Nasul intelectualului autohton
Politica românească nu mai există așa că nu voi mai scrie despre ea în această tabletă. In loc de politica avem doar la o lupta acerbă pentru putere; aceasta ar deschide ușa la bani – bani de la buget, din privatizări, din spăgi sau direct din buzunarele cetățenilor, nu are importantă; banii nu au miros. Politicile publice, când se mai gândește cineva la ele, sunt doar niște mijloace printre altele pentru a pune mana pe Putere; trăiesc de regulă puțin; multe iau naștere si mor in decursul unei singure campanii – electorale sau de imagine…
Organizațiile politice suferă deja de boala gravă a tuturor organizațiilor – au ajuns mai importante decât scopul pentru care au fost create; mai mult, scopul s-a pierdut pe drum iar ele există ca sa se conserve si să crească. Succesul politic se măsoară prin criterii interne, neraportate la realitatea pe care își propuneau să o transforme. Se crede că un partid este de succes dacă are mulți membri, numeroși aleși de toate nivelurile, poate câștiga alegerile, face guvernul, isi pune oamenii in funcții… Ce fac cetățenii ale căror interese ar trebui aparate de acel partid este prea puțin semnificativ. Partidele nu mai propun proiecte de societate bazate pe propriile valori; gestionează grupuri de interese private. Exista, se înțelege, diferențe se la un partid la altul; ele constau însa doar in gradul de decenta cu care toți fac aceleași lucruri…
Interesul public a devenit sintagma goala de conținut, atacata de toți… analiștii. Doar etica jurnalistica (la care subscriu benevol) m-a împiedicat sa scriu cuvântul potrivit la locul potrivit. Or, daca nu exista interese publice, nu exista politica si politici; despre ceea ce nu exista nu are sens sa vorbim.
Totuși, in tara noastră se scrie si se vorbește. Daca banii nu put, in schimb, nasurile sensibile sunt întoarse de alte mirosuri grele; acestea trebuie, neapărat, denunțate. Intelectualul roman se ocupă cu acuzarea maselor (cuvântul este insotit de mișcarea nasului spre dreapta sus, bineînțeles). Il supăra mediocritatea dorințelor, platitudinea spiritului dar, mai ales, faptul ca, în nimicnicia lor, acestea nu știu să-și recunoască elitele, să le așeze pe soclul cuvenit și să le prezinte omagiile. Lipsa excelentei in multe domenii ale spiritului si cota la nivelul băltii a multor vârfuri intelectuale nu-i supără. Nu-i doare eșecul sau abandonul școlar intr-o societate in care banul include si sărăcia exclude; îl dor elitele nerecunoscute și mediocritatea. Nici nu le trece prin cap ca alta ar fi problema; nu frica de elite a dus societatea noastră in starea actuala, ci credința în rolul lor salvator; nu este vinovata democrația, fata de care au un refuz profund, ci lipsa ei de la orice nivel.
Elitismul intelectualului roman este structural si-i afectează uzul rațiunii; uneori, si pe al vederii; efectul se multiplica pentru ca masele – care nu gândesc, nu-i așa – chiar îl ia in serios. Astfel, intelectualul nostru nu înțelege ca un mare scriitor poate fi un lamentabil politician. E plină istoria de exemple „glorioase”; istoria României mai mult decât a altora pentru că suntem o nație de filologi; când nu scriu romane sau poezii, politicienii scriu informări, ca tot scris se cheamă. Nu remarca, chiar daca-i este contemporan, cum un excelent chimist (profesor si cercetător!) a ajuns un ministru al educației derizoriu in tot ceea ce face. Nu se teme ca am pierde un doctor bun si am câștiga un director prost. Contra exemple la credința elitista sunt nenumărate…
Visează la elitismul societatilor premoderne dar nici consumerismul celei actuale nu-i supăra pe intelectuali. Nu strâmba nasul când vad cum recent importata (la mana a doua!) societate de consum transformă cetățeanul (o persoană cu drepturi şi datorii) în ruda sa mai săracă la minte şi mai nesătulă la stomac, numită consumator. Nu denunța faptul ca nivelul de trai (un concept complex, cu multe fațete) a fost înlocuit cu puterea de cumpărare iar originalul cu copia; aceasta înlocuire, de altfel, era absolut necesara pentru ca toți sa aibă iluzia consumului păstrând distribuția inegalitară a veniturilor; fără ea, capitalismul nu ar mai fi capitalism ci altă arătare.
Capitalismul sălbatic nu-i supăra însa pe intelectuali. Din acest motiv, nu au observat ca s-au schimbat criteriile, daca au existat altele vreodată; elitele in capitalism se selectează după succes, nu după spirit, după bani, nu după cunoaștere. Intelectualul roman este supărat pe internet, care a permis oricărui om sa scrie; astfel, s-a descoperit ca ceea ce spune el poate spune oricine. Mai ramane sa fie supărat si pe Gutenberg; daca nu inventa tiparul si nu se răspândeau cunoștințele in popor, acesta nu ar fi descoperit nicăieri in lume ca este dotat cu gândire si ca poate decide…
Poporul a decis sa plece in masa; intelectualul elitist ramane; el este foarte fericit in Romania; este unul dintre putinele locuri de pe pământ unde societatea il plătește pentru a susține idei care o împiedica sa se dezvolte…
N. Raducanu
Ca mai totdeauna in editorialele sale, Gabriela Cretu abordeaza cu indrazneala cateva probleme delicate, rar sau deloc discutate in spatiul public. Una dintre ele, poate cea mai simpla, este cea a organizatiilor politice, in primul rand a partidelor. Acestea s-ar parea ca au uitat care era scopul pentru care au fost create. Ele nu se mai preocupa de interesele cetatenilor, au abandonat slujirea valorilor ce au determinat oportunitatea existentei lor, dedicandu-se mai mult satisfacerii intereselor private.
Desigur ca o acuzatie atat de ferma ma face sa trec in revista cele cateva partide existente pe scena nationala. Liberalii nu prea ar intra in schema de mai sus, deoarece valorile lor de baza, ca mana invizibila a pietii regleaza totul cu conditia ca statul sa se amestece cat mai putin, sunt respectate chiar daca partidul e in opozitie. Partidul aflat acum la putere nu se prea inscrie nici el in criteriile amintite, pur si simplu deoarece el nu are valori, acestora luandu-le locul devotamentul fata de gandirea (oscilanta) a sefului. Ramane partidul social-democrat, de la care intr-adevar lumea asteapta mai mult decat lupta pentru ocuparea unor posturi ministeriale. Nu am vazut nici in discursurile lui Ponta, nici in blogul lui Nastase, o pledoarie inflacarata pentru principiile socialiste, care in aceasta perioada de criza economica au capatat noi valente in partidele social-democrate occidentale. La noi, in lipsa unui partid mai de stanga, macar social-democratia s-ar cadea sa dovedeasca in fapte ca este singura organizatie politica ce apara interesele celor mai asuprite paturi sociale din tara. Sondajele arata ca PSD este inca departe de a fi vazut ca atare. Este si unul din motivele pentru care sunt atat de multi nostalgici dupa vechiul regim si care prefera sa nu se mai oboseasca pana la urna de vot.
Tema principala a articolului – intelectualul autohton – ridica alte aspecte. Se arata ca intelectualul roman acuza masele de mediocritate, tot el sufera pentru ca elitele natiunii nu sunt recunoscute si nu sunt suite, inca in viata, pe postament. Excesele vizibile ale capitalismului si ale societatii de consum el nu le arata si infiereaza.
Toate acestea sunt adevarate si, de 20 de ani, abunda exemplele ce ar justifica caracterizarea de mai sus a intelectualilor ce vor sa ocupe avanscena culturii si politicii. Oare cine a insultat mai vartos poporul roman decat H.R.Patapievici in “Politice”? Oare cine s-a implicat mai combativ decat G. Liiceanu in apararea pe rand a politicienilor de dreapta si in acuzarea de comunism a celorlalti? Oare nu este Andrei Plesu, fost de doua ori ministru, cel ce scria, in 2001 in riposta data lui G.M. Tamas, ca “armatura spirituala a oricarui intelectual cu vederi de stanga e ca tot ce nu este social-democrat e neo-nazist”? Si tot el ca “intelectualul de stanga are ca principiu fondator ideea ca socialismul real si, la limita, comunismul, sunt nevinovate”.
Dar invinuirea de atitudine politic partinitoare a “intelectualului roman” mi se pare nedreapta. Un intelectual are nevoie, pentru a-si face cunoscuta opinia, macar de o pagina tiparita sau un microfon. Intelectualitatea romana nu se reduce la cei carora li s-au pus la dispozitie ziare, reviste si camere TV. Iar intelectualii de stanga sunt defavorizati in aceasta privinta. Partidul social-democrat nu s-a preocupat, atunci cand era la putere, sa-si asigure un asemenea mijloc de a-si populariza convingerile, de a combate calomniile, de a schita solutiile de iesire a tarii din impas. Asta ii obliga pe un fost presedinte al Romaniei si pe un fost prim-ministru si presedinte de partid sa intretina, pentru a-si exprima parerile, cate un blog (destul de vizionate, dar insuficiente pentru un om politic de anvergura).
Intelectualitatea romaneasca nu este in intregime de dreapta, asa cum s-ar putea intelege din editorial. Dar intelectualul de stanga, cel care nu numai gandeste lumea, ci si comunica parerea sa despre ea, ar trebui sa aiba curajul de a-si sustine conceptiile, de a spune adevarurile ce supara si de a demonta argumentele adversarilor sai de idei.
gabicretu
@N.Raducanu,
M-am asteptat la critici, pentru ambiguitate. Dar, ca de obicei, elitismul intelectualilor publici este tinta, nu intelectualii in general. Tristetea este ca acest articol a fost provocat de un altul, total dezamagitor, publicat nu de Liiceanu, nu de HRP, ci de Ciprian Mihali in Critic Atac; pe langa observatii adevarate, o analiza pe masura celor incriminate in textul cu pricina. Veti intelege mai mult daca le cititi impreuna. Cu o precizare: mai sus aveti doar o tableta de jurnal, nu un text de analiza!
goe
Sunt de acord cu aproape tot ce ati spus. Salut schimbarea de ton si de directie si sunt foarte curios unde duce (sper ca duce undeva).
Vreau sa comentez doar un mic pasaj, pe care daca nu-l strecurati, as fi zis ca s-a petrecut un mic miracol: „Nu denunța faptul ca nivelul de trai (un concept complex, cu multe fațete) a fost înlocuit cu puterea de cumpărare iar originalul cu copia; aceasta înlocuire, de altfel, era absolut necesara pentru ca toți sa aibă iluzia consumului păstrând distribuția inegalitară a veniturilor; fără ea, capitalismul nu ar mai fi capitalism ci altă arătare”
Ei bine, eu vina asta nu le-o gasesc celor criticati de dvs.
Nivelul de trai nu este un absolut, el se poate evalua doar prin comparatie cu nivelul de trai din alte tari. Pentru a face o comparatie cat de cat corecta (adica a nu compara cai cu magari) eu nu stiu alt numitor comun mai relevant decat puterea de cumparare. Daca dvs stiti altul, va rog sa ma luminati. Mai exista si alte aspecte ale nivelului de trai, insa toate palesc in fata puterii de cumparare.
Blamarea „consumatorului nesatul” din partea unei persoane cu inalte studii economice mi se pare cel putin bizara. Cum poate o economie sa prospere fara consum? Producand pe stoc? Producand nimic? Sau nici nu mai avem nevoie de economie? Ar trebui sa intram toti in meditatie transcendentala? Chiar nu inteleg. Puteti sa-mi elucidati misterul asta?
Insa cel mai tare ma irita propovaduirea obsesiva a ideii distributiei egale a veniturilor, ca tel suprem al omenirii si garant al bunastarii vesnice. Fiecare munceste pentru toti adica pentru ceilalti, nu pentru el. Este imoral sa vrei sa pastrezi toate roadele muncii tale. Este imoral sa vrei mai mult, sa lupti pentru mai bine, daca e vorba de binele tau. Asadar este imoral sa fii egoist. Dar este perfect moral sa fii un trantor (sau incapabil) si sa te infrupti din roadele muncii altuia, pe care il mai si dispretuiesti fiindca il consideri (pe buna dreptate) fraier. Aceasta doctrina nu are cum sa prinda decat la cei care se asteapta ca egalizarea sa le aduca in buzunar mai mult decat merita. Aveti toate sansele sa coagulati o majoritate in Romania in jurul acestei idei, trebuie sa recunosc. Dar nu stiu unde o sa gasiti si fraierii care s-o duca in spate dupa aia. Un concept contra naturii umane care elimina motivatia muncii si stimuleaza lenea si nepasarea nu poate duce in nici un caz la bunastare ci doar la ruina.
gabicretu
@Goe,
Eu nu m-am schimbat. Perseverent fiind, ati inceput sa intelegeti. Apreciez!
Nivelul de trai este un indicator compozit (include starea de sanatate, educatia, mediul natural si social, etc., nu doar puterea de cumparare).
Sa nu confundam propozitia „consum pentru a trai” (oricat de divers doriti) cu „traiesc pentru a consuma” (orice ma programeaza piata sa consum, chiar daca nici prin cap nu-mi trecea ca am nevoie).
Peter Gluck
Ma bucura acest articol curajos la lui Gabi[ tre’ intradevar sa lamurim problema pardalnicului de intelectual local.
Gabi zice ca asta autohton e de regula un „intelectual elitist” (I.E.) care se uita cas si de sus la masele inculte si cu IQ micut. Pe ce isi bazeaza I.E. complexul sau de superioritate? Oare nu isi da seama ca nu conteaza numai ce stie cineva, si ca e si mai important ce crede, spune, face, ce apreciaza (care ii sunt valorile). pe cine iubeste? Sunt multi care iubesc omenirea dar NU pe oameni. Pot exista intelectuali bigoti, regresisti, extremisti, eruditi puri- adica sterili sau astea is oximoroane explozive? Ce se afla la polul opus lui IE? S.P. – adica semidoctul populist care promite poporului – celor multi ca ii va apara de elitele cele rele, de netrebnicii de privilegiati? Sau, asa cum cred eu- un intelectual serios (adica se ocupa de lucruri si probleme importante) umanist (adica cu iubire de oameni), creativ, cu gandire independenta si originala, angajat social dar care stie sa faca deosebirea dintre esential si actual, dintre important & de durrata si nesemnificativ & efemer. Idealist, realist si pragmatic, dupa caz.
Aici mi-a venit ideea destructiva sa caut un exemplu de astfel de intelectual, personaj real si sa mai lamuresc care e legatura dintre intelectual si religie.
Mai bine ma intorc la revista mea, Nr. 423.
P.S- am avut un coleg care era un I.E tipic sau netipic…avea o memorie uluitoare si zicea obsesiv ca „nu-i om cult acela care nu stie 500 de pictori din Evul Mediu si Renastere. Eu eram singurul care mai statea de vorba cu el ii spuneam ca atunci nu e om nici acela care nu stie 1500 de denumiri latinesti ale animalelor si plantelor,
nu intelege teoria relativitatii, nu inoata 100 de metri sub 1 minut si 10 secunde, etc. Tipul era agresiv si era o placere sa-l pui in inferioritate. Odata l-am ascultat si a vorbit peste 3 ore despre pictorii lui- dar fara sistema, fara o clasificare inteligenta.
A sti ceva despre un domeniu particular NU te face intelectual.
Respectivul a fost dat afara din Facultate fiindca refuza sa faca gimnastica. L-am mai intalnit odata cand a venit sa viziteze una din fabricile unde lucram cu un grup de elevi- era profesor de liceu. Pe urma s-a zvonit ca a fost inchis datorita (dez)orientarii sale sexuale
stiut fiind ca orice dictatura se leaga de homosexuali in primul rand
fiindca dictaturile au nevoie de dusmani slabi, care nu se pot apara
dar pot servi ca exemplu. Dar respectivul nu-i iubea pe oameni in general ca orice I.E.
gabicretu
@Peter,
Ce m-as face eu fara comentatorii mei care au rabdarea sa explice ceea ce spun! Intelectualul local (asta e inventie conceptuala!) poate fi cult, chiar erudit, poate fi specializat in orice… Asta nu-l face util in sensul de care vorbim; daca nu-si pastreaza constiinta lucida in raport cu puterea si nu-si foloseste multimea cunostintelor in a demonta mecanismele prin care ea devine opresiva, e bun pentru el, nu e bun pentru societate!
Peter Gluck
@Gabi- eu as zice ca daca NU rezolva probleme prin puterea mintii, ci le creaza prin slabiciunea mintii dar si al caracterului sau- mai bine lipsa.
Daca ar cunoaste aceea implacabila lege a lui Cipolla („Prostia omului este independenta de ORICE alta caracteristica a omului”) nu s-ar bate in piept ca ce grozav si superior e.
Da’ nici tu n-ai venit cu exemple doboratoare de intelectuali „jos palaria…”
Bibliotecaru
Mi-a plăcut asta…
Eu nu m-am schimbat, dumneavoastră înţelegeţi mai multe.
Ar putea fi un început de roman…
goe
@gabicretu
Intr-adevar e rau sa traiesti ca sa consumi. Gandul ma duce imediat la pomanagiii din Romania, care nu produc nimic ci doar consuma. La 99% din tigani, pensionari de boli imaginare, etc, adica cele x milioane de asistati. La ei va refereati, nu?
Aia care muncesc ca sa poata consuma ceva n-au cum saracii sa traiasca ca sa consume ca ei traiesc ca sa munceasca. De consumat consuma electoratul preferat al PSD si munca lor!
Etalonul pentru nevoi inca nu s-a inventat, iar vremea cand partidul stabilea care sunt nevoile oamenilor a trecut. Consumerismul nu exista decat pentru frustrati. Nu exista consum bun si consum prost, exista doar oameni prosti (si multi) care consuma mai mult decat produc si ajung de-i alearga creditorii. De vina nu e consumul, ci capul. Nu consumul a decis ca Bula sa ia credit cu buletinul ca sa-si cumpere plasma de 2 metri, cand el n-avea bani nici de tramvai. Intrebarea e pe ce s-a bazat cel care i-a dat credit lui Bula… asta e intrebarea de 10000 de puncte! Ia sa vedem, cine stie pe ce s-a bazat creditorul lui Bula?