Avantajele tehnocraţilor!?
Se vorbeşte mult de majorităţi transparente şi netransparente. Nimeni nu vorbeşte însă de politicieni transparenţi şi netransparenţi. Cred că ar fi cazul! Spun asta în contextul în care remarc atitudini extrem de zgomotos favorabile ideii de guvern de tehnocraţi.
Este evident că guvernul nu poate avea trei premieri, cate unul de la fiecare partid care l-ar susţine. Experienţa cu un premier la Palatul Victoria şi unul la Cotroceni ne-a fost suficientă. Un prim ministru tehnocrat ar menaja orgoliilor partidelor politice şi le-ar permite un acord care să nu se împiedice de numele unuia sau altuia. Alt avantaj mai există!? Experienţa îmi spune doar că aşa numiţii tehnocraţi sunt politicieni sub acoperire; problema lor este că au toţi aceeaşi culoare politică – a capitalului. Aveţi altă părere!?
Biblotecaru
Eu nu înţeleg prin tehnocrat neapărat un cetăţean independent politic, eu cred că tehnocratul poate fi chiar şi membru de partid. Prin tehnocrat eu înţeleg un personaj care este specialist şi care nu ia decizie în interes politic, care nu numeşte în teritoriu oamenii cu interesul politic al partidului său, cineva care face ce face doar în condiţiile raţionalităţii, fără a apela la obiceiurile jocurilor politice.
Sigur, el poate acţiona politic deşi la început pare independent, el poate fi sub acoperire… dar atunci nu mai este tehnocrat ci un escroc.
Eu cred că soluţia unui tehnocrat, pe o perioadă de minim câteva luni, poate fi foarte utilă dacă are o ţintă clară, cum ar fi o reformă în anumite domenii, o reformă ce nu se poate face de către cineva care urmează inevitabil un interes personal sau politic… cum ar fi sistemul de pensii, reforma în sănătate, reforma instituţională…
Biblotecaru
PS
Este şi un semnal de la popor. Faptul cu domnul primar Oprescu are un succes atât de mare la prezidenţiale (să nu uităm că în ţară nu este foarte cunoscut şi trebuie să lupte şi contra lui Mircea Geoană) doar pentru că este perceput ca independent, denotă clar că poporul român a început să aibă un reflex împotriva politicii. Aceiaşi concluzie o trag şi din explicaţia prezenţei scăzute la vot. Un premier tehnocrat ar putea creşte încrederea populaţiei în instituţia Guvernului României şi ar permite reînceperea negocierilor Guvern Sindicate.
gabicretu
@Biblio,
Dar ce este o decizie care nu reprezinta „un interes politic”!? Cum poate cineva lua decizii politice care nu sunt politice? Imi scapa logica. O reforma in orice domeniu afecteaza oameni diferiti in diferite moduri. Orice alegere ar face are efecte asupra cetatenilor, deci este o politica. Poate fi doar inocent ca individ, in sensul ca nu-si da seama ce interese reprezinta, a cui politica o face. Dar atunci este grav…
Biblotecaru
@ gabicretu
Decizii politice care nu au un interes politic.
Cuvântul politic este destul de versatil. Am să apelez la dicţionar.
POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Știința și practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între partide, între categorii și grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acțiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne și externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acțiune. Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparține politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1. Drepturi politice = drepturile de participare a cetățenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (și, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care își desfășoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viață politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, șiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
Politica instituţională ar trebui să fie ştiinţă, dar, aproape exclusiv, se traduce practic prin abilitate şi viclenie.
Este destul de simplu, politica astăzi urmăreşte aproape în permanenţă un interes politic care se traduce, coborând în banal, cu „să ne fie nouă bine şi lor rău”! Partidele fac astăzi orice ca să şicaneze adversarul politic şi să rupă o felie cât mai mare de plăcintă pentru stomacul propriu. Sigur, la televizor se discută principii, se discută „politici sociale”, în realitate încă singurul principiu respectat de clasa politică în aceste momente este „mai bine să plângă mă-sa decât mama”. Nu înseamnă că toţi oamenii politici sunt aşa, dar per ansamblu politica nu mai are o natură socială pentru că undeva la vârf ajunge să se lupte exclusiv pentru interese de grup şi împotriva intereselor celorlalte grupuri.
Politica nu mai are un interes public, îşi serveşte propriul interes, eu îl numesc global „interesul politic”. Sigur, pensiile se plătesc, salariile se plătesc, serviciile medicale sun plătite… dar acestea nu mai reprezintă scopul şi nici ţinta actului de guvernare, ci doar minima relaţie demagogică care justifică guvernarea. Pe domnul Boc nu-l interesează dezastrul pe care îl lasă în urmă după 10 luni de guvernare, şi nici domnul Tăriceanu nu cred că nu poate dormi noaptea pentru a a terminat pe deficit, poate pe domnul Năstase îl interesa pentru că era sigur că va urma la Guvernare tot PSD. Pe domnul Boc îl interesează doar ca preşedintele reales să ţină PD-L-ul în vârf.
Cam asta numesc eu „interes politic”.
Un tehnocrat, în înţelesul meu, nu are de apărat interesul unui grup restrâns sau mai larg de politicieni, nu are de ce să dea în cap celorlalte grupuri politice. Un tehnocrat se poate concentra pe ce are de făcut, fără să ţină seama de doctrine, de avantaje pentru unii şi dezavantaje pentru alţii. Un tehnocrat se conduce strict după principiile ştiinţei. Un tehnocrat la ministerul de finanţe reprezintă cineva specialist în finanţe şi nu în politică. Priviţi la domnul Pogea. Ce credeţi că este mai probabil, a ajuns la Ministerul de Finanţe pentru că este specialist în Bugetul de Stat, în strategii monetare… sau că-l leagă o strânsă prietenie cu domnul Videanu? Probabil că un tehnocrat nu va ştii să răspundă unui program de guvernare cu priorităţi, cum propune de regulă politica, dar nici nu va visa la creştere economică pozitivă de 4% când ea este de -8%.
gabicretu
@Biblio,
Iertare, dar servesti fara sa vrei interesul politic dominant in lumea de azi. Acesta ne spune ca exista un mod de organizare a societatii care nu ar depinde de alegerile membrilor ei ci ar fi a priori definit de o stiinta detinuta de unii si care este probabil inaccesibila altora.
Asta este una dintre cele mai periculoase minciuni deghizate in adevaruri „stiintifice”. Noroc ca unele dintre componentele intregului au inceput s a fie demascate sau macar puse sub semnul indoielii. Astazi, prin acordarea premiului Nobel pentru economie unei economiste care a demonstrat eficienta proprietatii si administrarii comune si a reabilitat-o in fata ideologiei dominante – cea a proprietatii private. Mai ieri, de tehnocratii finantelor care au produs, constient, catastrofa in care a intrat economia mondiala si care nici spasiti nu sunt. Au si inceput sa redea lectii. Pentru ca le acceptam…
Peter Gluck
Fiind acuzat de multe ori in viata ca sunt un tehnocrat, incerc sa-mi spun si eu parerea.
Problema pe care o au partidele politice- si de la noi- am descris-o in Info Kappa Nr. 285 din care citez:
„Apare o problema, un scop. Se cauta o solutie. Se creaza o institutie, (un comitet, un grup, o echipa) pentru a se ocupa de acestea. La un moment dat, institutia, etc., are un soc amnezic si uita pentru ce a fost creata. Institutia, care a fost un mijloc, devine propriul sau scop. Oamenii din institutie pierd din vedere interesul general si se ocupa de un interes de grup, al grupului propriu si a celor care ii sustin. In absenta controlului, ordinea devine maligna, se transforma in contrariul ei, si iata avem birocratia in toata uratenia ei- tot mai egoista si corupta.”
Numai ca fenomenul, procesul de degradare, e mult mai general decat chiar afurisita de birocratie; in foarte multe locuri mijlocele canibalizeaza scopul si ii iau preiau postul si functia. Asta ne loveste la nivel individual si putine colective – in sensul cel mai general al cuvantului, ii scapa.
As vrea sa fiu contrazis cu argumente convingatoare, dar mie mi-se pare ca cele trei partide „mari” (?) de la noi sunt lovite de acest sindrom al „mijloacelor transformate in scop” – o forma de egoism pernicios,
Care dintre ele poate prezenta un buchet clar de scopuri legate impreuna cu o ideologie specifica.
De exemplu:
„noi vrem ca bunurile sa se imparta mai echitabil astfel incat si cei mai saraci sa fie protejati” sau
„noi vrem ca cei bogati sa fie aparati de cei saraci fiindca ei, bogatii, creaza locuri de munca si bunuri, ei sunt baza unei societati prospere” (asta mai merge dar respectivii vor sa fie si ei bogati)
La extreme: partide de haiduci (iau de la bogati si dau la saraci) si de cudiahi (fac exact invers).
Probabil exista si scenarii intermediare care nu se folosesc nici ele- dar plebsul vede ca partidele isi cauta propriile interese- mai precis ale varfurilor lor si plebsul isi pierde increderea. O solutie posibila ar fi tehnocratizarea adica transformarea procesului de conducere al tarii intr-un fel de management profesional.
Daca as fi cu 20 de ani mai tanar, as accepta postul de ministru a Cercetarii, Inovarii si Dezvoltarii intr-un guvern de tehnocrati si as lucra eficient, in virtutea principiilor care m-au calauzit cand eram seful cercetarii la OLTCHIM- ca; „nu-mi dati sfaturi ca stiu sa gresesc si singur”, „cu mine puteti face orice, numai sa nu ma contraziceti ca….” Dar sunt cu 20 de ani mai batran si oricum nu exista nici un pericol ca subsemnatul sau oricare alt om care se pricepe la ce face sa ajunga intr-un guvern daca nu e implicat politic- degraba. Asa ca vai de XXXXX nostru, sa vedem ce se intampla azi…si in continuare.
gabicretu
@Peter,
Critica tehnocratilor nu presupune apologia partidelor asa cum functionează ele la noi şi chiar şi aiurea, în democraţii mai…democratice. Vrea sa spuna altceva. Ca tehnocratii sunt reprezentantii unui partid netransparent si, drept urmare, necontrolabil si nesanctionabil; nici macar ca principiu. Initial, puteam desemna acest partid cu denumirea „marele capital”; astăzi, avem probele ca lipsa de control si netransparenta i-a transformat pe tehnocrati in partid in sine, care-si apara propriile interese.
Imi permit sa spun ca nu esti tehnocrat in sensul utilizării termenului in ştiinta politica. Esti un specialist intr-un domeniu (suplimentar dotat cu o cultura generala remarcabila si o opinie politica destul de clara si constient asumata). Tehnocratii la care se face referire in opozitie cu politicienii sunt presupusii detinatori ai unei stiinte despre societate care nu ar depinde de alegerile noastre privind modul in care vrem sa ne organizam existenta; de aici referirea mea la apriorism.
Acesti tehnocrati sunt de regula finantisti si economisti; nu am auzit de vreun psiholog sau sociolog care sa fie considerat „tehnocrat”. „Tehno” nu are nici o legatura cu tehnica ci cu capacitatea de a face. Or, in politica, problema sensibila este cea a alegerii – de ce asta si nu asta, de ce acum si nu maine, de ce intr-o maniera si nu in alta.
Tehnocratia, ca entitate, apare odată cu aşa numita revolutie managerială a anilor 70-80 care a produs rezultatul pe care tocmai il traim – o criză financiară care a antrenat cu sine economiile si societatea in ansamblul ei.
Si inca ceva! Termenul nu are in mod necesar conotatia de competenta, daca o are pe cea de „independenta” fată de partidele politice constituite si inregistrate…
Peter Gluck
@Gabi: multumesc! Eu am facut mai mult o apologie negetiva a partidelor. Ca sa simplificam lucrurile, de ce nu ii numim pe acesti tehnocrati simplu manageri?
Eventual manageri guvernamentali. Nu vad de ce ar fi mai putin translucizi ca cei de la partide. Sau mai
putin „accountable”- adica buni de tras la raspundere.
Interesanta, in sens rau, este absenta absoluta a ecologistilor din politica noastra (si imitatiile s-au dus pe ape)Uite ce bine s-a descurcat doamna Merkel.
Si eu am predat Energetica Ecologica la manageri pe vremur.
Inchei, unii considera ca tara arde (desi a venit frigul care ii supara pe reumaticii batrani) si nu e cazul sa ne pieptanam. Eu in mod special.
La Fructus Timisoara unde am lucrat pe vremuri (vezi IK 56 despre Femei)circula o vorba populara: „procesul de imersiune in marmelada are un grad de reversibilitate relativ redus.” Iar noi ne tot scufundam, azi probabil cu mult. De intrat e usor, de iesit mai greu.
Biblotecaru
@ gabicretu
Stimată doamnă,
Eu sunt un om încăpăţânat atunci când caut o înţelegere a fenomenelor şi constituţiei lucrurilor. Sunt deschis la nou şi la noi înţelesuri. Dacă ajut pe unii sau pe alţii prin ceea ce spun, acest lucru este indirect, eu încerc să fiu în concordanţă cu propria mea ordine a lucrurilor.
Spuneţi aşa, referindu-vă la un premier tehnocrat şi un Guvern cu miniştrii tehnocraţi:
„Acesta ne spune ca exista un mod de organizare a societatii care nu ar depinde de alegerile membrilor ei ci ar fi a priori definit de o stiinta detinuta de unii si care este probabil inaccesibila altora.”
Ei bine, îmi permit să vă contrazic. Este adevărat că parlamentarii aflaţi în campanie electorală vorbesc aproape exclusiv de executiv, de program de guvernare şi nu de problemele legislative, dar…
Sistemul instituţional din România nu presupune alegerea politică a puterilor în stat decât a LEGISLATIVULUI. Guvernul nu are nici o treabă cu politica, el trebuie să execute ceea ce spune puterea politică a României, anume Parlamentul, nu poate face ce vrea. La fel şi preşedintele, deşi ales, el este apolitic. În consecinţă numirea premierului ar trebui să fie în afara politicii. Rolul consultărilor dintre Parlament (partid majoritar, coaliţie sau toate partidele) şi Preşedinte înaintea propunerii unui premier este tocmai acesta, de a numi un om capabil să ducă la îndeplinire programul politic REZULTAT din Parlamentul României şi nu un program al unui partid. Sigur, aşa cum greşit funcţionează sistemul în România, un sistem care deja s-a transformat atât de puternic în cutumă încât nici nu se mai vede normalitatea, ceea ce spuneţi este absolut corect, pentru că pentru clasa politică este esenţial să CÂŞTIGE postul de premier, miniştri, deconcentrate şi nu să stabilească o cale proporţionată şi negociată, pe cât posibil, pentru ÎNTREG PARLAMENTUL, adică pentru fiecare parlamentar în parte… Nicăieri nu scrie în sistemul instituţional românesc despre „putere” şi „opoziţie”, nicăieri nu scrie că parlamentul ar trebui să voteze ce se hotărăşte la partid, nicăieri nu scrie că un parlamentar de la un partid are mai multă însemnătate decât parlamentarul unui alt partid. Instituţional executivul nu este legat de politică, ci de competenţa de a duce la îndeplinire modelul politic (programul politic negociat de întregul Parlament şi nu al unui singur partid sau al unei coaliţii) stabilit de Parlament în momentul acordării votului de încredere acordat echipei Guvernamentale (premier+miniştri+program politic). Iată însă că în România premierul este pus acolo exclusiv politic, fără legătură directă cu competenţa. Iată cum un premier profesor de drept constituţional a reuşit să piardă atâtea lupte cu Curtea Constituţională… şi e doar un exemplu. Mergând în jos, miniştrii, secretari de stat, subsecretar de stat, directori… structura guvernului este puternic politizată cu oameni care nu sunt, în majoritatea lor, specialişti. De ce? Pentru că spre deosebire de fostul PCR, partidele actuale nu-şi mai pregătesc cadrele din partid să fie eficiente într-un post guvernamental, se mulţumesc să-şi numească acolo apropiaţii în speranţa că există totuşi cineva în minister care ştie despre ce e vorba acolo. De asemenea, astăzi nu se poate să porneşti ca membru de partid de undeva de jos şi să urci pas cu pas, învăţând la locul de muncă, pentru că la schimbarea guvernului te aruncă ceilalţi afară ca să-i pună pe ai lor.
În concluzie, singura soluţie de funcţionare COMPETENTĂ a Guvernului României, este acoperirea posturilor cu tehnocraţi. De acord, Guvernul poate funcţiona cu miniştrii şi un premier politic, dara ceştia să fie oameni de meserie (şi mă refer la meseria de premier şi ministru), să nu avem ingineri care au lucrat într-un SRL la ministerul economiei sau finanţe, este absurd. Un inginer electronist la agricultură mai e cum mai e, dar la finanţe? Ziceam că sunt de acord cu premierul şi miniştrii politici, oricine altcineva numit politic este o aberaţie. Poate că am avea nevoie de 10 ani de Guvern Tehnocrat pentru a reînvăţa să conducem România pe interes public şi nu pe interes politic.
SĂ NU UITĂM!
Astăzi numirea pe posturi şi alegerile reprezintă 99% din activitatea politică, la orice nivel. Restul de 1% nu este grijă de popor ci grijă de imagine, populism ieftin.
Când scriu aceste lucruri domnul Boc se laudă că a introdus un Cod care nu mai fusese introdus de la Cuza încoace. Tare mă îndoiesc că acest Cod nou este măcar pe sfert atât de bun ca cel introdus de Cuza. Cum spuneam, populism ieftin.
Biblotecaru
@ gabicretu
Este necinstit să modificăm cuvintele după înţelesul pe care îl dau politicienii lor.
Spuneţi, domnului Peter Gluck:
Ca tehnocratii sunt reprezentantii unui partid netransparent si, drept urmare, necontrolabil si nesanctionabil; nici macar ca principiu.
şi
Termenul nu are in mod necesar conotatia de competenta, daca o are pe cea de “independenta” fată de partidele politice constituite si inregistrate…
TEHNOCRAŢÍE s.f. 1. Orientare sociologică potrivit căreia, în societatea contemporană, rolul de conducere ar reveni specialiştilor din domeniul tehnicii. 2. Sistem de guvernare în care rolul de conducere ar reveni intelectualilor specialişti din domeniul tehnic. ♦ Intelectualitate tehnică (cu rol conducător). – Din fr. technocratie.
Dacă tehnocraţia nu înseamnă prin acel tehno competenţa şi excelenţa tehnică în dimensiunea conducerii, adică la economie specialist economist, la agricultură specialist agronom, la sănătate specialist medicină, la sport specialist sport… şi pe lângă această specialitate capacităţi manageriale… atunci poate şi demo din democraţie înseamnă, ca ceva opus tehnocraţiei, că politica îşi face de cap fără să dea socoteală la nimeni.
Repet, părerea mea este că actual, tot ceea ce se întâmplă, funcţionează în regim de avarie, cu totul şi cu totul îndepărtat de sistemul instituţional gândit şi stabilit prin legi, regulamente şi, în primul rând, de Constituţie. Nu putem însă să reajustăm realitatea la regimul de avarie, trebuie să schimbăm ceea ce este de schimbat pentru a ajunge la realitatea gândită iniţial… sau să schimbăm cu totul sistemul instituţional cu alt sistem instituţional. Necazul este că deşi am schimbat Constituţia de două ori de la revoluţie, cu toate acestea mentalitatea oamenilor politici încă nu s-a schimbat şi nu au reuşit să se adapteze la noul sistem democratic. Astăzi preşedintele este în continuare un fel de Ceauşescu, premierul este tot un fel de Ilie Verdeţ, Parlamentul este tot un fel de Marea Adunare Naţională, cu un rol real mai mult decorativ în actul de conducere a României. Ascultaţi discursul politic din Parlament şi veţi vedea că nimeni nu spune nimic esenţial, sunt numai declaraţii politice de doi lei condimentate cu aplauze de partid şi huiduieli tot de partid. Îmi pare rău să spun, dar, de la CPUN, parlamentul a fost într-o continuă cădere instituţională. Dispreţul şi neîncrederea românilor în Parlament, chiar asta înseamnă, numai că politica politicianistă se face că nu înţelege şi nu se îngrijorează, nimeni nu se schimbă.
gabicretu
@Biblio, Peter,
Vad ca omiteti cu delicatete sa luati in seama cine este interlocutorul, adica eu. Mai aruncati o privire pe ce-am mai criticat pana astăzi, adică in primul rand functionarea sistemului politic românesc; si nu numai, cand este cazul…
In acelasi timp, sunt o apărătoare consecventă a ceea ce numim democratie şi o persoană care nu poate accepta ca principiu al organizării societăţii transformarea cetatenilor intr-o turmă pe care o conduc niste păstori care stiu ei unde se află păsunile grase şi gustoase.
Biblio,
Perseverenţa este o trăsătură de caracter pe care o putem aprecia in mod deosebit; ea nu garantează insă şi adevărul, cum nu poate garanta nici dreptatea. Putem, este si recomandat, sa schimbam relatiile si modul de functionare al institutiilor cu speranta ca vom obtine rezultate mai bune; nu este insă recomandat să schimbăm sensul termenilor după buna noastră voinţă pentru motivul simplu că nu ne mai putem înţelege între noi când vorbim… Comentariile de mai sus seamănă cu unele pe care eu le-aş putea face eu despre functionarea motoarelor in patru timpi in conditii de vreme rea; adica comentarii formate dintr-o intuitie care poate fi buna şi o imaginatie care să completeze lipsa unei formări în domeniu.
Problema competenţei este reală. Competenţa însăşi este necesară! Problema este să stabilim despre ce fel de competenţă este vorba! În ce ar trebui să fie competent un membru al unui guvern!?
Aş dori să aud câteva exemple de guverne sau ministri din lume care s-ar apropia de modelul dorit. Este mai usor de discutat; cu notiunile diferite pe care le folosim este mai dificil de inteles.
Si sa plecam totusi de la ipoteza că in lume oamenii utilizează termenul politică in sensul la care se face referire in dictionar.
Peter,
Nu uita ca eu sunt un suporter neconditionat al democratiei participative (si a economiei participative, daca vrei) şi un om constient de lipsurile celei reprezentative (teoretic şi practic).
Cred ca slabiciunea pozitiei tale, altfel foarte serios argumentabilă) sta intr-o anume ambiguitate care trebuie clarificata. Respectabila teorie a managementului organizaţional nu poate fi aplicată societăţii în ansamblul ei pentru că aceasta nu este o organizatie!In nici un caz nu poate fi confundata cu o companie; nici interesul public cu cel privat…
Biblotecaru
@ gabicretu
Eu nu am spus că susţin adevărul. Dacă citiţi cu atenţie spun chiar că… Sunt deschis la nou şi la noi înţelesuri. Eu spuneam altceva, anume că în interiorul meu există un sistem filosofic determinat coerent şi eu vorbesc în numele acestui sistem. Pe de altă parte, eu nu susţin că sistemul meu este infailibil, el poate fi schimbat, dar schimbarea trebuie făcută pe baza unor argumente care să justifice gestul, adică un „ceva” care să-mi demonstreze că bucăţica respectivă a sistemului pe care l-am construit în mine este greşită şi cea cu care vin în loc este corectă.
Dumneavoastră faceţi două lucruri greşite din punctul meu de vedere.
1. Vorbiţi cu noi ca parte din sistemul politic şi parcă vă simţiţi datoare să apăraţi sistemul politic. Eu nu văd de ce ar trebui să faceţi asta. Puteţi purta cu noi o discuţie abstractă, principială, un exerciţiu de gândire.
2. Faceţi apoi afirmaţii care pentru mine, care nu sunt un specialist democraţie, îmi par surprinzătoare. Ce legătură are democraţia în care ne dorim să trăim cu cine conduce Guvernul?
Îmi cereţi să vă ofer „exemple de guverne sau ministri din lume care s-ar apropia de modelul dorit”. Sigur că da, România a avut după revoluţie două guverne de tehnocraţi, cel condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 18 noiembrie 1992) şi Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000). Aceste două perioade au fost cele în care România a funcţionat cel mai bine. Sigur, nu au existat mari reforme (nici în guvernele politice nu au existat), dar până la urmă economia a fost lăsată în pace şi situaţia stresului s-a relaxat. Iarăşi interesant, următoarea perioadă bună a României a fost sub Adrian Năstase, desigur tot datorită faptul că nu au fost convulsii politice de captare a puterii.
Exemplu de miniştrii? De exemplu Ministerul Agriculturii condus de dl Decebal Traian Remeş faţă de acelaşi minister condus de un tehnocrat, Dacian Cioloş.
Dar asta nu are nici o importanţă reală. Eu nu spun că politica nu ar trebui să existe, deci nu aici este un subiect de discuţie, eu spuneam că nu ar trebui să numim chirurgi pe criterii politice. Politicianul, partidele politice, trebuie să facă programul, punerea în practică a programului trebuie făcută de către cei care au competenţa de a-l pune în practică. Eu spuneam că cei care guvernează trebuie să fie mai întâi specialişti în ceea ce guvernează, să ştie cum funcţionează sistemul, şi abia apoi, eventual, să funcţioneze numirea politică. Nu ştiu exact ce anume ar trebui să facă un premier sau un ministru, ca să ştiu ce capacităţi trebuie să aibă un om numit acolo, dacă trebuie să cunoască sistemul lucrând în el sau dacă trebuie să ştie să citească şi să scrie bugetul, sau să fie un bun manager… Problema este că nici domnul Boc nu ştia cam ce treabă are un prim-ministru înainte de a ajunge pe post. Eu cel puţin această impresia am avut-o. Aceasta este problema mea. Politica nu-şi pregăteşte cadrele din partid, le aruncă pur şi simplu pe post urmând ca ele să se descurce cum vor ştii.
Vă întreb şi eu pentru dumneavoastră, ce înseamnă acest politic? Ce legătură are, de exemplu, ce a făcut domnul Boc de la începutul anului cu doctrina sa de partid? Cu ce justifică domnul Boc calitatea sa politică? Ce legătură este între miniştrii PSD din fostul guvern Boc cu doctrina social-democrată? Nu din vorbe, ceva efectiv.
Dar mai ales vă întreb, pentru a fi în concordanţă cu sistemul meu de valori, unde anume în sistemul instituţional scrie că premierul şi miniştrii trebuie să fie politicieni? Există undeva o lege, un articol de constituţie, un act legal, un regulament care face măcar această recomandare? Unde anume greşesc, unde anume este realitatea mea deformată?
gabicretu
@Biblio,
Ma mir de reactie in mod absolut. Eu vorbesc ca un cetatean cu alt cetatean (adica vorbesc cu un alt membru al cetatii pe care anticii o numeau polis!). Si se face o confuzie esentiala. A apara politica nu inseamna a apara politica asa cum este ea facuta la noi astazi sau a apara anumite politici. Societatea necesita o politica mai buna, nu zero politica.
Aceasta este definitia pentru tehnocratie din care dictionar!? Din DEX!? Despre ce vorbim aici!? Daca este din dictionarul limbi romane, ea are aceeasi calitate ca si democratia romaneasca – este inexistenta; sau e acceptabila daca inregistreaza pur si simplu uzul, pe care il remarc cu uimire.
Problema cea mare nu este ca nu exista democratia ci ca sistemul de valori, sistemul filosofic pe care multi si l-au interiorizat este incompatibil cu democratia. Nu inteleg intrebarea despre legatura dintre democratie si guvern. Nu inteleg exemplele.
Repet ceea ce am spus. Tehnocratia (in sensul sociopolitic al termenului, nu cel din DEX) este politica; doar ca este una care exclude pluralismul si face jocul unei singure parti – marele capital. Este forma in care acesta (profund minoritar intr-un regim democratic) contracareaza forta pe care ar putea sa o capete cei majoritari (si care momentan reprezinta mult mai putin decat ar trebui in decizia publica).
Critica tehnocratiei nu diminueaza rolul sau importanta specialistilor din diversele domenii de activitate; nici in societate, nici in politica. Mi-e foarte greu insa sa-mi imaginez un specialist care nu are nici un sistem de valori; cu atat mai mult sa cred ca asta ar fi si bun pentru societate in ansamblu. Diferenta se afla in raspunsul la intrebarea cine si ce alegeri face. Cred ca e de bun simt sa aceptam ca exista numeroase politici diferite in fiecare dintre domeniile societatii.
Nu cumva se confunda tehnocratul cu o persoana independenta de partidele politice!?
Nu cumva se confunda politica (adica ansamblul de politici propuse) cu discursul politic(ianist)!?
Nu cumva se confunda critica politicii cu critica partidelor politice?
Ma intreb…
Biblotecaru
@ gabicretu
Definiţia este din DEX.
Eu nu vorbesc despre Tehnocraţie ca alternativă a Democraţie, adică de un sistem instituţional Tehnocrat care să înlocuiască pe cel Democrat, caz în care s-ar putea vorbi de un înţeles socio-politic. Eu vorbesc despre un guvern de tranziţie, pentru câteva luni, format din tehnocraţi care să nu aibă preocupări politice pentru alegerile prezidenţiale. După alegerile prezidenţiale… Dacă vorbim despre tehnocraţia gândită prin anii ’60, desigur că este altceva.
gabicretu
@In acest caz, este OK. Stim despre ce vorbim; dar am ajuns la pozitia pe care deja am exprimat-o – cea a unui mandat limitat in timp si bine definit.
Problema este urmatoarea – pe cine „sacrifici” sa faca un guvern de doua luni care sa se instaleze cu ideea ca sa fie dat jos?!
Biblotecaru
@ gabicretu
Părerea mea este că premierul „sacrificat” trebuie să fie un specialist în întocmirea Bugetului de Stat, pentru că eu cred că Legea Bugetului de Stat născută în urma unei dezbateri parlamentare adevărate este singurul document important care trebuieşte întocmit pentru această perioadă. În condiţiile în care nu există o coaliţie majoritară, dezbaterea parlamentară nu va avea rezultatul decis din start, şi abia în aceste condiţii ar fi o dezbatere politică adevărată. Sunt convins că nu ar mai fi un buget unilateral, îndreptat „strategic” spre anumite obiective, spre anumite localităţi, spre anumite ministere şi nici cu amendamente aprobate numai la anumite partide.
gabicretu
@Bugetul dupa care program, pentru care politici?! Specialistii in buget sunt responsabili de structura lui tehnica, nu de continut, adica destinatiile pe care resursele publice ar trebui sa le aiba sau sursele veniturilor bugetare. Ele sunt alegeri in functie de prioritatile fiecarui program de guvernare.
Ar trebui sa pastreze vechiul buget si sa vina cu el la modificat prin amendamente sau cum!? In situatia in care e propus de un guvern care are sustinerea politica necesara si se stie ca va fi votat se depun, de regula, cateva mii de amendamente. Cum s-ar petrece lucrurile?! Repet, daca nu are o sustinere politica; daca o are, are un program agreat de majoritatea care-l sustine.
Biblotecaru
@ gabicretu
Există un program politic, cel pe care legea îl cere la înregistrarea partidului şi există programul de guvernare, care nu-i musai să fie politic.
Specialistul în buget are o calitate importanţă, el poate estima corect cheltuielile bugetare. Acesta cred eu că este motivul prin care se iese întotdeauna pe un deficit foarte mare, pentru că nu se estimează corect cheltuielile bugetare.
Bugetul general consolidat reflectă mai întâi şi mai întâi fluxurile financiare publice necesare formării veniturilor şi apoi repartizarea pe destinaţii încercând să acopere cât mai bine nevoia socială.
Un guvern tehnocrat are un program de guvernare pe baza căruia poate organiza Bugetul de Stat. În plus, legea Bugetului de Stat este dezbătută în parlament, ceea ce înseamnă că Parlamentul poate ajusta oricât doreşte programul de guvernare, doar poate modifica Legea Bugetului de Stat. Parlamentul poate stabili politic dimensiunea „alocativă” a bugetului, chiar şi dimensiunile de redistribuţie şi reglare, în măsura în care Parlamentul se înscrie în parametrii de funcţionare propuşi de Guvern. După publicarea Legii Bugetului, Guvernul tehnocrat încearcă cele mai bune soluţii pentru punerea în operă. Eu nu văd aici un conflict.
Astăzi nu mai putem vorbi de o viziune, bugetul se limitează practic la plata unor cheltuieli inerente, curente, căci pentru altceva nu prea sunt bani. Cred că tocmai de aceea este aici bun un specialist care să nu mai acorde plocoane afiliaţilor politici, măcar pentru că unui tehnocrat nu-i este ruşină să stabilească o creştere economică negativă de -10%.
gabicretu
@Biblio,
La facutul bugetului se decid chestiile fundamental politice. Adica, de exemplu, daca cheltui la educatie 3 sau 6%, daca veniturile se formeaza mai mult din taxarea saracilor (impozitele indirecte) sau a bogatilor (impozitele directe), etc. Asta nu vad cum ar tine de competenta profesionala generala a unui specialist in bugete. Nu tine de estimarea cheltuielilor, ca nu-i meteorolog, sa-mi spuna daca ploua.
Exceptand, se intelege, calcularea sumelor la acele cheltuieli care sunt „obligatorii”. Specialistul poate chiar propune un buget care sa aiba un suport larg dar asta tine de optiunile lui politice (nu conteaza daca este sau nu membru al unui partid), de valorile si viziunea lui despre societate.
Biblotecaru
@ gabicretu
Stimată doamnă,
În timp ce noi discutăm aici subtilităţi ale psihologiei conducerii statale, intelighenţia politică românească aplaudă un profesor de fizică ca fiind specialist în conducerea guvernelor. Nici măcar Kafka nu ar fi gândit aşa departe.
gabicretu
@Biblio,
Nu-ti spusei ca la noi fiecare intelege ce vrea prin cuvinte?! Un profesor de fizica nu este exclus sa fie specialist in conducerea guvernelor dar nu din motivul ca e profesor de fizica…
Despre iluziile cu care traim am scris cateva randuri in tableta de maine. Cam pe genunchi si fara dezvoltari dar…
Biblotecaru
@ gabicretu
Eu nu spun că domnul Johannis nu putea studia de capul lui problematica guvernării. Aş vrea şi eu, în acest caz, să-mi spună şi mie cineva… uite, mă gândesc la domnul Johannis pentru că a studiat el economie, finanţe, drept sau mai ştiu eu ce. Domnul Pogea este de formaţie inginer şi a făcut un masterat în economie… are acolo un semn, cât de cât, că se pricepe la finanţe, chiar dacă în realitate nu se pricepe. Vreau să ştiu şi eu pe ce să bazează eticheta de „specialist”. Cer prea mult? Aud pe de o parte trei lideri de partid cum spun ce bun este domnu’ Johannis (şi nu neg că este un primar bun, dar habar nu am ce calităţi are ca premier), aud că este independent politic, şi domnia sa este Preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, aud că ar fi echidistant şi apoi aud că de fapt a fost (şi poate că şi este) în conflict cu PD-L Sibiu, aud că nu are partizanat şi implicare politică şi aud pe inpolitics că…
http://www.inpolitics.ro/articole/48121/Culise-politice-cum-s-a-nascut-ideea-Johannis-premier.html
Personal nu pot să cred că într-un astfel de moment disperat prin care trece România, liderii politici se gândesc la astfel de jocuri copilăreşti. Mă văd nevoit să recunosc că Traian Băsescu are mai multă dreptate decât cele trei partide. Nu ştiu dacă soluţia prezentată de preşedinte este bună, dar este mai apropiată de ceea ce aş gândi şi eu pentru un premier, un specialist în „contabilitatea” statului. Ok, nu se doreşte un specialist în finanţe, atunci măcar aş vrea să văd pe cineva care a studiat guvernarea, sistemul, instituţional, ceva legat de guvernare, să mă aştept la ceva de bine din partea lui.
gabicretu
@Biblio,
Cred ca identifici incorect problemele guvernului (trecut). Ele nu sunt legate de incompetenta…Adrian Nastase nu a fost bun premier pentru ca stia contabilitate sau finante; si a preluat tara intr-o situatie de criza…
Eu nu-l apar si nu-l critic pe Johannis, desi as avea mai multe argumente sa spun ca este potrivit. Problema este de autoritate, de vointa, de viziune, de capacitate de a conduce a echipa care trebuie sa actioneze unitar, de seriozitate, etc. Cel mai important insa ca sa raspunda asteptarilor cetatenilor (nu FMI-ului)este sa nu confunde interesul public cu cel privat! Atitudinea pozitiva a sibienilor dupa doua mandate pare a arata ca a pastrat balanta din acest punct de vedere (nu spun ca este vreun sfant).
Si inca ceva! Increderea cetatenilor este combustibilul cu care functioneaza masinaria politica. In mod surprinzator, foarte multi au incredere in el; nu fara ratiune…
Biblotecaru
@ gabicretu
Stimată doamnă,
Adrian Năstase este, şi a fost atunci când România l-a avut premier, un om care ştie cu ce să mănâncă guvernarea. Am răsfoit cartea domniei sale despre guvernare şi se vede clar că domnia sa nu a „nimerit” pe post de premier, s-a pregătit ca să ajungă acolo. Dacă şi domnul Johannis este pregătit, foarte bine atunci, dar să o ştim şi noi. Din ceea ce ştiu astăzi, domnul primar este un profesor de fizică care a făcut această mişcare a minorităţii germane în Ardeal şi a reuşit să facă minuni în Sibiu prin bun-simţ şi nu neapărat prin pricepere şcolarizată. La primărie merge, pentru că nu-i musai sa ştii enorm de multe pentru a fi primar, mai înveţi şi pe parcurs, că ai consilieri pentru cele câteva probleme în care trebuie să decizi competent. Postul de premier, mai ales în acest moment al haosului general în care nu se mai înţelege om cu persoană, nu-ţi permite să te încrezi în multă lume şi nici să treacă un an de zile ca să poţi să te familiarizezi cu ce se întâmplă. Fiecare partid încearcă să manipuleze, să bage şopârle, să bage zânzanie despre ceilalţi, miza este pe trei luni, un termen foarte scurt… Până se desemnează premierul, până îşi alege premierul „tehnocraţii” ca miniştrii, până se fac ceremoniile, până se instalează în guvern, până se fac tipizatele cu noile nume, până se mai dau afară nişte oameni şi se angajează alţii… În cazul domnului Boc, după două luni se ajunsese la „deconcentrate”. Iată că vine anul nou. Fiecare dintre cei trei care au hotărât majoritatea parlamentară pentru premierul Johannis vrea ceva de la Guvern, fiecare ar vrea să-l conducă pe stimatul domn Johannis. În plus, se pare că şi domnul Johannis a avut legături anterioare cu fiecare dintre ei. Să nu ne minţim, primul atu al domnului Johannis este faptul că transmite mitul omului neamţ care pune osul la muncă şi locul unde munceşte înfloreşte natural. Nu ştiu dacă aţi observat acest mesaj subliminal, vine Johannis şi ne scoate din criza politică pentru că este independent (nici măcar domnia sa nu se numeşte tehnocrat, a spus ieri), vine Johannis şi ne scoate din criza economică pentru că nu se mai uită în gura partidelor şi se ocupă strict de afacerile României (chiar politica se auto-accidentează prin acest lucru). Nu ştiu de ce, dar nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Parcă văd că după următoarele tranşe ala FMI şi UE, împrumuturile se vor accentua din ce în ce, bani se vor strânge la buget din ce în ce mai puţin, situaţia se va scufunda parcă în miere (deşi la alte materii vâscoase mă gândesc), ne vom mişca din ce în ce mai greu, cu un efort din ce în ce mai mare de energie pentru a obţine ceva. Niciodată nu am simţit mai mult imboldul de a pleca din România pentru a scăpa de stres şi a lăsa totul baltă în urmă, niciodată nu am simţit Statul Român mai opresiv, niciodată nu am simţit mai acut nesiguranţa zilei de mâine. De ce să-mi oprimez eu în sufletul meu ţara pentru ceea ce fac politicienii din ea? De ce să doresc eu să plec pentru că nu sunt lăsat să trăiesc? Chiar într-un astfel de moment politica românească a ajuns la disperare şi disfuncţionalitate încât apelează la un partid cu 5 mii de membri (sau cât o fi minim) ca să ocupe locul de premier?
Vorbiţi de încredere cetăţenilor. Domnia voastră aveţi impresia că mai are cineva încredere în politică? Nu mă refer în membri de partid, oameni pe care îi avem uneori lângă noi şi pe care îi simţim alături de noi, vorbesc despre politică în ansamblul ei.
Am stricat în acest an două PC-uri discutând pe bloguri şi nu îndrăznesc să-l cumpăr pe al treilea pentru că iarna aceasta factura generală ar putea fi cu trei sau patru milioane peste ce ne putem permite, plus că, Doamne Fereşte!,…
Am stricat două PC-uri ca să ajung la concluzia cu puterea schingiuieşte sufletul oamenilor, îi înnegreşte, îi arde pe dinăuntru ca o otravă corozivă. Cineva spunea, fără să realizeze că definea exact ceea ce spun, că… M-am întâlnit în lift cu câţiva colegi de la PD-L. Aroganţa le dispăruse. Oare de ce?
Vorbeam despre guvernările tehnocrate Stolojan şi Isărescu. Poate tocmai acest lucru mi-a plăcut la domniile lor, nu au fost aroganţi, nu au acţionat demagogic, au fost pur şi simplu precum cei de lângă noi, chiar dacă nu au făcut minuni. Cele două guvernări au fost mai umane şi asta contează mult.