• In General
  • pe

Joc leapsa!

Astazi eram foarte trista; intristata de mizeria umana, de batutul pasului pe loc, de minciuna, de prostie, de cuvinte lipicioase (aceleasi) spuse de unii (aceiasi) altora (diferiti). Oare nu e mai onest sa-i critici pe toti decat sa-i … (invers) pe toti!? Asta o zic eu; ceilalti…

Ajung acasa si descopar ca am o invitatie la joc; o leapsa cu reguli speciale.

Nu pot sa ma las rugata ca o domnisoara la primul bal si incerc sa raspund (sa-mi ridic moralul; a mai aparut si Presedintele in Piata Universitatii si o fata de la ANES la stiri; nu stie nimic…)

Intrebarea este ce-as schimba in administratia locala. Nefiind bucuresteanca, am vrut sa raspund – in gluma – primarul da, bordurile ba! Nu era insa vorba de Bucuresti, am inteles dupa aceea, ci de localitatea in care traim. Dar eu unde traiesc!? La Strasbourg nu as schimba nimic pentru ca are o primarita (de dreapta dar care vine dupa o primarita de stanga) si tot sarmul frantuzesc si rigoarea germana la un loc; la Bruxelles ar mai fi cate ceva dar au ei grija; la Bucuresti…

Propun sa schimb Vaslui-ul! Are 70 000 de locuitori, o suprafata relativ redusa, nu are industrii poluante sau infractionalitatea marunta din metropole. Poate deveni un oras excelent pentru a trai daca ar fi reorganizat (adica organizat)… Are cel mai frumos parc din Romania; ii mai trebuie si altele…

1. Trebuie redesenat, impreuna cu imprejurimile, printr-un parteneriat cu autoritatile locale din comunele din jur (sunt dealuri frumoase dar partial despadurite; impadurirea lor ar infrumuseta zona si imbunatati climatul, ar crea oportunitati pentru spatii destinate agrementului, etc.) Se finanteaza 70 sau 80% din fonduri europene.

2. Harta vanturilor arata ca zona este propice pentru producerea energiei eoliene; Agentia energetica (deja infiintata cu finantare europeana) poate dezvolta un proiect pentru instalarea de mori de vant pe dealurile din jur (ele ar prelua sarcina iluminatului public, una dintre cheltuielile cele mai mari ale bugetului local). Se finanteaza 75% din fonduri europene.

3. Trebuie reproiectata si extinsa reteaua de utilitati (apa, canalizare, gaz, strazi); proiectul trebuie sa prevada o extindere limitata la o suta de mii de locuitori, nu mai mult. Finantarea deja exista dar planul nu stiu cat de inteligent este facut…

4. Strazile si trotuarele trebuie sa fie organizate astfel incat sa se poata circula cu bicicleta (care trebuie promovata intensiv ca mijloc de locomotie in oras); aglomeratia de pe DN (care trece prin mijlocul orasului) poate fi redusa prin devierea pe centura a celor in tranzit;

5. „Inverzirea orasului”; toate terenurile virane (oricat de mici) trebuie transformate in spatii verzi (chiar si provizoriu); cetatenii trebuie implicati si stimulati sa transforme spatiile din jurul blocurilor in gradini. Trebuie regularizat in continuare si amenajat raul (raurile) si dotat cu barcute de agrement.

6. Orasul trebuie impartit in cartiere cu identitate proprie; un proiect amplu de refacere a fatadelor si ameliorare termica ar trebui pus in practica. Fiecare cartier poate avea o culoare, un alt tip de spatii verzi, etc.

7. Orasul trebuie sa fie pentru toti locuitorii lui, copii, adulti sau batrani, impreuna (nu separat). Fiecare cartier trebuie dotat cu o amenajare de tip punte intre generatii (bunici – adulti – nepoti) cuprizand centru de zi- club, parc de joaca, teren de sport comune; un program de promovare a batranetii active va include voluntariatul; pe langa socializare si petrecerea timpului liber, batranii pot spune povesti si supraveghea copiii; adultii pot face sport in timp ce copiii se joaca… Amplasarea de mobilier urban care sa favorizeze comunicarea si activitatile comune. Si info-centru in fiecare zona!

8. Trebuie schimbat sistemul de colectare si depozitare a gunoiului (care sa includa sortarea deseurilor si sa nu urateasca orasul)

CUM!?

9. Urgent trebuie pus in practica un program de pregatire a celor ce lucreaza in administratie prin metoda schimbului de bune practici; suplimentarea cu personal supercalificat si cu initiativa in elaborarea si implementarea proiectelor de finantare. I-as schimba pe toti cei existenti mai putin unul, care-i grozav…

10. Implicarea cetatenilor in luarea si punerea in practica a deciziilor. Ei trebuie sa se convinga ca se poate. Numai ca ei sunt romani… Asta ca sa nu scriu chiar o utopie.

Leapsa am primit-o de la Sorin Tudor si de la Adrian Nastase. A mai fost trimisa lui Adrian Ciubotaru, Andrei Crivat, Dan Andronic, Darius Filip, Darius Groza, Politica noastra, Politichia, Catalin Nechifor, Ralucai, Oanei Dobre si Mariei Barbu.
Sorin o mai trimisese la Andrei Chiliman, Viorel Arion, Diana Tusa, Cristian Diaconescu, Cozmin Gusa, Marian Milut, Adrian Nastase.

Eu o trimit la Bibliotecar, Oceania, Bianca, Andrei Chirica, Rodica, Cristian China Birta, Despre nimic, Nicole, Dorina, Andressa, TehnocratiBlogul SCE, Artistu si Puiu Pascu.

Sunt 13! Gata!

47 comentarii la “Joc leapsa!”

  • Bibliotecaru

    Spunea cineva la Adrian Năstase pe blog, şi el, Năstase, cuprins de „febra” jocului de leapşa… acum vom vedea răsărind primarii României.

  • Pingback: Sorin Tudor - marketing politic, relatii publice, comunicare online » Blog Archive » O administratie locala mai eficienta?

  • andressa

    Multumesc, am raspuns deja la rugamintea lui Catastif.com (Catalin Tenita). Am pus problema consultarii cetatenilor pentru rezolvarea problemelor din comunitate.

  • gabicretu

    Ma bucur; eu chiar sustin ca la nivelul comunitatilor (mai ales a celor mai mici) democratia participativa este posibila, necesara si deloc ridicola. Nu ma refer doar la consultari formale, cum stiu ca nu te referi nici tu…

  • Pingback: Sorin Tudor - marketing politic, relatii publice, comunicare online » Blog Archive » Bloggerul Tehnocrati face ravagii in PSD

  • Pingback: Blegosfera: Technorati taguit

  • Arhi

    sunt tare curios daca iti raspunde technorati:))))))))

  • gabicretu

    Cine e TeCHnocrati!? M-ar interesa din motive nelegate de reactiile pe care le genereaza, observ, la alti …bleggeri.
    Habar nu am daca-i PSD-ist; oricum, nu seamana…

  • Echipa GC.ro

    Greseala a fost corectata. Era un link gresit.

    Va multumim pentru „heads up”.

  • gabicretu

    Se vede ca nu-i bine sa postezi la doua noaptea sau ca 13(treisprezece) trebuie sarit totdeauna…

  • Arhi

    Gabriela, technorati e un agregator de feeduri. adica un site unde se aduna linkuri de pe toate blogurile de pe mapamond:))

  • gabicretu

    Mersi! Mi-am dat seama intre timp ca am pus gresit link-ul; probabil ca as fi inteles cu putin efort care era hazul dar amestecul intre politica, eroarea de scriere, Marian Vanghelie si multi bleggeri mi-a abatut atentia. Thanks again!

  • Pingback: Despre scoala si administratie publica « MASTERAT POLITIC

  • Rodica

    Gabi, oh you flatterer!

    (serios acuma: n-auzi frate ca eu sunt de la categoria cine-au indragit strainii manca-i-ar inima cainii, ca sunt de la categoria emigranti de momentul doi, pierzatori de drepturi de opinie si sentimente…
    sau administratia publica exclude sentimentele?!)

    multumesc, o sa ma pun pe ganduri.

  • gabicretu

    Rodica, tu nu locuiesti undeva!? De ce ar trebui sa reducem intrebarea la o batalie politica locala? Poate ne impartasesti din experienta de pe alte meleaguri.
    A propos, pe meleagurile baracii nu se cunoaste ca e aiurea sa vorbesti despre cineva pe care nu-l cunosti, habar nu ai cine e, etc. prin metoda derivei infinite de la subiect, ca sa folosesc un eufemism!?
    Nu prea rezist la provocari dar m-am saturat de oameni care nu depasesc nivelul etichetarii; orice dialog este barat din start; cand ei vorbesc de Ana Pauker eu trebuie sa vorbesc despre rascoala de la 1907, probabil… Desi pot marturisi ca mi-am facut un cont, ma tem ca vorbesc in vant, asa ca ma abtin deocamdata. Nimeni nu m-a acuzat pana acum de frica! Frica de ce!? Ma enervez; deci tac.

  • iceflame

    Gabi,nu se supara Geoana daca joci leapsa cu Nastase???

  • Despre nimic

    Gabi, daca ar fi dupa mine eu as rade toate orasele din temelii si le-as construi de la zero, as lasa in picioare doar cladirile si monumentele cu valoare istorica si culturala. Este clar ca orasele nu au fost gandite pentru secolul nostru si problemele sunt din ce in ce mai mari si nu stiu daca vor putea fi rezolvate vreodata. In special infrastructura e proasta: drumuri inguste, canalizare veche si cu debit scazut, tevi vechi de apa, etc.

    In Cluj circulatia e foarte dificila pentru ca sunt foarte multe masini, nu este centura ocolitoare si e destul de complicat de facut din cauza dealurilor care inconjoara orasul (se va face totusi dar cu costuri si durate foarte mari). Bicicleta nu este o solutie adevarata pentru trafic, poate rezolva o mica parte din probleme insa nicidecum pe toate. Nu ma pot duce la Cora care e la 10 km de mine sa fac cumparaturile saptamanale care sunt vreo 2-3 plase mari + un bax de apa plata cu bicicleta. Nici la intalniri de business nu prea poti merge … bicicleta e mai mult de relaxare si pentru tineret. Iar cu noua incalzire „globala” sa mai si pedalezi vara pe caldura pana la servici cativa kilometri ajungi ud leoarca. Poate unii o pot folosi si pentru mersul la servici in anumite contexte, insa nu prea multi. Nu te poti duce ca femeie imbracata elegant cu fusta si tocuri cu bicicleta. Sau sa cari cu tine laptop-ul si mapa cu acte. E complicat. Mai degraba sa ai mijloace de transport in comun mai eficiente si mai rapide cum e metroul in Bucuresti.
    Sunt destule probleme si in Cluj ca si in alte parti dealtfel, insa se pare ca incet incet ele se rezolva si primaria si prefectura au o viziune destul de buna, doar problema aglomeratiei nu prea o vad rezolvata prea repede. Chiar si problema cablurilor aeriene prezente in tot centrul pe langa cladirile istorice (astfel incat nu le poti admira decat daca faci abstractie de cablurile din fata lor) se pare ca se va rezolva in urmatoarea perioada existand deja proiecte pentru ingroparea cablurilor.

    In rest asfaltari, schimbarea tevilor vechi de apa, parcari supraterane, construirea de locuinte noi, crearea de spatii de joaca, atragerea de investitori, deschiderea unor noi magazine, firme, etc par a evolua destul de bine la Cluj. Inca nu au ajuns si la strada mea cu re-asfaltarea si schimbatul tevilor dar au ajuns la strada vecina deci probabil urmeaza si a mea 🙂 Sigur ca noi am vrea sa se faca totul peste noapte, dar asa ceva nu se poate. Cand o sa am bani cati are Gigi o sa-mi fac un oras de la zero cu infrastructura ca lumea de la inceput 🙂

  • gabicretu

    Eu nu as merge atat de departe; m-as opri la prima jumatate a proiectului tau. Nu inteleg de ce, in societatea informationala, oamenii se ingramadesc unii peste altii, in spatii de multe ori dezumanizate (si dezumanizante). Stii ca, de regula, arealul social (numarul persoanelor cu care cineva are relatii personale directe) este mai mic in urbanul mare decat in rural!?

  • gabicretu

    @Iceflame,
    Daca-mi esti prieten, nu da idei! Daca nu-mi esti, te-ai pierdut in multime.
    As fi raspuns oricui imi trimitea provocarea; de regula, daca pot, eu raspund. Singurul defavorizat din acest punct de vedere esti tu insuti (pentru ca pui prea multe intrebari).
    In plus, ceea ce eu apar sau combat sunt idei, nu persoane. Nu incetez sa ma minunez cum oameni pe care ii respect pot lua in nume personal orice diferenta de opinii exprimata (dar nu prea invat din asta, ceea ce e periculos pentru mine).

  • Despre nimic

    Pai probabil ca o sa incepem si noi sa mergem in jurul oraselor mari asa cum fac si strainii, nu sa vrem toti sa locuim in centru ca acum. Probabil infrastructura prost dezvoltata in jurul oraselor ne tine inca in ingramadeala 🙂 Ai dreptate ca la tara ai contact direct cu mai multe persoane decat in marile orase … ciudat daca stai sa te gandesti 🙂 Explicatia ar fi ca intr-un sat cu populatie mica cunosti pe aproape toata lumea si cu oricine te intalnesti pe strada poti sta in povesti. Intr-un oras mare cunosti sub 0.1% din populatie si e mult mai mica sansa sa te intalnesti intamplator cu cunoscuti.

  • Bibliotecaru

    @ andressa
    Relativ la consultarea cetăţenilor… Am observat că ai scos orice posibilitatea de a lăsa un comentariu de la blogul tău:
    „Am o lampa cu led pentru carte (book lamp) cumparata din avion spre Helsinki. Deoarece nu am veioza (de fapt am una, dar mi-a confiscat-o mama….) citesc la lumina ei uneori ca sa ma pot culca direct dupa ce inchid cartea, fara sa ma mai ridic sa sting lumina de la intrerupator.
    Am trecut la nivelul urmator: lampa pentru laptop! Asta e produsul zilei pe Ghelir. Mi-am facut comanda azi dimineata.
    Pretul unei lampi de notebook – 15 lei. Sa nu te ridici dn pat decat pentru nevoi fiziologice – nepretuit! :)”

    Vestea bună este că există soluţii şi pentru nevoile fiziologice… bunicii foloseau oala de noapte, acum e viabil şi cu chestiile alea absorbante cu gel, ca să rămână funduleţul uscat.
    Trebuie să recunosc că am râs cu lacrimi. M-am şi bucurat. Comenzile acestea prin poştă determină o societate de consum. Societatea de consum înseamnă bunăstare pe moment şi sărăcire pe termen lung… dar cine stă să analizeze. Şi mai frumos mi-a fost gândul când am aflat câ pentru o lampă de 15 RON plăteşti alţi 29 de RON ca să ţi-o aducă cineva şi să o poţi plăti cash şi nu cu card, în cazul fericit în care eşti LOCO. Hmmm. Să mă mai gândesc că o lampă „trebuie că are” cel puţin 2 W, ceea ce la un laptop cu o autonomie de maximum o oră… câteva minute bune pierdute din perioada bateriei?

    Uite că am găsit şi eu ce să fac să schimb administraţia. Aş pune internet metropolitan gratis şi am putea spune fiecare, in fiecare zi, ce anume trebuie facut.
    Exemplu:
    „Primare, mai vâră repede pe traseu un 123 că stau de 15 minute în staţie. Şi altă dată nu mai răspunde la beep, că sunt pe cartelă nu pe abonament!”

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    Ai soluţii pe gustul meu.
    Şi eu visez la vreamea când oraşul se va clădi de la cota -100 spre cota -30.

  • Pingback: Tecnorati e raspunsul | de ce? blog

  • Pingback: Technorati e raspunsul | de ce? blog

  • Pingback: Technorati e raspunsul | de ce? blog

  • iceflame

    @Gabi Cretu
    Gabi,prefer multimea in care sa ma pierd fericit si liber in locul unor prietenii ce au canale de circulatie a ideilor obturate de frica…Prefer anonimatul curajos,popularitatii lase…Nu stiu altii cum sunt,dar mie nu mi-e teama de nimeni in afara de Dumnezeu.Ce sa-i faci,este aceasta o satisfactie pe care numai nemembrii de partid o pot incerca…In legatura cu prea multele mele intrebari,promit ca se vor rari semnificativ.Cu prietenie pentru voi toti,Iceflame

  • Cathy

    Iceflame, ce ai patit? Te rog sa nu ne parasesti, eu am apreciat toate ideile tale, iar prietenia ta ma onoreaza! Nici mie nu mi-e teama decat de Dumnezeu (poate doar de constiinta mea). Hai sa facem un club al celor care nu se tem decat de Dumnezeu, cred ca am schimba multe lucruri in lume!
    Iar intrebarile sunt bune intotdeauna, pentru ca provoaca. Fara provocari vom sta cu totii cu mana in san si nu vom face niciodata nimic…

  • gabicretu

    Ce-ati patit, fratilor!? Imi scapa ceva si nu inteleg ce anume. In timp ce eu ma sinucid politic spunand lucrurilor pe nume acolo si cui trebuie sa spun(in contextul in care regulile politicii noastre nu sunt tocmai cele democratice)cei pentru care credeam ca merita sa fac acest lucru reactioneaza cel putin surprinzator. E ceva ca un repros (sau neintelegere) in comentariul lui Ovidiu absolut nedrept. A inceput campania si nu stiu eu!?
    Daca cineva vrea sa ma raneasca in maniera ne-eleganta poate sa o spuna. Dar nu stie ce spune.
    MIE NU MI-E FRICA DE NIMENI SI DE NIMIC!Pentru ca nu am ce pierde; totul e de castigat pentru cei (cele) pentru care am intrat eu in aceasta…

  • Cathy

    Mie mi se pare ca Ovidiu a inteles gresit raspunsul Dvs. la intrebarea lui daca nu se supara Geoana ca jucati leapsa cu Nastase…
    Eu cred ca nu suntem copii, si nu ne suparam de la nimic. Si mai cred, Ovidiu, ca o sa-ti treaca! Zau asa…

  • Bibliotecaru

    @ iceflame
    Din păcate frica vine odată cu şcoala vieţii. Omul este o furnicuţă care adună. Ştii de ce spune Iisus bogătaşului „lasă toate bogaţiile şi urmează-mă”? De ce a cerut Dumnezeu lui Iov să rămână fără nimic? Cu cât ai mai puţine lucruri de care eşti legat, cu atât eşti mai liber, cu atât ai mai mult curaj.
    În politică este un pic diferit înţelesul de curaj, pentru că eşti nevoit să-ţi construieşti o poziţie în raport cu ceilalţi. Dacă dai cu barda nu ai nimic de câştigat, nici nu ajuţi pe nimeni. Uite la Vadim, înjură pe toţi şi… apropie de el puţini oameni adevăraţi, mai mulţi patrioţi orbiţi de petarde patriotarde. Dar ce mă duc eu până la Vadim? Dan Mihalache l-a alintat pe domnul Geoană cu apelativul mârlan. Ce s-a întâmplat? Adio listă de europarlamentar. Gândeşte-te că omul acesta chiar ştia ce e pe acolo, era un candidat esenţial. Cine şi ce a obţinut ceva din asta. Geoană s-a supărat şi l-a „pedepsit” fără să-i pese de partidul pe care îl conduce. La rândul lui, Mihalache a pierdut un rol la care s-ar fi priceput cât de cât. Poporul român a câştigat ceva? Nimic… în locul lui Dan Mihalache pleacă un alt om care o sa fie timorat 6 luni, până învăţa unde e toaleta şi secretariatul. Aşa că Dan Mihalache trebuia să interpreteze politic situaţia şi să constante că nu trebuie să-i spună lui Geoană mârlan. Putea să-i spună „intelectual cu gândire şi reacţie parcimoniasă”, de exemplu. În politică cel care înjură un alt om politic se va auto-desfiinţa rapid. Poţi avea o acţiune politică corectă şi fără să te sinucizi. Pentru că oricât ar fi un preşedinte de partid preşedinte de partid, nu poate comanda membrilor de partid ca un plutonier major răcanilor proaspeţi veniţi în unitate. Eu nu ştiu cum este domnul Geoană cu membri partidului său. Nici în comentariile mele nu fac referiri la ce „se mai aude” pe aici pe net. Nu e treaba mea. Există alegeri şi congres. Penalizările pe care le fac politicienilor sunt legate de influenţa pe care o au aceştia asupra climatului politic şi a oamenilor în general.

  • Cathy

    Bibliotecarule, in ce il priveste pe Dan Mihalache, eu cred ca ar trebui sa pastram o mica rezerva. Eu il cunosc, si iti spun ca nu era chiar un element cheie. Si iti mai spun ceva: nimeni nu este indispensabil. Toti dinaintea lui s-au considerat indispensabili, si multi dupa el se vor considera astfel. E drept ca Geoana a fost putin deplasat, si nu a dat un exemplu bun. Ceea ce nu am inteles eu este altceva: ce cauta Mihalache pe locul 10 si Radu Podgorean pe locul 15? Pentru ca intre cei doi nu exista comparatie…
    Iar politica adevarata nu se face cu pustani teribili, care injura de cate ori au ocazia, si cred ca daca au ajuns (prin diverse mijloace) intr-o anumita pozitie, vor ramane acolo vesnic, indiferent de ceea ce fac.
    Despre omul ca proiect, iti povestesc, cu voia ta, putin mai tarziu, ca am de terminat o chestie importanta care-mi mananca toata saptamana asta!

  • mailman

    „Eu nu as merge atat de departe; m-as opri la prima jumatate a proiectului tau. Nu inteleg de ce, in societatea informationala, oamenii se ingramadesc unii peste altii, in spatii de multe ori dezumanizate (si dezumanizante). Stii ca, de regula, arealul social (numarul persoanelor cu care cineva are relatii personale directe) este mai mic in urbanul mare decat in rural!?”

    Este o constatare interesanta dar ma întreb daca ea tine cont (între altele) de diferenta între urban/rural în ceea ce priveste accesul la internet.

    As mai spune ca în ultimii ani dimensiunea relationala (capacitatea de a lucra în grup, etc.) a devenit o trasatura importanta în domeniul profesional. Lucrul la distanta taie tot aspectul informal al unui job: discutiile cu colegii, posibile prietenii, etc. Oamenii sunt animale sociale 🙂 si într-o societate în care din ce în ce mai multe menaje sunt constituite dintr-o singura persoana, lucrul devine singura posibilitate de a întâlni alti oameni într-un context în care trecerea de la o simpla întâlnire la o relatie mai importanta este posibila.

  • Bibliotecaru

    @ Cathy
    Uneori îţi pierzi cumpătul. Şi eu mi l-am pierdut când am văzut astăzi parlamentari la tribuna parlamentului oferind citate din… ziare. Am fost foarte supărat, simt şi acum cum creşte furia în mine, doar când îmi amintesc. Atunci când discursul parlamentarului român este atât de steril că ar face să ofilească şi un diamant, sunt silit să fiu violent în reacţie. Am ascultat astăzi, într-un elan masochist, toate discursurile de la tribuna Parlamentului. Părerea mea despre aceste discursuri este pe blogul meu, nu mai vreau să discut asta. Cine vrea, o poate lua de acolo.
    Dar dacă parlamentarii români au ajuns să citeze informaţii oferite de ziare, sunt cutremurat. Adică noi votăm parlamentari pentru a citi ziare? Îi priveam cum desfăşoară acele ziare şi nu-mi venea să cred… uitaţi stimaţi colegi ce scrie în România Liberă… Incredibil. Din ziare obţine un parlamentar român informaţiile? Se oferă guvernului informaţia economică obţinută de o anchetă jurnalistică? Dumnezeu să ne protejeze, că altcineva nu văd să facă asta în România.
    Eu nu spun că domnul Mihalache este indispensabil. Umblă, de mult timp, o vorbă sinistră, nu o citez cu inima împăcată, dar, din păcate, este şi adevărată, „cimitirele sunt pline de oameni indispensabili”. Oricât de indispensabil ar fi un om, la un moment dat el ne va lipsi, deci nu este chiar indispensabil din moment ce viaţa merge în continuare. Nu cred să fi folosit acest cuvânt, „indispensabil”. Dacă da, am greşit neintenţionat. Domnul Mihalache este un om format, adică oferă o economie de timp. Nu mai avem timp. Nu mai este timp să facem moţiuni, nu mai este timp să ne jucăm cu votul asupra bugetului, nu mai este timp pentru jocuri stupide, nu mai este timp pentru discursul futile şi sarcastic. Este timpul să tragem toţi în aceiaşi direcţie, indiferent dacă suntem de acord unul cu altul. Parcă s-ar fi oprit maşina pe calea ferată şi discutăm minute întregi cine să stea la volan, în timp ce trenul se apropie. Acum este timpul să renunţăm la încăpăţânare, acum este timpul să fim mai responsabili. Moţiune trecută sau nu… trebuie să tragem în aceiaşi direcţie. Altfel o să pierim cu toţii pe baza propriei prostii.

  • gabicretu

    Mailman (asta da nume din societatea informationala!)
    Ai dreptate si nu ai; relatiile informale de la locul de munca au ajuns atat de importante uneori pentru ca suplinesc orice alte relatii pe care omul le-ar putea intretine (pentru ca munceste n ore pe zi, se transporta la serviciu alte m ore si nu-i mai ramane timp de prieteni, rude, etc.)
    Nu trebuie sa intelegem ca nu mai iesim din casa si stam legati de computer; nici toate muncile nu sunt de acest tip; dar o cladire de birouri poate functiona ff bine si intr-o localitate de 20 000 de locuitori,intr-un cadru natural verde, verde, nu doar intr-una de 2 000 000…
    Exista diferente de acces la internet nu doar intre sat si oras ci si in marile orase; majoritatea populatiei din Bucuresti nu are calculator si nici nu e alfabetizata informatic desi are posibilitatea de conectare…
    Sunt bucuroasa ca am facut ceva in aceasta privinta (primul meu raport la PE a fost pe broadband si am propus niste politici destepte de extindere a retelelor; dar nu se poate conecta cuptorul la internet…)

  • Bibliotecaru

    Lasă că dă guvernul un laptop de 100 de euro la elevi şi profesori şi va fi un calculator în fiecare casă. Mai bine le-ar lua 100 de euro decât să le dea un asemenea laptop, asta dacă e acel laptop scos pe piaţă anul trecut. Parcă guvernul dădea şi la doctori cate un laptop. Să tot râzi. Nu avem atâtea poale (lap) câte fote de pus pe poale (top) 🙂

  • Cathy

    @ Bibliotecaru
    Nu stiu ce efect ai vrut sa obtii cu comentariul sedintei de azi din Parlament, de pe blogul tau, dar eu am ras cu lacrimi. Nu stiu daca trebuia sa rad, dar am ras, si imi vine si acum sa rad cand imi amintesc. La ce te astepti?
    Nu am nimic cu Dan Mihalache, mi-e chiar simpatic, ca persoana. Ceea ce vroiam sa spun era ca nu cred ca este un element cheie in delegatia socialista romana la PE. Si chiar nu cred ca vreunul dintre ei trebuie sa fie element cheie, ca unul trebuie sa fie mai tare decat altul. Cred insa ca trebuie sa fie o echipa, sa nu se sape unul pe altul, si, vorba ta, sa traga in aceeasi directie. Ceea ce as avea sa-i reprosez lui Dan Mihalache este o oarecare lipsa de eleganta si diplomatie in declaratii: nu acuzi, una-doua, pe oricine de „marlanie”. Geoana nu e singurul acuzat, cu vreo saptamana sau doua inainte isi complimenta in acelasi mod colegul de delegatie la PE, Ioan Mircea Pascu…
    In rest, as vrea sa vad mai multa modestie, si mai putin orgoliu, nu numai de la el, ci de la multi din echipa. Si de la toti politicienii romani. Sa-i vad ca trag impreuna intr-o directie. Ai mare dreptate cand spui ceea ce spui…

  • Pingback: Administratie locala mai eficienta ?!? » Artistu’ zice ca…

  • Bibliotecaru

    @ Cathy
    🙂
    Înţeleg că nu ai văzut prezenţa mea pe cele două postari „Lecturi de vacanţă”.
    🙂
    http://dmihalache.wordpress.com/

    Eu spuneam că domnul Mihalache e valoros pentru că ştie unde este toaleta, sala de şedinţe, cabinetul medical, bufetul, de fapt bufetul este primul pe listă, unde sunt pantofi mai ieftin… lucrurile de primă necesitate. Eleganţă, diplomaţie…
    Mi-am adus aminte. Vreau şi eu să lansez o leapşa. O leapşa dublă.
    Mai întâi pentru alegători: “Descrieţi modelul omului politic ideal”. Nu-mi spuneţi “eşarfă şi costum”, intraţi în amănunte, despre ceea ce trebuie să ştie, ceea ce trebuie el să facă, lucrurile la care ar trebui să viseze… ştiţi dumneavoastră, cel pe care l-aţi vota indiferent ce se spune despre el. Şi am aceiaşi leapşa si pentru doamna parlamentar şi toţi politicieni care citesc aici. Doamna gabicretu cum v-aţi dori să fiţi şi partidul nu vă lasă. (înţelegeţi ce vreau să spun). Nu mă refer aici la cineva din partid, mă refer la întreaga politică. Ce anume pierdeţi din felul domniei voastre de a fi existând sub ştampila de politician.

  • Bibliotecaru

    Este incredibil câte lucruri se întâmplă la Sibiu şi eu stau in Bucureştiul asta îmbâcsit.

  • Nicole

    Multumesc Gabriela pentru leapsa, probabil nu o voi da mai departe pentru ca nu am cui, dar ti-o voi ridica la fileu (leapsa, desigur) si voi pune intrebarea invers: ce sa fac eu, administratie locala, cand am 400.000 de euro intr-un cont la banca, primiti din fonduri europene, din luna februarie a.c. si Agentia de Dezvoltare Regionala de Nord-Vest nu este capabila sa-mi trimita caietele de sarcini nici in luna octombrie a.c.???? Eu cand mai fac licitatiile, de Revelion? Eu mi-am facut treaba, am facut tone de documentatie, dau telefoane in fiecare zi, ma deplasez de cate ori e nevoie (de njdemii de ori) cu tone de hartii, ADR-ul doarme pe el (sau pe ea). Gabriela, spune-mi si mie e corecta viziunea mea? Care ar fi argumentele ADR ca lucreaza, totusi, dar ca rezultatele muncii lor nu se vad? E de vina Bruxelles-ul?

  • chinezu

    am raspuns si io cu intarziere gen din gama lui sun tsu la faza cu leapsa
    cu mentiunea ca m-a mutat de la marketing politic

  • Mihai

    @Bibliotecaru
    N-am stiut ca guvernul roman vroia sa dea un laptop la toti elevii.Stiu insa ca IBM in asociatie cu o alta companie al carui nume nu-l retin, au avut ca obiectiv sa dea un laptop fiecarui doctor si fiecarui elev din scolile elementare din anumite tari printre care si Romania. Planul nu a fost concretizat inca pentru ca au aparut discutii in legatura cu al carui nume sa fie mentionat intii-IBM sau „ceilalti”-in privinta creditelor. Oricum, computerul respectiv a fost conceput de IBM. Ma surprinde ca Guvernul Romaniei face un asa „claim”.
    @Gabi
    E ceva mentiune de „broadband internet”. Stiu ca in Europa sistemul de „wireless”, ma refer la telefoane mobile, functioneaza mult mai bine decit in Nord America.
    La capitolul internet insa, s-ar parea ca e in urma. Toata Europa sau numai Romania? In USA, broadband e afacere veche(4-5 ani?!) Mai nou e DSL.Nu stiu exact ce inseamna dar stiu ca este mult mai rapid. O alta varianta este wireless broadband pt zonele izolate ca de exemplu unde locuiesc eu-intre nicaieri si niciunde.
    Sint la aprox 40km de un”orasel” de 5000 locuitori si am DSL. In mijlocul boschetilor. Aici insa, companiile de telefon au interes-mai multi clienti inseamna mai mult venit. Daca parlamentarii se ocupa de obtinerea/introducerea retelelor de internet ma intreb ce fac companiile de telefon? Colecteaza banii pt serviciile aduse de sirmele instalate pe vremea lui ceasca?
    Sint surprins de faptul ca sint inca scoli care nu sint conectate la internet pt ca nu au fonduri pt asa ceva. Este inadmisibil Cum este noua generatie pregatita daca i se neaga cele mai de baza lucruri. Traim intr-un timp in care computerele si cunostinte despre folosirea lor sint indispensabile. M-am oferit sa platesc instalarea si abonamentul anual(scoala de 1-4 cu total de 4 clase)dar se pare ca stimabilii de la Posta care trebuie sa faca instalarea nu prea sint interesati.Ce conteaza , salaroul merge ei sint angajati guvernamentali. Pt verificare, vorbesc de Scoala Generala Minjesti comuna Muntenii de Jos jud Vaslui-acolo e „acasa’ pt mine
    Recomand insa „atentie” cu primaria comunei.Aia-s PD-isti inraiti!

  • Bibliotecaru

    @ Mihai
    Nu vă contrazic. Din câte ştiu legea este încă în discuţie.

    În urmă cu aproape doi ani, domnul Ioan Ghişe a iniţiat proiectul de lege intitulat „Program naţional – Un laptop pentru fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România.” Acest proiect de lege vine să adapteze în ţara noastră Programul mondial iniţiat şi lansat în anul 2005 de către Institutul de Tehnologie din Massachusates – Statele Unite şi susţinut de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Programul „Un laptop pentru fiecare elev” are un scop educaţional, şi anume acela ca fiecare din cei peste 1,2 miliarde de copii din lume să beneficieze de primul lor laptop cu care să se conecteze la Internet şi să lucreze în programe educaţionale. Pentru ca astfel de computere mobile de tip P.C. conectabile la Internet să poată fi accesibile fiecărui copil din orice ţară din lume, s-a stabilit ca ţintă preţul de 100 de dolari pe minilaptop pentru a fi uşor de achiziţionat de către statele sărace ale lumii. Scopul Programului mondial este educaţional şi nu comercial sau infomatic. Acest minilaptop nu se va comercializa pe piaţa liberă, ci se va vinde de către producători direct ministerelor educaţiei din ţările lumii, prin intermediul Fundaţiei „One Laptop per Child”, la preţul de producţie, fără adaosuri comerciale.
    În acest moment Pl nr. L684/2006 Propunerea legislativă privind Programul Naţional „UN LAPTOP PENTRU FIECARE ELEV ŞI PENTRU FIECARE CADRU DIDACTIC DIN ROMÂNIA”, adică L684/05.09.2006 (Senat) şi 773/23.10.2006 (Camera Deputaţilor) se pare că este retrimisă la comisii.
    În prezent, stadiul cercetărilor şi producţia unui astfel de laptop se face la următoarele capabilităţi tehnice: 256 KB memorie RAM, 1 GB memorie hard – NAND Flash şi 700 MHz viteza microprocesorului cu sistem de operare Linux, oferit gratuit, adică free, sau Windows, după caz. Nu vorbim deci de cine ştie ce laptop. La un Gb hard nu ştiu nici ce sistem de operare va avea, dat fiind că pentru XP sunt necesari 2Gb iar Linuxul are nevoie de cam 4Gb ca să meargă bine. Asta este altă poveste.

    În afară de acest proiect ştiu că a mai fost unul de subvenţioanre a PC-urilor pentru studenţi acum câţiva ani, dar nu mai ţin minte amănunte.

    În cazul doctorilor vorbim de o lege în vigoare care stabileşte Sistemul Informatic Unic Integrat. Este vorba de LEGE nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi modificările ulterioare.
    Aici, de pare, că problema este la nivel de licitaţie. Desigur este vorba de foarte mulţi bani şi toate licitaţiile au fost până acum contestate.
    În România, sunt 11.500 de medici de familie, iar MSP (Ministerul Sănătăţii Publice) a promis achiziţionarea unui laptop pentru fiecare dintre ei. Iniţial, sistemul informatic unic integrat (SIUI) ar fi trebuit să devină funcţional chiar de la data de 1 ianuarie. Termenul a fost apoi prelungit până la începutul lunii martie, dată la care medicii de familie ar trebui să trimită deja raportări cu evidenţa pacienţilor către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

    Eu cel puţin aşa ştiu, dacă este o „pleaşcă” IBM sau de la altă firmă, cu atât mai bine.

  • Mihai

    @ Bibliotecaru
    La specificatiile pe care le-ai dat mai sus, computerul ar trebui sa fie gratis pt ca este practic nefolositor.
    Poate e bun de ceva jocuri de ex Pokemon. Am crezut ca e ceva decent. Laptop-ul meu este produs in 2002 si are 28GB hard drive si 2.4GHz processor.Ce or sa faca pruncii cu 1 GB, abia au destul hard drive sa-si scrie numele in memoria computerului.
    Ar fi o idee mai buna daca Ministerul Invatamintului ar opta pt 1/5 din nr de laptop-uri pt a obtine calitate si performanta. IBM poate produce 2 miliarde de computere, daca nu-s bune ce folos!
    Nu gndi ca o corporatie ca IBM va produce ceva care nu le aduce profituri serioase. La un nr asa de mare(1.2miliarde) chiar daca face citiva centi profit pe bucata, la sfirsit vorbim de o suma considerabila.

  • Bibliotecaru

    Desigur, nu vorbim de computere care să permită jocuri ci de un computer care să permită accesul internet şi un editor de texte. Cred că aceasta este ideea.
    De altfel cred că laptopul refuzat încă de români este chiar de la americani:
    http://laptop.org/laptop/hardware/specs.shtml

  • liviu

    sunt nascut barladean si ati facut cateva afirmatii chiar interesante, sper ca le puteti justifica. De exemplu m-ar interesa cum sa obtin cei 75% finantare europeana pentru centrale eoliene. Daca tot sunteti vasluianca, asa sper, ati fi de mare ajutor pentru unii ce locuiesc pe malurile Barladului.

  • Roxana

    si io is nascuta barladeanca…si…desi…traiesc departe de Barlad mai citesc si ziarele…
    http://www.evenimentul.ro/articol/vintul-de-pe-dealurile-birladului-n-are-putere-sa-miste-morile.html

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *