Sărmanele femei bătrâne
Ele nu se bucură de atenţia cuiva; la politicieni mă refer. Nici cele active nu contează mai mult. Decât atunci când pot să servească la reducerea deficitului bugetar. Oare pentru că ele sunt mai puţin periculoase!? Răspunsul îl puteţi da după ce citiţi tableta de astăzi.
Bibliotecaru
Spuneam mai dăunezi unei doamne ziariste…
Aţi observat că, de câte ori se vorbeşte despre blonde, ştirea nu are absolut nici un efect fără ilustraţie?
Angela Merkel este şi domnia sa o blondă, dar parcă nu are nevoie de ilustraţie pentru a fi luată în seamă. Margaret Thatcher, tot o şatenă-blondă-roşcată (funcţie de perioadă), iar nu avea nevoie de ilustraţie… Hillary Clinton? Nici domnia sa…
Am văzut la televizor o doamnă care mergea să se împrumute de bani (probabil un CAR) spunând că abia l-a achitat pe cel anterior dar se împrumută pentru că nu are cum să se ajungă cu banii. Este halucinant ca cineva să se împrumute de banii pentru că nu-i ajunge pensia şi asta nu pentru că în viitor pensia va creşte, dimpotrivă, cu puţin timp după ce Guvernul anunţă că pensiile vor scădea cu 15%.
N. Raducanu
Emotionant articolul de azi al d-nei Cretu. Pentru ca imi aduce in minte imaginea mamei mele, care ani de zile a tinut in spate o casa mare, in care traia tatal meu, cu sora mea si sotul ei, cu cele doua fiice ale lor, dintre care una a crescut acolo 4 copii, azi adulti, raspanditi apoi pe toate meridianele. Abia dupa ce am ajuns si eu la batranete mi-am dat seama ce cantitate de devotament, de sacrificiu, de altruism poate avea o persoana ce isi dedica intreaga viata celor mai apropiate fiinte, renuntand la o serie de satisfactii meritate. Tatal meu, mai in varsta decat dansa, a fost ani de zile, spre sfarsit, ingrijit de ea si imi marturisea uneori veneratia pe care i-o poarta.
Dupa ce imi trece starea de nostalgie, articolul imi mai aminteste de cazul Mircea Mihaies, literat si publicist, care in 2004 a scris in Cotidianul un furios articol plin de venin la adresa batranilor. Nu a tuturor, ci a acelor pensionari pe care el ii banuia ca vor vota cu PSD si deci vor impiedica aducerea candidatului sau iubit la presedintia Romaniei. Dat in mod surprinzator in judecata de Consiliul National pentru Combaterea Descriminarii, el a fost condamnat la o amenda simbolica pe care nu a platit-o. In scurt timp el a fost ales vicepresedinte al Institutului Cultural Roman, de unde continua nimicirea prin noi articole a adversarilor ce nu-i impartasesc convingerile politice.
Iar dupa ce imi trece si starea de scarba, imi amintesc ca acum vreo 15 ani a aparut in Franta o carte care a facut valva: “L’Horreur Economique” a doamnei Viviane Forrester. Ce spunea dansa in acest best-seller de doar 200 de pagini? Cum logica dura a economiei capitaliste domina astazi toate domeniile vietii, cum calculul rece al costurilor si profiturilor devine treptat unica masura de evaluare a oamenilor. Ca si chiar intr-o tara bogata precum Franta, numarul somerilor creste an de an, iar strazile se populeaza cu barbati si femei fara nici un adapost. “Dincolo de discursurile somnifere, de catalogul redundantelor, de farmecul reconfortant al refrenelor ce ascund incapacitatea, in spatele acestor mascarade oficializate si lenifiante, apasa suferinta umana, reala, inscrisa in timp, in ceeace face Istoria, mereu ocultata. Suferinta ireversibila a maselor sacrificate, adica a constiintelor torturate si negate.”
Rasfoind aceasta carte dupa atatia ani, scrisa pe cand nici vorba nu era de criza economica, de reducerea salariilor si pensiilor, am fost cuprins de tristete. De intristarea ca toate aceste desvaluiri ale nedreptatilor, venite din partea unor oameni lucizi, cum este si Gabriela Cretu, nu par sa clinteasca din loc edificiul unui sistem ce se crede “sfarsitul istoriei”. Sau poate gresesc, iar fiecare protest roade incet, dar sigur, la fundamentul lui?