Pentru cine bat clopotele?!
Curg acuzațiile de toate părțile. Nu se aștepta nimeni la liniște dar tensiunea are cote foarte ridicate. Explicabil. Nu sunt doar politicienii implicați. Cei care au votat pentru demitere se simt parte. Parte trădată, contrariată sau doar dezamăgită dar care vrea să înțeleagă cum de s-a scremut muntele și, în final, s-a născut doar un șoricel.
Unii caută erorile pe plan intern, acuzând proasta gestionare a procesului de demitere, strategiile greșite, slăbiciunea comandanților, ba chiar trădări la vârfurile USL.
Alții apasă pedala naționalistă, strigând sus și tare că este un dictat străin de neam. Patrioții își arată frustrarea, agenții de influență, consternarea că nu înțelegem rațiunile geo-strategice globale; auzim că ar fi vorba despre niște bătălii cu ruși, nemți și americani deștepți dar români proști, invers decât în bancurile de pe vremuri.
Deși justificate și meritând fiecare o analiză serioasă, aceste explicații sunt detalii din context. Dincolo de bâlbâielile interne și presiunile externe, am asistat la un episod banal din lupta corporațiilor cu statele. Această luptă nu se duce doar la noi. Se duce peste tot. Popoarele nu intră în discuție în această bătălie; nici la noi, nici în alte părți. Mijloacele diferă. Nu are nimeni ceva anume cu națiunea română. Nu dorește nimeni să o distrugă mai mult decât o face ea însăși, uneori. Țara pe care o ocupăm prezintă mai mult interes; banii de la buget, de asemenea.
În această luptă, statele se împart în două categorii:
· Cele care cedează și se pun la dispoziția intereselor corporatiste. Acceptă oficial colonizarea. Este ceea ce a făcut guvernul PDL semiconștient și Traian Băsescu, foarte conștient. Uneori și foarte transparent. Insistența pentru Roșia Montană sau reforma sistemului sanitar sunt vii în mintea oricui. Semnarea Pactului euro plus sau Compactului fiscal nu sunt la fel de vii, pentru că ceilalți au tăcut…
· Statele care încearcă să reziste, apărând interesele cetățenilor lor. Atacurile împotriva acestora vor fi fără număr. Cu mijloacele pieței – atacuri asupra cursului de schimb, dificultăți cu împrumuturile, etc. – dar și pe orice alte căi, inclusiv politice. Condiția sine qua non a reușitei măcar parțiale a acestei rezistențe este ca instituțiile să funcționeze impecabil și să-și păstreze încrederea populației la cote ridicate, indiferent de situație. Cetățenii pot accepta și sacrificii dacă văd că ele sunt necesare, privesc viitorul lor și sunt repartizate corect. Un stat de drept de facto reduce vulnerabilitățile și la atacuri externe. Nu le elimină.
Neșansa USL în toată această istorie nu a constat în atacurile orchestrate de președinte, ci în apărarea pe care și-a pregătit-o cu grijă, din timp. A fost suficient să rostogolească o singură informație – dacă pierd puterea, vine un guvern care face parte din a doua categorie. Eticheta socialist a fost folosită insistent în ultimul an. Surprinzător pentru noi. Suficient ca presa străină să vorbească astăzi despre guvernul stângist (leftist) de la București. Ar mai rămâne doar ca guvernul să nu-l contrazică, de data aceasta, pe președintele respins…
Peter Gluck
Draga Gabi,
Un eseu bine alcatuit si frumos ar fi sa ai dreptate! Basescu ce Rau omul Corporatiilor in lupta cu USL aparatorul Statului si al cetatenilor- suna tare bine. Dreapta cea nedreapta atacata de Stanga cea buna in numele unor idaealuri de echitate, egalitate si prosperitate pentru toti, chiar si pentru cei mai saraci.
A numi hibridul contra naturii USL de stanga este departe de adevar.
Au fost mai multe motivatii pentru indepartarea blitzkriegoasa a marinarul in miez de vara secetoasa dar doua sunt dominante:
– un politician tip Kelvin (cel mai mare zero absolut adica) a tinut neaparat
sa ajunga pe tronul prezidential- fiindca stie ca altfel nu va ajunge acolo;
-Puterea are (sau e o minciuna basesciana?) multi stalpi cu musca penala pe
caciula si ar prinde bine o disciplinare a Justitiei care prea se baga in toate- sa nu uitam ce bine era in anii Adrian Nastase! E asta o calomnie ordinara?
INTREBARE: Gabi, trebuie sa alegi neaparat trebuie sa inviti la cina fie
familia Basescu fie familia Voiculescu; ce alegi?
Nu prea am vazut simptome de anticorporatism la componentii USL. Cel mult
constructii de corporatii neaose.
Tot raul are ceva bun, poate PSd-ul va vedea ca s-a asociat cu un partid
atat de daunator si periculos ca uniunea miroase a sinucidere politica.
PSD va auzi poate pentru cine bat clopotele.
Bibliotecaru
@ Peter Gluck
Astea mai sunt vremuri de invitat la cină pe cineva?
Peter Gluck
@ Biblio – vorba unei doamne Ministru: „di ci nu?”
Nu exagera, inca nici n-a inceput Criza si mai exista
viata sociala pe ici pe colo, restaurantele sunt pline.
Cearta asta care a fost si este si va mai fi nu trebuie
luata prea in serios. Intrebarea mea a fost insa reala.
Inainte ca Mihail Ralea sa defineasca inteligenta ca abilitatea
de a NU confunda punctele de vedere, mama mea intreba retoric:
„cu cine e sa stai mai bine la masa, cu un ucigas in serie sau
cu unul care clefaie?”
Intrebarea mea ar fi trebuit sa fie, pe cine lasi sa intre in casa
si pe cine nu?
berenger
ar fi ceva de discutat despre valoarea acestei postari daca autoarea ar putea numi o actiune anti-corporatista a useleului.
dupa aia putem vorbi despre maniheismul viziunii…
Bibliotecaru
@ Peter Gluck
Păi asta vă şi spun, nu las pe nimeni la mine în casă…
ggiggi
Pardon, abia acum am citit cu atentie (maxima ) articolul….
Dna. Cretu, ce mai ura-vura si Basesco & Co. si Ponta-Cacarau sunt niste muhaiele.
Pana dvs. nu scrieti cu boldate aici ca militati pentru pedepse grave (extinse si asupra familiilor faptuitorilor) impotriva coruptiei, senzatia de agitatie pentru recompensa n-o sa dispara ( aviz suporterilor locali 🙂 )
Peter Gluck
@biblio – dar ar trebui sa ai prieteni, oameni in afara politicii,
instalatorul daca e necaz, cel care citeste contoarele, preotul cand iti sfinteste casa, vecinul de alaturi cand iti cere zahar pentru cafea etc.
Eu sunt ospitalier desigur cu masura si selectie.
Bibliotecaru
@ Peter Gluck
„Aproapele” nu-ţi este musafir, face parte din familie. Restul nu are ce să caute la mine în casă, mai ales la cină…
Stimate domn,
Casa este un spaţiu privat, unii spun că ar fi şi sfânt. Nu intri în casă ca să nu te plouă sau să nu te bată vântul, intri în casă ca să beneficiezi de acest spaţiu privat, să nu te simţi agasat, să te simţi în siguranţă… Dacă pătrund oameni în spaţiul meu privat… el devine public. Sigur, dacă aş avea ditamai viloiul pe care să-l împart cumva în spaţiu public şi spaţiu privat, ar fi altceva… eu însă stau într-un amărât de apartament.
goe
Trebuia sa dati si cateva exemple de state din cele 2 categorii, pentru a se intelege mai usor articolul. Ma gandesc ca statele alea bune care apara cetatenii de corporatii sunt de exemplu Iranul, Coreea de Nord, Venezuela, iar cele rele sunt SUA, Germania, Anglia, Franta…
Singurele ispravi anti corporatiste cu care se poate lauda partidul dvs sunt distrugerile si privatizarile frauduloase ale unor mari companii de stat romanesti.
Pingback: Pentru cine bat clopotele?! « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET
Dinica peromaneste
De acord, in general, cu o singura exceptie:
„in lupta corporațiilor cu statele” cetateanul nu poate fi decat nationalist, atat la Caracal cat si la Detroit.
Intr-adevar: In planul idelor, pe ce criterii se constituie actiunea comuna? In domeniul empiricului, EUROpa pare a fi intrat in malaxorul intereselor germane.
Gabi
Dinica,
Asta a fost eroarea fundamentala de la crizele anterioare. Internationalismului capitalului (corporatismului) nu se poate opune decat internationalismul muncii!!!
Altfel, inseamna doar sa-i manipulezi sentimental pe cei care care muncesc (angajati, producatori mai mici sau mai maricei dar ncorporatisti); adica, voi amaratilor sunteti americani, romani, etc., sacrificati-va pentru noi! Noi ne mutam conturile in tarile calde si productia la altii si mai amarati decat voi…
Rolul de rezistenta al statului consta in a se alia cu majoritatea; nu impotriva altor majoritati amarate ci impotriva cinismului corporatist.
Dinica peromaneste
„Internationalismului capitalului (corporatismului) nu se poate opune decat internationalismul muncii!” Asta asa este, insa am dubiile mele in ceea ce priveste perfectabilitatea rasei umane. Internationalismul muncii ar fi un Turn Babel prea inalt.
Asta nu inseamna ca nu trebuie incercat, insa nu arunc nationalismul, chiar cu toate imperfectiunile lui. E ca si cum as vrea sa joc cu o mana la spate in conditiile in care capitalul international e ca o caracatita gigant.
De fapt, este tocmai mobilitatea banului care exacerbeaza problemele si ne incurca enorm in incercarea de a gasi solutii. Daca sistemul a devenit prea complicat pentru a-l intelege/manage, ar trebui micsorat pana nu ne aneantizeaza pe toti.
Si daca mi-e permis, sa ne intoarcem putin la planul empiric: Cui nu-i este clar ca actiunile politice germane sunt pentru favorizarea (inegala, e drept) a germanilor samd cu toate natiile care conteaza?
Dinica peromaneste
„eroarea fundamentala de la crizele anterioare” asta dpdv al invingatorilor, tagma din care noi nu facem parte nici azi. Cei care inving n-au automat si dreptate, dupa cum n-au dreptul de a re-scrie istoria viitorului–ma rog, nu mai mult decat ii rabda majoritatile pamantului.
Alex
I’ll text you later use of valtrex dosage form, route and rate of administration, drug incompatibilities, and drug delivery