Ajutooooooooooor!
Trebuie să fac un portret al politicianului român, să-i stabilesc trăsăturile definitorii. Sunt în mare dificultate. Dar mare de tot! Voi cum aţi răspunde la această întrebare?!
Dovediţi-vă prietenia, Peter, Bibliotecarule, Domnu’ Raducanu, Meduso (am nevoie de o privire feminista), Doinas, ca una nu-i destulă, Ileana, că va fi diferită, Iceflame, Ştefan, chinezi, români şi alte naţionalităţi deschise spre schimbul cultural!
Bibliotecaru
Sunt prea supărat pe politică în ultimul timp pentru a putea fi de ajutor.
Dar încerc.
Politicianul român:
* veşnic nepregătit şi luat pe nepregătite
* superficial
* invidios
* nestatornic
* inconsecvent
* chiulangiu
* nu-şi dă niciodată seama că vine ceva
* are o dimensiune carpe diem
şi pentru că trebuie să fie şi un punct de vedere feminist
* afemeiat. 😀
Acum mulţi, mulţi ani, pe vremea când durerea nu-şi făcuse încă cuib în mine şi mai aveam speranţă, am scris o poezie (iată şi latura feminină, nu este aşa?)Cred că este o pledoarie pentru portretul politicianului judecat în lipsă.
Îmi place politica.
E vorbă multă.
Idei doar cu numele,
Dat la gioale,
Talkshow-uri,
Platforme-program,
„Strategia noastră”,
Niciodată prezentată,
Organizaţii secrete,
Datul din coate
Din maşini luxoase
Pentru a ajunge o treaptă mai sus,
Fuzionări,
Refuzionări,
Aripi tinere sau radicale,
Să fii cunoscut,
Să apari la televizor,
Cât mai mult
(mai mult decât…),
„URRRAAAA!”,
Suntem bine în sondaje,
Coaliţii la guvernare,
Legi rătăcite prin birouri,
Prin sertarele birourilor,
Strângeri de mână prin pieţe,
Pensionari amăgiţi,
Afişe electorale,
Fonduri deturnate,
Favoruri,
„Ba nu!”,
„Ba da!”,
„Ba pe-a mă-ti!”.
Şi din când în când
ALEGERI!!
Îmi place politica.
E lucru hotărât,
Îmi place politica.
Da?
Daaaa…!
Dar cu ce preţ?
Bibliotecaru
Am şi un portret în imagini:
http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/03/presedintele-guvernul-parlamentul-un.html
gabicretu
@Biblio,
Acum vreo trei ani scriam asta http://www.gabrielacretu.ro/scoala-de-cadre.html
Cum esti mai aplicat decat mine, ai avea rabdarea sa cercetezi în ce masura este adevarat!? Niste asemenea coincidente (de tipul prieteniilor transpartinice nejustificate de niciun alt element biografic) sunt deja de domeniul public…
ileana
Uite cum aveam sa-mi umplu insomnia din data stelara 18-19 03 2010…Cu monstruleti de diferite culori ,dar cu acelasi gust:insipid; si cu puternic miros de pucioasa .
Un paradox:politicianul roman provenit din homo sapiens sapiens, consistent intelectual si cultural ,este o pasare foarte rara,dar si prea putin expusa vederii publicului larg .Astfel ,parerea generala si indeobste valabila despre politicienii din cusca parlamentara sau din afara ei tinde sa fie foarte si din ce in ce mai proasta . Nu stiu cui si de ce ii convine situatia si o cultiva .Aceasta rarissima specie va fi avind citeodata rol de eminenta cenusie .Dar ,de obicei ,i se scurge timpul fara a ajunge la nivelul la care se framinta hotaririle mari.Deci si in politica se intimpla ca in alte domenii :nu se profita de factorul uman competent si disponibil.
O alta categorie este aceea a politicienilor care se trag din maimute si papagali,avind ei o uluitoare capacitate mimetica.Acest fapt are o consecinta prea evidenta :peisajul vietii politice a ajuns foarte zgomotos si redundant ,membrii unui partid incep sa se confunde cu membrii altui partid ,nimeni nu mai stie care-i dreapta si care-i stinga ,alte interese decit cele nationale sau cetatenesti primeaza in disputele fara sfirsit in care s-a instaurat deja o noua limba de lemn ,mult mai absurda ,fiindca acum chiar se vede ca nu este impusa decit de ingustimea utilizatorilor.Marea masa a politicienilor romani se defineste printr-o crasa inadecvare la politica. Prin asta inteleg lipsa de orizont intelectual si spiritual, lipsa capacitatii de comunicare logica si nuantata (premisa pentru un nou Turn Babel),lipsa generozitatii .
Intrebarea este cine tine totusi tara in picioare .Bineinteles ca nu politicienii ,ci diferite structuri de putere aflate in proximitatea vietii politice ,deseori intersectindu-se cu aceasta ,dar slava Domnului ,in afara zgomotului si furiei de scena.
Nu pot merge mai departe caci vad zorii mijind . .
Medusa
Mi-e greu să fac un portret al politicianului român, aşa la modul general, ţinând cont că există totuşi diferenţe majore între unii şi alţii. Încerc.
Politicianul român este un oportunist. În sensul negativ al cuvântului. Îşi leapădă uşor convingerile şi principiile în funcţie de cum bate vântul. Calcă şi pe cadavre dacă e nevoie ca să ajungă sus, justificând interese generale sau gesturi de autoapărare în faţa unor presupuse atacuri murdare din partea celorlalţi.
Politicianul român este needucat dar îşi dă cu părerea despre tot. Azi vorbeşte despre pensii, mâine despre infrastructură, iar peste două zile îl vedem în calitate de expert în drepturile omului.
Politicianul român n-are curaj să facă notă discordantă cu restul masei de politicieni. N-am văzut politician care să ia apărarea homosexualilor, care să se opună intervenţiei din Irak, care să nu pupe toate icoanele de sărbători sau să refuze să jure pe Biblie la investitura în funcţie.
Iar ca punct feminist al descrierii:
Politicianul român se consideră unisex dar acţionează masculin. Pentru el primează domeniile de interes ale bărbaţilor: armată, infrastructuri, servicii secrete, afacerile „băieţilor deştepţi” (marile afaceri fiind controlate în România tot de bărbaţi, vezi top 100 cei mai bogaţi români). Domeniile de interes ale femeilor fie sunt aduse în discuţie ipocrit, considerate importante dar insuficient bugetate întotdeauna, vezi educaţia şi sănătatea, două domenii unde lucrează majoritar femei sau acolo unde Statul nu-şi face suficient treaba munca e preluată în familie de femei (educarea şi îngrijirea copiilor, îngrijirea vârstiniclor, a celor bolnavi în familie, etc.), ori sunt arii de interes ale femeilor care lipsesc aproape complet din agenda politică: violenţa domestică, prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, egalitatea de şanse cu tot ce presupune ea, politicile de reconciliere a vieţii de familie cu profesia, etc.
goe
Incercati sa asociati figurii fiecarui politician un animal, o pasare, sau orice vietuitoare necuvantatoare. Apoi din multimea de cucuvele, varani, viermi umflati, cotofene, porci, tapi, boi, vaci, capre, berbeci, guzgani, magari, hiene, hipopotami, serpi, etc, numarati fiecare animal de cate ori apare. Intuitiv cred ca pe primul loc va fi porcul, pentru ca, nu-i asa, „you are what you eat”, iar leguma preferata a romanului este porcul. Portretul politicianului roman in viziunea mea de astazi este un porc imbracat in costum Armani. Motto-ul lui: SEMPER ESURIO.
Iceflame
Politicianul roman?
Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Tepes, Mircea cel Batran, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu, Carol I , Ferdinand I, Nicolae Titulescu.
Care din trepadusii de astazi poate avea pretentia de a ajunge macar la glezna acestor straluciti inaintasi sau intemeietori de Tara?
Politicianul roman? Care???
Sunt rau, recunosc, dar oare nu ar trebui sa fim mult mai atenti atunci cand numim politician orice secatura parvenita, orice infractor nedovedit, orice combinator versat sau afacerist influent?
Din cauza unor astfel de specimene, politica si politicianul in Romania au ajuns subiecte de ura aproape viscerala.
Nu-i drept, nu-i drept nici pentru politica si nici pentru oamenii
-tinerii in special- bine intentionati care intr-o zi ar putea deveni politicieni. Adevarati.
.
Peter Gluck
Scuze pentru intarziere- sunt angajat in doua programe, unul cu priivire la un breakthrough in energetica iar al doilea e IK 395 pe tema 2012 etc.
La cele de mai sus scrise cu pricepere si oferindu-ti si diversitatea nu pot sa raspund decat ceva instinctiv. Experienta si instinctul imi spun ca politicianul nostru cam indiferent de culoare, de la rosu la cacaniu,are o pasiune comuna SCURTATURA cu toate sensurile romanesti ale cuvantului la care mai adauga si pe cele ale lui SHORTCUT. Merge pe scurtatura catre bani, putere, privilegii (astea il preocupa mai mult decat drepturile) Si fiindca scurtatura implica ocolul a ceva,,acel ceva este omul- alegatorul tipic in afara campaniei electorale si de multe ori si legea.
Desigur exista o mare diversitate de politicieni dar un intreg parlament a fost in stare sa voteze o lege prin care cainii vagabonzi
sunt mai importanti si merita mai multa protectie decat copilasii, batranii si adultii care nu circula cu masina ci pe jos.
In prag de criza un intreg parlament a votat cresterea cu 50% a lefurilor dascalilor si un presedinte a fost in stare sa promulge chestiunea asta- o scurtatura de la un salariu mic la unul mare cand
nu existau bani pentru asta. Ne batem in sabii sau ne intrecem in populisme?
Poate e vorba si de o pasiune a politicianului pentru absurd- si mie imi place teatrul absurd dar nu il folosesc in munca mea ca sursa de inspiratie.
As mai adauga lipsa de realism- pe scurtatura ajungi pe un varf si nu vezi bine ce se intampla jos. Lipsa de realism duce si la actiuni
inutile, sortite dinainte esecului.
Politicianul seamana cu un sfant- in sensul proverbului italian ca toti sfintii au mana indreptata catre sine. Si in sensul in care cele sfinte sunt folosite in scopuri politice.
Politicianul este un Jolly Jocker- nu prea are o culoare specifica.
Usurinta cu care politicienii cacanii pusi pe liber cu insulte au fost primiti atat de cei oranj cat si de cei rosii (mai ales), alianta perversa rosu albastru (astia au bani si presa),pupaturile dintre cei rosii si cei galbeni(?) la un moment de mare si falsa bucurie ne fac sa credem ca exista o identitate
1 politician = 1 politician.
Sunt si exceptii, in fata lor imi scot palaria- dar nu voi raci din cauza asta.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Există trei probleme distincte cu un punct de tangenţă în acel articol (spre care mi-aţi oferit link).
Şcoala de cadre, chiar şi Ştefan Gheorghiu, este nu un lucru bun, ci unul indispensabil. O astfel de şcoală de cadre face trecerea de la o facultate „civilă” la o funcţie politică. Oricât de bun economist ar fi cineva, nu se poate smulge de la sânul călduţ al unei multi-naţionale sau a unei firme mari ori mici pentru a conduce apoi România de la cârma ministerului Economiei sau a misterului, pardon, ministerului de Finanţe. O Academie de cadre pregăteşte economiştii să fie macro-economişti, specialiştii de drept constituţional să fie gânditori de sistem constituţional, avocaţii să fie creatori de lege… şi aşa mai departe. Ei bine, politica a folosit un timp cadrele formate la Academia comunistă dar, aceştia cam dispărând natural, astăzi nu mai are pe nimeni şcolit pentru a Guverna România şi nici instituţii care să facă aceste şcoliri. În aceste condiţii România este guvernată de oameni care au abilităţi în viaţa de zi cu zi dar care nu au nici un fel de cunoştinţe în arta guvernării (politică). Dacă vă amintiţi, şi sunt convins că vă amintiţi, de la bun începutul comentariilor mele în spaţiu internet am avut două „obsesii”, cea a doctrinelor politice absente din partide şi cea a instituţiilor care pregătesc politicieni, sau, mai bine zis, cea a absenţei lor. Pe acest tărâm nu am avut nici cel mai mic succes, nici doctrinele nu au apărut, nici la partide, nici la Constituţie, nici la legi… şi nici şcoală de cadre nu a fost o prioritate a politicii româneşti. Viaţa îmi dă dreptate în fiecare zi şi, probabil, îmi va da şi mai multă dreptate cu cât ne vom adânci în viitorul apropiat (îndepărtat cred că România nu are un viitor)
Colegiul Naţional de Apărare (Universitatea Naţională de Apărare) reprezintă un mod natural de a face carieră, este adevărat, dar şi un mod de a ajunge în sfera consilierilor prezidenţiali şi, eventual, un argument pentru candidatura la funcţia de preşedinte al României.
În sfârşit, armata nu pregăteşte oamenii numai să tragă cu puşca, ci în toate domeniile sociale (nu prea înţeleg exact de ce, poate din tradiţie, pe seama vremurilor trecute, când guvernele erau pline de militari de carieră) şi guvernele militare nu erau un lucru neobişnuit.
Raporturile armatei cu societatea globală se desfăşoară
pe mai multe paliere şi anume: politic (cine şi la ce foloseşte
armata, ce funcţii are armata în stat); tehnico-economic (indică
dependenţa armatei de resursele materiale şi financiare oferite
de către societate); psihosocial (ierarhie, conducere, comandă
etc.); militar propriu-zis (lupta, tactica, strategia) şi social
(forma de organizare a armatei – armată de masă, armată mixtă
sau armată de profesionişti- şi resursele umane alocate). La
toate palierele raporturile societate – armată sunt de
determinare. În sens invers, relaţiile sunt de influenţare, într-o
măsură mai mare sau mai mică, a societăţii de către armată.
Am citat din…
RAPORTURILE DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE
ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII ROMÂNIEI
ÎN NATO ŞI ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Dacă doriţi să aflaţi cu adevărat de ce Universitatea Naţională de Apărare, vă recomand lectura celor aproximativ 100 de pagini. Probabil veţi constata că marea parte a politicienilor care fac o universitate militară se pregătesc în domeniile:
* Catedra Securitate şi Apărare Naţională;
* Catedra Management al Resurselor Umane, Ştiinţe ale Educaţiei şi Achiziţii;
* Catedra Managementul Resurselor de Apărare;
* Catedra Logistică, Finanţe şi Contabilitate;
* Catedra Sisteme Informaţionale Militare şi Informaţii pentru Apărare;
* Catedra de Limbi Străine.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Eu cred că este edificator că absolut nimeni de mai sus nu a oferit un portret plăcut citirii pentru politicianul român. Asta spune multe despre calitatea politicii româneşti. Cetăţeanul a ajuns să urască politicieni, să-i considere direct vinovaţi de starea lor de insatisfacţie, de mizeria care sufocă România, de angoasele de zi cu zi, începând cu spectrul foametei şi terminând cu frica faţă de „statul opresor”. Nu pot decât să fac previziunea că, dacă nu se schimbă nimic, se va ajunge la ghilotina construită în spaţiul public unde se va trece de la bicameral la zerocameral.
gabicretu
@Biblio,
Facem si un portret al cetateanului roman!? De intelege ca, asa cum l-am facut pentru politician, imaginea „medie” (sic!).
Cat despre colegiul de care fu vorba, intrebarea era alta. Cati dintre cei din politica actuala (caracterizati mai sus) au trecut pe acolo!? Eu stiu o multime de la toate partidele; au fost colegi de promotie…
Care este semnificatia si functia unei asemenea diplome?! De ce sunt selectati unii si nu altii, de ce patroneaza armata un asemenea institut? Armata il patroneaza in mod real!? Si daca-i invata asa bine, de ce sunt asa prosti!?
Nu avea legatura absolut deloc cu necesitatea pregatirii politicienilor. Si, doamne fereste, sa-i vad pe cei din corporatii trecand in bloc la guvern! Mai citeste odata textul meu Tara ca o afacere… Spune ceva…
Bibliotecaru
@ gabicretu
Chiar dacă vorbim despre acelaşi lucru nu înseamnă că spunem acelaşi lucru. Eu am spus ce aveam de spus ei, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. 😀
Mai întâi să zâmbim cu încercarea de a diferenţia femeile de bărbaţi:
7 miracole la bărbaţi:
> 1. Toţi bărbaţii sunt al dracului de ocupaţi.
> 2. Deşi suntem ocupaţi, avem vreme de femei.
> 3. Deşi avem vreme de femei, nu prea ne interesează de ele.
> 4. Deşi nu prea ne interesează femeile, tot timpul avem una lângă noi.
> 5. Deşi tot timpul avem una lângă noi, ne mai „dăm” şi la alta sau altele.
> 6. Deşi ne mai dăm la alta sau altele, ne enervăm dacă femeia cu care suntem ne părăseşte.
> 7. Deşi femeia cu care suntem ne părăseşte, tot nu învăţam din greşelile pe care le facem (şi tot ne mai dăm la altele).
7 miracole la femei:
> 1. Pentru o femeie este tot timpul importantă securitatea „materială”.
> 2. Deşi este important a supravieţui din punct de vedere material, ele tot timpul îşi cumpără haine scumpe.
> 3. Deşi ele tot timpul îşi cumpără haine scumpe, niciodată nu au cu ce să se îmbrace.
> 4. Deşi ele spun că nu au niciodată cu ce să se îmbrace, tot timpul se îmbracă frumos.
> 5. Deşi tot timpul se îmbracă frumos, haina pe care o pun pe ele este doar „o cârpa veche”.
> 6. Deşi ele zic că este doar o „cârpă veche”, se aşteaptă de la tine să le faci complimente.
> 7. Deşi tu încerci să le faci complimente, ele nu te cred niciodată.
Sunt femei care, în loc să-i facă să sufere pe mai mulţi bărbaţi, aşa cum e firesc, se concentrează
numai asupra unuia, până îl extermină.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Mai întâi despre educaţia superioară.
Dacă cineva ar face o statistică a unităţilor de învăţământ superior absolvite de cei care sunt în Parlament, ar putea observa că existe nişte „găşti”. Cei care au făcut Politehnica Bucureşti, care ar trebui să fie majoritari dată fiind „producţia” de absolvenţi a politehnicii, sunt cred cei mai întâmplători prin Parlament. Se observă Colegiul de Apărare, dar şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Apoi se observă mulţi medici, aproape inexplicabil, alţii sunt profesori universitari (asta ceva mai explicabil), foarte mulţi sunt şefi la o firmă. Evident, grosul este dat de facultăţile de drept şi ASE, paradoxal pentru că aici stăm cel mai prost. Politica română are acest paradox, începând cu premierul care predă dreptul constituţional dar care emite la tot pasul şi OUG-uri neconstituţionale.
Bibliotecaru
Despre cetăţean…
gabicretu
@Biblio,
Nu vehicula stereotipuri si prejudecati. La 99% din femeile reale nu se potriveste descrierea. Poate la unele de la televizor… Dar cum banuiesc ca tie ti se potriveste auto-descrierea, mai cunosti si altele…
Bibliotecaru
🙂
Nu, nu, nu…
Nu mă ducea capul să zugrăvesc astfel de realităţi… de aceea am spus să zâmbim. Primesc zilnic pe email mesaje virale cu „chestii haioase”. Asta a fost primită astăzi. Tocmai pentru stereotipia conţinută am considerat necesar să o postez, deoarece am vurt să ilustrez că oricât de mult ne ferim de stereotipuri, cădem în capcana lor atunci când dorim să spunem ceva şi nu ştim exact ce.
Un portret al politicianului, un portret al cetăţeanului, un portret robot al unui grup de oameni… nu se poate face fără stereotipuri.
gabicretu
@Rog pe Ileana sa ne faca diferenta dintre „tipuri” si „stereotipuri”. Trebuie sa fie vreuna…
gabicretu
@Dragi toti,
Aveti in continuare contributia – inestimabila, ca de obicei – a D-lui NRaducanu, pe care o postez eu din motive tehnice.
„La strigatul de ajutor al d-nei Cretu pentru intocmirea unui portret al politicianului roman, marturisesc ca prima reactie a fost sa nu ma angajez in a da un raspuns la o tema atat de grea. In primul rand pentru ca, locuind peste granita, cunostintele mele despre acest subiect sunt lacunare, deoarece vorbele si faptele oamenilor politici de acasa nu le cunosc decat din presa si din blogurile citite pe internet. Nu mi-am instalat tocmai anume o mare antena parabolica, pentru a nu fi tentat sa urmaresc toata ziua talk-showurile televizate de la Bucuresti si micile scandaluri menite sa disperseze atentia de la problemele grave cu care se confrunta tara si lumea.
In al doilea rand, pentru ca nici notiunea de “politician roman” nu-mi este prea clara. Este vorba doar despre cei care au facut din politica o meserie? Este vorba despre guvernanti si/sau parlamentari, despre toti cei ce au in buzunar carnetul unui partid sau mai curand despre cei, inca si mai multi, care – fara a se fi angajat efectiv in politica – se pasioneaza de ea si catadixesc sa se deplaseze de fiecare data la vot? Iar atunci, in fiecare din aceste variante, poate oare omul politic sa fie adus la acelasi numitor, indiferent daca conceptia lui de viata (iar nu partidul!) e de dreapta sau de stanga?
In fine, mi se pare ca ar trebui, inainte de descifrarea termenului de “politician”, sa vedem ce inseamna “a fi roman”. Intrucat trasaturile caracteristice ale romanului nu cred ca s-au schimbat prea mult in ultimul secol (se vede asta din faptul ca, dupa peste 40 de ani de comunism, personajele lui Caragiale sunt mai actuale ca oricand) si nici nu vreau sa ma las prada tendintei in voga acum, de scoatere in evidenta numai a defectelor si viciilor lui, prefer sa apelez la opinia unui intelectual de valoare interbelic, Mihai Ralea, care intr-un studiu din 1943 despre “Fenomenul romanesc” scria: “Exista la orice popor o nevoie de descentralizare sufleteasca locala, un suflet regional. Moldoveanul si basarabeanul n-au acelasi suflet ca olteanul si ardeleanul.Mai mult decat atat, orasul si satul prezinta doua mentalitati cu totul antipodice la orice popor.(…) Sufletul etnic nu e niciodata de o unificare perfecta. O seama de factori introduc variatiuni si creaza sub-specii, suflete particulare, ipostaze, forme si aspecte diferite in timp si in spatiu. Exista totusi o structura fundamentala, “eine Grundstruktur”, un tip mijlociu de aptitudini si functii. (…) In general atitudinea celor mai multi romani fata de evenimente si lucruri oscileaza egal de vinovat intre scepticism minimalist si grandomanie. (…) Un caracter national esential nu se afirma si nu se impune decat dupa secole de libertate care urmeaza consolidarii sale ca stat. Psihicul romanului nu e complet intocmit, e in devenire, in curs de precizare. Apoi multi romani studiaza si isi formeaza sufletul dupa masura apusului. Dar viata romaneasca e alta decat cea occidentala. De aici, un dualism puternic intre realitatea romaneasca a faptelor si cultura straina pe care o inmagazinam si care ne indica cu totul alte criterii de judecata si valorificare decat cele ce se obisnuiesc pe aici. In fine, diferentele mari de clasa din trecutul nostru au creat cel putin doua suflete in loc de unul. Logica de clasa e alta la aristocrati, alta la burghezi si alta la cei din paturile muncitoresti si taranesti. Asezat geograficeste si sufleteste intre influente occidentale si orientale, romanul si-a alcatuit un echilibru din amandoua, formand o sinteza noua ce se cheama adaptabilitate. Exista in caracterul nostru accese de lene, de plictiseala, de indurare, de rabdare excesiva care ne impiedica de a fi occidentali. Pe de alta parte gasim in noi initiative, o pricepere a ce e bun in alta parte si ni-l putem apropia, o vioiciune in a pricepe imediat mecanismul unei noutati, o agerime in a nu fi dezorientati si nici intimidati in fata neprevazutului, care ne indeparteaza de apatia indolenta a Orientului. N-am avut timpul sa construim noutati, dar am avut meritul de a pricepe si asimila imediat ce au facut altii bun. Aceasta adaptibilitate am perfectionat-o facand din ea arma noastra de lupta.” (“Intre doua lumi” – pag. 97 – 107)
“In toate luptele pe care le duce – spune mai departe Ralea – romanul prefera spiritul tranzactional, ca de pilda in justitie, unde expresia populara e: “o impacare dreapta e totdeauna mai buna ca o judecata stramba”. Dar spiritul tranzactional il gasim si in politica . Cu toata violenta lor formala, luptele intre partide sunt destul de moderate in fond. Sistemul rotativ al venirii la putere intre conservatori si liberali, apoi intre liberali si taranisti, nu era decat acceptarea tranzactionala, dinainte stabilita, a guvernarii intre cele doua mari partide. Si mai e ceva: Functia de adaptabilitate exacta si rapida presupune o inteligenta desvoltata. Fara nici un fel de exagerare nationala, trebuie recunoscut ca romanul e inainte de toate inteligent. Desteptaciunea sa e vioaie, supla, limpede.”(pag.108-116)
Daca acesta e caracterul romanului, din masa acestui popor se evidentiaza omul politic cu diferite insusiri: fie potentat abil, cu avere considerabila, din care o parte merge la finantarea partidului ce ii reprezinta cel mai bine interesele; fie om al locului, cu bazin electoral regional pe care, prin relatii si rude, il tine strans devotat lui; fie orator de exceptie, cuceritor al publicului cu calitati avocatesti prin care cere reforma societatii, fara a se schimba insa nimic s.a. Se constata deci ca omul politic roman nu e prea mult deosebit de omul politic occidental. Lupta politica se duce desigur cu invinuiri si acuzatii, cu vulgaritati si mahalagisme, dar fara sa derapeze in asasinate in public, ca in Bulgaria sau in Rusia, si nici macar in proteste de strada durabile, cu rascolire de pasiuni si ridicare de baricade.
Dar daca acceptam ipoteza lui Ralea, a adaptabilitatii ca trasatura fundamentala a romanului si a politicianului carpato-dunarean, atunci suntem nevoiti sa recunoastem ca asta nu e numai o calitate. Ea poate desigur insemna evolutie, finete, suplete in gandire, dupa cum poate insemna duplicitate, siretenie, lasitate. In ea se gasesc atat factori de progres, cat si de decadenta. Cum pot fi caracterizate altfel decat machiavelism, ipocrizie si fatarnicie cele doua cazuri flagrante ale rasucirii politice din ultimul deceniu: mai intai, trecerea lui Traian Basescu din reprezentant al tarii in internationala socialista, in grupul de dreapta al popularilor in parlamentul european; iar mai recent, abandonarea de Cr. Diaconescu a functiei de vicepresedinte social-democrat, calitate in care a fost de mai multe ori ministru, de dragul unor promisiuni ale adversarilor politici, care – chiar daca vor fi respectate – nu ii pot readuce verticalitatea morala.
Asemenea comportamente ar putea sa ispiteasca si pe altii, care cred ca isi pot fauri cariera sarind etapele. Cum sa ne purtam cu asemenea politicieni? Ne-o spune Tudor Arghezi, din experienta unor decenii interbelice: “Un om politic isi lasa partizanii, pentru care s-a batut in piept un numar de ani, ca sa fie miluit cu un minister, apoi compromis si aruncat afara. Bunul lui personal a fost atins – pentru un moment. Bunul tuturora, dorit de prietenii lui, a ramas o dorinta, o dorinta de energie si de viata dinamica. Epoca s-a produs si s-a stins: au cazut aripile si a ramas omida, pe care plugarul o prinde de pe fructe si o striveste. Dar epoca noastra intarziaza, momentul ei e neincetat zadarnicit. Cu atat puterea ei de biruinta va fi mai tare.” (“Manual de morala practica” – pag.50).”