Oameni de stat sau avocăței de provincie!?
României nu-i merge bine. Tensiunile dintre instituții sunt din ce în ce mai puternice; nu doar puternice; sunt profund disfuncționale. În alte societăți, gradul mare de încredere între cetățeni și în instituții nu face necesar apelul cotidian la lege. La noi, nu este cazul. Trebuie să invocăm mereu litera legii. Doar că ea, legea, poate fi citită în felul în care o fac oamenii de stat sau, dimpotrivă, în maniera unor avocăței de provincie.
În ceea ce privește soluționarea conflictului dintre președinție și guvern cu privire la participarea la Consiliul European, din păcate, drumul pe care s-a pornit este acesta din urmă; nici nu e de mirare. Pare a fi o mare penurie de oameni de stat în țara noastră. Din acest motiv, reiau într-o manieră mai explicită și riguroasă câteva dintre concluziile lecturii pe care o dau legilor. Am spus legilor (la plural), nu legii (Constituția, la singular). Acest articol vine după acesta si acesta.
România a aderat la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană. Din acel moment, legii noastre constituționale i se adaugă și Tratatele Uniunii Europene.
”Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate” (art. 148/1 din Constituție) s-a produs. În caz de conflict legislativ, are prioritate legislația comunitară. În celelalte cazuri, legile sunt complementare.
Rezolvarea ”dilemei” privind reprezentarea la Consiliul European este un asemenea caz de complementaritate a Tratatelor Fundamentale ale Uniunii Europene și Constituției României. Mai facem precizarea că actuala Constituție este din 2003, înainte de aderarea la Uniunea Europenă, iar instituțiile românești abilitate nu au transpus legislativ, până la acest moment, prevederile din Tratat care nu își au corespondent în prevederile constituționale (ca formă provizorie, până la elaborarea unei noi constituții care să ia în considerare statutul de stat membru al UE și participarea la nivelul comunitar de decizie).
Consiliul European este cea mai recentă instituție comunitară; nu este o organizație sau organism internațional. Este rezultatul instituționalizării reuniunilor informale la nivel înalt existente anterior. Baza sa juridică a reprezintă Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. La art. 13 din Tratat îl putem găsi, pentru prima dată, în lista instituțiilor Uniunii Europene iar la art. 15 se stabilesc rolul și componența sa. Citez:
(1) Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
(2) Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre…
În recentul conflict interinstituțional, acest articol a fost redus la aliniatul doi – cine participă la Consiliul European – ignorându-se rațiunea pentru care acesta se reunește, precizată la alin. 1. Acest aliniat are două părți; din prima, aflăm că această instituție ”definește orientările și prioritățile politice generale” ale Uniunii Europene; a doua parte precizează că ”nu exercită funcții legislative”. De altfel, știm cu toții că documentul final al Consiliului European, concluziile, este o declarație politică care nu are caracter legislativ.
Ce anume a gândit legiuitorul european când a pus în același aliniat cele două precizări!? Am putea gândi că a vrut să dea o satisfacție gratuită șefilor de state sau guverne, care să se reunească fără vreo finalitate practică, în acest caz, normativă; ne-am putea închipui o cină între prieteni, care ține până la trei dimineața, în condiții stricte de securitate. Nu este departe de adevăr dar nu este cazul, totuși. Istoria dezbaterilor Tratatului și crearea funcției de președinte (permanent) al Consiliului European ne spune altceva. Consiliul European a fost instituționalizat în ideea de a crește eficiența deciziei europene. Cum poate fi eficientă o instituție care nu poate să legifereze!? Prin participanții săi, care se angajează să transpună în acte normative deciziile luate.
Concluzie preliminară
Participanții trebuie să fie purtătorii unei voințe politice (care să le permită în mod legitim să stabilească orientările generale în diferitele domenii ale politicii comunitare).
Participanții la Consiliul European trebuie să aibă capacitatea instituțională și atributul constituțional de a transforma orientările și politicile generale în politici concrete, cu bază legală. Trebuie să aibă drept de inițiativă legislativă și o majoritate care să o susțină.
Există mai multe situații posibile. Dacă domeniul vizat este de competența exclusivă a instituțiilor europene, inițiativa legislativă aparține Comisiei Europene; președintele Comisiei este membru, fără vot, al Consiliului European. Angajamentul celorlalți participanți se concretizează în asigurarea susținerii în Consiliu a respectivelor propuneri (Consiliul Uniunii Europene, zis și Consiliul de Ministri, ”cameră” legislativă a Uniunii Europene, alături de Parlamentul European). În Consiliu sunt reprezentate guvernele statelor membre, așa cum în Parlamentul European sunt reprezentanți cetățenii europeni.
Pentru domeniile care sunt de competență națională, angajamentul se transpune prin legislație internă. La fel se întâmplă și în cazul în care nu se ajunge la unanimitate în privința unei decizii dar o parte a statelor membre cad de acord să ia anumite măsuri care nu se pot adopta la nivel comunitar (din lipsa unanimității). Un exemplu în acest sens este Compactul fiscal. Două state s-au opus măsurilor; o inițiativă a Comisiei a fost imposibilă (în sensul unei directive sau unui regulament). Atunci s-a ales forma unui tratat interguvernamental pentru care semnatarii s-au angajat să asigure ratificarea în parlamentele naționale.
După aceste precizări, trecem la aliniatul 2 al art. 15. – cine participă. Legiuitorul european lasă la latitudinea statelor membre să decidă între șeful de stat sau șeful de guvern, ținând cont de diversitatea reală și cea posibilă (Uniunea se mai extinde) a organizărilor statale și de nevoia ca participantul să îndeplinească condițiile specificate mai sus.
La cel mai recent Consiliu European, statele membre au fost reprezentate astfel: 23 de către șefii de guvern (7 monarhii constituționale și 16 republici parlamentare) iar 4 de către președinți. Cele 4 state reprezentate de șefii de stat au fost: Cipru (republică prezidențială), Franța (republică semi-prezidențială), Lituania și România (republici parlamentare). Rațiunile în fiecare caz în parte sunt diferite.(a se vedea articolul anterior)
Să le analizăm pe ale României. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și până la jumătatealui 2012, președintele a fost reprezentantul în Consiliul European. După 1 Decembrie 2009, în mod oficial nu s-a pus problema alegerii între președinte și primul ministru; nimeni nu s-a opus și toți au acceptat starea de fapt. Dacă problema ar fi fost ridicată mai devreme, s-ar fi observat că rațiunile instituționale lipsesc.
Prevederi explicite cu privire la nivelul decizional comunitar nu există în Constituție. În schimb, există prevederi explicite legate de autoritatea care are atribuțiile de a realiza politici și, respectiv, cea care deține inițiativa legislativă:
ARTICOLUL 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Articolul 102 ne scutește de a intra în dezbaterea legată de caracterul politicilor comunitare (interne sau externe). Indiferent de soluția pentru care optăm, guvernul este responsabil.
ARTICOLUL 74
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.(…)
Există, de asemenea, prevederi explicite care stabilesc rolul președintelui (art. 80) și-i limitează anumite moduri de acțiune, de exemplu ca membru de partid, atașat unor anume politici (art. 84).
ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
ARTICOLUL 84
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid (…)
Președintele nu are constituțional puterile executive pe care unii i le atribuie pentru că nu dispune de mecanisme prin care voința sa să se transforme în act normativ: nu are drept de inițiativă legislativă, se poate adresa parlamentului doar prin mesaje, care nu sunt acte juridice, nu poate demite primul ministru, nu-l poate obliga să adopte anumite măsuri în guvern, etc.
Poate consulta guvernul, poate participa la unele reuniuni ale guvernului (specificate în art. 87 din Constituție) sau dacă este invitat de primul-ministru, etc… În orice caz, nu poate să impună reprezentanților guvernului în Consiliu cum să voteze.
Poate trimite spre ratificarea parlamentului tratate pe care le semnează (dar care trebuie negociate de guvern) dar nu poate să garanteze că ele vor fi votate în fața nimănui (pentru că, de principiu, el nu poate dispune de o majoritate parlamentară pe care să o controleze; este deasupra partidelor).
Constituția nu-l împiedică să participe la Consiliul European, nici nu-i recomandă; problema este dacă există rațiuni să o facă. Între voința sa politică, exprimată în cadrul reuniunii, și puterea legislativă/executivă din România este un vid instituțional. Nu există nicio garanție constituțională că ”impulsul necesar dezvoltării” se va transmite mai departe.
Să luăm un exemplu. La următorul Consiliul European, tema este Cadrul Financiar Multianual 2014-2020; bineînțeles, este vorba de orientările generale și de prioritizarea politicilor, veniturile proprii ale Uniunii, etc. Președintele nu are atribuții și responsabilități bugetare de niciun fel. Singura variantă legitimă și relativ eficientă de participare ar avea drept model pe regina Angliei citind mesajul anual; adică, primul ministru să-i scrie un discurs iar președintele să-l citească; la întoarcere, să informeze detaliat pe primul ministru/guvernul despre conținutul discuțiilor purtate de ceilalți participanți, etc. fără a avea posibilitatea de a decide el însuși asupra niciunui aspect în dezbatere (pentru că nu are atribuții bugetare!!!).
Această variantă ar putea fi acceptată doar de un ocupant al poziției de președinte pentru care orgoliul personal este mai important decât interesul statului și funcțonarea instituțiilor; sau care dorește să fie unicat între cei 27 de reprezentanți ai statelor membre.
România este republică parlamentară, in ciuda unor declarații contrare. Constituția este clară; chiar și simbolic, Titlul III (Autoritățile publice) începe cu Parlamentul și continuă cu Președintele, nu viceversa. În plus, prin aderare am transferat către instituțiile comunitare o serie de atribuții; dar nu puteau fi transferate la nivel comunitar și exercitate in cadrul instituțiilor UE, atribuții pe care președintele nu le are prin Constituție. Realizarea guvernanței economice europene este obiectivul central urmărit de instituțiile comunitare în această perioadă; prin ce artificii avocățești ar putea cineva dovedi că președintele poate în mod legitim să decidă la nivel comunitar ceea ce este ilegitim să decidă în țară – politicile financiar-economice!?
În Uniunea Europeană există un singur stat prezidențial (Cipru) și unul semi-prezidențial (Franța). Pentru cei care consideră că și România este un stat semi-prezidențial, comparațiile sunt simplu de făcut și diferențele de sesizat. Constituția Franței este aici iar cea a României, aici. Nici chiar Constituția franceză nu garantează însă că lucrurile vor merge bine în caz de coabitare; deocamdată, președinții Franței s-au bucurat de majoritate; dar ei pot fi membri de partid. Pentru a avea o bază de discuție…
Continuarea articolului este aici:
1. Diferența dintre o republică parlamentară și o republică prezidențială nu constă în faptul că, în prima, parlamentul decide ce vrea el iar, în a doua, președintele face ce-i trece prin cap. Diferența stă în aceea că în republicile prezidențiale cel ce conduce puterea executivă este președintele (de exemplu, SUA), în timp ce în republicile parlamentare executivul este condus de primul ministru (de exemplu, Germania). Parlamentul are același rol oriunde. Parlamentul, președintele și guvernul au aceleași limite de acțiune oriunde – cele impuse de legea fundamentală a țării cu pricina.
2. Conform (1), Tratatelor Fundamentale ale Uniunii și Constituției României, este abilitat (legitim) să participe la Consiliul European premierul; trebuie să o facă. Nu avea ce căuta la Parlament; nici președintele la Curtea Constituțională. Dovadă că au consilieri care trebuie demiși urgent; amândoi. Curtea poate fi suspectată de decizii părtinitoare; dar nu din acest motiv nu trebuiau să ajungă la Curte, ci pentru că nu exista niciun conflict instituțional; conflictele personale nu se rezolvă la CCR, nici la Parlament. Există, într-adevăr, un prost și ilegitim precedent (președintele a participat la Consiliul European în ultimii doi ani). Cutuma care contravine Constituției trebuie să înceteze. Atât.
3. Parlamentul are atributul constituțional de a defini mandatul cu care se duce premierul la Consiliul European; acesta este un mandat politic; de exemplu, să susțină instituirea taxei pe tranzacțiile financiare speculative (ca venit propriu al bugetului european); sau să nu o facă. Parlamentul nu are atributul constituțional de a defini conținutul funcției de premier sau de președinte. Pentru asta ar trebui să se transforme mai întâi în adunare constituantă.
4. În diverse state, diferitele autorități poartă denumiri diferite; faptul că Angela Merkel se numește cancelară nu schimbă rolul său – de șef al guvernului. Descrierea rolului o găsim în Constituția Germaniei. În România, avem președinte, nu șef de stat, dar cei care invocă acest fapt fac o glumă, bănuiesc. Această din urmă denumire nu o veți găsi în constituții; este o etichetă care se aplică pe un borcan (în teoria statului și dreptului); în borcan poate fi un rege, un președinte, un mare duce sau un conducător, dictator, etc. Ce rol are fiecare scrie în constituțiile statelor respective. Președintele nu trebuie să reprezinte România la Consiliul European pentru că nu are prin constituție puterile executive necesare; funcțiile sale din Constituție sunt altele! Dar dacă trebuie să aplicăm eticheta de șef de stat cuiva, în România, o va purta președintele.
5. Președintele nu poate mandata/transfera decât atributele pe care le are, nu pe cele care nu-i aparțin. Poate mandata pe președintele Senatului să primească scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini atunci când este plecat în străinătate să se trateze de o boală. Acest lucru este perfect constituțional. Nu poate să-l mandateze pe premier să susțină sau nu aderarea la euro mai devreme sau mai târziu, de exemplu; politicile economice nu sunt de competența sa, ci a guvernului. Scrie în Constituție. Mai curând el este mandatarul nu cel care mandatează; de exemplu, ca să declare mobilizarea generală (în calitate de comandant al forțelor armate) trebuie să aibă, aprobarea prealabilă a Parlamentului. Cine l-a sfătuit să să spună că premierul poate merge la Consiliu doar mandatat de președinte, rău l-a sfătuit…
6. Am tot auzit repetat un lucru în aceste zile – cum că deciziile justiției sau ale Curții Constituționale nu se comentează. Este o mare confuzie la mijloc. Deciziile definitive sunt executorii; pot fi puse în aplicare, în cazul judecăților penale; interpretările Curții trebuie luate în considerare, conform prevederilor legale. Dar orice decizie poate fi comentată, analizată, contestată. În multe situații, există chiar forme excepționale de atac ale unor decizii definitive ale justiției. Multe procese au fost reluate și persoane care au ispășit o condamnare au fost considerate, în final, nevinovate. În privința interpretărilor Curții, lucrurile sunt și mai clare; nu sunt sentințe; sunt interpretări ale legii; uneori foarte corecte; alteori, stupide. În cazul de care este vorba, nu am înțeles bine asupra a ce s-a pronunțat…
PS
Mă simt datoare să fac aceste precizări pentru că mă simt responsabilă; un altfel de politică în România nu se poate face până nu învățăm să ținem cont de legi/instituții și să nu intrăm în bătălii personale. În plus, cetățeanul merită respect. El trebuie convins de legitimitatea acțiunilor celor care ocupă diversele funcții; ideea că x i-a ”făcut-o” lui y sau viceversa, trebuie să dispară din capetele noastre. Dacă reușim să scăpăm de ea, locul a va fi urgent ocupat de respect și încredere, nu rămâne gol!
Mă mai simt datoare să atrag atenția celor care ajung la putere că este bine să se înconjoare de unii chiar mai deștepți decât ei înșiși; puterea lor va spori. Dacă fac invers, va spori doar ridicolul.
gabicretu
@pagubit,
Este una dintre marile nedreptati care s- au facut si ale carei resorturi nu-mi sunt inca clare, desi tema m-a interesat si in trecut.
Este o problema care trebuie rezolvată…
Bibliotecaru
@ pagubit
Parcă v-am mai răspuns o dată, dar văd că insistaţi… 😀
În primul rând există o lege. Este vorba despre Legea 232/31.10.2008 publicatã în M.O. 750/06.11.2008 (legestart.ro/Legea-232-2008-aprobarea-Ordonantei-urgenta-Guvernului-156-2007-despagubirea-persoanelor-fizice-au-constituit-depozite-Casa-Economii-Consemnatiuni-C-E-C-S-A-vederea–%28MzE5MDg4%29.htm) pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 156/2007 (legestart.ro/Ordonanta-de-urgenta-156-2007-despagubirea-persoanelor-fizice-au-constituit-depozite-Casa-Economii-Consemnatiuni-C-E-C-S-A-vederea-achizitionarii-autoturisme-%28MjkzNzQ5%29.htm) privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme.
În al doilea rând, dacă aveţi o asemenea pasiune pentru PLx 226/2011, probabil ştiţi că o iniţiativă cu acelaşi conţinut a existat la Senat ănregistrată prin L182/2009, Propunere legislativă privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD – Groupe Societe Generale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme DACIA. Această propunere a fost deja respinsă în cele două camere, e drept cu un scor la limită la Senat, DA= 34, NU=37, AB=0… dar la cameră nu aşa de echilibrat, DA=216, NU=12, AB=1.
Legea este redundantă pentru că, aşa cum spuneam mai sus, problema este deja legiferată.
Domnia voastră ce anume aşteptaţi în plus de la această lege?
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
Va remit mai jos un material privind validarea alegerii deputatilor si senatorilor nou-alesi, precum si privind depunerea de catre acestia a juramntului, asa cum rezulta din Constitutie ca trebuie indeplinite aceste acte.
Juramantul prevazut de art. 3 al Legii nr. 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, pe care acestia trebuie sa-l depuna, vorbeste despre credinta patriei si fidelitate fata de popor. Este asadar un juramant fata de patrie si popor, care trebuie, in logica lucrurilor, facut in fata unui organ reprezentativ al poporului.
Camerele Parlamentului, Parlamentul, Presedintele Romaniei sunt organe reprezentative ale poporului. Dar pentru ca aceste subiecte sa primeasca un juramant de credinta si fidelitate este necesar sa fie in exercitarea mandatului. Asa se face ca nu poate fi depus un juramant in fata Presedintelui Romaniei nou-ales daca acesta nu a intrat inca in exercitiul mandatului. In acest caz juramantul se depune in fata Presedintelui Romaniei vechi, inca in functie. De asemenea, juramantul nu poate fi depus in fata Presedintelui Romaniei susupendat din functie, nici in fata Parlamentului dizolvat.
In ceea ce priveste deputatii si senatorii nou-alesi, atat potrivit dispozitiilor Legii sus-citate, cat si regulamentelor parlamentare, juramantul s-a depus de 22 de ani incoace, dupa caz, in fata celorlalti deputati, respectiv senatori nou-alesi, fara ca acestia din urma sa fi intrat in exercitiul mandatului. Cercetand, de pilda, stenograma sedintei din 19 decembrie 2008 a Camerei Deputatilor constatam ca juramantul s-a depus in ordinea alfabetica a judetelor, apoi, in cadrul judetului, in ordinea numerica a colegiilor uninominale. Asa se face ca dl. Calin Potor, ales in Colegiul uninominal nr. 1 Alba, a depus primul juramantul, in fata unor deputati nou-alesi care inca nu depusesera juramantul.
Potrivit dispozitiilor art. 70 alin. (1) al Constitutiei, deputatii si senatorii intra in exercitiul mandatului la data intrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub conditia validarii alegerii si a depunerii juramntului. Aceasta inseamna ca la momentul la care dl. Calin Potor depunea juramantul, nici unul din ceilalti deputati nu intrase in exercitiul mandatului, de vreme ce nu depusese inca juramantul.
Ca o consecinta neindoielnica, la momentul depunerii de catre dl. Calin Potor a juramantului nu se poate vorbi despre Camera Deputatilor in exercitiul mandatului, respectiv despre intrunirea legala a acesteia – v. si art. 11 al Regulamentului Camerei Deputatilor -, de vreme ce nici unul dintre deputati nu intrase inca in exercitiul mandatului, neindeplinind inca, dupa cum dispune art. 70 al Constitutiei, conditia de a fi depus juramantul, aceasta fara a mai vorbi despre intrunirea legala a respectivei Camere, intrunire care, in logica lucrurilor, dupa cum dispune si art. 11 sus-citat, nu poate sa fie decat ulterioara depunerii juramantului de catre toti deputatii nou-alesi sau, sa zicem, a unei majoritati calificate de cel putin 2/3.
Adunarea deputatilor nou-alesi primeste, in lumina celor expuse mai sus, calitatea de organ reprezentativ al poporului in exercitiul mandatului, sub denumirea Camera Deputatilor, abia din momentul intrunirii sale legale, recte abia dupa ce cel putin 2/3 din numarul deputatilor nou-alesi au fost validati si, respectiv, au depus juramantul. Cum dl. Calin Ponor a depus juramantul in fata unei adunari neavand inca o asemenea calitate – de organ reprezentativ al poporului in exercitiul mandatului -, juramantul respectiv este nul de drept. In acest sens este de retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 63 alin. (4) al Constitutiei, mandatul Camerelor se prelungeste pana la intrunirea legala a noului Parlament, recte a noilor Camere. Aceasta inseamna ca la momentul la care dl. Calin Ponor depunea juramantul, in mandat, avand calitatea de organ reprezentativ al poporului, era Camera Deputatilor anterioara, aleasa in 2004, abstractie facand de faptul ca si in cazul acesteia cele expuse anterior raman in mod corespunzator valabile.
In mod similar, si juramantul depus de fiecare din ceilalti deputati nou-alesi este nul. Astfel, al doilea deputat nou-ales din lista a depus juramantul in fata unui deputat nou-ales al carui juramant este nul (dl. Calin Ponor), precum si in fata celorlalti deputati nou-alesi, care nu ajunsesera sa depuna inca vreun juramant etc.
Din cele expuse mai sus rezulta ca deputatii si senatorii nou-alesi in 2008 nu au format niciodata Camera Deputatilor intrunita legal, respectiv un organ reprezentativ al poporului in exercitiul mandatului.
Lucrurile stau similar si in privinta Senatului, precum si in privinta validarii deputatilor si senatorilor nou-alesi.
Cele expuse mai sus arata ca juramantul de care vorbeste Legea sus-citata pe care urmeaza sa-l depuna deputatii si senatorii nou-alesi in cursul alegerilor din 9 decembrie 2012 trebuie depus din perspectiva constitutionala fie in fata Camerei Deputatilor aleasa in 2008, abstractie facand de acelasi viciu, fie in fata Senatului corespunzator, fie in fata Parlamentului corespunzator, fie in fata Presedintelui Romaniei.
Ultima solutie este corecta din punct de vedere constitutional. Dupa depunerea juramantului in fata sa, Presedintele Romaniei urmeaza sa numeasca deputatii si senatorii prin decret, in baza dispozitiilor art. 94 lit. c) al Constitutiei.
Cat priveste convocarea Parlamentului nou-ales de care vorbeste art. 63 alin. (3) al Constitutiei, aceasta trebuie sa aiba loc dupa validarea alegerii deputatilor si senatorilor nou-alesi, respectiv dupa ce acestia au depus juramantul in fata Presedintelui Romaniei. Aceste proceduri, respectiv aceste acte trebuie asadar indeplinite inlauntrul termenului de 20 de zile de care vorbeste articolul sus-mentionat al Constitutiei, validarea urmand sa fie realizata de vechile Camere.
Cele prezentate anterior arata ca intreaga constructie a arhitecturii republicii este viciata, cu consecinte dintre cele mai imprevizibile in viitor, inclusiv de ordin juridic. In acest sens, pentru lamurirea lucrurilor este necesara interventia imediata a Presedintelui Romaniei, in calitatea sa de garant al respectarii Constitutiei.
Al dvs., Valeriu Mangu
gabicretu
@Domnu’ Mangu,
Iar folosiți imaginația în exces.
Parlamentul reprezintă poporul.
Președintele reprezintă statul.
Orice jurământ în fața președintelui ar însemna o ”trădare” a poporului…
Aleșii noi depun jurământul în cadru solemn față de popor, nu față de cei prezenți în sală. Le este însă imposibil să se ducă pe la fiecare pe acasă pentru a jura, așa încât se adună în spațiul oficial, plenul parlamentului.
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
1)Parlamentul este, potrivit definitiei sale constitutionale, organul reprezentativ suprem al poporului (si unica autoritate legiuitoare a tarii) – v. art. 61 alin. (1) al Constitutiei. Dar chiar din calitatea Parlamentului de a fi SUPREM rezulta ca in afara de acesta mai exista si alte organe reprezentative ale poporului in raport cu care este suprem. Aceasta concluzie este intarita de art. 2 alin. (1), ibid., in care se vorbeste despre organele reprezentative ale poporului, deci la plural, ceea ce inseamna ca sunt mai multe astfel de organe.
In mod strict, exista trei astfel de organe, alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat: Camerele Parlamentului (v. art. 62 alin. (1), ibid.), respectiv Presedintele Romaniei (v. art. 81 alin. (1), ibid.).
Camera Deputatilor impreuna cu Senatul formeaza organul reprezentativ suprem al poporului – v. art. 61 alin. (2), ibid. Caracterul sau de a fi SUPREM se manifesta intr-o serie de situatii bine precizate de Constitutie – de exemplu, cand este vorba despre reexaminarea unei legi, despre revizuirea Constitutiei.
Juramantul este primit de popor printr-unul din organele sale reprezentative, nu in piata publica ori din usa in usa.
N-am spus ca deputatii si senatorii nou-alesi depun juramantul in fata celorlalti deputati si senatori nou-alesi, ci ca depun, potrivit regulilor instituite de Legea sus-citata si de regulamentele parlamentare, in fata cate unei adunari ce nu are inca, in momentul depunerii, calitatea de a fi organ reprezentativ al poporului.
Juramantul nu se depune oricum, ci in fata unui organ constituit, in exercitiul functiunii – ori al mandatului. Asa se face ca Presedintele Romaniei nou-ales depune juramantul in fata Camerelor in sedinta comuna – v. art. 82 alin. (2), ibid. Daca cele doua Camere nu se reunesc in acest scop ori daca Presedintele Romaniei nou-ales nu depune juramantul, acesta nu intra in exercitiul mandatului – v. pe ultimul aspect art. 83 alin. (1), ibid.
Poporul nu inseamna numai massa cetatenilor, ci aceasta massa inzestrata cu suveranitatea nationala. Iar suveranjitatea nationala – pe scurt, puterea poporului – se exercita, dupa cum dispune art. 2 alin. (1), ibid, prin intermediul organelor sale reprezentative si prin referendum. Rezulta de aici ca inclusiv primirea juramantului se face de un organ reprezentativ al poporului, nu de massa adunata in piata publica. Cu ocazia referendumului, singurul caz in care cetatenii formeaza un organ de putere al poporului, se exprima doar, dupa cum dispune art. 90, ibid., o vointa. Dar chiar din cuprinsul acestui articol rezulta ca in acest caz – al referendumului – Presedintele Romaniei are o pozitie supraordonata in raport cu poporul, de vreme ce ii CERE acestuia sa-si exprime vointa. Numai un superior poate sa ceara, anume unui inferior. Intr-o astfel de situatie Presedintele Romaniei este organ reprezentativ al natiunii.
2) Reprezentarea statului de catre Presedintele Romaniei este una din atributiile sale – ori caracterizand mandatul sau de organ reprezentativ al poporului. Este evident ca Presedintele Romaniei, de vreme ce poate dizolva Parlamentul – asadar organul reprezentativ suprem al poporului -, are in aceasta situatie o pozitie supraordonata; in acest caz este mai mult decat organ resprezentativ al poporului – este organ reprezentativ al natiunii.
3)Cand Presedintele Romaniei desemneaza candidatul pentru functia de prim-ministru o face in calitate de reprezentant al statului, iar cand numeste Guvernul o face in calitate de organ reprezentativ al poporului.
Vorbind despre „tradare” ar urma ca (si) membrii Guvernului in frunte cu primul-ministru sunt tradatori, atata vreme cat depun juramantul de credinta in fata Presedintelui Romaniei.
Al dvs., Valeriu Mangu
Bibliotecaru
@ Valeriu Mangu
Stimate domn,
Dar Consiliul Local şi Consiliul Judeţean nu sunt organe reprezentative?
În ceea ce priveşte preşedintele, se spune foarte clar în constituţie, „Presedintele Romaniei reprezinta statul roman”, iar statul înseamnă INSTITUŢIE (sistem instituţional) şi nu indivizi. Statul nu face altceva decât să organizeze conducerea societăţii prin sistemul de reprezentare al democraţiei reprezentative, reprezentare care, la rândul ei, pleacă de la exprimarea directă a democraţiei, prin vot de tip electoral şi prin referendum.
Preşedintele este deci cel mai înalt reprezentat a ceea ce organizează conducerea societăţii, de aceea, în sistemul constituţional românesc, preşedintele nu este parte a puterii executive şi al nici a alteia dintre puteri, deşi are atribuţii care sunt sub „căciula” fiecăruia dintre cele trei puteri. Sigur, îmi aduc aminte teza domniei voastre prin care cele trei puteri nu există şi există doar puterea poporului. Dincolo de această disensiune de exprimare (pentru că nu este ceva de fond) preşedintele statutează exercitarea puterii de către celelalte puteri în stat, are o natură diferit de Legislativ, Executiv şi Judecătoresc.
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
De pe ce pozitie poate Presedintele Romaniei sa vegheze la respectatea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice? Dar sa dizolve Parlamentul? Dar sa CEARA poporului sa-si exprime vointa prin referendum? Dar sa adreseze mesaje organului reprezentativ suprem al poporului, care este Parlamentul?
O asemenea pozitie inseamna mai mult decat organ reprezentativ al poporului – inseamna organ reprezentativ al natiunii.
Al dvs., Valeriu Mangu
P.S. Evident, Consiliul Local si, respectiv, Consiliul Judetean sunt organe reprezentative ale comunei/orasului/municipiului, respectiv al judetului, in dimensiunea juridica a acestora. Tocmai de aceea de ceva vreme incoace in justitie este chemat municipiul etc.
Repet: reprezentarea statului este o atributie a Presedintelui Romaniei, nu functia fundamentala, care este nominalizata mai sus.
Presedintele Romaniei executa, ca si celelalte organe reprezentative ale poporului, ce dispune Constitutia in ceea ce il priveste. Cu alte cuvinte, este organ executiv. Pentru intelegerea insa a mecanismului exercitarii suveranitatii nationale este necesara cunoasterea separatiei functionale a diverselor tipuri de executare. „A reprezenta” in baza unui mandat este, pana la urma, tot o specie de executare.
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
1) Citesc pe Hotnews ca purtatorul de cuvant al presedintelui Parlamentului European a declarat ca documentul inmanat saptamana trecuta de Presedintele Romanei unor oficialitati europene este un acord de coabitare cu dl. Victor-Viorel Ponta. Atunci ce rost au mai avut consultarile de ieri? Desigur, de ochii lumii…
2) Deputatii si senatorii nou-alesi au primit deja cartele de vot, permise de intrare in Palatul Parlamentului, desi n-au fost validati si, respectiv, n-au depus juramantul, cu alte cuvinte nu au intrat in exercitiul mandatului. Ba, mai mult, maine si poimaine urmeaza sa se valideze intre ei, sa depuna juramantul prevazut de lege unii in fata altora, desi voturile lor pana la intrarea in exercitiul mandatului nu pot avea nici o semnificatie juridica.
3) Candidatul pentru functia de prim-ministru a fost desemnat fara ca Parlamentul, recte cele doua Camere ale sale sa fi fost convocate legal. De asemenea, o serie de partide politice au fost invitate luni la consultari fara sa existe garantia ca vor fi si reprezentate in Parlament – daca, de pilda, reprezentantul PNTcd nu este validat ori nu depune juramantul?
4) Candidatul pentru functia de prim-ministru a fost desemnat inaintea intrunirii legale a Parlamentului, recte a Camerelor sale.
5) Candidatul pentru functia de prim-ministru anunta membrii Guvernului.
Iata cateva din incalcarile prevederilor Constitutiei la care toata lumea inchide ochii. In aceste conditii ce valoare mai au principiile si dispozitiile constitutionale, respectiv principiile si dispozitiile legale?
Al dvs., Valeriu Mangu
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
Am uitat un exemplu: se spune la tv. ca s-au si impartit sefiile comisiilor din cele doua Camere. Cine le-a impartit, cand, la aceasta ora, Parlamentul, respectiv deputatii si senatorii nici macar nu s-au intrunit?
Al dvs., Valeriu Mangu
Gabi
@dl. Mangu,
Cusurgiu mai sunteti! Aveți insa dreptate in anumite aspecte, chiar dacă lucrurile nu stau chiar așa cum le descrieti…
De exemplu , in aspectul legat de negocierea functiilor inainte ca sa se fi constituit noul Parlament.
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
Impartirea de functii – de ministri, de sefi de comisii parlamentare etc. -de catre persoane care nu au investitura (cu i de dupa i) legala in acest sens se numeste exercitarea suveranitatii nationale in nume propriu, fapt interzis in mod explicit si expres de art. 2 alin. (2) al Constitutiei. Dupa cum se vede, in aceste zile dispozitiile respectivului articol sunt violate en-gross si, respectiv, en-detaille, fara ca subiectul de Drept constitutional investit (cu i de dupa i) sa vegheze la respectarea Constitutiei sa se sesizeze.
Al dvs., Valeriu Mangu
Valeriu Mangu
P.S. Cine NEGOCIAZA? Partidele, conducerile acestora?
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
Va voi da un exemplu s-ar putea spune straniu, dar din care putem invata cu totii. Pe vremea cand era director al Serviciului de Informatii Externe, dl. Mihai-Razvan Ungureanu a recunoscut in cadrul unei emisiuni la B1 tv. ca pe timpul directoratului sau o serie de ofiteri „acoperiti” ai Serviciului respectiv si-au pierdut viata in misiune. Dl. Mihai-Razvan Ungureanu a depus juramantul in fata unui organ reprezentativ al poporului aflat in exercitiul mandatului. Cum stau lucrurile azi? Maine-poimanine dsa va depune juramantul in fata unei adunari care nu are aceasta calitate.
Al dvs., Valeriu Mangu
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
La ora la care va scriu – 13.29 h – in Camera Deputatilor se depune juramantul. In sala sunt aproximativ 40 de persoane, din peste 400, cat prenumara respectiva Camera. Asa solemnitate zic si eu!… In fata cui se depune juramantul? In fata scaunelor goale?
Al dvs., Valeriu Mangu
P.S. Poata ca sunt cusurgiu, dar puteti sa-mi dati exemplu de bataie de joc mai mare?
Ovidiu
La noi ca la nimeni! Oameni de stat sau avocăței de provincie!? (neprofesionisti intr-un cuvant)
Valeriu Mangu
Doamna Gabriela Cretu,
Cu respect va atrag atentia asupra articolului „Acte ale Presedintelui României fara consecinte constitutionale” de pe site-ul:
http://ascunzisuri-constitutionale.eu
Al dvs., Valeriu Mangu