Traducere din limba D-lui Plesu pentru lamurirea Bibliotecarului
Bibliotecaru a citit acest articol publicat de Andrei Plesu in Dilema Veche; se pare ca s-a lasat pacalit putin. Din acest motiv, am vrut sa scriu un comentariu la el pe blog dar nu l-am putut posta dupa repetate incercari. Il adaug mai jos, poate il citeste.
1. Andrei Pleșu scrie un articol suficient de ambiguu pentru ca fiecare sa inteleaga ce vrea; asta il scuza pe Biblio si alti cititori de buna credința pentru faptul ca nu au inteles sensul; destul de transparent, de altfel…
2. Problema ridicata de autor nu privește întemeierea obiecțiilor exprimate de unii sau alții la adresa intelectualilor prieteni; nu exista interes pentru acestea; nici măcar pentru a le demonta si demonstra falsitatea.
3. Domnul Pleșu, intr-o eleganta româneasca si cu argumentarea tipica forumiștilor incriminați, isi expune concepția elitista. In traducere, ni se spune:
a. Gândirea critica nu este un act liber; pentru exprimarea ideilor nu este suficient ca ele sa existe iar posesorul lor sa fie dornic si capabil sa le exprime; este necesar, in prealabil, un act de recunoaștere din partea elitei, o acreditare… Inclusiv in cazul in care critica este doar un act civic de semnalare a unor deficiente comportamentale, nu unul specializat, de analiza intr-un domeniu dat.
b. Pentru validarea unei critici nu contează adevărul acesteia ci persoana care o exprima (statusul înalt produce „discursul adevărat”; statusul absent (caci nu are niciun status cel nerecunoscut de elitiști) produce aberații.
c. Cel care aparține elitei are dreptate in tot ceea ce spune si face, nu doar in domeniul pentru care i s-a recunoscut excelenta. In general, criticile aduse lui Gabriel Liiceanu nu privesc calitatea traducerilor sale din germana sau mărimea operei (daca exista critici in acest sens, nu cu ei se războiește autorul). Dl. Pleșu ignora total acest aspect in momentul in care ediția critica din David Armeanul devine pavăza de netrecut pentru erorile din trecut ale editorului si justifica pertinenta opțiunilor sale politice, etc… Ca sa nu amintim utilizarea in același scop a meritului de a fi fondat Editura Humanitas
d. Autorul nu pronunța numele (impur) al incriminaților critici vizați de articol; putem deduce despre cine este vorba, bineînțeles, însa un elitist știe ca lăsarea in uitare este pedeapsa meritata; in plus, daca pronunta vreun nume, mănușa aruncata putea fi ridicata de acest „ne-egal” si asta nu se face… Replicile pot fi acceptate doar intre „noi”, cei cu status recunoscut; de noi insine, se intelege!
4. Ce nu înțeleg eu, totuși, este de ce s-a mai obosit!? Daca a făcut-o doar din prietenie pentru Gabriel Liiceanu, putem accepta; prietenia, ca si dragostea, poate fi oarba… Faptul ca este atât de subțire din punct de vedere logic, arata doar prezenta unei trasaturi extrem de specifice culturii noastre unde frumusetea exprimării nu se impaca întotdeauna cu binele si adevărul; si asta, ca principiu al creatiei. Cat despre elitismul degajat prin toate silabele – spun asta, ca sa evit o metafora biologica – știți care este părerea mea…
Bibliotecaru
@ Gabriela Creţu
🙂
Comentariul a apărut pe blog, de 4 ori. L-am lăsat o singură dată.
Întrebarea este cu ce anume m-a păcălit articolul domnului Pleşu? Încă nu m-am prins.
gabicretzu
@Biblio,
Faci o traducere a acestei afirmatii „Un timp domnul Pleşu a fost prea implicat pentru a mai avea distanţa necesară independenţei care stă bine intelectualului. Acum constat că a redevenit domnul Pleşu „de pe vremuri” pentru lamurirea autoarei!?
Poate m-am lasat si eu pacalita de formulare…
Amy Neagoe
Draga noastră doamnă, păcat însă că ai dumneavoastră colegi şi colege de partid nu ştiu să facă diferenţa între statuturi sociale şi mai ales între ‘comerţ’ şi ‘ajutor’. Să îi iertăm fiindcă sunt bolnavi(la cap) sau-şi ‘copii’? Nu cred…
Bibliotecaru
@ Gabriela Creţu
Stimată doamnă,
Eu nu spuneam că domnul Pleşu este echidistant politic. Domnia sa este nativ împotriva stângii. Eu nu despre asta vorbeam şi, în nici un caz, nu i-aş putea cere aşa ceva.
A fost o perioadă în care domnul Pleşu încetase să mai reacţioneze ca un intelectual, adică să formuleze argumentat raţional, şi aplica realităţii nişte explicaţii absurde menite să justifice acţiunile PDL şi ale „Părintelui Naţiuni”. Foarte mulţi intelectuali care capătă un partizanat politic fac asta, induc un absurd artificial unei explicaţii justificative.
Eu semnalam că domnul Pleşu s-a eliberat de băsescianism. Sigur că da, ceea ce spunea nu era echidistant faţă de partide politice, şi nici faţă de toţi cetăţenii României, dar nu era un punct al politicianismului. Mai mult, articolul combate tocmai atitudinea iraţională.
Eu constat situaţia descrisă de domnia sa în peregrinările mele pe bloguri şi sunt de acord că ajungi să renunţi la comunicare pentru că-ţi este refuzată pur şi simplu. Chiar şi eu m-am retras după câteva bloguri, nu puţine, pentru că nu se putea discuta sub nici o formă acolo, totul se oprea la nivel de înjurătură şi limbaj de cartier.
gabicretu
@Biblio,
Sunt absolut de acord cu interpretarea data; cu toate acestea, continui sa sustin ca este doar una din multele usi pe care articolul le deschide pentru ca in final sa ne arunce afara pe una singura – cea descrisa de mine.
Din acest motiv am apreciat, daca pot spune asa, formularile maiestrite care lasa pe fiecare sa ia partea care il avantajeaza… Asa poate un autor (al nostru) deveni simpatic la multi si apara prin ceea ce sustine pe foarte putini si impotriva celor care-l simpatizeaza. Introducerea este doar captatio binevolentiae in termeni argumentativi. Restul este important.
Sunt forumuri si forumuri; cu siguranta, chiar daca se mai uita la OTV, Dl. Plesu nu le urmareste sistematic pe cele care ne deranjeaza pe noi; tare ma tem, asa lasa articolul sa se inteleaga, ca il supara cele care pe noi ne bucura pentru ca lasa speranta ca dialogul rational este posibil chiar si intre fiinte afective si atasate de anumite ideologii.
Nu sunt de acord ca este chiar o proba de intelectualitate articolul citat. Nu cred ca dl.Plesu si l-ar trece in CV. Are stil literar, este scris frumos, dar este plin de sofisme inacceptabile pentru un om serios…
Bibliotecaru
@ gabicretu
Eu am tratat, de exemplu, scandalul ICR NY. Ei bine, în acel moment am fost asaltat de zeci de comentatori care înjurau ICR-ul, pe domnul Patapievici, pe mulţi alţii din conducerea ICR NY, căluţul de jucărie cu zvastică pe piciorul din spate şi toate cele care erau acolo. Şi când spun înjurau, chiar asta vreau să spun.
Este drept, expoziţia de la ICR NY nu reprezenta esenţa românismului ci, mai degrabă, o nişă extrem de îngustă a artei contemporane, foarte modernistă şi foarte greu de digerat. La început şi eu am avut o senzaţie controversată, pentru că luam contact cu ceva nou. M-am interesat însă, am căutat şi alţi autori mondiali, am reuşit să găsesc nişte filmări mai de amănunt ale expoziţiei… am început să înţeleg care este dimensiunea mesajului. Nu ştiu dacă m-aş fi dus la o asemenea expoziţie, dar, pe de altă parte, cei de acolo ştiau mai bine ce este mai bine şi mai aproape pentru publicul newyorkez. Diferenţa dintre mine şi ceilalţi comentatori blamaţi de domnul Pleşu este, îmi place să cred, foarte simplă: eu nu reacţionez fără o minimă înţelegere.
Personal şi eu sunt un critic al domnului Gabriel Liiceanu, de fapt al omului Gabriel Liiceanu. Stima mea pentru domnia sa a scăzut foarte, foarte mult atunci când a avut o reacţie necontrolată relativă la doamna Mona Muscă. Alăturarea nefirească a domniei sale de domnul Traian Băsescu, care parcă face eforturi să producă substanţă anti-culturală, este total nefirească. Dar nu fac confuzia dintre omul de cultură Gabriel Liiceanu şi reacţia umană a lui Gabriel Liiceanu. Asta nu înseamnă însă că nu sunt foarte mulţi cei ce înjură, din orice poziţie, pe Gabriel Liiceanu numai şi numai pentru că şi-a afirmat susţinerea pentru Traian Băsescu. Cu asta nu pot fi de acord.
Bibliotecaru
Cred că nu sunt păcălit, doar că eu selectez anumite calităţi ale oamenilor, mai ales cele care construiesc caracteristicile specific umane şi la celelalte calităţi nu prea le dau importanţă, încerc chiar să ignor caracteristicile „animalice” ale caracterului…
Amy Neagoe
Draga mea doamnă, permiteţi-mi să fiu şi eu d.ac. cu absolut tot ce scrieţi dumneavoastră(şi despre dl. Pleşu dar şi d.dl. Bibliotecar-pe care mi-ar face plăcere să îl pot cunoaşte şi direct.
Cu toate acestea, dumneavoastră îl cunoaştewţi pe dl.Pleşu direct, de la Parlament etcaetera. Pe cînd eu nu am avut pînă acum vreun motiv pentru a face totul a.î. să discutăm face-to-face. Oricum, cărţile vechi ale dsului-despre ‘minima moralia şi societatea democrată romînească(în ghilimele vorbind) îmi plac nespus. Şi, chiar dacă pe dl. Patapievici Nu îl plac, consider că dl. Liiceanu încearcă să mă ajute, ca pe o intelectuală discriminată, din cînd în cînd. Cel puţin, aşa cum încearcă să ne ajute pe toate şi pe toţi: la comun.
Tocmai din acest motiv în care nu îl cunosc pe dl. Pleşu personal, nu pot să ştiu dacă afirmaţiile dînsului-reale, pînă la un punct-sunt ‘exprimate’ astfel ca o modalitate de a îşi întări poziţia profesională şi politică şi de a da bine în ochii cuiva-adică exact cum faceţi dvs. cu toate şi cu toţi cei ‘înregimentaţi politic birocratic’ Sau, pur şi simplu, încearcă să facă ceea ce face un copil laş şi răutăcios: se supără pe colaboratorul său paşnic şi dă în acest, după care se azvîrle în poala mămicii plîngînd.
Concluzia mea este doar una: Guvernul ăsta de analfabeţi perverşi aleşi de către ceilalţi analfabeţi perverşi numiţi ‘oameni din popor etc.’ a băgat spaima în toate şi în toţi.
Prin extensie, nu este decît o măsură de reciprocitate comercială să îmi postaţi siteul şi-sau blogul meu în blogrollulul dumneavoastră d.a. Şi nicidecum un ‘ajutor..care să nu mă lase să mă descurc singură etc. Aşa cum consideră colegele şi colegii dvs. atît de necitiţi fiind încît şi-au pierdut pînă şi lipsa de bun simţ social. De aceea m-am retras eu din partid şi de aceea nu vreau să mai aud decît de prieteni(de variate culori). Cu toate că detest acest Guvern!! Un week-end frumos s-avem!!