Despre placeri vinovate

Cand am vazut articolul lui Alex Mihaileanu – invitatul meu de saptamana trecuta – am avut o rezerva in a-l publica. Nu ma refer la pozitie sau la cel ce o exprima. Atat cat timp cat e opinia cuiva, ea trebuie spusa chiar daca este CRITICABILA sau mai ales de asta. Altu-i motivul.

Sportul national cel mai pagubos pe care-l practicam de mai bine de doi ani este sa vorbim despre Basescu.
Intrebarile la care se tot raspunde – fara sa ne intrebe nimeni, in realitate – sunt ce, unde, cum, cat, cui, incotro, cu cine, cu ce, pe cine, pe ce, ce fel de, de ce… Basescu!? Suntem spectatori la spectacolul Basescu.

Asta nu-i o placere inocenta.
Concentrarea atentiei intr-o singura directie inseamna abaterea atentiei de la toate celelalte directii, unde se poate intampla orice (rau) sau nu se intampla nimic (bun). Fara stirea noastra.
Contrazicandu-l pe Presedinte, trebuie sa acceptam ca hotii nu prea fura cand e liniste; un scandal, un incident cat de mic – unde fuge politistul si vecinul – sunt totdeauna un noroc in reusita “actiunii”, noroc provocat cu grija, adesea. Regula e valabila si la hotii mari (in sens figurat, vreau sa zic). De abaterea atentiei se ocupa televizorul…

Noi nu mai suntem cetateni; am devenit public!

Multi participa constient la manipularea generala, facand jocul; unii pentru ca le place sau sunt interesati, altii pentru ca nu pot rezista.

Eu sunt o polemista. Si cred in democratie. O asa provocare cum e articolul lui Alex e greu de gasit. Concentreaza toate opiniile despre cum NU ar trebui sa fie un presedinte, un cetatean, relatiile dintre institutii intr-o democratie.

Era sa nu rezist si – demontandu-i argumentele – sa vorbesc … despre Basescu.
Noroc ca am avut o saptamana fff incarcata…

Totusi, ceva ma framanta. Or fi multi cei carora le place democratia!? Voi ce intelegeti prin democratie? Credeti ca e incompatibila cu romanii!?

Incep sa cred ca nu mai e nici o speranta; si asta nu din cauza lui Basescu…