Lumea pe dos!

Macar inconstient, in tableta de astazi trebuie sa fi fost influentata de discutiile pe care Peter si Biblio le poarta cu privire la rationalitate si irationalitate. Le sunt datoare…

„Am ajuns la convingerea că, dacă am privi în jur stând atârnaţi de picioare cu capul în jos, lumea nu ni s-ar părea mai întoarsă cu fundul în sus decât este; unele lucruri s-ar prezenta chiar mult mai la locul lor. Nici nu ar fi de mirare; trăim într-o societate în care valorile sunt ele însele răsturnate; uimirea constă în faptul că încă mai trăim… Remuneraţiile, economice şi sociale, par invers proporţionale cu contribuţia reală la bunul mers al societăţii. Cele mai mari şi sigure profituri se obţin din producţia de moarte, instant sau cu picătura, după caz; traficul, legal sau nu, cu arme, droguri, ţigări, alcool, este o cale tot atât de certă şi directă spre bogăţie, pe cât sunt produsele traficate spre cimitir. În schimb, activităţi absolut necesare menţinerii vieţii stau permanent sub semnul riscului şi se soldează deseori doar cu satisfacţia morală a pasionaţilor sau nebunilor care le mai desfăşoară. Regula se aplică inclusiv sistemului public de salarizare.

Simbolic, cultura noastră consideră munca o pedeapsă; în fapt, consumăm toate rezervele planetei, inclusiv cele care aparţin generaţiilor următoare, suntem cei mai mari duşmani ai naturii, aruncăm şi distrugem lucruri utile şi noi, totul doar cu un scop – ca să nu ne oprim din muncă. Guvernul german a acordat, în cadrul planului anticriză, câte o primă de 2500 de euro fiecărui cetăţean care renunţă la maşina sa aproape nouă pentru a cumpăra una nouă de tot; prima dintre ele urmând a fi distrusă… Încântaţi că acest guvern are măcar un plan anticriză pe care-l şi aplică, trecem cu uşurinţă peste iraţionalitatea politicilor economice de acest tip, prezente şi la alţii… Drept urmare, aproape nimeni nu sancţionează risipa enormă de resurse materiale şi umane în care sistemul de producţie bazat pe stimularea consumului fără limită s-a antrenat. Cetăţeanul este fericit că merge iarăşi la cumpărături, dovadă că nu mai este demult cetăţean; a fost înlocuit cu personajul mai sărăcuţ la minte şi nesătul la stomac numit consumator. O fi munca pedeapsă divină dar, cu certitudine, nu de dragul ei s-au produs aceste transformări; dragostea de profit este o explicaţie mult mai rezonabilă.

În loc de a maximiza calitatea vieţii cetăţenilor, statele însele concurează pentru a maximiza potenţialul lor propriu de creştere. În traducere, caută să vadă dacă mai sunt păduri de tăiat, rezerve de epuizat, ape de contaminat, aer de făcut irespirabil. Cei mai abili şi mai bine plasaţi strategic caută toate acestea în ţările altora; ceilalţi, se mulţumesc să o facă la ei acasă…

Consumerismul şi goana după profit sunt atât de generale încât sunt conştientă de riscul ca rândurile de mai sus să fie tratate drept analiză irealistă sau chiar naivă cu argumentul că orice guvern responsabil numără combaterea şomajului printre obiectivele sale; chiar şi subsemnata, cu altă ocazie, a susţinut că a avea un loc de muncă înseamnă mult mai mult decât un salariu – înseamnă un loc în societate, un sens dat existenţei, o antrenare într-un sistem de relaţii, o valorizare a individului. A creea locuri de muncă pentru fiecare este perfect rezonabil; metodele, nu!

Romania se scaldă în gunoaie. Coastele pleşuve ale munţilor şi dealurilor sunt dovezi că unii chiar şi-au maximizat deja potenţialul lor de creştere individuală. Bucureştiul este cel mai prăfuit, obiectiv vorbind, oraş al Europei. Cu secetă dar fără irigaţii, consecinţele asupra producţiei agricole din acest an sunt dramatice; deşi avem potenţial să mai hrănim cel puţin încă o ţară de aceeaşi mărime, importăm aproape orice; şi doar sărăcia lucie sau decizia de a ne sinucide colectiv prin înfometare poate stopa fenomenul.

Nu am descris apocalipsa; am înşiruit doar nişte oportunităţi. Dacă am trăi cu picioarele pe pământ şi ne-ar păsa mai mult de el şi de noi, am observa că există nenumărate posibilităţi de a crea locuri de muncă cu sens – împădurirea, ecologizarea, amenajările funciare şi hidrologice sunt doar câteva; şi, cum riscul de şomaj este mai ridicat la cei necalificaţi sau cu o calificare inferioară, reorientarea spre aceste activităţi nu poate fi acuzată că ar necesita schimbări radicale în structura profesională a forţei de muncă sau deplasări ale acesteia la mari distanţe; peste tot sunt necesare asemenea lucrări… Şi mai este ceva absolut necesar dar care lipseşte în mod cronic, de multă vreme – dovezile că homo sapiens sapiens, definiţia pe care ne place să o afişăm, nu este doar o laudă de sine… Până una alta, felul în care trăim şi alegerile pe care le facem sugerează cu prisosinţă că raţiunea proprie nu ne serveşte prea mult drept criteriu; profitul altora, da…”