Producția de scenarită nu e în criză
Cateva idei disparate, puse impreuna. Sper sa aiba totusi vreun sens. Il puteti cauta aici.
”Politica românească este un ansamblu de tactici fără strategie şi fără victorii; în nici o direcţie. Am devenit, în schimb, maeştrii jocului de picioare. Pe plan european suntem tăcuţi ca o lebădă. Nici zvonuri nu mai circulă despre cel care va fi comisarul din partea României; în interior, nici o revendicare publica a poziţiei de strateg european. Exista un număr de personalitati care ar putea intra în luptă cu şanse bune, pentru posturi prestigioase; in ciuda acestui fapt, sau tocmai din acest motiv, este tăcere; vreo desemnare total improbabila devine probabilă.
Chiar şi nepricepuţii într-ale boxului îşi pot închipui că nimeni nu a câştigat vreun meci doar cu jocul de picioare. Nu mai este de mirare că lansarea unei lovituri, fie ea şi sub centură sau doar de imagine, este primită cu aplauze; chiar si aşa, interesul nu tine multă vreme, căci ecoul se pierde rapid în tropăitul mărunt al aceluiaşi joc de picioare. Asupra cetăţenilor neimplicaţi politic, efectul acţiilor si reacţiilor succesive este aproape nul. Mişcările mici si dese nu sunt sursa de succese pentru nimeni, lucrul este sigur.
Nu vă gândiţi că reflecţiile de mai sus, deghizate alegoric, sunt despre vreun partid politic, chiar dacă ele i s-ar potrivi. Nici despre alt partid politic nu este vorba deşi i se potrivesc şi acestuia. Nici la acţiunile vreunui cunoscut personaj politic nu se face referire. Aici este chiar problema; ce spun mai sus se potriveşte tuturor. Lipsa de obiective programatice, de perspectivă pe termen lung şi, mai ales, de previzibilitate a acţiunii politice sunt endemice.
Imprevizibilitatea face casă bună cu scenarita. Orice sistem are constante şi variabile; daca se păstrează constantele si se modifica variabilele, sunt posibile previziuni cu un anume grad de probabilitate. Acolo unde sunt doar variabile, oamenii de ştiinţa – in acest caz, analiştii politici – nu mai au obiectul activităţii; se transforma in autori de ficţiuni. Scenarii fără număr se succed din combinaţia lui fiecare, luat cu fiecare. Scenarita are partea ei pozitiva; aceasta producţie, care se petrece cu precădere in studiourile de televiziune, a ajuns singura concertare sistematica a forţelor intelectuale in slujba acţiunii politice; unele dintre scenarii ajung, in cele din urma, realitate. Suntem insa departe de a avea dovada caracterului (pre)vizionar al celui care a inventat scenariul. Mai curând, lucrurile stau invers; in lipsa de proiect, vreun actor politic, incantat de idee, a preluat scenariul si l-a pus in aplicare. Si astfel, reuşita transforma politica in dramă ( sensul propriu al cuvântului).
Intre timp, oamenii muncesc si-si cresc copiii; din ce in ce mai greu. Sunt rar implicaţi, mult mai des spectatori ai politicii; si asta din ce in ce mai puţin. Intre timp, alţii isi vad de propriile interese; mişcările mici si dese le acoperă manevrele strategice prin care mai transfera nişte rezerve intr-un cont din străinătate, mai obţin drepturi de proprietate asupra vreunui obiectiv de interes sau isi disponibilizează angajaţii pe motivul ca orice diminuare a profiturilor le reduce iniţiativa…strategica. Companiile străine mai încasează cate o transa solida din banii publici drept recompensa pentru ca nu au reuşit sa facă decât cinci kilometri de autostrada, altele stau in aşteptare sa renegocieze condiţii mai bune decât in trecut. FMI sta sa negocieze unele mai proaste.
Instituţiile europene s-au obişnuit deja cu stilul romanesc al ne-fiinţei. Le convine. Sunt deja prea mulţi cei care impun, cer, protestează, amâna, inventează motive de a nu face ce trebuie si raţiuni de a face ce nu trebuie. Relaţiile cu România se gestionează uşor. Oare pentru ca pare o tara negestionata!?
In aceste condiţii, aproape apocaliptice pentru unii dar pline de optimism pentru alţii, o credinţa trebuie întreţinuta cu grija; ca, după toata aceasta agitaţie fara sens care ne înconjoară, vom supravieţui. In medie, avem speranţe; cu zece ani mai mici decât restul europenilor, dar avem…”
Bibliotecaru
Spuneam pe un „blog de politician” că vine foametea…
Politicianul m-a contrazis, „nu ştiu dacă vine chiar foametea” mi-a spus.
Doi oameni simpli care şi-au făcut o familie, stau cu chirie, au salarii de 10 milioane fiecare, au în îngrijire un copil… Ce înseamnă pentru această familie pierderea unui loc de muncă? Nu înseamnă lipsa sosului de Gorgonzola la friptura de pui… înseamnă foamete, moarte, o viaţă pe stradă, transformarea în cerşetori…
Oamenii deja nu mai muncesc, copii nu mai cresc, disperarea împinge la gesturi disperate, certurile degenerează aproape întotdeauna, disperare, disperare, disperare, peste tot printre cei care trăiesc de pe o zi pe alta bântuie un stres care provoacă căderea părului în smocuri… suntem nişte animale hăituite. Vom supravieţui? Numai cei ce nu vom muri. Eu unul sunt dintre cei care am trecut de la speranţa de viaţă la speranţa de neviaţă. Simt o frică imensă asupra unui viitor apropiat şi trăiesc cu această frică de mulţi ani… E prea mult, mult prea mult.
ileana
Dar veniti-va in fire:deznadejdea este mai inainte de toate cuvint,atitudine ,si abia dupa aceea- stare viscerala de nereparat.Asta din urma il aduce pe omul viu pina la stadiul mormanului de zgirciuri si oase ,daca omul nu vegheaza sa nu se lase coplesit.Pentru asemenea momente , e bine poate sa facem exercitiul de a vedea lumea in posteritatea noastra .Si de a intelege ca ,la ultima frontiera ,chiar nu avem nimic de pierdut si chiar e de un comic urias tot ce se petrece sub soare.Ar fi de-a dreptul indecent daca v-as vorbi dintr-o postura de protejat al sortii.Nu va bat la cap cu detalii,dar sa stiti ca eu nu am permisiunea nici macar sa mor pina cind nu-mi platesc restantele la fisc.Si sint atit de mari ,incit imi vine sa cred ca voi trai muncind pina la adinci batrineti ca sa le pot plati.Iata un paradox:pe vremea cind eram tinara si plina de energie,il iubeam pe George Bacovia .De cind ma viziteaza reumatismele,am inceput chiar sa nu-l mai inteleg.
Bibliotecaru
@ Gabriela Creţu
Vă lansez o provocare pentru o campanie altfel:
http://giconet.blogspot.com/2009/10/din-ciclul-mai-bine-poet-decat-dictator.html
Ridicaţi mănuşa?
Elena
@Bibliotecaru,
asa este.Daca nu suntem,sau nu avem oligarhi in familie,trebuie sa vietuim cum putem si noi.
Helga,romancutza noastra cu Nobel pentru Literatura nu-i agreata pe la noi.A spus si a scris despre Adevarul-adevarat,care deranjeaza.Chiar nu avem nici o vina?!
Biblotecaru
@ Elena
Stimată doamnă,
Lucrurile stau un pic mai nuanţat şi astfel dreptatea şi logica este mai multe straturi.
Nu credeţi că „romancutza noastra cu Nobel pentru Literatura” este urmarea premiului?
Parcă avem o chemare de a tăia panglici la lucruri care par a fi terminate. Stimata doamnă era o emigrantă până să câştige acest premiu, o emigrantă cu semnificaţie pentru un cerc restrâns. Nimeni nu s-a înghesuit să-i traducă cărţile în limba română, nimeni nu s-a gândit să o promoveze la TV… doar Stelian Tănase, completare la doamna Marie Rose Mociornita. Doamna Herta Mulle este româncă, dar premiul i-a fost dat pentru literatură germană şi nu literatură românească. Aceasta este drama românilor, Eliade a fost scriitor francez, Brâncuşi sculptor francez, Cioran filozof francez… Cei de pe la noi nu prea ajung să fie cunoscuţi în străinătate, intelectualul din România este sufocat, omorât spiritual, trimis la munca în producţie.
Poate că românii ar trebui să înveţe ceva din acest eveniment neaşteptat, anume să ocrotească actul cultural ca fiind singura cale de a depăşi stadiul de mâncători de lebăde vieneze pe varză şi violatori de pensionare italience. Românii nu pot să ofere o tehnologie nouă, pentru că la noi nu se investeşte în cercetare, românii nu pot să ofere un model economic unic, pentru că la noi nu se munceşte… dar cultura se face mai mult individual şi pe bani mult mai puţini, cultura se adaptează „afacerii tun”, aici se poate face ceva. Este plin internetul de filosofi români care se ceartă pe ştiu şi eu ce virgule, este plin internetul de cercetători în teologie români care dezbat subtilităţi de expertiză, preoţi sau nu, este plin internetul de oameni sensibili… Aceştia trebuiesc exploataţi pentru a face din România ce a fost Europa occidentală în timpul Renaşterii. Nu este complicat, trebuie doar să permitem artiştilor să trăiască din arta lor, să nu-i umilim silindu-i să spele scările de bloc pentru a putea să crea.
Biblotecaru
@ Elena
Vă recomand să prindeţi ultimele reprezentanţii din piesele de teatru Oglinda şi Intrusa, două momente efemere care în curând vor fi istorie… Teatrul Masca este un model al artei făcute cu sacrificiu…
Elena
@Bibliotecaru,
va multumesc pentru sfat.
Problema Romancutzei am pus-o atentiei dv.deoarece as fi fost interesata cum s-ar fi manifestat Academicii nostri,daca ar fi fost castigatorul premiului un barbat.Care feminism,de unde Egalitate de sanse?!Scuzati rautatea,dar asa simt.Prin dv.mi-am permis sa spun doar un punct de vedere.
Biblotecaru
@ Elena
Eu nu cred că în România există o problemă a literaturi „de autor” vs. „de autoare”. Dacă există, eu nu am sesizat-o. Aş putea sesiza o problemă de stil, anume că lumea a ajuns să pretindă în scris că este ceva ce nu este… aici aş avea multe de spus. Astăzi românul se exprimă mult mai bine în poezie decât în roman sau nuvelă (modern romanele au şi ele întindere scurtă, sunt un fel de nuvele, da rnu îndeajuns de scurtă) pentru că se vede silinţa de a umple paginile cu non-acţiune descriptivă. Poate că este o problemă a lipsei de reper, poate că este o problema a editurilor care caută doar un anumit tip de exprimare. Eu cred că literatura românească ar avea nevoie de o trecere prin simplitate, în stilul american al anilor ’70-’80. Ca să nu mint, există un tip de „literatură feminină” care mă deranjează. Este un stil de scriere foarte asemănător cu tipul compunerii proletcultist-beletristic, se vede cum o doamnă cu premiu în liceu se simte obligată să se exprime preţios. Să văd dacă reuşesc să redau atmosfera acestui tip de exprimare…
Dragul meu, fiinţa mea angelică,
Recunosc că scufundasem iubirea ta în tainiţa uitări vremelnice. Îţi mulţumesc că ai readus un strop de lumină în ungherele întunericului adânc al trăirilor mele sufleteşti. Fiorul urii se simte atemporal pe tărâmul nesfârşit al relaţiei umane…
Bine, la mine sună oarecum OK, chiar nu am talentul de a mă exprima în aşa fel încât să mă calc singur pe nervi. 😀
Biblotecaru
@ Gabriela Creţu
Cu picoarele de marnă
Domnul Boc se pare c-a clacat,
Se pregăteşte iată pentru iarnă
Un premier în toate tehnocrat.
Da, ştiu. Cacofonia este voită. 😀
Cum tehnocraţia salvează România… doamna Diana Tuşa a lansat un fel de workshop asupra propunerilor de premier tehnocrat ( http://dianatusa.ro/?p=1481 ). Ce propuneri de prim-ministru postboc aveţi?