Să lămurim lucrurile!
Am să o fac eu! Nu mă poate suspecta nimeni de necunoaştere a situaţiei, rea intenţie sau slăbiciunea instrumentelor de analiză…
În Partidul Social Democrat există un profund misoginism; implicit, nu întotdeauna conştientizat, ca un automatism; există în aceeaşi măsură şi cu aceleaşi forme de manifestare ca în celelalte partide, ca în întreaga societate românească. Nu există nici un grup sau curent demn de numele de feminist vizibil la vârf; există persoane (puţine) sensibile la discriminare; răspândite prin tot partidul; nu suficient de influente.
Există persoane suficient de inteligente pentru a utiliza calităţile femeilor; principala calitate este că pot munci excelent fără a fi un real pericol politic; nu au reţeaua de sprijin necesară pentru a ataca cu succes poziţiile de putere. Un exemplu în care se combină o asemenea atitudine cu feminismul unor femei este organizaţia de Bucureşti. Atât! În rest, putem vorbi chiar de acţiuni menite să împiedice ca o reţea de sprijin a femeilor să se constituie sau ca femei valoroase prin ele însele să devină vizibile; aceste acţiuni sunt puse în practică, adesea, de alte femei. Motivul!? Pentru poziţii personale sau din prostie. Condiţia pentru a obţine un scaun – în ambele situaţii – este să te delimitezi de celelalte femei. Unele o fac cu bună credinţă…
Programul politic al partidului meu nu rezistă la o analiză de gen; din acest punct de vedere nu este un program de stânga. Discursurile liderilor sunt, chiar şi fără intenţie, misogine; acţiunile lor, la fel. Lista dovezilor publice este lungă. Voi aminti doar intervenţiile liderilor–bărbaţi de la Conferinţa Naţională a Femeilor, lipsa absolută a femeilor şi intereselor lor la cel mai recent Congres, atitudinea liderilor în cazul presupusei relaţii dintre unii membri marcanţi ai a partidului şi o reţea de trafic de persoane; nu în ultimul rând, alegerea nefericită a căii prin care se luptă pentru corectitudinea şi legalitatea deciziilor parlamentare. Obiectivul este absolut corect; atacul sistematic la persoana Robertei Anastase nu este doar probă de misoginism; este probă că misoginismul orbeşte; simpla schimbare a Robertei nu va face politica mai corectă; vor rămâne cei care au adevărata putere şi care, la rândul lor, o folosesc pe Roberta ca scut pentru a para loviturile care-i privesc. În schimb, pentru o satisfacţie misogină, se va crea iluzia că problema a dispărut în timp ce puterea care susţine şi aplică metode incorecte va rămâne neatinsă.
Orice analiză arată că în politica românească ideologiile sunt difuze; una singură este însă clară şi foarte prezentă dar, fiind prezentă toţi, nu serveşte la diferenţiere – misoginismul.
