• In Editoriale
  • pe

EMU. Nicio emulație

Cade viitorul peste noi. Noi ce facem!? Lucrurile în Uniune se precipită. Grupul Westerwelle s-a întâlnit luni la Varșovia și a publicat apoi un proiect despre viitorul Uniunii Europene care depășește cu mult ceea ce Tratatele actuale lasă să ne imaginăm.  Președintele van Rompuy, după raportul din iunie privind Uniunea Economică și Monetară, a mai scos un ”paper” menit să accelereze și  concretizeze pașii de urmat. Comisia a publicat propunerile legislative legate de Uniunea Bancară Europeană. Următorul Consiliu European pare a fi decisiv. Pentru ce anume, nu știm!

Noi trăim în România. Președintele nu are nicio atribuție constituțională în domeniul economic. Se pare că, totuși, va participa la Consiliul European; neconstituțional dar cu aprobare sau capitulare, după cum vreți să înțelegeți. Guvernul va purta întreaga responsabilitate a deciziilor; ar trebui să stabilească mandatul și, cum a promis, să-l supună dezbaterii în parlament.

Atunci când a fost vorba de Compactul Fiscal am pus un șir de întrebări. Lung. Îl puteți reciti aici. S-au topit  între timp zăpezile dar nu a luat nimeni în seamă lista; nici pe a altora, căci nu am fost singura care și-a pus întrebări. Tratatul a trecut de parlament în glorie; adică necitit…

Îmi fac datoria să mai ridic un număr de întrebări.

1. Zona Euro este grăbită. Lucrul este de înțeles. Imperfecțiunile Uniunii Economice și Monetare se văd mai mult decât oricând. BCE, din jumătate de bancă ce este, trebuie transformată în bancă întreagă. În statele din zonă nu există o bancă de ultimă instanță care să poată salva băncile de la faliment; doar BCE ar putea-o face. Are nevoie urgentă de o reformare. România însă are o asemenea bancă. Se cheamă BNR. Drept urmare, noi nu am avea nevoie de această uniune cu aceeași urgență. Dar reglementarea propusă de CE este europeană, deci ne implică automat. Economia are un grad (prea) mare de „euroizare”, deci ne privește. Cum rezolvăm dilema!? Ne este clar cine vor fi membrii Uniunii Bancare!? Cei 17? Cei 27? Cei care vor? Cu ce consecințe și cu ce drepturi? Și cum ne vom face auziți fără drept de vot!?

2. Cât costă!?  Cine plătește!? Avem asigurări că băncile vor fi cele care vor plăti pentru propria salvare (de exemplu, un fond de garantare este necesar) sau vor fi implicați, a câta oară, banii publici!?

2. Nici non-membrii zonei euro nu au aceleași interese și nu pleacă de pe aceleași poziții. Unii au derogări care le conving și-i ajută să facă bani speculând inclusiv slăbiciunile euro (v. Marea Britanie); alții nu sunt încă în zona euro dar vor fi într-o zi. Ce alianțe sunt posibile?! Pentru ce obiective!?

3. Pactul Euro Plus, despre care nu s-a mai vorbit de la adoptare, dar care a fost aplicat pe tăcute…în draci,  este repus pe tapet. Se cere ”o coordonare mai constrângătoare în legătură cu elemente specifice ale Pactului Euro Plus”. Care elemente?! Trebuie statele să implementeze obligatoriu ideea decuplării salariilor de inflație!? Pentru unele state ar fi sinucigaș, după ce și-au anulat o pârghie esențială de echilibrare economică acceptând așa numita „regulă de aur” referitoare la deficitul bugetar!? Pentru cine este de aur nu ni s-a explicat niciodată…

 

4. Se transferă atribuții (de la băncile centrale spre BCE), se creează noi instituții, se propun modificări esențiale pentru viitor. Care este legitimitatea acestor schimbări care vin din laboratoare birocratice!? Față de cine vor răspunde aceste instituții? Cetățeanul este apărat de cineva? Ori acceptăm în liniște și pace să vedem cum noi instituții independente de interesul public sunt create pe bani publici; ca să apere interese private foarte clar delimitate…  

(lista este deschisă)

PS

EMU vine de la European Monetary Union (care se anunță că va fi mai strânsă) și de la emulație (care nu se anunță deloc, când e vorba de a găsi răspunsuri la problemele noastre europene).

3 comentarii la “EMU. Nicio emulație”

  • N. Raducanu

    Nu este usor de raspuns de catre un profan ca mine la intrebarile pe care le pune d-na G. Cretu in acest articol. Totusi nu trebuie sa fii mare specialist pentru a-ti da seama ca masurile preconizate acum, destul de cetoase, urmaresc teluri nemarturisite. Este vorba despre nationalul sacrificat de dragul supranationalului, adica suveranitatea (autonomia puterii de decizie politica a unui stat pe propriul teritoriu) sa fie redusa drastic, pastrandu-se eventual in Constitutie o prevedere fara continut real. Am tot mai mult impresia ca se elaboreaza si se prezinta spre aprobare (pentru o aplicare severa si rigida apoi) documente cat mai multe si mai voluminoase (Compactul fiscal, Pachetul privind guvernanta economica, Pactul de stabilitate si crestere, etc.) cu accentuat caracter tehnic-financiar, accesibile doar unor initiati, pentru a se masca implicatiile lor politice. Nu cred, de pilda, ca in aceste pacte si pachete figureaza si prevederi concrete de masuri pentru reducerea discrepantelor in nivelul de desvoltare economica a tarilor membre ale UE. Semnificativ este ca nu numai Marea Britanie, ci si Rep. Ceha au dorit sa se retraga din acest joc confuz, cu riscuri insuficient clarificate. In orice caz nu actualul presedinte al Romaniei, recunoscator salvatorilor sai din Comisia UE si care si-a declarat adeziunea totala pentru o integrare cat mai avansata, va fi cel care dupa 2014 va raspunde pentru consecintele aplicarii stricte a acestor documente. Pastrand desigur proportiile, imi amintesc ca prin anii ‘60 URSS a incercat sa propuna ceva asemanator in cadrul CAER, dar s-a lovit de opunerea categorica a Romaniei. Totul s-a soldat atunci cu un esec pentru Brejnev. Cine mai are acum indrazneala la Bucuresti de a se opune unui Barroso sau Rompuy?

  • Gabi

    @Dl. RN,
    Este invers! Se bat în cuie legal diferențele existente. Dacă luăm în discuție deficitul de 0,5% – corelat cu măsuri favorabile mediului de afaceri și reducerea contribuțiilor sociale – nu se poate trage decât o singură concluzie – trebuie să renunțăm la orice idee de dezvoltare a țării; nu am avea cu ce. Creditul nu e neapărat rău; depinde ce faci cu el. Deficitul este o pârghie clasită anti-ciclică (adică ce poate ajuta la ieșirea din recesiune și reluarea cercului virtuos).

    Germania nu e mai bine decât alții din cauza disciplinei fiscale. Spania și Irlanda au fost chiar mai disciplinate. Starea balanței de plăți, nu a bugetului, este mult mai relevantă; echilibrul la acest indicator este de urmărit. Doar că cei care au balanțe de plăți bine excedentare nu au interes…
    PS
    Intrebările erau retorice. Nu erau adresate cititorilor; mai curând, sunt un fel de ”bate șeaua să priceapă iapa”…

  • Dinica peromaneste

    Retorice sau nu, ne lipseste o clasa politica adecvata momentului. Ceea ce inseamna ca ne vom duce in cadere libera.

    Niste ani din regimul Ceausescu devin intr-adevar un standard de nedepasit pentru ceva amar de vreme. Si asta nu-i meritul celui numit mai sus…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *