Neclaritățile uneia de Stânga!

Am citit un articol aici și altul aici. Și o sinteză aici. Cu excepția considerației reciproce pe care și-o poartă cei doi interlocutori, eu nu am înțeles mare lucru.

Pentru mine este clar că:

– Distincția Stânga/Dreapta are  sens, chiar dacă nu identificăm întotdeauna corect ce este limita dintre una și cealaltă și chiar dacă, ca orice lucru omenesc, ele evoluează și se modifică odată cu societatea. Moartea ideologiilor este o altă ideologie, pe care nu este nevoie să o mai numesc…

– Corupția are legătură cu exercitarea puterii în interesul propriu, nu cu ideologia;  dimpotrivă, chiar este trădarea ideologiei, de orice tip acceptat ar fi ea.  Nu există societate, oricât de coruptă, care să-și fi asumat public doctrina corupției ca merit (așa cum Ferengii în serialul copilăriei unora și tinereții altora își asumau lăcomia ca valoare-reper)

– Corupția poate fi publică sau privată, ea poate să se manifeste în politică dar și în fotbal (v. exemplele!). O putem întâlni într-o primărie dar și în sistemul de pariuri sportive sau în bănci și fonduri de investiții falimentate fraudulos. Și,  atenție! Când este administrativă, coruptul are un factor privat drept partener/corupător. Instituțiile statutului nu se corup unele pe altele prea des… Băncile pot corupe agențiile de rating, uneori, spun gurile rele.  În concluzie, parțială, corupția nu este legată de micimea sau mărimea statului ci de exercitarea incorectă/încălcând regulile stabilite,   a unei activități reglementate. Reglementările apără  interese generale, publice sau private. Coruptul apără propriile interese.

– Stânga nu este legată de un stat mare și Dreapta de un stat mic; în ideologiile clasice lucrurile chiar stăteau pe dos; amestecând Statul cu Națiunea, Dreapta a reușit să obțină și sprijinul claselor pe care nu le reprezenta, de-a lungul istoriei mai vechi. Liberalii criticau statul când erau de stânga (respectiv se luptau cu abuzurile puterii monarhice).

– Atacul împotriva statului este caracteristic neoliberalismului contemporan, în condițiile în care acesta a rămas singurul capabil să mai facă față presiunii corporatiste (dacă nu-și asuma din start să le apere și reprezinte interesele, ceea ce este frecvent și probabil!)

-Atacul nu privește niciuna dintre funcțiile de care sistemul corporatist poate profita sau are nevoie, adică statul în general. Corporațiile nu susțin nici desființarea armatei,  nici reducerea cheltuielilor cu înarmarea; autostrăzile par a fi un fel de obiectiv general al umanității, chiar dacă 60% din populație nu are niciun avantaj de pe urma lor…  Greciei i s-a impus să cumpere de vreo câteva miliarde tancuri acum vreo câteva luni!!! Corporațiile doresc controlul asupra statului, nu desființarea lui!

– Corupția este o temă de campanie uzuală a Dreptei împotriva Stângii dintr-un motiv simplu: într-un sistem bazat pe votul universal, programul economic  pe care îl propun cei puțini (acceptând că nu pot minți la infinit) nu poate câștiga o majoritate. Cum programele propuse de Stânga se bucură de suport mai larg, singura modalitate eficentă este să-i ataci pe cei care propun aceste programe… Corupția este un motiv serios, acceptabil social (în comparație cu atacuri legate de alte caracteristici personale, de exemplu). Partidele de stânga nu fac, de regulă,  din corupție punctul central în bătălia electorală dintr-un motiv la fel de simplu – au ce anume critica în ceea ce propun adversarii.

– Nu putem vorbi de învățământ sau sănătate ”gratuite”, ci de acces egal la ceea ce este public. Statul este administratorul unor fonduri care rezultă dintr-un lung șir de contracte sociale, nu este creatorul lor. Nici capitalul nu e creatorul lor. Poate munca… CAS-ul reprezintă o parte a drepturilor pe care cei care prestează muncă salariată  le-au câștigat prin lege și luptă; guvernul nu le poate  crește sau diminua independent de acordul părților (ambele!). Impozitul pe proprietatea funciară, de asemenea, este rezultatul unui contract prin care se cedează condiționat un drept asupra unui obiect pe care nu l-a creat proprietarul (aici puteți să vă imaginați un zâmbet larg). Cât despre constituirea veniturilor pentru gestionarea comună a anumitor interese și activități, ar fi o lungă discuție care ar trebui să înceapă cu întrebarea cui servesc aceste activități, nu cine contribuie… Am putea remarca faptul că există o majoritate care s-ar putea dispensa de cheltuielile enorme pentru apărarea proprietății și servicii secrete (pentru că nu au mai nimic de apărat) și că autostrăzile făcute din bani publici servesc transportului de mărfuri făcut de corporații care, în medie, plătesc impozite de 8%, în România; atunci când plătesc… Nu vreau să amintesc de faptul că se vor înghesui toți, companii și pasageri,  pe aeroportul Otopeni pentru că, după renovarea cu bani publici, aeroportul de la Băneasa va fi rezervat zborurilor… de lux. Nici de ponderea copiilor de ”săraci” în învățământul public superior românesc…

– Statul bunăstării (welfare state) nu are legătură cu viziunea Dreptei despre redistribuirea de la bogați la săraci, eventual bazată pe principiul carității creștine, nici cu mai recentul concept lansat odată cu politicile neoliberale – statul asistențial. Termenul  este mult mai aproape de forma în care îl înregistrează dicționarul. Puteți definiția consulta aici. Zice că se bazează pe principiul egalității de oportunități, a distribuirii echitabile a bogăției și pe responsabilitatea publică de a furniza fiecărui cetățean un minim pentru a duce o viață bună. E un mod diferit de organizare a societății ! Nu are legătură cu jungla…

Concluzia generală

Am impresia că cei doi interlocutori – nu contează dacă vin dinspre dreapta sau dinspre stânga – se simt bine în discursul contemporan pe care îl utilizează cu mare lejeritate. Chiar dacă ambii se declară, în unele situații,  adversari ai neoliberalismului contemporan, se bat utilizând limba adversarului; mă gândesc că, să pieri  pe limba altuia, nu e niciun gheșeft… Or fi neclaritățile mele!