Poveste cu tâlc… foarte actual
Povestea am primit-o de la DOINAS; mi-a plăcut şi-am zis că merită citită şi de alţii.
„Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
– Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat !
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
– Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
– Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
– Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
– Hei, ce tot strigi aşa ? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
– Am făcut un târg nemaipomenit ! Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului !
Primul străjer merse la stolnic:
– M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere !
Stolnicul – repede la paharnic:
– Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere !
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
– Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
– Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump ! Dar, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile !”
iceflame
Dupa ce am citit povestea, m-am intors automat la vorbele ” foarte actual” din titlul postarii.
Un gand nastrusnic a rupt-o la fuga si s-a oprit la mos Nicolae Ceausescu si la cei care l-au pazit pe acesta „cu dragoste netarmurita” cam pana pe 21 decembrie 1989, orele 11 si ceva…
Mai informandu-l, mai dezinformandu-l, l-au iubit, l-au aparat, l-au zburat, l-au impuscat, ingropat si ferecat.
Imediat dupa, cineva a zis;
SA FIE CEATA. Sa nu se vada stanga cu dreapta!!!
Si asa a fost…
Drept urmare, Revolutia a continuat…
Impuscaturi, sange, victime, zvonuri, contra-zvonuri, „apa otravita”, nu mai trageti, balcon CC, proiectoare, car tv si dupa aia hai, acasa toata lumea, deh, noi, eroii, avem treaba de facut guvern.
Apoi, a fost voie sa se ridice ceata. Aparent bineinteles…
Din ea, din ceata aceea groasa adica, in chip minunat de prim-planuri televizate s-a intrupat, minunat, domnul Ion Iliescu.
Zambitor, poliglot, cu fata umana si Mare Mag de Rasarit.
Va mai amintiti? Iliescu apare, soarele rasare.
De unde rasare?
Pai de la Est bineinteles,ca doar nu de la Vest, Doamne apara si pazeste.
Stati dumneavoastra linistiti ca, tot ceea ce mirosea cat de putin a Vest, a fost imediat bine stropit cu zeama de bata si de tarnacop mineresc in Iunie 1990.
Iliescu a stat ce a stat, a facut ce trebuia NEAPARAT sa faca si, din cauze neidentificate bine nici pana in prezent, a picat.
Nu prea rau, dar tot picat s-a chemat.
Nici Emil Constantinescu, victima perfecta a istoriei nu trebuie uitat de tot, chiar daca fitele de „fata batrana da’ razgaiata” ale domniei sale nu au cauzat prea mare deranj baietilor.
Cu Tigarete, fara Tigarete, Rona, Zoe, me-he-he, l-au invins structurile.
Si el a cazut, cam rau si cam de sus.
Baietii insa au mers mai departe. Sa retinem insa un amanunt, si anume acela al existentei unui anumit ministru al transporturilor din cale-afara de incapatanat si declansator de crize…
Imediat dupa Emilache s-a reintors tatucul Iliescu. Sa popeasca si el pe unii, ca Voda Lapusneanu…
N-a popit insa pe nimeni. Dimpotriva. L-au popit baietii pe el de nu s-a vazut. Astfel s-a nascut mitul „prizonierului de la Cotroceni”.
Coincidenta sau nu, in timpul „prizonieratului” domniei sale, i-a mers bine Romaniei.
Potentatilor vremii le-a mers insa SI MAI BINE.
De aceea AU PIERDUT ALEGERILE.
Spuneti-mi va rog ca nu-i asa si eu promit, solemn, sa nu va cred…
Cand gandurile mi-au ajuns la Basescu, mi-am dat seama de o chestie paradoxala;
se pare ca, flota de carute a merarilor din povestea Doinei, a reusit sa treaca neobservata de ochiul vigilent si prezidential.
Unii, mai rautaciosi din fire, sustin chiar ca, fix de asta mai exista carute.
Inca…
„Pana la Dumnezeu te mananca sfintii” zice o zicala din batrani. Zicala are, cred, legatura cu povestea de fata.
Cum? Nu stiati?
Pe vremuri, Romania avea batrani iar acestia gandeau.
Gandeau zicale frumoase si le lasau mostenire urmasilor.
Astazi, nu doar zicalele ne lipsesc ci, din ce in ce mai mult, batranii insisi.
Fereasca-ne Dumnezeu de clipa in care nu vom mai avea niciunul.
Dupa cum se vede insa treaba cu guvernarea Basescu-Boc, nu suntem chiar asa departe…
Si pentru ca odata si odata trebuie sa incetez cu gandurile mele ingrozitor de matinale, ma opresc aici. Am urcat pe o sa, si v-am zis tuturor PA.
Stefan
@Gabi Cretzu,
actual sau neactual,dar iata ca o Doamna(si nu numai),Teo Trandafir le-a tras-o!
Personal cred ca este un semn bun si cu sperante viitoare.
Sarut mana Doamna Trandafir!