Omorâţi-i pe săraci!
De la stânga la dreapta şi de sus în jos, o idee reuneşte cvasi-unanimitate: românii nu vor să muncească (precum nemţii) ; prea puţini contribuie şi prea mulţi consumă. De faptul că foarte puţini consumă mult prea mult în ţara noastră, nu se vorbeşte…
Cei acuzaţi de nemuncă sunt, bineînţeles, săracii; bogaţii, trebuie să o credem, au tot ce au pentru că au muncit cu hărnicie; gurile rele zic că mulţi ar fi „furat” , de asemenea, cu mare hărnicie dar diferenţa nu mai are demult importanţă; cel care a furat puţin este hoţ; cel care a furat mult este om de afaceri! Aşa că, atunci când hoţul-amărât este trimis la închisoare, se face dreptate; când… celălalt, aflăm că este invers…
De ce cred oamenii lucruri care contrazic realitatea în mod flagrant este o problemă greu de rezolvat dar merită măcar încercarea; motivul este cunoscut de oricine – dacă nu identifici corect problema, nu găseşti nici soluţia potrivită; cu tratament neadecvat, boala se agravează…
În România, realitatea obiectivă, nu cealaltă, spune că la sfârşitul lunii august (lună de vară, cu şomaj redus) 679500 persoane voiau să muncească, căutau un loc de muncă, dar nu s-au putut angaja. Numărul este cel oficial, oferit de ANOFM; numărul real este, o ştim cu toţii, mai mare. Vreo trei milioane de români se află , în acelaşi timp, răspândiţi prin Europa şi restul lumii dintr-un principal motiv, dacă nu unic – pentru că acolo au găsit loc de muncă.
Dacă aceste argumente par slabe pentru a infirma credinţa generală despre ne-munca la români, există unul mult mai puternic. Aproape cinci milioane de români lucrează pentru un salariu mediu de cinci ori mai mic decât media europeană şi trăiesc într-o ţară unde preţurile medii au atins deja aproape 70% din preţurile practicate la alţii. Nu am luat în considerare salariul minim; pe acesta, europenii nici nu l-ar numi salariu; totuşi, câteva sute de mii de români muncesc şi alte câteva sute de mii ar munci pentru salariul minim dar nu au unde…
Nu au unde, pentru că nu se produce, zic adepţii ideologiei ne-muncii. Un lucru au uitat, deşi trăiesc de douăzeci de ani într-un capitalism sălbatic – nimeni nu produce ca să dea locuri de muncă celor ce nu au, indiferent cât de ieftin s-ar vinde aceştia; asta se întâmpla în socialism. Firmele decid să producă atât cât pot vinde, ca să obţină profit, pentru că aşa este regula capitalistă…
Or, România nu consumă; este dependentă de ce consumă alţii, adică de ce poate exporta. Piaţa internă este fragilă, pe măsura veniturilor care se obţin. Consumatorii români se împart între cei ce cumpără chinezării ieftine şi cei ce cumpără lucruri occidentale, scumpe; producătorul intern, prins între ciocan şi nicovală, ajunge subţire. Nu ne-munca ci inegalitatea uriaşă a veniturilor care s-a instalat în România dă seama de situaţie, căci ţara noastră este cea mai inegală dintre cele 27 de state europene.
Productivitatea ea însăşi mai mică are cauze evidente; ce productivitate ar putea atinge un muncitor plătit cu 500 lei pentru o lună de munca grea, pe şantier?! Se hrăneşte prost; are datorii la întreţinere; copiilor nu le poate da o educaţie bună, că bani buni nu are de unde să le dea; la concediu, ca să se refacă, nici nu se gândeşte; nici firma nu se gândeşte la protecţia sa la locul de muncă; numărul accidentelor este îngrijorător. În cartierul lui, profesorii sunt ca şi el – săraci şi cu gândul la cum se vor descurca mâine; numai intelectuali nu se pot numi; şi unii şi alţii sunt priviţi cu răceală şi dispreţ; fiecare trebuie să-şi poarte de grijă singur, li se spune. Ei muncesc de dimineaţă până seara în fiecare zi şi nu reuşesc să-şi poarte de grijă; depresia şi lipsa de speranţă este prima reacţie, nu foarte productivă… Urmează fuga de realitate şi alcoolul; pentru cei mai puternici, fuga de România.
Alţii reuşesc totuşi să-şi poarte de grijă. Avocaţii care mediază conflicte reale şi imaginare, o duc bine; cu cât răul şi distrugerea e mai mare, e nevoie de mai mulţi! Notarii care dau garanţii de autenticitate, o duc bine. Dacă neîncrederea între oameni e mai mare, o duc mai bine. Cei ce se ocupă cu supravegherea şi controlul săracilor trebuie să fie şi ei plătiţi ceva mai bine; cine ştie ce le trece prin cap în caz contrar…
Descrierea unei ţări triste poate continua; statul nu-şi asumă responsabilitatea pentru soluţii; caută mereu vinovaţi. Pentru crizele trecute vinovaţi au fost făcuţi evreii sau ţiganii. Pentru criza actuală, statul zice că vinovaţi sunt săracii. Ordinul „omorâţi-i pe săraci” nu s-a dat încă; trăim într-o lume în care violenţa oripilează. Îi lăsăm să moară singuri, de foame sau bătrâneţe; mai repede încă, se moare de disperare!
N. Raducanu
Citind articolul d-nei Cretu ma sperii: oare nu exagereaza dansa? Caci 679.500 de someri nu mi se pare o cifra prea mare, de vreme ce Germania, tara cu o populatie de patru ori mai mare, are acum peste 3 milioane de someri, iar guvernul se lauda ca economia a iesit din criza si duduie. Deschid insa situl lui World Vision, organizatie de binefacere internationala ce activeaza de 20 de ani la noi in tara, de unde aflu ca, in urma unui studiu efectuat in sapte judete, “rata saraciei in Romania – din 1990 si pana acum – s-a triplat, iar in prezent peste 60% din populatia minora a tarii se afla sub pragul de saracie relativa”. Tot acolo mai scrie ca “in Romania anului 2010 numarul copiilor care traiesc sub pragul subzistentei se mentine la cifre absolut alarmante: aproximativ 350.000 de copii sunt fortati sa se confrunte zilnic cu probleme si nevoi pe care oamenii de la oras cu greu si le pot imagina”. Traiul de saracie severa e foarte raspandit in zona rurala (89 % din teritoriul tarii), unde locuieste 45 % din populatia Romaniei.
Tableta de politician a d-nei Cretu mai da in vileag si alta situatie: cca. 5 milioane de romani lucreaza pentru un salariu mediu (nu cel minim) de 5 ori mai mic decat media europeana. Lucru care permite fabricarea de firma franceza a automobilului Dacia Duster atat de rentabil, incat el se vinde ca painea calda… in Franta. Iar alti 3 milioane, au plecat din Romania pentru ca nu aveau un de munca convenabil aici. O intrebare se pune, sfredelitoare: De ce suntem atat de saraci, incat nu mai sunt deajuns bani nici pentru salarii, nici pentru pensii, nici pentru cresterea si educarea normala, civilizata, a copiilor? Se poate raspunde ca ducem in carca o veche mostenire, inca de la fanarioti. Dar cine spune oare vreun un cuvant despre efectele pe care le-a avut nu atat privatizarea, cat instrainarea frauduloasa a activelor celor mai valoroase ale Romaniei, adica cele din energia electrica, din petrol, din gaz, ba chiar si din alimentarea cu apa? Cine a permis celor mai puternice corporatii sa opereze nestingherite pe teritoriul tarii si sa beneficieze de exploatarea (da, acesta e cuvantul potrivit) intregii ei populatii? Pe un blog (“asybaris”) s-a facut urmatoarea investigare: s-a extras din Registrul comertului pe 2009 profitul net al primelor 50 de companii din Romania si s-a vazut ca acesta s-a ridicat la 3,6 miliarde euro. Dintre aceste companii – 9 % erau companii romanesti si 91 % erau straine. Iar din lista lipseau mari companii, ca Acelor Mittal, Dacia, Petrom, Mol care nu aveau bilantul inscris in Registrul comertului. Concluzia este aceiasi cu cea din articolul d-nei Cretu: “Nu suntem saraci, ci suntem o tara in care,in timp de criza, s-au facut miliarde de euro profit. Avem atatia bani incat ii hranim pe altii. Fiecare kilowat consumat, fiecare litru de benzina, fiecare minut de convorbire telefonica, inseamna un ban bagat in buzunarul unuia ce te priveste cu dispret ca esti sarac”. Iar in acest timp, cateva mii de tigani romani “ameninta” siguranta statului francez…
Peter Gluck
Articolul lui Gabi ma convinge ca suntem pe Calea cea Buna! Necazul
este ca mergem insa sensul contrat celui necesar. In loc de Progres- practicam Regresul. E cazul sa ne oprim,, saracia este un autocatalizator si produce si mai multa saracie. Care sunt cauzele profunde ale situatiei? Dar factorii agravanti? Ce nu a functionat? Ce e de facut?
ggiggi
@ Raducanu ( Dna Cretu nu vrea sa se coboare la nivelu’ meu 😀 )
Doua intrebari :
– cine a dat prima lovitura agriculturii romanesti dupa ’90 ?
– cine a decis pensionarea anticipata a miloane de persoane, tot dupa ’90
Nici macar nu este nevoie sa raspundeti. Doar ca uitati adevarul mereu. Si atunci, la nevoie, va inventati unul personal
Sa auzim numai de bine,
N. Raducanu
@ggiggi
Incerc sa raspund la cele doua intrebari ale dvs.:
Daca prima intrebare se refera la desfiintarea agriculturii colectivizate, raspunsul este : Ion Iliescu. Iar motivele pentru care a procedat asa sunt expuse in cartea “Marele soc din finalul unui secol scurt – Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu” (v. pag. 224-225), in care recunoaste chiar el ca s-a procedat gresit (ca urmare a unor presiuni la care el nu a fost in masura sa reziste) si anume ca cel putin o parte din cooperativele agricole de productie trebuiau pastrate, asa cum s-a reusit in alte tari foste comuniste.
La intrebarea cine a decis pensionarea anticipata a milioane de persoane, nu stiu sa va raspund. Cred ca a fost o hotarare luata de cei aflati in anii ’90 la putere, nu de un singur om, caci deja nu se mai puteau lua decizii imperative ca pe vremea dictaturii. Iar aceasta decizie banuiesc ca a fost dictata de imposibilitatea de a mentine gradul de ocupare a fortelor de munca de pe vremea comunismului.
Dar nici una dintre cele doua intrebari “incuietoare” ale dvs. nu are legatura cu articolul d-nei G. Cretu sau cu comentariul meu, care se refera la situatia anului 2010. Iar daca nu ati observat inca, valorile stangii in care eu cred, nu au legatura cu politica pretinsa „de stanga” a PSD, dar nici cu nostalgiile celor ce mai viseaza inca la regimul comunist.
As dori insa sa va pun si eu o intrebare: din ce limba provine numele “ggiggi”?
ggiggi
@ Dle.Raducanu :
Mulțumesc pentru rabdare.
Pai „s-a procedat greșit” nu-i un pic cam general ? Tinand cont de importanta urmarilor ? „Repartizarea” asta a vinovatiei paraca imi adunce aminte de alte vremuri ( desigur ca si la ora actuala serveste de minune)
Cat despre pensionari ( departe de mine gandul de a face aluzie la Dvs)
aceste pensionari au fost „folosite” in mod clar in campaniile electorale
( soacra mea era atat de incantata incat ani de zile a pastrat poza lui Iliescu la loc de cinste) ca momeala. Sau nu ? De ce am intrebat exact acest lucru : pentru aceste doua decizii (desfiintare CAP si pensionare) impreuna cu acerba lupta de impideicare a renasterii elitei romanesti, au pus bazele dezastrului economic si social pe care Romania il traieste astazi. Deci saracia !Doamna Cretu sa rezuma la simple constatari asezonate cu date , la care are acces, care fac si mai credibila compatimirea.
Cat despre „ggiggi” obisnuies sa folosesc acest pseudonim (nu nick, 🙂 ) dar se pare ca mai exista si altii asa ca trebuia cumva sa „ma personalizez”
Sa traiti si sa auzim numai de bine,
ggiggi
Vai cate greseli de ortografie , imi cer scuze. N-ar trebui sa scriu când ma grabesc
Bibliotecaru
Eu încep să am o problemă…
Se spunea că statul este un administrator prost şi că doar ochiul stăpânul privat îngraşe firma.
Se spunea că România are o industrie energofagă, neproductivă, care produce pe stoc şi în pierdere.
Se spunea că agricultura României se face fraudulos pe pământul furat de la ţărani şi că doar pământul dat înapoi va face România să înflorească.
După 20 de ani avem foarte puţin capital românesc în economia românească, industria şi agricultura au scăzut rapid şi încă se îndreptă spre zero, sărăcia devine lucie…
Cine poartă vina acestei viitoare dispariţii a românilor din România?
goe
E amuzant ca tocmai un membru marcant al PSD sa scrie despre „furat mult”, sau cum s-au facut marile averi in Romania post decembrista, la umbra trandafirului.