Mâine este ieri
Acest adevăr îl ştiţi; nimic nou şi cu sens nu se petrece. Despre asta si alte lucruri, in tableta de astazi.
- Cine sunt
- Activitatea politică
- Cărțile mele
- Democrație virtuală
- Discursul lui Foucault
- Discursul lui Foucault – prefata
- Equity versus Efficiency
- Femei din toate limbile, uniți-vă!
- Femeile si politica la romani
- Femeile sunt de vină
- Uși deschise pentru femei în politica românească
- Urasc „realismul” politic
- Reinventarea Stângii
- Forța politică a femeilor
- Recenzii
- Contact
Bibliotecaru
„Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul.”
N. Raducanu
Punctul de vedere ca romanii traiesc politic intr-un prezent continuu, intr-o agitatie fara sens, in care trecutul si viitorul par ca nu exista, este desigur interesant. Se poate insa argumenta si altfel. Pentru a fixa bine in mitologia populara ca trecutul comunist e explicatia definitiva a tuturor nenorocirilor nu numai de azi, ci si pentru inca un numar nedefinit de ani de acum inainte, s-a elaborat asa numitul “Raport Tismaneanu”. Cu toate ca raportul a fost criticat ca partinitor si tendentios, el a fost totusi aprobat si deci se poate spune ca acesta e trecutul oficial. In el, la pag. 776, scrie : “Luand act de acest raport, Presedintele tarii poate spune cu mana pe inima: Regimul din Romania a fost ilegitim si criminal”. Mai mult chiar, raportului ii sunt anexate (pag 785 – 807) biografiile detaliate ale catorva zeci de fosti conducatori comunisti, printre care si ale unora care s-au opus spre sfarsit, cu deosebit curaj, dictatorului Ceausescu (Gh. Apostol, Al. Barladeanu, C-tin Parvulescu s.a.). Toti sunt deci demascati ca autorii regimului ce a stapanit Romania aproape 45 de ani.
In ce priveste viitorul, e adevarat ca deocamdata nu stim ce ne pregateste in perspectiva actuala conducere. Sa fie un pilotaj al vasului “la vedere”? Sa nu subevaluam insa talentul combinatoric al lui Basescu. El este abia la inceputul celui de al doilea sau mandat, deci intr-o perioada cand isi poate permite o serie de masuri clar antipopulare, convins ca ele vor fi uitate pana la viitoarele alegeri parlamentare. Iar pentru a accelera uitarea, probabil ca va lansa cu mare tam-tam un ambitios program de viitor, ce va prevedea reindustrializarea tarii, modernizarea agriculturii, sute de kilometri de autostrada si, bineinteles, transformarea Romaniei intr-o tara eminamente turistica. Nu are importanta daca cele mai multe din aceste obiective nu vor fi realizate pana la sfarsitul mandatului sau, caci pentru orice esec exista explicatii si justificari.
Iar daca trucul cu un asemenea grandios program nu va fi inghitit de populatie, atunci Basescu, tactician fara scrupule, va recurge la o metoda al carei succes a fost deseori verificat in istorie: atatarea sentimentelor nationaliste. Ungurii si rusii, eventual si evreii, vor fi redescoperiti ca perfizi complotisti la eforturile de iesire din mizerie a natiunii, depuse de o conducere neprihanita. Sentimentele nationaliste vor clocoti din nou in pieptul de arama a numerosi romani, fericiti ca in fine s-a gasit omul politic providential, ce se sacrifica pentru apararea tarii de dusmanii din afara.
Este o ipoteza pesimista, dar nu chiar atat de neverosimila ca cea a unei revolte sangeroase a populatiei.
gabicretu
DL RN,
Problema pe care voiam sa o ridic era mai curand cea a impersonalului se, a neasumarii. Este adevarat ca dupa lunga paranteza cu nepotrivirea, nu am mai apucat sa explic nuantat. Nu-mi place deloc si consider pagubos felul in care o intreaga natiune da vina pe altii. Unul poate da vina pe altul; poate sa aiba si dreptate. Toti pot da vina pe altii pentru ceva anume; pot avea si dreptate. Dar toti sa dea vina pentru toate pe altii, este imposibil!
Mai este o problema – impacarea cu noi insine; nu multumirea cu ceea ce suntem, ci depasirea uitarii intentionate a faptului ca noi am construit si suntem contruiti in „societatea gresita”; dupa unii asta inseamna doar comunismul; pentru mine, ambele.
gabicretu
Biblio,
Scrierea si rescrierea trecutului de catre cei care detin puterea este un lucru cumva banal; problema mea este cu cei care l-am trait; este inscris in noi acest trecut; nu putem sterge cu buretele ceea ce suntem; sau putem dar cu riscul de a trage si concluzia finala – tabula rasa, inexistente, umbre facute pamantului….
Bibliotecaru
Ba sigur că se poate şterge cu buretele ceea ce suntem, asta o şi spune Orwell… Camera 101.
Ileana
Frumos gîndeau acei oameni ,dacă îi aveau mereu în minte pe copii ca beneficiari ai calităţii actelor politice!
Căci eu mă simt vinovată întrezărind efectul catastrofal al lipsei de încredere în mîine şi al lipsei de pietate faţă de ieri.Nu este bun pentru copii! Este chiar foarte rău şi ,deci ,interzis copiilor să îndure lîngă ei nişte părinţi acri ,depresivi! Să le zdrăngăne în urechi vehemenţa din milioanele de televizoare deschise!
N. Raducanu
Ca trecutul e inscris, ba chiar sapat cu dalta in noi, asa incat nu poate fi sters cu buretele, asta era si convingerea mea pana acum doua decenii. Dar am unele cunostinte vechi si chiar unele rude, pe care le priveam cu curiozitate pentru devotamentul aparent neclintit pe care il purtau comunismului ceausist. Si care beneficiau in diverse feluri de aceasta atitudine. De indata insa ce regimul s-a prabusit, transformarea lor a fost rapida si radicala: au devenit monarhisti, apoi national-taranisti si infocati sustinatori ai lui Emil Constantinescu, iar dupa o scurta perioada de ezitare, au devenit fideli basescieni. Iar fosti prieteni, care odinioara jucau rol de mici comisari politici si care la un moment dat “au roit-o” in vest, lauda acum politica inteleapta a lui Sarkozy sau il injura pe Obama. Se afecteaza cu cateva cuvinte straine vorbind romaneste. Ma intreb cand erau sinceri si cred ca atat atunci in tara, cat si acum, nu jucau teatru, ci isi exprimau perfectul cameleonism la conditiile politice si sociale. Odinioara, in comunism, originea sociala “sanatoasa” era element decisiv in promovarea pe scara ierarhica, iar acum fostul carnet rosu PCR atarna ca o ghiulea de picior. Oare nu sunt eu cel depasit de vremi, de vreme ce – departe de tara – nu-mi pot sterge trecutul romanesc cu buretele ?
iceflame
@ N. Raducanu
Eu cred ca oamenii cu adevarat valorosi nu se agata cu disperare de un regim sau altul…
Cu ajutorul regimului se impun in special lichelele, cei care nu au mama nu au tata; despre principii ce sa mai vorbim…
Astia trec cu nonsalanta dintr-o barca in alta barca, fara sa clipeasca macar.
Din nefericire, in Romania, acest tip de om promoveaza mai rapid in partide decat persoana onesta si de drum lung…
Pe mine m-a scarbit efectiv maniera in care Victor Ponta a anuntat intrarea in PSD a unui parlamentar PD-L de Prahova.
Si asta la nici trei saptamani dupa ce infiera cu mare indignare traseismul politic si fuga dupa ciolan din Parlamentul Romaniei…
Domnule Raducanu, cred ca de aia nu are ursul coada…
Eu apreciez oamenii care nu incearca sa isi stearga parti din trecut si care si-l asuma asa cum acesta a fost; comunist, legionar, taranist sau liberal. Problema noastra insa consta in aceea ca, regimul comunist a mers atat de departe cu prigoana incat a ucis mii de romani doar pentru vina de a fi fost membri ori simpatizanti ai altor partide.
Niciodata nu trebuie sa mai permitem ca asa ceva sa se intample.
Peter Gluck
Cred ca putine lucruri sunt mai daunatoare ca idealizarea unui om, a unei organizatii, credinte, regim, conceptii- a vreunui partid, politici. A oricarei etape din trecut. Poate cu exceptia unica a eroului necunoscut din epoca primitiva care prin iscusinta sa in vanatoarea de mamuti a asigurat supravietuirea tribului si prin curajul sau de a infrunta tigrul cu dinti de sabie a salvat pruncii comunitatii din pestera. Perfectiunea atribuita oricui si la orice este pericol de moarte intrucat in numele ei se ucide, asupreste, exploateaza, tampeste Incerc, cu o oarecare doza de disperare sa cred in perfectibilitate- dar e greu.
In ceea ce priveste perioada de dupa ’89 trebuie sa marturisesc ca pentru mine e un lung prilej pentru deziluzii si asta -fara sa-mi fi facut multe iluzii- in afara de „poate astia vor fi ceva mai cumsecade” urmst mereu de „pe naiba, dimpotriva!”
Cred ca societatile umane sunt tot mai greu de guvernat si de gospodarit. Daca e de ales intre dictatura (inclusiv cea pe baze spirituale), monarhie si democratie- cea din urma e totusi cea mai umana desi are bube grele- nu e in stare sa puna la punct Raul,
lasa privilegiile sa palmuiasca constant drepturile, e anti-meritocratica, are anarhia si dezordinea in gene, poate si un puternic instinct suicidal etc.
Ca sa inchei- sunt un campion al Scepticismului Politic, nu ma mandresc cu asta dar nici nu mi-e rusine- realitatea e de vina.