La noi, relațiile dintre femei și bărbați nu sunt o problemă!
Nu cred în ceea ce am scris în titlu; am multe argumente să nu cred. Asta o știu toți cei care mă cunosc. O mare majoritate este însă crede că totul e în regulă. Neexistând sensibilitate la discriminare și abuz, se văd adeseori efectele dar rareori se înțeleg cauzele.
După tragedia de zilele trecute, când un bărbat a descărcat aproape un încărcător în soția sa și toți cei care i-au căzut în cale, s-a vorbit mult, pe bună dreptate, despre arme și dreptul de a le purta, despre autorități și modul în care ele acționează (sau nu).
Nu s-a spus însă destul de clar că acesta este un caz extrem al violenței de gen, nu al violenței în general; unul dintre multe altele care se petrec. Nu s-a vorbit despre faptul că multe relații de familie nu sunt parteneriale – adică relații între oameni care au fiecare demnitate, voință proprie, o personalitate – ci sunt simple relații de proprietate și putere; din aceste relații femeia nu poate scăpa decât cu forța sau nu scapă niciodată pentru că este un obiect posedat, nu o persoană, o ființă care vrea să se sustragă dominației, nu un egal… Nu se vorbește despre respect și demnitate, despre comunicare și parteneriat, despre toate acele valori care pot fi concentrate într-o singură expresie – egalitate de gen; și se vorbește puțin despre nenumăratele manifestări ale inegalității – violența, traficul, prostituția, decalajele salariale, responsabilitățile mari și reprezentarea redusă…
Nu aș fi vorbit nici eu astăzi despre asta dacă nu aș fi găsit, de dimineață comentariul de mai jos la mine pe blog. Exprimă o stare de spirit, din păcate larg răspândită, nu e un caz individual, de ignorat într-o zi frumoasă de primăvară.
”Gopo A spus:Ce ticalosie, ntz, ntz .. dar de curiozitate, s-au fixat cumva cote de gen si pentru domenii gen minerit, foraje, constructii, samd ? Mi se pare o nedreptate monstruoasa ca femeile sa nu fie reprezentate la scos carbune, sapat puturi, dat cu tarnacopul si bidineaua … N-ar trebui sa avem si pe aici “egalitate de gen” ?
PS
Dacă vreți să-mi faceți o bucurie de 8 Martie, spuneți-mi că numărul celor care gândesc ca mai sus este în scădere…
Elena
Comentariul e un pic rautacios, asta asa e. Dar exista o parte de adevar in spusele omului. Egalitatea in drepturi intre femei si barbati se duce incet incet catre discriminare pozitiva in favoarea femeilor, si la defavorizarea barbatilor in unele situatii.
Si mai e o problema referitoare la omorul care tine prima pagina zilele astea: inteleg ca omul nu era la prima violenta; daca e asa, atunci sotia respectiva de ce mai era linga el ? La prima situatie in care omul si-a manifestat caracterul violent, ar fi trebuit sa plece si gata.. nu sa astepte sa o omoare… E bine ca s-a dus la politie sa faca plingere, dar nu era mai bine sa aiba mai multa grija de viata ei? Prima responsabilitate pentru viata si integritatea unei persoane nu cumva e chiar a persoanei respective?
Si am o neclaritate cu violenta de gen…
gabicretu
@Sigur! Echilibrarea relațiilor dezechilibrate se face luând dintr-o parte și punând în alta. De exemplu, dacă am avea un parlament care să reprezinte corect cetățenii acestei țări (care sunt mai mult de jumătate femei) bărbații ar fi defavorizați; până acum aveau totul iar pe urmă ar avea numai jumătate. Dar este asta nedrept!?
Despre violența de gen, o citez pe Medusa:
”… „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.
Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.” Este acea formă a violenței care, în anumite limite, este cultural acceptată,tolerată, considerată… problemă privată.
Cât despre problema cu părăsitul casei, sunt multe de spus… Poate că nimeni nu poate crede cu adevărat că omul cu care a trăit și a făcut un copil este capabil de crimă, nu crezi!?
Bunatati de Poveste
Femeia, vazuta de Calinic, Arh. al Argesului si Muscelului
Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.
† Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!
Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!
De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!
Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student laSibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o v edeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!
Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.
Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!
Elena
Multumesc pentru citat.
Mi se pare totusi ca formele extreme se aplica mai mult in tarile musulmane (spre exemplu Pakistan)… Nu contest, e foarte posibil sa se intimple si la noi, prin cine stie ce sate uitate de lume… dar prin mediul unde sint acum, nu am vazut asa ceva. La noi cred ca cea mai frecventa e constringerea financiara ( pe modelul „io aduc banii in casa si tu taci din gura si faci cum zic io „). Nu stiu daca se apuca vreunul sa-si bata nevasta neaparat ca e femeie sau isi bate nevasta pentru ca e mai slaba decit el si nu poate sa dea inapoi… sau copiii cind ii prinde…
Mie mi se pare ca noi femeile avem asa un dar de a spera ca lucrurile vor fi bine, in ciuda evidentei. Ma gindesc ca atitudinea omului fata de sotia lui nu s-a deteriorat de azi pe miine… ci putin cite putin in cursul anilor … si poate de fiecare data ea a tacut un pic, si a rabdat un pic.. si a sperat ca nu o sa mai faca ( ca nu o sa o mai ameninte, ca nu o sa isi mai ameninte rudele, ca nu o sa fie violent, etc)… si cred ca s-a trezit intr-un moment cind era mult prea tirziu si lucrurile trecusera dincolo de orice sansa de imbunatatire. Eu cred ca daca ar fi luat atitudine mai devreme ( acum 1 an sau 2 sau acum 6 luni)… poate nu s-ar fi ajuns aici. In sensul asta ziceam ca trebuia sa aiba mai multa grija de viata ei…
Pe linga faptul ca nu inteleg nici sa ma pici cu ceara de ce un om cu antecedente violente avea arma letala… psihologii aia care l-au testat chiar l-au testat sau doar au bifat pe o hirtie ? Mi se pare ca au comis o neglijenta criminala. (asta bineinteles nu il exonereaza pe el de responsablitate)
gabicretu
@Elena,
La noi este mai bine decât în Pakistan în această privință; dar există destul rău; violența este mai răspândită decât credem pentru că doar un număr foarte mic de femei recunosc sau reclamă agresorii. Cele mai multe tac, așa cum spui, din cauza presiunii sociale, a speranței că nu se va repeta, a lipsei de posibilități de eliberare (nu are unde se duce, are copii, etc.)… Și să nu uităm traficum și prostituția. Ce poate fi mai rău pe lume decât o fată să fie vândută ca un obiect oarecare pentru uzul bărbaților…
Este evident că, în cazul particular de care discutăm, instituțiile și comunitatea, cei cunoscuți în sens larg, au multă responsabilitate. Sunt comportamente care trebuie denunțate și reclamate la autorități; cât despre autorități…formate și ele din bărbați, mulți violenți (că nu este ăsta prtimul caz; au fost recent alte câteva, tot cu polițiști)sau doar indiferenți la suferințele unei femei (că este femeie, să sufere, să suporte, așa se consideră).
gabicretu
@Elena,
Ai aici un studiu cam medical dar util despre violența în familie:
http://medlive.hotnews.ro/violenta-domestica-va-fi-introdusa-in-programa-de-sanatate-si-asistenta-sociala-consecinte-medicale-ale-violentei-in-familie.html
N. Raducanu
Nu mai frecventez zilnic acest blog, asa cum o faceam acum 2-3 ani, si de aceea abia astazi am citit articolul asupra caruia d-na Cretu ne roaga sa ne dam acordul, in chip de floare de 8 martie. Da, subscriu cu intarziere, dar total, la ideile din articol si din comentariile dansei.
Eu sunt de peste 50 de ani casatorit cu o femeie admirabila si pot spune ca trei-patru decizii fundamentale in existenta familiei noastre au fost luate la initiativa ei, chiar trecand peste rezistentele mele. Acum, la batranete, cand am mai mult timp sa reflectez asupra trecutului, ma sfredeleste o intrebare : cum functioneaza creierul femeilor care sunt capabile sa ia instinctiv decizii ce se dovedesc apoi intelepte? Si in consecinta: “De ce nu sunt mai multe femei in politica romaneasca?”
Redeschid atunci cartea “Femeile sunt de vina” (Ed. Lumen – Iasi 2009) unde autoarea incearca sa dea un raspuns la aceasta dificila intrebare. Nu prea avem femei in politica pentru ca: nu au proiect sau program de schimbare a realitatii cotidiene; nu au bani (iar fara multi bani, ioc politica); nu au retele de sprijin; spatiile publice in care ele sa se exprime nu sunt accesibile. Raspunsuri ce mi se par corecte, de bun simt, dar parca insuficiente.
Un amic pensionar pe care l-am intrebat ce mai face, mi-a raspuns: “Eu ma ocup cu problemele pacii si ale razboiului, sotia mea – cu restul.”. Cam asa este si in marea politica statala si de aceea sunt cateva probleme “minore” de care nu se mai ocupa nimeni, desi pentru o clasa politica cu un procent corespunzator de femei, problemele ar fi “majore” : supravietuirea celor cu salarii minime; sprijinirea de stat a batranilor si cresterea copiilor celor plecati la munca in strainatate; protectia femeilor supuse violentelor in familie; si – de ce nu? – problemele pacii si ale razboiului. Dar mai ales, lupta pentru egalitate de gen, de combatere a mitului ca lumea femeilor si cea a barbatilor sunt doua lumi separate, cu reguli distincte, desi aceasta egalitate face parte din principiile UE.
Dar sunt si cazuri in care chiar femeile nu fac nimic pentru sustinerea egalitatii de gen. Zilele trecute am vazut filmul “The Iron Lady” despre Margaret Thatcher. Film contestabil din mai multe puncte de vedere, dar in care izbitoare era prezenta in guvernul conservator britanic a unei singure femei: d-na Thatcher. Iar dupa ce in 1990 partidul a convins-o sa se retraga, in urmatorul guvern conservator nu a mai fost inclusa nici o femeie. In cei 15 ani in care a condus acest partid si cei 10 ani in care a condus guvernul, dansa nu s-a preocupat deloc de promovarea altor femei in marea politica britanica.
S-a discutat acum 2-3 ani daca sa se introduca si la noi obligativitatea participarii la vot si multi s-au scuturat de aceasta idee ca “nedemocratica”. Dar introducerea in Constitutie a obligativitatii ca fiecare partid sa includa in listele sale de candidati in alegeri un numar minim de femei – sa zicem – 30-35%, ce defect ar avea? Singurul defect: gasesc ca procentul e prea mic: femeile in lume reprezinta peste 50% din populatia omenirii…
Dar vad ca nu am abordat deloc tema cu asasinul si victimele lui. Scuze, poate cu alta ocazie…
Elena
Gabi, uite, eu cred ca e vorba de educatie aici. Mie ai mei mi-au zis tot timpul sa invat si sa muncesc, sa am un salariu din care sa pot sa traiesc ( am ajuns la chestia asta, ma descurc perfect din munca mea, nu am nevoie de altcineva ca sa imi ofere … diverse…. si daca nu imi permit x azi, string bani si se rezolva…). Si in plus de asta, mama mi-a zis tot timpul: la prima palma gata, iti iei lucrurile si ai plecat, ca nu o sa se limiteze numai la una. Si de-aia mi se pare foarte ciudat si de necrezut ca cineva poate sa isi educe fiica sa stea si sa suporte… sa se chinuie singura.. ca sa ce ? Nu pot sa inteleg si pace.
In ceea ce priveste traficul de persoane si prostitutia, problemele sint destul de stufoase… E si o lipsa de educatie, pentru ca multe fete se lasa pacalite de promisiunea unui job bun de menajera/baby sitter sau stiu eu ce … si cind ajung la destinatie vad ca nu e asa… si intra intr-un „joc” din care nu mai pot sa scape… Cred ca o campanie de educare a tinerelor in acest sens ar fi buna… sa stie o fata ca nu orice binevoitor care ii promite marea cu sarea o sa se si tina de cuvint, si ca exista riscuri…
Si as inaspri pedepsele pentru traficul de minori si pedofilie…
doinas
Elena, lucrurile nu stau chiar asa…nu-i vorba numai de educatie (care-i nesara, dar nu si suficienta). Gandeste-te la lipsa de modele, dar mai ales la lipsa de alternative.
Daca te uiti pe statistici, la 1000 de femei cu venituri sunt 1630 dependente de altii (parinti, soti, concubini).(statistica INS trim. III 2011)
Hai sa reformulez: daca in Romania am fi doar cinci femei, noi doua pe picioarele noastre. Celelalte trei ar depinde de cineva ca sa supravietuiasca.
Continuand in aceeasi logica, in Maramures, de unde-s eu, ar fi vreo 60000 in situatia asta. La agentia de somaj, saptamana asta sunt 77 de locuri de munca… Admitand ca toate ar fi ocupate de femei, cum ramane cu celelalte 59923?
gabicretu
Elena,
Povestea asta cu salvarea individuala este o poveste… In tara noastra muncesc milioane pentru salarii din care nu pot sa traiasca si mai sunt alte milioane care ar munci si nu au unde. Cred ca trebuie sa deschidem ochii mai bine la ceea ce se intampla in jur.
Mai stiu o poveste pe care o spun unii frecvent: ofera-i omului undita si invata-l sa o foloseasca. Ceea ce nu spune nimeni este ca accesul la apa de unde poate pescui este interzis sau apa nu are demult timp peste, pentru ca l-au pescuit altii cu plasele.
Pe urma, este vorba de valorile acceptate si cele ignorate intr-o societate, de relatiile promovate si de cele devalorizate… Asa apar unele modele pe care, ca intelepte ce suntem, nu le-am urma; doar ca oamenii nu se nasc intelepti…
Ma bucur ca ai primit educatia potrivita si ai avut oportunitatile de a progresa. Din pacate, putine au aceste oportunitati… Mai putine decat ne imaginam.
Doina,
Marci! ca de obicei, punct ochit, punct lovit…
Elena
Lipsa de educatie mie mi se pare o problema MAJORA. Foarte serios. Mai ales in ceea ce priveste fetele. Atita vreme cit sursa principala de informare este televizorul, si televiziunile promoveaza modele de tip Monica / Bianca lu’ nu stiu care sau alta de acelasi tip… atita vreme cit exista emisiuni de tip Burlacul… atita vreme cit parintii isi indeamna fetele sa ia un barbat cu bani si cu casa etc etc, nu sa invete ele, sa aiba o meserie, si sa isi faca ele bani si casa… o sa ne invirtim in acelasi cerc.
In mediul urban unde am crescut eu, putem sa zicem ca am avut alte sanse. (Asta e adevarul, vin dintr-o familie de oameni cinstiti, cu un anumit sistem de valori, si o lunga vreme chiar am crezut ca toata lumea e la fel.. naivitate pura nu ?) Pentru fetele din mediul rural, sansele sint considerabil mai mici. Si mai ales acum, cind s-au desfiintat scoli din mediul rural, s-a limitat si mai mult accesul la educatie, si totodata sansele de a avea o viata mai buna. Calitatea invatamintului a scazut…
Nu neg existenta unor lucruri care se in afara realitatii mele cotidiene. Intrebarea e ce pot eu sa fac ca aceste lucruri sa nu se mai intimple? In afara de a oferi eu acasa o educatie corecta copiilor, cind ii voi avea …
Crede-ma, imi dau seama cit sint de norocoasa… ne-am facut concediile in tara… am ajuns in orase ca Vulcan, Simeria, Avrig… mi-am dat seama ca sintem din cu totul si cu totul alt peisaj, si ca e o diferenta imensa intre nivelul de trai din Bucuresti si cel din restul tarii, intre ce numim noi standard decent de viata si ce numesc alti cetateni… dar ce pot eu, un singur cetatean, sa fac ? In afara de sa ma duc la vot, si sa sper ca politicienii pe care pun stampila o sa faca ceva bun…
Sint un pic cam pesimista in ceea ce priveste viitorul Romaniei, pe multe planuri. 🙁
gabicretu
Elena,
Este important ca iti pui problema; reprezinta un mare pas inainte! Nimeni nu neaga rolul educatiei; doar ca aceasta se face pe multiple cai, nu doar la scoala si in familie… Asa cum remarci, sansa de a invata – in invatamantul formal – este din ce in ce mai mica pentru unii; calitatea celor ce predau este urmeaza aceeasi tendinta ca societatea, in jos…
Poti sa nu taci, poti sa te alaturi celor care denunta hibele existente, poti sa trasmiti si altora ceea ce stii, poti o multime de lucruri… Si sa stii ca nu esti singura care traieste sentimentul unei anume impotente; nici singura pesimista. Mie, cand citesc comentariile de pe forumuri la articolele care vorbesc despre femei, imi vine sa mor sau sa urlu. Si sentimentul ma tine mult timp… Ai impresia ca nimic nu se poate face atunci cand esti inconjurata de atata dispret, neintelegere si, nu rareori, prostie…
Elena
Buna dimineata,
Multumesc pentru raspuns. Si uite ce intrebari mi-am pus aseara, in timp ce mai impleteam un rind la ceea ce va fi frumosul meu sal turcoaz:
Exista statistici referitoare la violenta conjugala inainte si dupa ’89? Exista o corelatie intre amploarea fenomenului si nivelul somajului, nivelul de trai, situatie economica, consumul de alcool, consumul de droguri?
Uite de ce: eu am impresia ca in ultimii 20 de ani, societatea romaneasca e intr-un proces de disolutie morala, de dezagregare a oricarui sistem de valori. Am senzatia ca tipul asta de violenta este un simptom al unei societati bolnave, si nu neaparat o caracteristica a barbatului roman.
Mi se pare ca dupa ’89 a aparut o slabire a oricaror restrictii morale ( pe modelul acu e democratie, deci pot sa fac ce vreau, acum nu mai e activistul de partid sa imi tina teoria moralei proletare, nu mai e dosarul de cadre etc etc) plus un dispret total pentru autoritatile statului ( am vazut politisti injurati, care nu au ripostat). Pe linga asta, milioane de oameni s-au trezit someri in decursul anilor, dupa desfiintarea marilor fabrici si uzine. Marea asta de oameni nu au stiut cum sa faca fata stresului si disperarii, cind s-au trezit practic pe drumuri. Si in ultimii 2-3 ani, cind criza ne-a lovit pe toti, cred ca nivelul de stres a crescut.. si nu mi se pare deloc ca stresul si depresia sint mofturi ( am mai auzit ideile astea si nu mi-au placut deloc).
Cred ca ar trebui introduse cumva in programa de invatamint, la liceu, cind deja copilul a crescut putin si mai intelege una alta, cateva chestii:
A. Ceva notiuni de psihologie:
– ce e stresul, ce e depresia, cum fac fata stresului, care sint reactiile posibile intr-o situatie stresanta; pentru ca sint situatii in care ajungi ( ex: pierderea unui loc de munca) si din care nu reusesti sa iesi ( te apuci de bautura, cazi in depresie, incetezi sa cauti job, etc etc)
B. Ceva notiuni de ceea ce inseamna viata in cuplu, intelegerea, respectul pentru membrii familiei, ceva tehnici minime de negociere. Ce e abuzul, cum recunosc un partener abuzator, cum
C. Educatie financiara: ce e creditul, ce e rata, cum imi afecteaza x rate la x credite nivelul de trai, instrumente de economisire… pentru ca mi se pare infiorator faptul ca am fost oameni care au facut credite, si apoi s-au sinucis ca nu au mai putut sa le plateasca…
Nu cred ca e o singura solutie pentru problema violentei conjugale, si nici ca gasirea solutiilor ar fi simpla.. dar sint convinsa ca imbunatatirea situatiei economice ( crearea de locuri de munca, cresterea salariilor, scaderea nivelului de stres), impreuna cu educatia (la scoala, in familie ) si cu aplicarea legilor existente, ar duce la o diminuare a fenomenului…
In ultimii 20 de ani, majoritatea oamenilor au devenit din ce in ce mai nepasatori la cei de linga ei, din ce in ce mai egoisti; traiesc in bula lor de realitate, si nu le pasa de realitatea celorlalti. Si multi pur si simplu nu mai vor sa se implice, nu mai au nici o speranta.. nu mai cred ca se poate sa fie un pic mai bine, ca vreuna din problemele societatii noastre ar mai avea vreo rezolvare.
Si mai e un aspect : mi se pare ca in anii de la Revolutie pina acum, si cu precadere in ultimii ani de criza, societatea s-a stratificat foarte mult, si „migrarea” in sus dintr-o clasa sociala in alta a devenit cvasi imposibila pentru 99% dintre romani ( ma enerveaza la culme conceptul de impartire in clase sociale, dar nu am alta idee care sa descrie ce vreau sa zic in continuare). Exista un strat foarte subtire de oameni foarte bogati, ce traiesc in lumea lor, un strat (din ce in ce mai ) subtire de ceea ce se cheama clasa de mijloc, si o patura groasa de oameni saraci, fara sanse, care se lupta sa traiasca de pe azi pe miine, care au sanse din ce in ce mai putine la educatie, care nu mai au acces nici macar la servicii sanitare de calitate.
Sper ca am reusit sa fiu cit de cit coerenta la ora asta a diminetii, si ca ai rabdare sa citesti. 🙂
Multumesc.
O zi faina sa ai 🙂
gabicretu
Elena,
Fenomenele sociale negative s-au accentuat din motivele pe care le-ai mentionat si din unele mai generale, legate de schimbarea sistemului de valori (individualism, moneyteism, etc.), modelele promovate, etc. Asta nu inseamna ca violenta a fost inventata acum. Aminteste-ti Morometii… Este un rau vechi dar care fusese tinut oarecum sub control datorita educatiei, stabilitatii societatii, functionarii controlului social, asa cum ai si remarcat.
Ceea ce propui este foarte util si reprezinta caile recomandate de cei care se pricep mai bine.
Torusi, nu as vrea sa crezi ca violenta se coreleaza doar cu saracia sau paturile sociale aflate intr-o situatie precara. Este la fel de prezenta in clasa bogata. Violenta este o forma de manifestare a puterii asupra celuilalt *iar femeia si copiii sunt la indemana atunci cand nu poti sa-l bati pe sef…)
doinas
Si inca ceva: statul minimalist nu se refera doar la restrictii minime in initiativa privata. Inseamna si asistenta sociala si medicala minimalista si, ceea ce subliniezi tu, educatie minimalista asigurata de stat.
Oricum, din cele 59923 de femei din Maramures, cu siguranta sunt multe la fel de destepte, harnice, calificate ca mine (sau ca tine), si, cu siguranta, mai tinere. Diferenta intre noi si o buna parte dintre ele este ca noi am avut o sansa si ele nu.