M-am saturat!
Am pastrat tacerea sau am preferat ambiguitatea timp de ani de zile din solidaritate cu cei care sunt pentru mine adevaratul PSD – oameni seriosi si atasati, care fac toate campaniile si incaseaza loviturile tuturor infrangerilor. Marturisesc ca nu am facut-o pentru colegii care au fost mai curand profitorii succeselor noastre decat cei care au contribuit la ele. Mereu – la putere sau in opozitie – au fost sefi; au condus tara si partidul simultan si ne-au dat lectii despre cum se face politica. Noi nu le-am prea aplicat si am obtinut 48%; ei le aplicau si reuseau 16% ; in schimb, aveau o splendida relatie cu cei cu care trebuie sa ai bune relatii…
Unii dintre ei devin pe zi ce trece fosti colegi. Despre fosti, numai de bine! Pe Cristi Diaconescu doar il rog frumos sa nu-si uite la noi sloganul cu care a candidat la locale – Lege si ordine. E mai potrivit acolo unde merge, sa traiti! Asta, pentru ca partidul generalilor sa fie curat de stanga… Bineinteles, daca va merge unde ne inchipuim ca merge si daca va fi primit asa cum doar noi ne inchipuim ca va fi primit… Lucrurile sunt schimbatoare, dupa cum s-a putut obseva.
Eu am o problema cu cei care raman. Ii vad cum deplang (as prefera sa fie lacrimi de crocodil) pierderile „marilor profesionisti” care ne parasesc. Daca ii considerati profesionisti de neinlocuit inseamna ca ori nu va cunoasteti partidul, ori aveti o idee marunta despre profesionism. Si chiar atunci cand nu poate fi negat la cei care pleaca, oare noua profesionalismul ne lipseste!? Nu, dragii mei. Ceea ce lipseste cronic in societatea romaneasca – PSD inclus – este caracterul.
Se vede ca am uitat de multa vreme lectia lui Eminescu : Intre caractere si inteligente nu ar trebui sa existe alegere. Inteligente se gasesc foarte adesea. Caractere, foarte rar.
In politica, acestea par a fi si mai deficitare decat in restul societatii. Problema nu este insa una legata de calitatea morala a persoanelor; este o expresie a non-calitatii lor politice. Nu este prima data cand se aud vorbe grele despre cei care trec de la un partid la altul, schimband ideologiile ca pe pantofi. Ceea ce nu s-a observat este ca oamenii politici autentici nu sunt traseisti. Tehnocratii si diplomatii grefati pe structura partidelor, cu formatia lor de executanti si iubirea lor pentru cariera, schimba partidele asa cum ar schimba compania angajatoare. Nu conteaza ca vand bombe sau cartofi, important este sa fie in consiliul de administratie… Vorba cuiva, unii sunt de profesie ministri…
Exceptiile printre oamenii politici exista si ele; lista explicatiilor pentru traseismul lor este lunga; din ea nu lipsesc puterea, serviciile si banii aproape niciodata. Lipseste intotdeauna angajamentul fata de anumite valori si obiective…
Grupurile noastre parlamentare ar trebui sa fie parte cea mai reprezentativa si activa a partidului; nu este intru totul asa. Consecintele votului uninominal si ale schimbarii masive a componentei au fost mai grave chiar decat le-am anticipat eu, ca o autentica Casandra ce sunt. Interesul fata de social-democratie al unora este sensibil mai diluat decat interesul fata de propria persoana (imagine, bani, cariera, toate incluse). In aceste conditii, cei care au de plecat, sa plece! O minoritate (partidul este in opozitie) nu se impune prin numarul ei ci prin actiune, forta convingerilor si ideilor, reactia rapida. O minoritate politica poate sa castige daca cei multi decid asta; la acest moment este mai important sa fim alaturi de cei care nu au nimic decat langa cei care au cate ceva cu ce negocia si chiar o fac…
Marta
Ce sa mai zicem noi alegatorii,constatand zi de zi ca cei pe care i-am votat, fiindca erau membrii PSD,dezerteaza pe motiv ca”nu mai sunt utili”in structurile partidului.
Am un mesaj pentru toti liderii PSD-isti!Deschideti portile acestui partid,lasati libera intrarea adeptilor care cred si doresc sa munceasca pentru ideologia de stanga.Ajutati-i sa promoveze pe cei capabili si destepti.ALTFEL,VOM AJUNGE CU TOTII NISTE BASESCIENI PORTOCALII,INTR-O CRIZA FARA IESIRE.
SakinMRA
Oare dupa 20 de ani, nu s-a putut inca adopta o lege, in care cei care fac ‘traseism’ politic, sa fie exclusi din Parlament in perioada in care au fost alesi pe lista unui anumit partid???
gabicretu
@SakinMRA (ce nume mai este şi ăsta!?),
Problema principală nu este existenţa unei reglementări; problema suntem noi.
Acum câţiva ani am pus această întrebare – cum au rezolvat cu traseismul – unor colegi străini (cred că erau de faţă suedezi şi americani) iar uimirea lor a fără margini; nu puteau să-mi răspundă pentru că nu înţelegeau fenomenul; migraţia politică este ceva fff românesc, care nu se întâlneşte în alte ţări. Nu sunt excluse colaborări izolate cu guvernele adversarului politic (v. cateva cazuri prin Franţa) dar treceri de la un partid la altul ca fenomene de masă, nu s-au mai auzit.
Nici răsturnări de doctrină peste noapte, ca la noi, nu s-au mai întâlnit. Ca să introducă doar o nuanţă doctrinară în statut, alţii au dezbătut decenii… La noi, este boală caracterială şi a politicii de multă vreme; dr. Lupu devenise în perioada interbelică ţinta ironiilor pentru că schimbase vreo cinci partide deja…
Bibliotecaru
@ SakinMRA
Toţi ajung la un moment dat la putere şi astfel de „dezertări” le folosesc, pe rând, fiecăruia.
Adevărata problemă nu este traseismul, adevărata problemă este că partidul impune unui parlamentar ce să voteze şi ce să facă, că de aia pleacă politicienii dintr-o parte în alta. Oamenii aceia din străinătate nici nu-şi pun măcar problema că ar veni nu ştiu cine din partid pentru a transforma votul într-o acţiune imperativă. Marele adevăr este că „la ei” politica partidului nu prea intervine în activitatea politică personală. Nu vine cineva şi le spune ce să facă, doctrina face votul să fie oarecum unitar.
De exemplu, la americani preşedintele este şi premier… dar el nu ştie dacă Congresul îi va da voie să facă ce doreşte, trebuie să-i convingă, vot cu vot.
gabicretu
@Biblio,
Nu ai dreptate deloc. Este invers. Nici unui ales nu-i trece prin cap sa faca altceva decat si-a asumat aderand la un partid. Partidul este o organizatie de voluntari uniti prin doctrina si valori comune. Poziţiile se stabiles (pe baza de dezbateri, este clar) in interiorul grupului politic. Asa zisa „decizie independenta” nu inseamna nimic; independent nu presupune vreo garantie de calitate sau ca ar fi mai apropiate de interesul public. Cine este independent de ce!? De cine!? Sa nu uitam ca diversele grupuri de interese (nelegitime) pot convinge mai usor o persoana decat un partid. Apartenenta la un grup politic este garantia de consecventa.
Sa nu confundam problema cu cea a controlului parlamentar asupra executivului; acest control se exercita si asupra guvernului propriu. Din acest motiv sunt o sustinatoare a intaririi puterii consiliilor judetene, locale, a parlamentului, se intelege…
Bibliotecaru
@ gabicretu
🙂
Mai să cred că vorbiţi serios…
🙂
gabicretu
Dau semne ca aş avea chef de glumă!?
Prob lema nu este existenta partidelor (momentan sunt factorii de integrare si selectie cei mai raspanditi si eficienti); prob lema este cum functionează ele. Nu ma refer doar la doctrina ci si la sistemul de relatii interne si exterioare pe care le intretin…
Ce ne supara este ca nu functionează intotdeauna ca niste organizatii democratice si serioase…
Bibliotecaru
@ gabicretu
Nici unui ales nu-i trece prin cap sa faca altceva decat si-a asumat aderand la un partid.
Ia priviţi bine la cei care trec dintr-o tabără în alta cu atâta uşurinţă… ce anume credeţi că şi-au asumat ei aderând la partidul de lângă care au plecat? Şi-au asumat un grup de cunoştinţe care să-i ajute în carieră, care să le deschidă uşi, care să-i propulseze pe un post bun, care să le ofere popularitate.
Priviţi la bătaia pentru putere în propriul partid, fie că este mai vizibilă, cum este în PSD sau PNL, fie că este surdă, ca în PD-L, are ea ceva de-a face cu doctrina şi valorile comune? Luaţi la întâmplare 10 membrii simpli ai PSD şi puneţi-le minime întrebări despre doctrină şi valori social-democrate, să vedeţi cum se descurcă. 90% din politicienii de azi ai României, adică nu cei proveniţi din rândurile PCR, nici măcar nu ştiu ce este aceea doctrină, o confundă cu programul de guvernare. Nu ştiu nici măcar ce înseamnă politică, o confundă cu retorica în contradictoriu dintre partide. Ce doctrină? Ce relaţii interne şi externe? Peste tot este un măcel ideologic.
Poziţiile se stabilesc prin înjunghieri şi trădări şi filmări cu camera ascunsă şi intrigi…
Independenţa despre care vorbeam eu nu era una ideologică, ci una a conştiinţei. În momentul în care raţiunea politică se reduce la un troc de interese mărunte, când votul se tranzacţionează ca o marfă, când liderii de la partid hotărăsc cum le este lor mai bine… Parlamentul nu ar trebui să fie împărţit în putere şi opoziţie, parlamentul nu ar trebui să aibă majorităţi bănuite, parlamentul ar trebui să fie format din conştiinţe independente. Cumpărarea conştiinţei prin oferire de avantaje sau prin ameninţarea venită de la partid (disciplina de partid), cum o calificaţi?
Apartenenţa la un grup parlamentar nu este justificată decât de eficacitatea luării de cuvânt.
Iată de ce credeam că spuneţi o glumă, realitatea este o glumă, o parodie a lucrurilor şi a ceea ce ar trebui să fie.
gabicretu
@Biblio,
Iar nu ne intelegem. Ce, eu vorbeam despre români şi partidele româneşti!? Era comentariul la o comparaţie pe care o făceai cu ceea se se întâmplă în alte părţi în mare măsură şi nu prea se întâmplă la noi; din acest motiv suntem nemulţumiţi, nu!? Eu chiar vorbeam serios. Nici nu ştii ce ochi cât cepele a făcut o prietenă austriacă, politician de mare clasă din tinereţe, când a aflat că o colegă de-a mea este în fapt patroana unei mari firme şi milionară… Dar ce caută la social democraţi, a fost întrebarea. Era destul de realistă pentru a nu-şi închipui că din cauza idealurilor progresiste colega cu pricina făcea politică de stânga… Karin are la 40 de ani, 9 ani în PE şi încă 13 în politica austriacă şi internaţională. Şi se mira cât putea. Şi nu este la radicalii de stânga; este membră în PSD-ul austriac.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Peste tot în lume „partidul de interese” devine din ce în ce mai prezent şi înlocuieşte „partidul politic”. Să nu ne minţim, la fel este şi în „cea mai democratică dintre democrate”, Statele Unite ale Americii, aşa este realitatea şi în ţara leagăn a democraţiei moderne, Franţa. Partidele se depolitizează, capătă o aură de „ale tuturor” cetăţenilor, partidele, în marea lor majoritate, subordonează totul interesului câştigului de putere în stat. Criza pe care o traversăm astăzi (şi nu este prima criză de acest fel, sunt câteva pe secol) are o legătură puternică cu practica mondială de a câştiga alegeri şi putere (politică şi financiară) pe seama prăbuşirii societăţilor. Interesul personal care substituie raţiunea politică şi principiile democratice conduc la dictatură, război, foamete, şocuri financiare, poliţie politică, asasinate, sinucideri, subjugarea politică a legii şi justiţiei, manipulare, propagandă…
Social Democraţia nu are astăzi nimic de-a face cu pauperitatea. PSD-ul, de oriunde ar fi el, nu mai se identifică strict cu pătura săracă şi nici cu vechiul socialism, tranziţie dintre capitalism spre comunism. Cât timp social-democraţia acceptă proprietatea privată şi economia de piaţă ca stare de fapt, averea membrilor de partid nu poate fi imorală. Problema ar fi în ceea ce priveşte moralitatea obţinerii unei astfel de averi. Un om de afaceri care face în 2 de ani o avere de 10 milioane de euro, este un om de afaceri credibil. Un om de afacere care face în 20 de ani un miliard, este un om de afacere cu o credibilitate scăzută.