Nou eseu despre orbire sau de ce nu trebuie să conducă economicul societatea
Argumentele care spun că instrumentele furnizate de economie sunt improprii pentru înțelegerea și conducerea unei societăți sunt numeroase; o țară nu-i o afacere. Pentru adepții din ce în ce mai vocali ai economismului de la noi, lucrul nu pare deloc evident; nu vor deloc să vadă realitățile care le dovedesc lipsa de temei a credinței; prima realitate este că teoria lor economică salvatoare nu se aplică nici măcar în domeniul lor de analiză – în economie. Nu susțin că orice știință economică este sortită de principiu eșecului; spun doar că știința economică dominantă astăzi împinge societatea spre eșec dintr- un motiv simplu – supozițiile ei, care au rolul unor axiome, sunt false. Aici vom interoga doar una dintre ipotezele centrale – că oamenii și firmele se comportă ca niște agenți raționali iar rațiunea acestor alegeri este interesul lor.
Realitatea arată că nu toți oamenii fac alegeri, raționale sau nu; în foarte multe cazuri alții aleg în locul lor iar ei nu au posibilitatea unui control democratic asupra acestor decizii chiar dacă ar dori și avea capacitatea să-l exercite. Cei care își fac o asigurare privată de bătrânețe nu pot controla ce fac fondurile de pensii private cu banii lor; doar reglementările stricte pot preveni riscurile investiționale exagerate sau fraudele flagrante care-i pot lăsa fără pensie. Dar, în democrațiile reprezentative, aleșii sunt din ce în ce mai mult obligați și legați de cei care le finanțează campaniile; cum aceștia nu sunt pensionarii, reglementările sau nu se fac, sau nu se aplică. Acționarii nu pot controla decât în limite foarte înguste ce fac managerii cu banii investiți de ei în companii; nici măcar pe managerii incompetenți nu-i pot da afară fără despăgubiri uriașe. Deponenții nu pot alege bănca unde să-și păstreze banii în siguranță atât timp cât separarea dintre băncile comerciale și cele de afaceri a fost desființată; cele mai riscante operațiuni financiare se fac și cu banii lor; dacă ei ar fi vrut asta, investeau la bursă, nu constituiau un depozit bancar. Aceste categorii de proprietari dețin majoritatea capitalurilor investite în economie; i-am luat drept ilustrare pentru că teoria economică ne spune că proprietarul decide! Despre cel care are doar forța sa de muncă în proprietate putem lansa ipoteza că ar decide chiar mai rar…
Dacă alegerile care se fac sunt raționale și care sunt interesele fiecăruia este mult mai problematic. Totuși, nu este pentru nimeni o problemă să observe cum criteriile economice nu direcționează banii și resursele spre ceea ce realmente are nevoie societatea. Agenții economici exploatează toate slăbiciunile oamenilor și nu sunt interesați să le cultive calitățile; dacă oamenii fumează, joacă la cazino sau sunt bețivi, cu atât mai bine pentru piețe! Investiția în companiile de tutun sau în producția de alcool va fi foarte profitabilă! Când oamenii preferă mașinile personale prea mari și consumatoare de benzină transportului cu metroul, companiile care le produc vând mult și cu profit; externalitățile produse în fiecare caz în parte – cancerele pulmonare, bolile pancreatice, accidentele sau distrugerea mediului social și natural – nu sunt în responsabilitatea lor pentru că … oamenii au ales; despre miliardele cheltuite pentru publicitate și măsurile concurențiale incorecte de eliminare de pe piață a alternativelor sănătoase, economicoase sau nepoluante nu se spune nimic! Rațiunea economică – a se citi profitul mare pe termen scurt – primează.
Îndoiala asupra raționalității deciziilor se aplică și persoanelor, nu doar companiilor. Întâlnim frecvent oameni inteligenți și educați care se raliază cu ușurință temelor lansate de puternicii zilei, le preiau și le cultivă; cu întreaga sinceritate și împotriva propriilor interese. Cred, de exemplu, cu convingere că și cei care se găsesc la limita supraviețuirii trebuie să strângă cureaua ca să salveze piețele; nici nu-și pun întrebarea dacă la curea – acolo se țineau pe vremuri banii – există ceva rezerve; nici dacă reducerea cererii este o bună opțiune atunci când firmele mici și mijlocii – dependente de consumul săracilor – se închid unele după altele și atrag după ele șomaj sporit, taxe și impozite în scădere și celelalte rele cunoscute. Se bucură precum copiii că leul a crescut cu un cent față de euro. Pentru cei care au credite în euro reacția pare rațională și chiar este, teoretic și individual. Întărirea leului nu este însă semnul unor tendințe pozitive în economie sau societate; mai curând, este o măsură economică ce declanșează un lanț de cauze și efecte a căror rațiune nu o găsim – importurile sunt favorizate, exporturile sunt frânate, competitivitatea produselor românești scade pe piețele externe, deficitul comercial crește; în aceste condiții, putem anticipa că ratingul de țară se va deteriora și creditele pe care statul (și nu doar el) trebuie să le angajeze se vor scumpi; deficitul bugetar se va menține; toate, sunt pe pielea românilor. De ce este și în interesul lor ar putea să ne explice măcar BNR, folosindu-se de teoria alegerilor raționale; cum rațiunile sunt diferite în funcție de interese, am putea înțelege pe ale cui le servește…
PS
Textul de mai sus vă amintește textul de mai jos.
S-au mai văzut – pe ici pe colo – situaţii care ne făceau să gândim că mulţi iau ţara ca pe o afacere; ca pe propria lor afacere; inclusiv guvernanţii… Ţării însă, nu-i era bine. Cel puţin moral, atitudinea a fost denunţată şi condamnată. Totuşi, în timpul din urmă, se observă că faptul a devenit perfect acceptabil; chiar dezirabil. Motivele sunt neclare şi ar trebui desluşite.
Sunt numeroşi cei care susţin următoarea teză: cine este bun pentru ceva este bun pentru orice. Mai specific; cel care excelează în sectorul privat este foarte potrivit să gestioneze şi treburile publice. Şi mai specific; cei capabili să conducă o fabrică sau o bancă sunt tocmai buni să guverneze; multe nume s-au vehiculat în acest sens. Concret: cei care au pregătire să conducă o afacere, chiar dacă nu au făcut-o vreodată, sunt cei mai buni prim miniştri.
Unii se autoiluzionează deja imaginându-şi performanţele pe care managerul – prim ministru le va atinge. Acesta va lucra perfect ştiinţific, fără abateri de la litera cărţii învăţate cu sârguinţă; va fi imun la toate devierile de la reguli pe care guvernele le fac sub presiunea diverselor grupuri de interese; bineînţeles, nu va accepta intruziunea unor elemente exterioare, de ordin exclusiv politic, precum respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Orice principiu necuantificabil în bani va fi considerat vorbă goală. Ştiinţa conducerii este matematică curată.
Drept urmare, departamentul de resurse umane nou înfiinţat va face o analiză riguroasă a populaţiei ţării. Va calcula numărul de cetaţeni necesar pentru a maximiza eficienţa economică; vor fi reţinuţi cei capabili să aducă venituri şi să nu genereze cheltuieli. Se va prefera contractul de ţară pe perioadă determinată; presupune puţine obligaţii şi multe drepturi ale angajatorului. Cetăţenii excedentari vor fi expatriaţi; eventual li se va achiziţiona un bilet de călătorie dus spre alte zări. Investiţia în copii va fi considerată inutilă; dă rezultate improbabile şi doar pe termen lung; în condiţiile unui excedent de forţă de muncă pe piaţa mondială, aceasta va fi suplinită în viitor prin importuri ieftine… Dar, întrucât copiii totuşi există, un export selectiv al acestora poate fi luat în considerare.
O oarecare dificultate va genera partea imobilă, îmbătrânită, a populaţiei; aceasta are un ataşament, absolut nejustificat, faţă de locul în care s-a născut; în plus, prezintă serioase dificultăţi fizice când vine vorba de a-l părăsi. Analiza economică este însă liniştitoare în această problemă; ea va dispărea, pe căi naturale, pe termen scurt şi mediu; drept urmare, adoptarea oricăror măsuri pozitive în sprijinul categoriei respective este risipă; se trece la probleme soluţionate.
Factorii aleatori care afectează eficienţa ţării administrate vor fi prevăzuţi şi limitaţi la maxim; cu precădere, se vor avea în vedere femeile de o anume vârstă, pentru că pot să nască copii şi multiplică cheltuielile, şi săracii, pentru că nu corespund modelului economic de individ autonom, care nu depinde de nimeni.
După toate aceste decizii ştiinţifice, financiar fundamentate, experienţa îl va pune pe tehnocratul nostru în faţa unei realităţi neaşteptate, provocatoare din toate punctele de vedere: românii selectaţi după criterii manageriale nu sunt totuşi nemţi. Dar, Evrika!Teoria economică la modă în ultimele decenii are o soluţie infailibilă de rentabilizare pe termen scurt într-o asemenea situaţie – delocalizarea; se împachetează totul şi se mută în altă ţară…
Un lucru nu este scris în nici o ştiinţă – cum poate să fie o ţară mutată în altă ţară…
Concluzia nu mai are nevoie de nici o justificare teoretică. O ţară este altceva decât o fabrică sau o bancă; altă ştiinţă trebuie să fie aplicabilă; criza ne-a arătat doar că cea infailibilă, pe care o deţin finanţiştii, nu a putut opri nici falimentul băncilor şi fabricilor pe care ei le conduceau; doar i-a îmbogăţit nelimitat pe unii şi sărăcit mai mult pe alţii. Guvernele, netehnocrate – pe ici pe colo – au mai salvat câte ceva. Oare ce-ar trebui să se mai întâmple ca să nu mai întreţinem iluzii?! ( Țara ca o afacere, pe acest blog, pe undeva, și în Cartea blogurilor politice )
Bibliotecaru
@ Béranger
Spuneţi:
dar Constituţia se oboseşte să prevadă în alte părţi “în condiţiile legii”, “potrivit legii” sau similar. La acest articol nu se mai oboseşte.
Stimate domn,
Tocmai Constituţia Germană face trimitere la lege într-un cadru nedefinit. Dimpotrivă, Constituţia României face referire la două noţiuni total definite, Codul Familiei şi Codul Penal.
😀
Este tocmai pe dos decât spuneţi.
Trimiterea constituţională prin „în condiţiile legii”, „potrivit legii” este o slăbiciune constituţională, o reglementare slabă.
Orice lege trebuie să respecte principiile stabilite prin Constituţie, dar nu orice este în Constituţie este obiectul unei legi. Constituţia este cu atât mai puternică cu cât nu lasă loc de o interpretare abuzivă (din punctul de vedere al principiului constituţional) prin intermediul legii.
De aceea vă spun că trimiterea nespecifică la lege din Constituţia Germaniei este mult mai ambiguă decât trimiterea specifică la anumite dimensiuni legislative care, foarte important, sunt legate şi de decizia unui judecător, nu reprezintă ceva ce poate fi impus de Guvern sau Parlament. Eu v-am dat exemplul de mai sus din Codul Penal German, dar asta nu înseamnă că Germania nu poate face orice altă lege care să interzică drepturile electorale fără nici o oprelişte din partea Constituţiei.
Béranger
În ceea ce mă priveşte, mă văd nevoit să încetez a mai acorda atenţie acestei discuţii sau de a mai participa la ea. De asemenea, mi-e clar de ce nu citesc blogul Bibliotecarului.
@gabicretu: «Nu am făcut nicio judecată de valoare (despre ce cred eu se pare că habar nu aveți);»
Ştiu că sunteţi membru al unui partid parlamentar român; mai ştiu că sunteţi membru al parlamentului european. În aceste calităţi, sunteţi obligată să respectaţi Constituţia şi legile în vigoare, ba chiar să le acordaţi o anumită încredere.
Nu ştiu să vă fi manifestat viguros împotriva vreunei hibe a sistemului de drept din România.
Este de asemenea imposibil să fiţi împotriva Uniunii Europene şi a apartenenţei României la această organizaţie bolşevică ai cărei Comisari ai Poporului sunt mai stalinişti decât cei de pe vremea lui Iosif Vissarionovici. Suveranitatea unei ţări membru UE este în mod clar mai limitată decât a unei ţări libere şi chiar mai limitată decât a unei ţări membru CAER, şi dacă nu vreţi să vedeţi asta, este dreptul Dvs., dar nu vă apropie de adevăr.
Acestea fiind spuse, mi-a părut bine de cunoştinţă, dar mă tem că nu sunt interesat în a citi pe viitor acest blog.
Bibliotecaru
@ Béranger
Se spune că cel mai deştept cedează primul. Dacă cedaţi înaintea mea, nu am decât să vă adresez felicitări pentru înţelepciune. Suplimentar vă adresez şi mulţumiri pentru ocazia de a conversa.
gabicretu
@Beranger,
Ce trist că oamenilor care știu să citească, lucrul nu le folosește la nimic…
Nu este însă prima dată când descopăr cum unii cred că monologul despre ceea ce își închipuie ar ține loc de dialog despre ceea ce este. De asemenea, am mai văzut și extremiști de dreapta care-și imaginează că sunt radicali de stânga; nu intenționez să-i conving de contrariu…
berenger
un om de stanga spune ca nu economicul trebuie sa conduca societatea, ca o tara nu e o afacere, ca oamenii nu fac alegeri rationale si, deci, este cineva mai rational decat oamenii, statul adicatelea, si ca nevoile sociale nu pot fi implinite decat de acest stat. bun, am inteles. o nelamurire am: daca acuzam dreapta ca gandeste in termeni exclusiv economici, de ce stanga face la fel. cu alte cuvinte, de ce stanga nu cultiva cantecele tovarasesti, de exemplu, si nu redistribuirea materiala?
Bibliotecaru
@ berenger
Nu m-am prins dacă sunteţi sau nu aceiaşi persoană cu Béranger. Oricum, nu prea contează.
Domnule berenger,
Dumneavoastră asta înţelegeţi prin stânga şi prin dreapta? Chiar şi dacă mergem cu noţiunile de dreapta şi stânga înapoi în istorie… asta aţi înţeles că spuneau Hegel şi Marx?
Stimate domn,
În orice loc din lume, oriunde v-aţi duce, statul modern nu este altceva decât un furnizor de servicii publice. Cetăţenii de aceasta plătesc taxe şi impozite, de aceea plătesc contribuţii la sistemele de asigurări obligatorii… pentru a primi în schimb servicii. Statul eficient nu are scopul de a face bani (pentru cine să fie statul o afacere?). Statul eficient are scopul de a satisface cât mai bine nevoile societăţii. Macro-economia are cu totul alte coordonate decât economia firmei, la fel şi statul nu prea seamănă cu o societate pe acţiuni.
Stimate domn,
Nu vă supăraţi pe mine, dar gândiţi atât de simplist încât mă sperii.
berenger
stimate bibliotecar, sincer, nu aveam de gand sa intru in disputa doar pentru a urma un sir de alte 50 de replici inutile. cert este ca acribia dvs pare a obnubila grav intelegerea. nu am spus, doamne fereste, ca statul ar face bani (ma rog, ii face, la tiparnite, dar asta-i alta poveste), ci doar administreaza, prost, bani privati.
”Statul eficient are scopul de a satisface cât mai bine nevoile societăţii.” asta-i mostra de ambiguitate, fara suparare. ce inseamna eficient? dar ”a satisface”? ce inseamna ”cat maI bine”? care sunt nevoile societatii? multitudinea de raspunsuri creeaza falia intre stanga si dreapta. iar, dincolo de asta, definitia asta e o tampenie.
bun, discutia va continua doar fara desconsiderari copilaresti.
gabicretu
@Berenger,
Interesantă era întrebarea și nu întrebătorul, așa că nu voi ridica, precum Biblio, dubii asupra identității. Doar niște lămuriri:
Există multe feluri de stângi și mulți oameni de stânga care seamănă puțin între ei, dar sărim peste acest detaliu esențial.
1. Politicul (adică interesele cetății, nu ale capitalului) trebuie să conducă societatea; nici măcar nu este o supoziție a stângii, este cumva implicit într-o societate democratică, chiar și în termenii capitaliști, deci limitați. Acceptat!
2. O țară nu este o afacere – luați ilustrările din articol drept explicații, pentru că înțeleg că suntem de acord…
3. Oamenii nu fac alegeri raționale în sensul definiției economice a agentului rațional; acest fapt, cum am explicat într-un comentariu de mai sus (citiți-l de acolo) nu este un rău; nu este nici bun în sine. Este doar un fals să susținem că oamenii sunt niște calculatoare care, deținând ansamblul informațiilor existente despre un sistem, le analizează după reguli fixe și trag concluzii care corespund intereselor lor economice înguste (pentru că nu dețin niciodată toate informațiile, nu există reguli fixe și nu doar interesele lor economice contează).
4. Nici prin cap nu-mi trece să presupun sau accept că există rațiuni pe care statul le-ar avea și de care cetățenii nu ar trebui să știe pentru că nu-s destul de raționali să le formuleze/ înțeleagă/accepte; de altfel, conceptul de rațiune de stat este, probabil, unul dintre cele mai definitorii pentru dreapta politică (deci, nici nu vreau să aud!). Nu invoc aici opțiunea mea personală pentru o anume formă de anarhism… Pur și simplu, orice om cu gândire critică ar trebui să știe că astfel de rațiuni servesc doar unora (iar dacă nu sunt explicate cetățenilor este pentru a nu se afla cui servesc și, drept urmare, cine este statul…)
5. Nevoile sunt rezultatul unui proces de construcție socială ele însele; într-o democrație participativă autentică, cu cetățenii implicați și educați, ele provin dintr-un proces de selecție în funcție de valorile dominante și preferințele acelora (aici ar trebui făcută o critică autentică a creării de nevoi artificiale în procesul se transformare a cetățenilor în consumatori prin publicitate, televiziune și alte asemenea…). De asemenea, a înlocuirii permanente a tuturor satisfacțiilor care pot fi obținute fără a recurge la actul de cumpărare (cele de relație cu semenii și cu natura, care decurg din desfășurarea unor activități artistice, sportive, etc.) cu cele pentru care trebuie să faci achiziții (nu dau exemplu, că trăim în societatea de consum, în care telefoanele se schimbă mai des decât se vizitează prietenii)
6. Întrebarea provine dintr-o anume neclaritate, probabil prezentă de ambele părți. Economicul este o formă sintetică pentru a spune piețele/capitalul și știința economică dominantă – neoliberalismul în diferitele sale varinate. Motivele sunt simple, sper că de înțeles – pentru că societatea este mult mai mult decât atât, pentru că nu-și poate permite să facă doar raționamente pe temen scurt și pentru că, pur și simplu, știința economică dominantă se bazează pe supoziții false, care nu funcționează în realitate și care aproape erau să ducă de râpă și piețele (dacă nu sărea repede statul lor cu banii să le salveze). Dacă proprietatea este importantă pentru stânga, este ca să desființeze capitalul (în înțelesul marxist) nu să-l reproducă; aici vorbim de relațiile de producție, nu de forțele de producție. Niciun om de stânga, oricât de idealist ar fi, nu a spus vreodată că oamenii se hrănesc doar cu aer și visare.
7. Poate că aici ar trebui scris mult despre cum regimurile socialiste trecute au oscilat între capitalism monopolist de stat și o altă societate (și acest lucru a justificat întrebarea…)
Bibliotecaru
@ berenger
🙂
Întrebaţi… ce inseamna eficient? dar ”a satisface”? ce inseamna ”cat mai bine”? care sunt nevoile societatii?
Stimate domn, exact aceste întrebări au indus în societate nevoia de politicieni, fără ele, politica, ştiinţa guvernării, nu era necesară, putea să rămână acea politică a intereselor personale ale unei grupări sau alte grupări. Nu există răspunsuri unice pentru astfel de întrebări şi de aceea există doctrine politice. Fiecare doctrină politică are un răspuns, tocmai acesta este rolul unei doctrine politice, astfel de răspunsuri trebuie să ofere, o astfel de coerenţă ideologică trebuie să construiască. Tocmai acesta este jocul democraţiei.
Într-o dimensiune a societăţii democratice nu există (nu ar trebui să existe) însă o „falie”, cum spuneţi dumneavoastră. Antagonismul apare în sisteme mono-politice sau oligarhice (societăţi care semnalizează pluripartitismul, dar de fapt interesul personal al unor grupuri de oameni primează). Comunismul se opunea capitalismul şi capitalismul comunismului în societăţi unde democraţia nega dreptul de existenţei a celeilalte părţi. Comuniştii estici vânau capitalişti exact la fel precum capitaliştii vestici vânau comunişti… nici unii şi nici alţii nefiind expresia unor societăţi cu adevărat democratice.
Stimate domn,
Democraţia nu poate funcţiona dacă avem partide politice antagoniste care se omoară între ele pentru a câştiga ceva, ci numai atunci când partidele politice conlucrează în scopul statului eficient despre care vorbeam.
Stimate domn,
Nu există „o soluţie”. Dacă dreapta ar fi fost o soluţie, atunci stânga ar fi dispărut demult. Dacă stânga ar fi fost o soluţie, nici dreptei nu i-ar fi bine. Soluţia este o stare a momentului. În anumite momente soluţia este dreapta, în alte momente soluţia este stânga. Alternanţa la putere stabileşte soluţia momentului. Important este să existe o structură de valori şi principii absolut stabile, indiferent de ce se întâmplă în societate, pentru ca lucrurile să meargă înainte şi nu înapoi.
Béranger
Nu, berenger nu sunt eu, nu ştiu cum a ajuns pe acest blog…
goe
Economicul conduce societatea pentru ca economicul este societatea si vice versa. La fel de adevarat este si ca societatea conduce economicul. Nu ma credeti? Uitati-va la imaginile cu „pelerini” (asa se numesc acum habotnicii) care se injura si se calca in picioare ca vitele la pupat moaste sau luat aghiasma si spuneti-mi ca nu e ceva defect in societatea asta si ca de vina pentru economia noastra de 2 bani e numai guvernul. Sau economicul i-a impins pe „pelerini” la acele fapte? Oare nu e de fapt prostia radacina tuturor relelor de pe lumea asta? Care este sursa prostiei? Lipsa educatiei. Educatia este sistematic distrusa pe tot globul, nu numai in Romania. Cineva, nu spun cine, ne vrea prosti, si planul functioneaza. O societate bolnava nu are cum sa aiba o economie sanatoasa. Da, societatea conduce economicul, nu guvernul. Sa-l ia dracu de guvern, toti asteapta ceva de la el, cand el stie un singur lucru: sa ia. La fel si biserica, care ia pe pamant si promite sa dea inapoi cu dobanda in cer. Si prostii investesc ca la Caritas…
Rationamentul dvs pe tema „tara nu e o afacere” este o insiruire de puerilitati. Tara nu e o afacere cam cum nu e nici calul magar. Dar si unul si celalalt au cate 4 copite, si inca 1000 de alte asemanari. Tara nu are proprietar, dar cu toate astea e inchiriata pe cate 4 ani de cate un partid/coalitie. Corect? Mi se ridica tensiunea cand aud ca „tara nu e o afacere” de la un membru de frunte al partidului care a vandut petrolul tarii, Romtelecom-ul, si altele. Se stie si pe strada cat a fost spaga la afacerile alea, sa stiti. Si se mai stie si ca tara a fost o afacere al dracului de banoasa pentru toti cei care au inchiriat-o. Problema nu e ca tara e o afacere, problema e ca ar trebui sa fie afacerea noastra, a tuturor, si nu e! E o afacere pentru altii, pentru ca noi romanii suntem mult prea prosti si prea slabi si prea lipsiti de moralitate ca sa putem beneficia de afacerea/tara noastra. Noua ne place balaceala in noroi, leneveala la umbra, sa moara capra vecinului, si sa vina altii „sa ne dea” si noua ceva. Pot sa ne ia aurul, petrolul, pamantul, daca ne dau o coaja de paine sau un rahat pe bat noi suntem multumiti. Si mai e si coaja vecinului de furat… viata e frumoasa! Problema acum e ca nu prea mai avem ce da, iar cei care se ocupa cu luatul au venit dupa noi…
berenger
doamna cretu, la asa un raspuns lung – la o asa mare atentie acordata, deci, ma simt nevoit sa o iau si eu mai ardeleneste, desi nu aveam de gand. dar pentru ca nu sunt ardelean, voi fi foarte imprastiat 🙂
1. teoria alegerii rationale a iesit din mainstream-ul academic anglo-saxon care e de stanga (liberal, in termenii nord-americani). din aceasta cauza pozitia dvs e ciudata si nu prea 🙂 . in fapt, va place alegerea rationala dar nu vreti sa recunoasteti. spuneti asa: ”într-o democrație participativă autentică, cu cetățenii implicați și educați, nevoile provin dintr-un proces de selecție în funcție de valorile dominante și preferințele acelora (CU ALTE CUVINTE; DINTR_O ALEGERE RATIONALA)
2. teoria dominanta in teoria democratiei e democratia deliberativa, ce exalta virtutile participarii, bazata pe ideea deliberarii rationale. teoria a aparut ca reactie de stanga la teoria neo-conservatoare a victoriei depline a democrației liberale. toti reprezentantii ei majori sunt de stanga, multi dintre ei marxisisti cu acte in regula inainte de 90.
3. imi pare rau sa va spun, dar confundati si amestecati in mod sofistic sensuri diferite ale unor cuvinte. eu am folosit sensul de ”capacitate de a gandi, cunoaste in mod rational” pentru termenul a rationa, dvs ati ajuns la ”ratiuni” de stat, sensul fiind cu totul altul, ceva in genul ”politici inalte ce scapa intelegerii vulgului”. eu am spus clar, si o spun mai departe, ca neajunsul stangii e acela ca porneste de la premisa ca statul poseda o cunoastere (ca sa fiu clar) mai inalta asupra nevoilor societatii decat individul si, pe cale de consecinta, trebuie sa-si asume o multime de responsabilitati pe care individul nu e capabil sa le indeplineasca. nu explic de ce pentru ca ar lua prea mult (lui hayek i-au trebuit mii de pagini), dar toata explicatia se reduce la 3 cuvinte: limitele naturii umane.
oricum imi place si cum v-ati folosit de ”politici de stat” ca sa loviti dreapta. in fapt termenul invocat e folosit de adeptii statului maximal. eu mi-s liberal, in sens clasic, va dati seama cat imi place tipul asta de stat.
4. revenind la oile noastre: ”Economicul este o formă sintetică pentru a spune piețele/capitalul și știința economică dominantă – neoliberalismul în diferitele sale varinate.” imi pare foarte rau, dar nu inteleg ce vreti sa spuneti si din cauza asta nu va prea inteleg intregul paragraf. oricum, reiterez: gandirea liberala (nu neo-, caci e absurd sa fie nou ceea ce e vechi, clasic) critica stanga ca doreste sa construiasca sisteme de redistributie a valorilor (materiale in primul rand), fara a calcula implicatiile economice (ca sa nu mai vorbesc de cele asupra drepturilor) asupra societatii. prabusirea sistemelor comuniste, ca si actuala criza sunt consecinte ale imposibilitatii acelor calcule. replica stangii, manifestata si in acest articol e ca dreapta gandeste unilateral si ca exista ”ratiuni” 🙂 mai inalte care-i scapa. interventia mea spune clar ca stanga e ipocrita, atata vreme cat revendicarile ei sunt tot economice. punct.
berenger
bibliotecarule, disecarea definitiei tale de catre mine arata ca fiecare parte a ei trebuie argumentata. n-ai facut-o. oricum, esti naiv daca mai crezi ca nu exista falii prin societatile contemporane. partide care conlucreaza? asta-i problema cu alegerile rationale… nu exista. ce-ar fi daca ati incepe sa ganditi in termenii dreptei: viciile personale ca beneficii publice.
nu existe o solutie pentru ca nu exista un singur om si nu exista un unic adevar. dar asta nu inseamna ca nu exista solutii bune si solutii rele…
beranger, imi cer scuze ca nu ti-am cerut voie sa intru pe aici. de acum e prea tarziu 🙂
paul bacosca
Vorbaria multa si ideologia politica pervertita si anti-romaneasca au distrus si distrug Romania.
Cum se face ca o tara de oameni inteligenti se comporta ca o tara de fraieri?
gabicretu
@Berenger,
Vorbim, evident, despre lucruri foarte diferite. Probabil că doar la prima observație (cea despre diferitele stângi) ar fi trebuit răspuns. Despre dreptele anacronice care circulă pe la noi, prefer să tac.
Bibliotecaru
@ berenger
„esti naiv daca mai crezi ca nu exista falii prin societatile contemporane”
🙂
Unde anume am spus eu că nu există falii prin societăţile contemporane? Încercaţi să citiţi ceea ce scriu.
Eu am spus aşa:
Într-o dimensiune a societăţii democratice nu există (nu ar trebui să existe) însă o “falie”, cum spuneţi dumneavoastră.
Eu spuneam că nu există falii sub condiţia unei societăţi democratice, pentru că societatea democratică este definită prin conlucrarea partidelor şi nu prin antagonismul lor. Parlamentul este o instituţie a dezbaterii politice şi nu a contrării politice.
Eu nu am contrazis afirmaţia că „în societăţile de astăzi există falii între partidele politice”, şi nici nu aveam de ce, pentru că este adevărat, eu am contrazis spusele dumnevoastră „multitudinea de raspunsuri creeaza falia intre stanga si dreapta”. Argumentam că nu „multitudinea de răspunsuri”, respectiv democraţia (că această multitudine este o funcţie democratică) conduce la falie, ci faptul că societăţile nu funcţionează cu adevărat democratic, doar declarativ democratic.
Mai spuneţi:
„disecarea definitiei tale de catre mine arata ca fiecare parte a ei trebuie argumentata. n-ai facut-o.”
Dacă se poate, data viitoare încercaţi să identificaţi mai exact ce anume doriţi să argumentez. Eu nu am sesizat în cele spuse dumnevoastră o întrebare, ci doar afirmaţii. Dacă nu vă este foarte greu, formulaţi mai exact… „Aş vrea să argumentezi afirmaţia X”
Spuneţi: „ce-ar fi daca ati incepe sa ganditi in termenii dreptei: viciile personale ca beneficii publice.”
Aceştia sunt „termenii dreptei”? Interesant… Eu aş fi pus această frază pe seama unor organizaţii interlope care se ocupă cu trafic de stupefiante. 😀 Acum înţeleg eu de ce există taxă pe viciu (fumat, alcool…), de ce se zbat cei de la PDL să rămână „etnobotanicele”, de ce domnişoara EBA are o părere rezonabil de bună despre drogurile uşoare şi de ce domnul Prigoană tot insistă să taxeze cu TVA şi impozite prostituatele… Este ceva din doctrina dreptei. 😀
Stimate domn,
Recunosc că am o părere mai bună despre dreapta decât atât. O fi un viciu?
Bibliotecaru
@ paul bacosca
Între „oameni inteligenţi” şi „oameni care îşi manifestă inteligenţa” este o diferenţă foarte mare.
Pentru ca un om inteligent să-şi manifeste inteligenţa trebuie să aibă o provocare. Un om inteligent care nu este provocat, care nu este băgat în seamă, automat este un om banal pentru că inteligenţa nu se manifestă în nici un fel.
De ce credeţi că marea pleiadă de valori româneşti (Enescu, Brâncuşi, Eliade, Cioran…) au trebuit să dea prin alte ţări, de exemplu prin Franţa, pentru a ajunge la statutul de valoare internaţională? România nu provoacă inteligenţa, şi asta nu de ieri de astăzi. Pentru că nu există exerciţiul provocării inteligenţei, nu există nici obişnuinţa recunoaşterii ei. Iată de ce, deşi mulţi români sunt inteligenţi fiecare în parte, ca popor nu prea facem „mare brânză” pentru că suntem inteligenţi numai în măsura în care ne manifestăm în intimitate.
Din păcate, peste tot în lume există, mai mult sau mai puţin, această criză. Nu prea se mai caută genii, ci doar savanţi. Motivul este că în timp ce geniile conduc spre efecte îndelungate şi rezultatele se văd poate şi peste mii de ani, savanţii conduc la implementări economice cu efect apropiat, câţiva ani, maxim un deceniu. În timp ce geniile construiesc o structură generalistă puternică şi vastă născută din capul lor, savanţii construiesc o temă impusă de finanţator.
A.
Imi pare rau ca nu am timp sa citesc comentariile. Ceea ce spune Gabi in acest articol e drept. Lucrurile sunt insa mult mai rele de atat, dar nu ma indoiesc ca e cineva care nu ar sti.
Dar in viata, inclusiv in societate, ai de ales adesea intre a muri de glont sau prin spanzurare. Ideea e ca se poate si mai rau, asa cum am avut „privilegiul” sa vedem noi in Romania.
Da, oamenii nu fac alegeri rationale nici in economie. Economistii sunt adesea foarte nerealisti. Daca ar fi asa, daca alegerile ar fi numai rationale, daca afacerile s-ar face pe baza profitului inteligent, pe termen lung, lumea ar fi mai buna. Dar nu e asa.Ce n-as da ca oamenii cu care lucrez sa fie capitalisti duri!
Nu stiu cum e introdusa in calculele economice inovatia. Marx, din cate imi amintesc, postula progresul, dar nu stabilea cum apare. Progresul apare numai in anumite conditii, nu e o axioma. Fara el ne batem pe resursele vechi, el creaza resurse noi. Din nefericire, oamenii se tem de progres, nu-i intereseaza, prefera sa imparta resurse vechi. Pai stiti ce fac „savantii” actuali? Impart banii contribuabililor. Ghici daca ii intereseaza sa rezolve problemele repede sau sa vina vreun tampit/vreo tampita cu solutii revolutionare?
Economia de piata ofera sansa progresului. Pentru asta merita sa-i suportam toanele. Din pacate, liberalismul e desuet azi.
De fapt liberalii si social-democratii (nu de tip Antonescu si Ponta)ar vrea cam acelasi rezultat, binele pentru individ. Solutiile sunt diferite. Dar problemele pe care ni le punem reciproc ne ajuta. Pe cei care ne intereseaza….
gabicretu
@ A,
Comentariile sunt mai interesante, unele, și mai înebunitoare, altele…
Vreau să mai fac odată o precizare care, se pare, este absolut necesară. Nu doar somnul rațiunii naște monștri; rațiunea bazată pe valori eronate poate să nască monștri și mai înfiorători.
Pentru economiști și cei pe care-i reprezintă aceștia, banul este această valoare în zilele noastre; rațiunile bazate pe o asemenea valoare au dus la distrugerea mediului natural, la predominarea previziunilor pe termen scurt, la disprețul față de ființa umană, la asumarea de riscuri pe care orice om de pe stradă ar fi putut spune că sunt de neasumat.
Cred că oamenii sunt dispuși să accepte eroarea altora sau sacrificiile proprii dacă sunt pentru o cauză bună; dar renunțarea la considerațiile morale atunci când se iau decizii în economie, ca să nu mai vorbim de societate, înseamnă că ne-am îndobitocit de tot; lipsa de reacții în fața unor asemenea situații arată ceva și mai grav – că ne-am indobitocit cu toții!
A.
Valorile morale trebuie sa primeze in mod sigur. Omul e cel important. Pana la urma toate abuzurile sunt din prostie, ganditul pe termen scurt.
Fluieratorul
Ei, d-na Cretu, economia nu are alta ratiune decit profitul, nici nu trebuie sa aiba alta, si in definitie nu-i incape etica decit daca vrem noi s-o inghesuim acolo, iar tara este o afacere in conditiile in care criteriile pentru a accede intr-o elita sint cite MBA-uri ai facut si pe la ce scoli „prestigioase” americane ai facut cursuri de vara despre unele particularitati corporatiste ale dreptului comercial…
Din postare inteleg ca dvs. aruncati intreaga raspundere pentru starea de fapt din aceasta tara pe ratiunile indoielnice ale consumatorilor (respectiv votantilor, depinde la ce „consum” ne referim), dar asta e o justificare profund gresita a situatiei actuale. Cu parere de rau, cind vine de la un reprezentant al statului, o persoana votata, cum sinteti dvs., membru al unui partid, este si jignitor. Pentru ca nu tot ce se intimpla intr-un stat si influenteaza viata locuitorilor unei tari este privit numai din ratiuni economice, si este misiunea reprezentantilor poporului, alesi democratic, sa se asigure de acest lucru. Daca actuala putere este prea mercantila si inrobita banului, si n-are alta gindire in mare, fata de tara, decit in mic, fata de buzunaul propriu, daca actuala putere nu stie decit de bani si profituri (si asa este, guvernantii actuali au hipertrofiat specula, traficul de influenta, parandaratul si le-au ridicat la rang de politica de stat), si daca acest lucru nu ne convine (ca populatie) si nu va convine (ca opozitie), pai cineva trebuie sa faca ceva.
Dvs. spuneti ca populatia e inrobita de publicitate, ca sintem cu totii snobi, prosti, facem alegeri economice gresite, nu gindim, etc. Cred ca va referiti la lumea cu bani, aia vreo 5% care „conteaza”, si la aia inca vreo 25% care n-au prea multa putere, dar se tin dupa trend. Pentru ca numai acestia iau decizii din ratiune, buna sau gresita. Grosul populatiei romanesti nu ia decizii, nu intra in discutii cu flavour economic, acestia doar subzista. Deci populatia nu poate face un lucru atit de mare. Probabil ati vazut „Ethos” si de acolo v-a venit inspiratia. Pastrind proportiile (stiind ca poporul roman nu este poporul american), putem spune ca in Romania consumatorul obisnuit, nereprezentat si nesustinut de nimeni cu voce puternica (stat, institutii, mass media), este in mina marilor corporatii straine, furnizoare de utilitati inconturnabile, o gisca numai buna de jumulit. Spuneti-mi dvs. cum sa fac sa-mi aleg alt furnizor de gaz decit jefuitorii de serviciu francezi sau germani. Daca fac parte din aia 5% si sint educat, poate fac alegeri cu ratiuni corecte, sap dupa caldura geotermala sau pun fotovoltaicele pe casa, si m-am scos, pot sa scriu si la gazeta. Daca nu, ghinion de nesansa, ma numesc consumator captiv (educat, inteligent, cu viziune, dar la ce-mi foloseste!?) si dau regulat banii la hoti. Ce face statul pentru mine? Pai ce sa faca? Puterea tocmai m-a ca dat pe mina alora, si opozitia sta si se mira ca proasta in tinda… Nimeni nu face nimic pentru mine. Si exemplele pot continua.
Acum ne distram si cu precarizarea proaspata din piata muncii, si cu sanatatea care nu mai e pentru toti, si cu educatia care sta sa-si dea duhul, toate calcate pe git de „ratiuni economice”. Statul roman la virf, in loc sa-si protejeze cetatenii, ca de-aia e stat si il platim, se converteste brusc in manager numit de adunarea interesatilor (straini) si ne arunca in fata „ratiunile corecte”, care ne lasa, pe aia care nu sintem 5%, cu gura cascata si burta goala. Populatia da din gura firav, n-are sustinere si renunta, ce naiba sa faca, ca trebuie sa-si vada de viata, pina la urma. Opozitia si societatea civila isi pun palma la spate (ca sa n-o spun asa cum este si asa cum merita) si nu fac si nu spun nimic. Astia sinteti.
De ce sa mai facem teorii despre rationalitatea deciziilor personale, colective, economice sau de alta natura? Despre ce vorbim? Am eu dreptul sa iau decizii in cunostinta de cauza si sa-mi fac viata asa cum vreau, sau primesc deciziile „corecte” gata digerate, sint impins spre ele, fortat, obligat uneori dincolo de orice logica, mi se impun o gramada de prostii, si ma lupt cu ele, substituind in intregime aceasta lupta pentru existenta intr-un stat care ma asupreste literalmente unei vieti normale la care as avea si eu dreptul… Am vreun garant, am vreun aliat, am vreo protectie? N-am. Atunci despre ce vorbim? Singura ratiune corecta este supravietuirea. Mijloacele nu mai conteaza. Care educatie? Care inteligenta? Care tactica si strategie? Asta-i poveste.
Populatia n-are cum sa faca asa ceva in locul dvs., ai reprezentantilor alesi democratic, care aveti misiunea de a arata calea. Sau cel putin, eu cind ma duc la vot, aceasta investitura o dau… Neavind cui si de ce s-o mai dau in aceasta tara, neaind nici timp si nici chef sa mai astept, si neavind nici „coeficient de fata” ca s-o propun, cred ca o sa ma duc in cele strainatati ca sa-mi caut dreptul la viata normala. Aceasta cred ca va fi cea mai rationala decizie pe care o voi fi luat in jumatatea mea de viata post-decembrista. Cred ca nici potopul care ar putea sa vina dupa mine n-ar spala cit cred eu ca ar trebui spalat in Romania. Pacat.
N. Raducanu
Iata ca, departe de a se fi terminat prin epuizarea combatantilor, disputa pe marginea eseului Gabrielei Cretu primeste un nou impuls prin comentariul “Fluieratorului”. Imi promisesem solemn, mie insumi, sa nu mai deranjez cu o noua interventie, deoarece imi displac polemici ca cele de mai sus, pe un ton agresiv, de punere categorica la punct a adversarului. Dar la postarea Fluieratorului imi permit sa fac doar o scurta observatie. Dansul subliniaza indignat si, fara indoiala, deplin justificat ca “in Romania, consumatorul este in mana marilor corporatii straine, furnizoare de utilitati inconturnabile…Consumatorul e captiv …el da regulat banii la hoti, la jefuitorii de servicii francezi si germani”. Pentru ca putin mai apoi sa declare, sastisit: “…cred ca o sa ma duc in cele strainatati ca sa-mi caut dreptul la viata normala.” Intrucat banuiesc ca nu are de gand sa se expatrieze nici in Cuba, nici in Coreea de nord, ii comunic ca in Occident, unde va cauta scapare de statul roman care l-a dezamagit, va da peste aceleasi corporatii multinationale, care ii vor vinde apa, si gazul, si benzina, si multe altele la pretul socotit rentabil de ele. Se pare insa ca acum in Romania, ajuns cutit os, si – incoltit – intelectualul roman nu are alta solutie decat sa evadeze, amenintandu-i astfel pe cei 5% din elita ca ii va parasi, lasandu-i sa-si scoata singuri apa din putul sapat in gradina. Fluieratorul se va lua deci de mana cu Andrei Plesu (da, intelectualul lui Basescu) care, in ultimul sau editorial din Dilema veche, scrie apasat: “Desfid orice roman care pretinde ca nu-si blestema din ce in ce mai des ghinionul de a fi fost parasutat de ursita pe plaiurile frumoasei, imbelsugatei si mult incercatei noastre patrii.”
Si inca un lucru: ceeace putin ma deranjeaza in prea lungul schimb de opinii de mai sus este ca – din punctul meu de vedere – comentatorii nu sunt prea departati unul de altul ca viziune politica. Toti impartasesc conceptii de stanga, bine documentate, care ar fi de preferat sa fie tintite spre combaterea ideilor de dreapta, tot mai inradacinate in solul national ingrasat de doua decenii cu prejudecati, idei care pot insa creste si da florile otravite ale extremismului.
gabicretu
@Fluierătorule,
Sau ai citit alt articol, sau dorești să lansezi noi teme și mă provoci să vorbesc despre ele… Nu recunosc niciuna dintre ideile atribuite mie ca fiind parte din articol sau ca aparținându-mi în vreun moment al existenței mele. Voi reveni.
PS Eu scriu acest blog de la începutul anului 2007; nu pot ca în fiecare articol să resintetizez ceea ce într-un fel sau altul am spus în mai bine de patru ani, în cărți, în alte articole.
Mă bucur atunci când noi prieteni participă la discuție; în același timp îmi dau seama cât de sisific este efortul de a o lua mereu de la capăt…
berenger
mda, decat sa continui o discutie care e de multisor un dialog al surzilor. ma opresc aici. pe altadata.
bibliotecarule, lectura obligatorie pentru tine: bernard mandeville, fabula albinelor. asta asa, ca sa nu te faci de ras…
Bibliotecaru
@ berenger
Stimate domn,
Eu am cam trecut de stadiul în care îmi culeg înţelepciunea din cărţi. De mult timp nu am mai citit ceva idei ce nu au fost deja gândite de mine. Eu mă folosesc de cărţi pentru emoţie şi informaţie.
Credeţi că nu m-am prins că „şmecheria cu viciile” nu aţi inventat-o domnia voastră? Mai exact era…
So Vice is beneficial found,
When it’s by Justice, and bound;
Nay, where the People would be great,
As necessary to the State,
At Hunger is to make ‘em eat.
Acea poezie este o satiră şi, dacă observaţi domnia voastră şi contextul în care se transmite mesajul „viciile private, individuale, asigură beneficiile generale ale societăţii”, se adaugă şi elementele contextului respectiv.
Dar pentru că aţi adăugat, neplăcut, „ca să nu te faci de râs”… vă rog să mă faceţi şi mai mult de râs şi să-mi daţi exemplu de un partid de dreapta din Anglia anului 1700, respectiv un partid de stânga din acelaşi an. Până la urmă aţi indicat acel cvasi-citat cu viciile ca aparţinând modelului de gândire al dreptei. Ajutaţi-mă să înţeleg şi eu cam se înseamnă pentru dumneavoastră dreapta anului 1700 şi ce legătură are cu olandezul Mandeville care satiriza societatea britanică a secolului XVIII.
berenger
ca sa vedeti cat de mult am inventat eu, uite aici: http://oll.libertyfund.org/index.php?option=com_staticxt&staticfile=show.php%3Ftitle=846&layout=html#chapter_66840
asta ca sa lamurim povestea cu „cvasi-citatul”
cat despre partidele de la 1700, asta-i chiar amuzanta: nu exista gandire politica in afara partidelor? iar ca sa va povestesc de ce gandirea de dreapta isi gaseste originile si in acest autor, ar trebui sa va vorbesc despre idei precum ordinea spontana, rationalismul evolutionist, diferenta dintre lege si legislatie, dar bineinteles, ar fi inutil atata vreme cat va laudati ca nu cititi carti
Bibliotecaru
@ berenger
Cum spuneam, dacă în loc să luaţi acel citat mai şi citeaţi despre ce este vorba, descopereaţi că acolo se vorbeşte despre o SATIRĂ adusă societăţii în care „poetul” trăia. Domnia sa a născut acele versuri din dorinţa de a condamna societatea şi năravurile sociale. Cu alte cuvinte, ca să nu existe alte confuzii, afirmaţia domniei sale este „la mişto”, un pamflet.
Stânga şi Dreapta a luat naştere ca o observaţie obiectivă din „Parliament of England”. Dacă ştiţi modul de aşezare a membrilor parlamentului englez, ştiţi că cele două forţe politice stau de o parte şi de alta a sălii. Dreapta, adică gruparea care sta în partea dreaptă a sălii, era cea care dorea conservarea stării de fapt a societăţii, Stânga, adică gruparea care stătea în partea din stânga a sălii, era cea care dorea reformarea societăţii. De aici se spunea că „stânga” este forţa reformatoare şi „dreapta” este cea care se opune schimbării.
Dumneavoastră aţi pus acele vorbe ca fiind „termenii dreptei”.
Acum, sau vă referiţi la „dreapta” de atunci, adică latura care dorea conservarea societăţii de atunci, sau vă referiţi la „dreapta” de acum.
Dacă vă referiţi la „dreapta” de atunci greşiţi din moment ce Bernard Mandeville satiriza acea societate decadentă tocmai pentru că dorea schimbarea ei… cu alte cuvinte satirele lui erau de stânga şi nu de dreapta.
Dacă vă referiţi la „dreapta” de acum, o satiră de la 1700 nu are absolut nici o legătură cu ceea ce este „dreapta” acum. Atunci societatea era profund feudală, mai trebuiau să treacă secole până la apariţia burgheziei.
Spuneţi…”Vă lăudaţi că nu citiţi cărţi”. 😀
Şi eu spuneam astăzi cuiva că muncesc să dau mai mult explicaţii la ceea ce am spus decât să afirm efectiv ceva.
Eu suspectez că dumneavoastră citiţi cărţi dar nu le înţelegeţi. Păi eu am spus foarte clar… „Eu am cam trecut de stadiul în care îmi culeg înţelepciunea din cărţi. De mult timp nu am mai citit ceva idei ce nu au fost deja gândite de mine. Eu mă folosesc de cărţi pentru emoţie şi informaţie.”
Dumneavoastră aţi înţeles din asta că NU CITESC CĂRŢI?
Cele ce le spuneţi dumneavoastră, „ordinea spontana, rationalismul evolutionist, diferenta dintre lege si legislatie” sunt informaţii, pentru că faceţi referire la termeni introduşi de cineva, „clasicizaţi” şi nu despre „înţelepciune”. Dacă nu puteţi citi cu înţelegere cuvintele mele, cele pe care le ţin, în mod voit, la un nivel de înţelegere accesibil tuturor… degeaba citiţi cărţi despre evoluţia raţionalului, precum cele scrise de Friedrich Hayek în „Constitution of Liberty”. Din momentu ce nu înţelegeţi ce spun eu mai sus, cum aţi putea să înţelegeţi ce se expune acolo despre raportul constructivism(instrumentalism)/evoluţionism?
Eu am avut norocul să mă dezvolt alături de colegi inteligenţi, unii cu adevărat geniali, de aceea subiecte precum „raţionalismul evoluţionist” le discutam prin şcoala generală, din mintea noastră de adolescenţi, fascinaţi de teoria evoluţie lui Darwin şi angoasaţi de conceptul infinit, chiar alături de alte subiecte de actualitate, precum „cine e mai tare?, şi aici alegeam doi eroi din care unul era Superman. După câteva decenii de preocupări filosofice am regândit, de unul singur, cam tot ce s-a gândit în lume. Nu mai pot citi ceva legat de rezultatul gândirii umane să mă surprindă (în sensul că, la un moment dat, am descoperit că toate ideile altora mi-au trecut şi mie prin cap, desigur, într-o formă mai brută), doar informaţiile mă mai pot surprinde.
Dumneavoastră citiţi nişte cărţi şi aveţi impresia că aţi căpătat o mare inteligenţă prin asta… eu am depăşit acest stadiu, nu mai am ce cărţi să citesc pentru a mă face mai inteligent de atât, mi-am atins limita. De aici încolo inteligenţa mea nu poate merge decât în jos. Sunt un om conştient şi nu mă cramponez de astfel de evidenţe. Asta vă spuneam şi nu o spuneam răuvoitor şi nici jignitor.
berenger
sigur, puteti face hermeneutica atat cat vreti pe textul lui mandeville, numai ca interpretarea valida e cea pe care o fac eu, alaturi de toti exegetii operei sale (kaye, de exemplu in editia de la liberty classics din 1988), asta cu atat mai mult cu cat omul scrie si o prefata in care expliciteaza totul.
cat despre acel: ”De mult timp nu am mai citit ceva idei ce nu au fost deja gândite de mine.”, de mult n-am mai vazut asemenea aroganta intelectuala. este o vorba cu fudulia… sau, mai degraba, o afirmatie de genul asta ascunde, de fapt, ce am spus eu, lipsa lecturii. lectura care e benefica pentru a afla, de exemplu, ca apritia stangii si a dreptei e din adunarea constituanta franceza de la 1789, de exemplu, sau ca din „constitutia libertatii” nu prea ai ce invata despre rationalism sau ordine spontana
Bibliotecaru
@ berenger
😀
V-aţi prins cu constituanta franceza…
😀
Am verificat cât de mult ştiţi şi cât de multe le aflaţi.
😆
Oricum, în momentul în care spuneţi, ca argument, „interpretarea valida e cea pe care o fac eu”… chiar nu văd ce aş mai putea să spun, nu mai am ce argument să dau. Ar fi un fel de… „e ca mine”, „ba nu, ca mine”, „ba ca mine”… Aţi oprit discuţia ducând-o în punctul mort. Păcat.
Bibliotecaru
@ berenger
Mi-aş fi dorit să vă prindeţi însă şi că această stânga/dreapta a avut loc în 1789, cu multă după… fabula cu albinuţe. 😆
berenger
da. e cazul sa ne oprim
Fluieratorul
Sisifica sau nu, asta e misiunea. Recunoasteti citatul: „În spațiul politic vorbești pentru și despre ceilalți; mult mai puțin, pentru și despre sine ; în caz contrar, confundăm interesul pentru oameni cu dorința de putere. Gândesc și cred asta; evit aproape instinctiv întrebările biografice; prefer să vorbească faptele.”
Despre asta e vorba. Eu nu lansez teme noi, dimpotriva, incerc sa nu mai marsez pe teme vechi. Nu vreau sa mai am de ce sa marsez pe teme vechi, nici pe detalii si particularizari de teme vechi. La asta ma opun din rasputeri, sint circotas, afurisit si galagios oriunde apuc, si o sa ma potolesc si o sa vorbesc despre idei atunci cind nu vor mai exista stridente. Daca vorbiti pentru un numar restrins de „ceilalti” si v-am tulburat, scoateti postarea si uitati ca s-a intimplat.
gabicretu
@Fluierătorul,
Sisisfic este efortul oricărui om de stânga, mai mult, a oricărui democrat, în România. Acesta se lovește de afirmații pe care nu le mai întâlnești în niciun colț din lume…
O întreprindere capitalistă, putem accepta, are drept rațiune profitul; o firmă organizată pe principiile economiei sociale, un fond mutual, o cooperativă, nu au. Nici toate serviciile publice.
Că societatea în ansamblul ei ar trebui să aibă grijă de mărimea profitului nici chiar capitaliștii nu sunt atât de cinici să o spună; se prezintă pe ei înșiși ca îndeplinind o funcție în cadrul societății fără de care nu ar avea legitimitate să existe; nu vei auzi nici un bancher speculator la bursă spunând că aceasta a devenit un cazino la care se joacă banii noștri în timp ce IMM-ul primește cu mare greutate un credit sau că dobânzile și comisioanele plătite la creditele personale sunt exagerate, exploatând practic debitorul care devine sclavul băncii. Va poza întotdeauna în agent responsabil, care ia decizii pentru a diminua riscul, preveni fenomene economice nedorite, etc.
Faptul că realitatea ne arată un anume mod de funcționare nu înseamnă că acesta este cel corect; la români, nu este doar nedrept, este și păgubos pentru economie în ansamblul ei.
Articolul se referea la o teorie care stă la baza științei economice dominante, nu se referea la cetățeni, în niciun caz. Teoria este cea a agentului economic rațional. Aceasta teorie falimentară tinde să se extindă și în alte domenii decât economia. În economie, teoria s-a dovedit falsă. În rest, nu poate fi extinsă, pentru că societatea are altă treabă decât maximizarea profitului pe termen scurt (calculul eficienței care stă la baza salariilor managerilor se face, de exemplu, o dată la trei luni, ceea ce stimulează asumarea de riscuri aberante).
Eu spuneam că alte rațiuni decât maximizarea profitului trebuie aplicate în decizia politică (care trebuie să organizeze spațiul social de așa manieră încât toți cetățenii ei să poată trăi împreună, fără conflicte, cât mai mult, cât mai sănătoși și, dacă se poate, cât mai fericiți).
Din acest motiv, reducerea drepturilor celor care muncesc sunt o concesie neacceptabilă făcută capitalului străin care va avea efecte negative masive, inclusiv asupra economiei.
Mie mi se pare că nu există motiv de conflict între noi, altul decât cel generat de o lectură superficială, făcută în lumina unor anume prejudecăți; pe urmă, mai poate fi și o altă confuzie… Eu sunt Gabi Cretu; sigur este conștientizat acest lucru!? Mi se mai întâmplă să vină unii la mine acasă (pe blog) și să creadă că au ajuns în altă parte.
PS
Este însă adevărat că există eforturi concetate și pline de succes ale capitalului de a-i transforma pe cetățeni (ființe dotate cu demnitate, drepturi, libertăți și responsabilități) în consumatori (ființe dotate cu stomac). Aici este locul unei lupte pe care trebuie să o desfășurăm pentru a rezista atacului; nu este deloc ușor…
Fluieratorul
Nu cred ca avem vreun conflict, pentru ca sintem intrucitva paraleli in spatiu, din cauza background-ului, profesiei, logului, jocului, si asa mai departe. Prejudecati avem, desigur, ar fi prea frumos sa nu avem, si avem si scapari citeodata, eu citesc superficial, dvs. faceti dezacorduri. Asta-i viata.
Am inteles (pina la urma) ca discutiile sint despre teorii, ceea ce honestly isn’t exactly my cup of tea (scuze de barbarism, n-am rezistat). Eu sint din fire pragmatic, si studiez teorii si cauze in masura in care au aplicabilitate si pot sa genereze efecte. Palpabile. In timp util. Formatia cred ca e de vina. In cazul de fata, daca as fi de stinga sau democrat (cum nu vreau sa fiu, nefiind eu de nici o parte si nepurtind nici o eticheta atita timp cit ele sint, in practica, lucrurile sint atit de „difuze”), as inclina mai mult spre actiune de vreun fel decit spre teorie.
Orice intreprindere (firma), capitalista sau nu, are by definition ca scop profitul. Asa zice manualul de economie. Firma origanizata pe principiile economiei sociale e falanster, nu firma. Profitul e profit si misiunea sociala e misiune sociala. Fonsdurile mutuale produc si ele ceva profit, daca sint purtatoare de dobinda. Nici CAR-ul de pe vremea Romaniei socialiste nu era complet inocent. Cooperativele ce sint la dvs., armata salvarii sau asociatii care produc ceva pentru trai si… profit? Serviciile publice sint cumva cantina saracilor? Pentru ca si aceia care contribuie la asta trebuie sa traiasca, si fondurile vin de undeva. Diferenta este pcuantumul profitului, principiul de management. Una e sa conduc un ONG, alta e sa conduc o firma de strins gunoaie, Urban-ul de exemplu… Fac servicii publice cu ambele. Parerea mea. In afara de scopul caritabil/social declarat, oricine care functioneaza ca intreprindere are ca scop profitul.
De la stinga, probabil ca intreprinderea ar trebui sa se vada putin mai etica la redistribuire si la criterii decit de la dreapta, nu neaparat mai putin profitabila. Redistribuie in dividende sau in actiuni publice, voila.
Reorganizarea spatiului social nu tine numai de decizia politica. Cred ca in Occident sint multe exemple, si ca la noi politicul este mult hipertrofiat din cauza atentiei care i se da, din cauza luminilor rampei care-i face pe unii intimplati pe acolo sa se creada vedete, importanti, relevanti, fara sa detina „echipamentul” necesar. Unele lucruri ar trebui sa fie judecate mai mult prin efecte decit prin prestatii, ne-am „insanatosi” putin ca societate daca ne-am gindi la consecinte si ne-am planifica putin calea.
Apropo de calculul salariilor managerilor: daca o intreprindere vrea sa functioneze eficient (si by the way, aceasta inseamna maximizare de profit cu minimizare de costuri), si managerul ar avea acest target, credeti ca statul proprietar (in cazul unei intreprinderi de stat) ar trebui sa fie mai indulgent cu privire la performante decit adunarea actionarilor privati? (In aceeasi zona a eticii si criteriilor, ca sa nu amestecam lucrurile.) Politica manageriala este by definition dedicata maximizarii profitului. Decizia la nivel politic intr-o societate umana este, cel putin pentru mine, cu totul altceva. Ma uit si ma intreb unde se amesteca ele, pentru ca din coltul meu nu le vad nicaieri amestecate.
Cit despre amoralii care pozeaza in persoane competente si responsabile, pe la noi sau pe la altii, in zone de functii publice sau nu, pai pot sa va spun ca e plin pamintul de ei, sint un fact of life, un risc pe care in societate ni-l asumam, si pe care daca am fi o societate civilizata beneficiara de o cultura si o intelegere a democratiei (in Romania, zic) am putea sa-l minimizam…
Cam pe-aici se invirt o parte din prejudecatiile si confuziile mele de idealist care crede ca orice lucru poate fi facut mai bine/mai bun, si daca nu, macar reparat, si in Romania si in alte parti. Ca sa pot sa traiesc, nu sa-mi duc zilele sub vremuri, consumat de ce era sa fie si n-a fost.
Cit despre capitalul care ne transforma din cetateni in consumatori, recunosc ca nu e primul care face asta, l-a precedat cu mult succes cea mai dreapta dintre orinduiri, care drept e ca se gindea la digestia de ideologii mai mult decit la stomac, ca era sa ne lase si morti de foame. Probabil ca echilibrul este o idee buna, si excesul in orice directie dauneaza grav sanatatii mentale. De consumerism eu unul cred ca daca nu reusim sa ne salvam ca societate/omenire, ne putem totusi salva ca indivizi. Ce pot spera este sa formam „celalta” masa critica.
totedati
„Din acest motiv, reducerea drepturilor celor care muncesc sunt o concesie neacceptabilă făcută capitalului străin care va avea efecte negative masive, inclusiv asupra economiei.”
hmmm … am mai auzit teoria asta ciudată și prin alte părți … pun pariu că cei care o tot pun pe tavă în spațiul public nu pricep de ce până la urmă „cei care muncesc” nu sau luptat ca în alte țări să își apere drepturile
😉
petru că cel mai mare angajator, adică statul, e campionul absolut la bătut joc de drepturile propriilor angajați … unde sunt cele 8 ore de muncă? pierdute în negura „lipsei de personal” … promovarea pe criterii de competență? ce!? zise politrucul pdl … că nu poți fi dat afară oricum și oricând … ha! samd … companiile străine deabia acum au acces la drepturile exersate ani de zile în mod neoficial de marele angajator, statul …
cât despre problema rostului funcționării oricărei entități economico-sociale dacă e bine să fie profitul singurul far călăuzitor a tot ce mișcă,licuriciul optimist al prosperității, eu cred că nu profitul în sine e problema ci faptul că sunt atâtea activități umane nefiscalizate care din această cauză nu aduc profit:
iubirea nu se măsoară în bani -> nu aduce profit!
nașterea unui copil nu se măsoară în bani -> nu aduce profit!
când respiri nu faci bani -> nu aduce profit!
dacă mănânci e chiar neprofitabil, un cost nu un câștig!
și atunci cum naiba să măsori eficiența când sunt atâtea activități umane care par dezirabile dar care nu aduc profit! cum îmi dau seama dacă sunt eficiente sau nu din moment ce teoria zice că doar mărimea profitului îmi poate da garanția și măsura eficienței!
Pingback: Culoarea mea politică: cramoisi căcăniu spre turcoaz cu nuanţe de ocru | Homo Ludditus