• In General
  • pe

Islanda. Continuarea

Este o ţară atât de diferită că pare de pe altă lume şi atât de asemănătoare că te uimeşte. Este o ţară lovită de criză din două părţi, ca şi noi; criza financiară mondială a lăsat urme mici; criza internă este mai mare decât casa (poporului). Motivele sunt diferite de ale noastre…

Sectorul financiar şi-a luat toate libertăţile pe care şi în alte părţi şi le-a luat – să facă bani pentru el, ignorând consecinţele pentru clienţi şi țară; libera circulaţie a capitalurilor a fost cântecul sirenelor pe care l-au ascultat cu mare plăcere bancherii islandezi. Istoria pare familiară restului Europei. Mai întâi, o coaliţie între centru-dreapta şi centru-stânga – a se citi neoliberală în cuget şi simţiri – a privatizat băncile; bineînţeles, fără a crea şi instituţiile de reglementare şi control necesare pentru a preveni abuzul; la fel ca în alte părţi. Bancherii i-au convins pe cetăţenii cu ceva dare de mână să utilizeze banii pentru a cumpăra acţiuni care îi vor îmbogăţi nelimitat; şi imediat; bineînţeles, pe baza speculaţiilor bursiere care vor face din Reykjavik un al doilea City of London.

Cei care nu aveau bani au fost convinşi că au un viitor strălucit şi trebuie să ia credite în euro sau dolari, garantând cu locuinţele lor, pentru acelaşi motiv; sau să-şi cumpere alte maşini sau case. Riscurile asumate de bancheri au fost nelimitate; ideologia oficială a lumii economice de dinainte de criză a avut adepţi fideli în Islanda.

Pentru a opri de la explozie „bula financiară”, căci totul devenise un fel de FNI bancar, Banca Centrală a crescut dobânzile; foarte mult. Pare logic; doar că acest lucru se petrecea în ţara care are cea mai mică monedă din lume; asta o face extrem de vulnerabilă; alte ţări de aceeaşi dimensiune nu au monedă proprie; la masa monetară existentă, orice bancă mai mare îşi poate permite să speculeze în ceea ce o priveşte; ceea ce s-a şi întâmplat. Consecinţa a fost dramatică; cele trei mari bănci au dat faliment la sfârşitul lui 2008, din vina proprie. Cursul coroanei islandeze s-a redus la jumătate, inflaţia a izbucnit, importurile (40% din consum) s-au scumpit, boomul economic s-a oprit, şomajul (fenomen practic necunoscut în Islanda) a ajuns la 10%.

Obişnuiţi cum suntem cu crizele mai vechi sau mai noi din ţara noastră natală, s-ar putea ca gravitatea crizei islandeze să pară o exagerare; dintr-un punct de vedere, chiar este; dintr-altul, nu. Islanda a fost şi mai este încă prima ţară din lume după un lung şir de criterii printre care nivelul dezvoltării umane şi egalitate de gen; criza chiar a lovit puternic prin comparaţie. Căile de ieşire nu au fost prea numeroase. Depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană a fost una dintre ele; nenorocirea este că ţara are nevoie de o monedă stabilă acum iar negocierile pot dura ani buni; chiar dacă nivelul de dezvoltare este superior mediei europene iar legislaţia comunitară în mare măsură adoptată, sunt puncte nevralgice care vor da mare bătaie de cap..

Nu mă pot opri să fac comparaţii între felul în care a trăit România perioada de negociere a aderării la EU şi ceea ce văd în Islanda. Diferenţele sunt enorme; nu ştiu dacă din cauza cărţilor citite pe cap de locuitor (primul loc în lume) sau din cauza vechii lor democraţii (primul parlament din lume); nu există euro-optimist fără raţiune, nici euro-sceptic fără motiv. Pentru o ţară cu doar trei sute de mii de locuitori sunt şi foarte pregătiţi şi foarte abili; inclusiv în hăţişurile întunecate ale aquis-ului comunitar; deşi au nevoie de euro ca de apă în pustiu, nu există nici un partid sau grup de interese care să facă parte din tabăra lui „Yes!” necondiţionat; totul este cântărit la miligram… Vor obţine, la sfârşit, un acord excelent, pe care îl şi merită.

În afară de asta, nimic nou sub soare. Ţara are un acord de macro-stabilizare cu FMI, ca şi noi. Măsurile de austeritate nu sunt ca la noi; cei vulnerabili au fost protejaţi, soluţiile au fost croite pe măsura problemelor, cei loviţi greu sunt cei care au contribuit la criză, nu victimele ei inocente; bancherii au scăpat, pentru moment.

Cetăţenii se plâng de politicieni, indiferent de culoare, ca la noi. Consecinţa a fost alta decât la noi. Alegerile municipale din Reykjavik, pe timp de criză, au fost câştigate de un partid „netradiţional” creat de un grup de artişti-cetăţeni. L-au numit, ironic, The Best” (Cel mai bun!), şi-au pus lozinca „More of all sorts (Mai mult de toate felurile!) şi şi-au propus să reconstruiască încrederea necesară în politică prin comunicare şi creativitate. Nu m-aş mira să reuşească. În capitală, trei mii de angajaţi din sistemul public au contribuit cu ideile lor, în scris, la o reorganizare care să facă suportabile măsurile de austeritate. Vă rog, nu uitaţi să gândiţi la scala adaptată, când este vorba de Islanda; are exact populaţia Iaşului…

7 comentarii la “Islanda. Continuarea”

  • Peter Gluck

    Gabi, felicitari pentru aceasta descriere meseriasa a situatiei. Ma gandesc daca si ce putem invata din experienta islandeza, si ei par sa confirme ceea ce am invatat cand lucram la Fructus Timisoara (cea mai intunecata perioada a carierei mele Nr. 1) vezi Info Kappa 56 despre Femei „in marmelada se intra usor si repede, dar se iese incet si greu (daca?”
    Nu stiu de ce vorbesti despre Althingi ca o cucerire timpurie a democratiei- parlamentarii preocupati de sine, pot fi mai periculosi
    ca orice domnitor- tot orientat spre sine. Si daca un parlament ar fi un loc unde inteligentele se aduna, dar contrariul e adevarat. Al nostru de pilda a demonstrat ieri o inteligenta colectiva -IQ = 41 si nu e prima data. O tragedie care este o mana cereasca pentru umoristi.

  • gabicretu

    @Peter,
    Nu am făcut decât să repet istoriile ascultate pe aici, fără niciun fel de legătură cu fostul meu statut. Am vizitat locul in care cel mai vechi parlament se intrunea pe la anul 1000. In fapt, nu era chiar parlament ci o adunare generala, două săptămâni pe an , in iunie, când ziua are 24 de ore lumină…
    Situaţia aici este destul de complicată; pentru cei care aveau credite, cu devalorizarea la jumătate a coroanei şi inflaţia aferentă, posibilitatea dea plăti este … aproape imposibilă. Mai dificilă este însă o altă decizie – dacă să socializeze sau nu datoriile băncilor. Bineînţeles că o populaţie atât de educată, cu o societate civilă foarte puternică, a reacţionat extrem de promt si solidar; erorile unora nu trebuie plătite de altii. În fapt, doar vreo 20% din populatie a fost implicată direct in nebunia bulei financiare. Restul sunt muncitori la locul lor, fără credite sau actiuni bancare, care s-au trezit fără loc de muncă şi cu salariul injumătăţit aproape în termeni de putere de cumpărare.
    Altfel, nimic nu se vede in exterior. Totul este curat, simplu, pe dimensiuni foarte umane, nu au armată, nu vezi urmă de poliţist…

  • Peter Gluck

    Gabi- multumesc ptr lamuriri. Putem spune ca moneyteismul- mai ales
    credinta ca poti tria bine pe datorie- distruge tot, inclusiv ce e atat de civilizat si progresist ca Islanda.O auto-kleptocratie este la fel de distrugatoare ca o kleptocratie get-beget? De fapt la ei bancile au furat, nu?
    Poti afla cat platesc ei pe energie, banuiesc ca sursele geotermale predomina.

  • gabicretu

    @Peter,
    Da. Băncile au furat şi, atenţie!, au pierdut banii în operaţii bursiere future de mare risc (înainte de criză se numea îndrăzneală); au ceva bani prin Bahamas sau alte paradisuri calde…
    Şi ceva politicieni sunt suspecţi de a fi susţinut politicile financiare riscante.
    99,..% din energie este geotermală şi hidroelectrică; resursele fosile nu sunt practic folosite decât pentru oribilele lor maşini, importate de la americani (ştii, unele mari, urâte şi poluante).
    Costurile producerii sunt relativ scăzute şi tehnologia destul de curată. Au şi trei combinate de aluminiu din acest motiv…
    Benzina este scumpă, echivalent cu mai mult de un euro şi cincizeci de centi. Salariile erau insă mari, inainte de criză, şi petrolul este de import în întregime…

  • gabicretu

    @Am adăugat poze noi pe Facebook. Din Islanda, se înţelege.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *