolul ei în parohie (preotul trebuie să stea şi pe stradă, printre oameni, să-i ajute şi fizic şi moral, nu numai cu slujba în Biserică), rolul ei social (pe vremuri căminele de copii, căminele de bătrâni, spitalele… erau construite cu implicare creştinească, de acolo vine cuvântul soră medicală). Am primit un răspuns de complezenţă care nu mi-a trezit prea mari speranţe, dar, la numai câteva săptămâni de la emailul meu, Prea Fericirea sa a avut o întâlnire cu premierul României şi au semnat un pact pentru societate, ocazie cu care s-a deschis şi o listă de subscripţie. Am sperat atunci că, deşi nu a comentat nimic, Patriarhul a înţeles dorinţa ca BOR să înceteze a mai fi o instituţie închisă, ca un fel de SRL, şi să se deschidă poporului şi lui Dumnezeu totodată. Speranţa mea că Biserica îşi va reaminti că a fost creată pentru a sluji drept interfaţă dintre Dumnezeu şi credincioşi şi nu pentru a lustrui lacătul care închide ermetic instituţia Bisericii, a început să piară în momentul în care am observat că preocuparea exclusivă a noului Patriarh este pentru fondurile noii catedrale a neamului, pentru postul de radio, pentru televiziune, pentru ziar… Am revenit cu încă un email, ca să semnalez că site-ul patriarhiei face referire (pe la începutul lunii februarie parcă) la un sinaxar din 2007. Reacţia incredibilă a existat, de pe site-ul oficial al BOR a dispărut LINK-ul cu totul şi a rămas fără sinaxar! Slavă domnului că spaţiul internet mai conţine două sau trei site-uri creştine care au şi Vieţile Sfinţilor. În sfârşit, ultima mea încercare de a comunica cu patriarhia, a fost un email, recunosc, cam imperativ, prin care spuneam că în plin război instituţional preşedinte-parlament-guvern, patriarhul este singurul om care poate interveni cu rolul lui de impunere a bunului-simt, ca să restabilească starea de normalitate între instituţiile statului. Nu să medieze între ei conflictul, ci „să-i ruşineze”. Acest lucru ştim cu toţii că nu s-a întâmplat. Pentru mine, Preafericitul Patriarh s-a transformat într-un simplu contabil colţ cu om de afaceri, din punctul meu de vedere nu şi-a îndeplinit nici un fel de obligaţie impusă de funcţia de patriarh. Simt în inima mea o durere foarte mare pentru că cea mai importantă voce a credinţei din România ne înşeală în asemenea hal. Simplu lui gând este să facă bani şi să se bucure de de statul său. I-am observat reacţiile la multe evenimente, din ce în ce mai mult îmi pare mai părăsit de harul lui Dumnezeu.
Există cuvântul părintelui Cleopa, Anania, Galeriu… plus mulţi pe asemenea. Am şi eu pe hard multe scrieri ale domniilor lor, înregistrări audio. Singurul om pe care l-am simţit eu pătruns cu adevărat de harul lui Dumnezeu este, din păcate a fost, s-a dus din 93, părintele Dumitru Stăniloae.
Eram îngândurat, m-am intersectat cu el pe stradă şi m-am simţit imediat electrizat şi l-am privit cu atenţie… ceva mai târziu am aflat cine este cu totul întâmpltor. România face parte astăzi dintr-un occident cu o latură nevăzută. Spunea părintele Stăniloae:
„Occidentul a pierdut înţelegerea pentru taina existenţei, pentru prezenţa lui Dumnezeu în toate. El vede un Dumnezeu distant de lume. Un Dumnezeu care nu vine la noi prin tainele Bisericii, ci despre care doar se vorbeşte. Un Dumnezeu al discursurilor. Iar separatismul acesta al lumii de Dumnezeu a fost promovat de toate filozofiile atee din Occident, al căror ultim exponent a fost marxismul. Occidentul n-a mai ştiut decăt de o raţiune care împarte şi desparte, n-a mai văzut nici o expresie a legăturii dintre toate ale lumii şi Dumnezeu.”
Este adevărat, cei mai mulţi dintre noi îndeplinim ritualuri golite de Dumnezeu, cei mai mulţi ne mărginim să facem cruci evlavioase sau să spunem rugăciuni fără conţinut emoţional.
De ce au românii încredere în Biserică? Spuneam că pentru ei Biserica nu reprezintă preotul şi nici Daniel, ci imaginea lui Dumnezeu. Ori în Dumnezeu nu poţi să nu ai încredere.
În armată încrederea nu s-a clădit atât de simplu. În armată au încredere 100% cei de peste 50 de ani pentru că au crescut cu imaginea naţională construită cu migală de partidul comunist. Pentru cei tineri armata înseamnă un fel de Rambo care se antrenează prin cazărmi, aşa au văzut în filme. Pentru ei armata este un joc video de Counter-Strike. Între timp soldaţii mor precum gâştele pe apă pentru că cei care stabilesc investiţiile Armatei Române nu s-au gândit că blindatele pot călca pe mine şi deci sunt vulnerabile şi de jos în sus, nu numai de sus în jos. Acum că s-a dovedit că pericolul este invers, cine să mai pună blindaj pe şasiul blindatelor? Poate puţină lume ştie că acele transportoare au şasiu de tablă, ca la autoturisme, pentru că proiectantul l-a făcut rezistent la gloanţe şi nu la mine.
Şi revin la prima mea concluzie, ar trebui să facem diferenţă între instituţie (adică ansamblul de legi şi forma de organizare care guvernează raporturilor sociale, potrivit normelor stabilite pe domenii de activitate sau grup de oameni, pe scurt, un concept filosofic abstract) şi organizaţia, structura umana care ocupă fizic spaţiul determinat ideologic de o instituţie. În lumea de astăzi Parlamentul are 90% din atribuţiile democratice, dacă nu ai încredere în el, practic nu ai încredere în statul care te conduce din umbră şi la vedere. Efortul cel mare este să populăm toate instituţiile statului cu oameni care să respecte doctrina instituţiei respective sau (pentru că este şi un „sau”) să renunţăm complet la stat şi să ne vedem de treabă de capul nostru, ca acum 20.000 de ani. Dacă cei care se bălăcesc în posturile organigramei ar înţelege cât rău fac societăţii atunci când nu-şi fac treaba şi mai trag şi ceva pe spuza lor, poate că s-ar gândi de două ori înainte.
Cathy
Eu sunt trista pentru ca si asa femeile din politica romaneasca sunt cum sunt, si asa nu se promoveaza femeile competente in politica romaneasca pe motiv ca „in general, femeile sunt incompetente”, iar acum duduia Basescu vine si serveste pe tava inca un argument celor care nu ne vor in politica. Stau si ma intreb daca nu e, la limita, aceasta, chiar o incercare perversa a cuiva de a decredibiliza total femeile…
Sigur ca devin paranoica si ma revolt atunci cand vad pe ce criterii sunt promovate femeile in politica de balta de la noi! Daca nu esti fata lui tata, mai ai o sansa: sa te bagi in fata, sa dai din coate, sa ii sapi pe toti, sa ii acoperi pe toti cu rasul sau surasul tau si cu „soparlele” soptite la ceas de taina pe post de probleme si solutii intotdeauna de mare importanta, si gata, ai reusit! Esti in politica!
Cathy
Si cum sa nu intampine Dna Cretu atatea greutati, atat in tara, cat si la Bruxelles, ca si acolo ajung romance, promovate, unele (nu toate) dupa criteriile pe care le expuneam mai devreme…
doinas
In primul rand multumesc tuturor pentru gandurile bune.
Sarbatoritul s-a simtit foarte bine, tortul a avut un succes nebun, si , dupa ce a gustat entuziast vinul, bunicul a spus ca lumanarile cu cifrele 7 si 5 nu stau in ordinea corecta si le-a inversat. Apoi, intr-o vreme, s-a declarat -citez- puscat in aripa si s-a dus la culcare.
In al doilea rand, nu stiu cum as putea duce acolo un tort, desi mi-ar face placere. Dar, daca ma provocati, voi duce niste piure de castane. Cat despre un blat (piscoturi pentru sampanie)putin rom si frisca, sunt convinsa ca gasim si pe la Bruxelles, deci…. nu spuneti de doua ori daca nu vreti sa va asumati consecintele..:)).
Nu te certam, Bibliotecarule, pur si simplu rabufneam si eu gandind la limitarile si conditionarile din gandirea noastra(limitari construite in primul rand de sistemul educational din care ma mir ca mai scapa cate-o persoana mai putin afectata). Pana la urma, tot sistemul educational te invata sa respecti regulile-nu sa le analizezi-contesti-schimbi. Si acelasi sistem educational (ca si Biblia) te invata SA TE TEMI DE AUTORITATE (parinte, dascal, Dumnezeu, sef), NU S-O RESPECTI, sa te incolonezi si sa mergi cu turma, sa iei pozitia ghiocel in fata celor care decid. Si-atunci, ca sef inveti ca toti trebuie sa executa fara murmur, ca executant – sa nu gandesti (noi muncim-nu gandim) si sa-i sanctionezi-cel putin prin izolare sociala (daca lapidarea nu mai este permisa)pe cei are nu-ti seamana intru-totul in vorba, imagine si fapta. Sa cauti in oameni diferentele, cand asemanarile sunt atat de frapante…
doinas