Poezia ca revoltă e în ordinea lucrurilor!

După luni și luni, astăzi după amiază am intrat pentru prima dată în atelier. Nu aveam lut, nici ceară, era cald pentru a lucra cu ele, doar cuvintele îmi erau la îndemână. Inspirația poetică nu venea. Nu avea de unde și de ce. Mintea îmi era plină doar de o Președinție despre care știu sigur că a fost prima și de un Congres al cărui număr nu mi-l amintesc, nu le numără nimeni, dar despre care sper din tot sufletul că nu e ultimul.
Rațiunea nu era încă atât de limpede pentru o analiză. Din acest amestec ciudat, de relaxare și îngrijorare, a ieșit un poem ca un croncănit de cioară; sau ca un plânset de Casandră!? Poezia ca revoltă e în ordinea lucrurilor!

“Statele paralele se bat între ele!

Pentru puterea banilor și pentru banii puterii,

pentru beția ei neegalată de vin sau de glorie,

pentru gustul ei de sânge și culoarea mierii…

Sau se bat, pur și simplu, de  amorul artei

bătrânului înțelept chinez…

Cei care, lucru rar întâlnit, învață câte ceva din istorie

zic, totuși, în cor cu gurile rele, că Principele  le-ar fi mai aproape…

O așa mașinărie să ne țină captiv zborul,

fără inimă și lipsită de crez,

nu li s-a întâmplat  nicicând, din straturi adânci să dezgroape!

 

Statele paralele se bat între ele!

La glorie au renunțat, calomnia e haina lor de ceremonie

dar nu le pasă! Ce mai contează vorbele grele!

Libertatea cuvântului tocmai de aceea e garantată,

să ne urlăm neputința în vânt

când tăcerea lor se prelinge-n  în urechi ca un râs de hienă

și condamnă la moarte cea din urmă speranță

și ucide ce-i liber pân’ la ultimul gând…

 

Statele paralele se bat între ele!

Câmp de bătălie le sunt trupurile noastre,

partidele, țările, pământul…

Fiecare apucă cât vede și poate cuprinde cu gândul!

Voința le e mereu nemărginită!

Muniție le sunt viețile noastre zbuciumate în necurmatul război,

Statele paralele aruncă  cu suflete vii unele în altele

când nu-l sfâșie pe unul, la întâmplare, să îl transforme în doi.

Ce demonstrație de eficiență pentru fiecare

să nu calce pe bec sau să miște, nepermis, în parcare!

 

Acolo,  așteptăm unul câte unul, îngropați, 

Ane fără voie și fără ascultare, în zidurile ce despart

lumea noastră reală, de lumile  lor virtuale,

care-n stăpânire exclusiv privată le sunt…

Ne iluzionăm că trăim,  vieți crude  încă sau răscoapte demult,

până când suntem anunțați oficial că totul n-a fost decât așteptare.

Așteptaserăm pe administratorii statelor paralele să ne aleagă,

să ne examineze așa cum stăteam, aliniați, cuminți, în dosare,

să extragă din ele răul și bunul

numai și numai atunci când atinge un  maxim istoric

valoarea noastră de-întrebuințare și minimul imaginabil

mult prea umana noastră valoare…

 

Uneori,  statele paralele se bat între ele,

Jucându-se din plictiseală sau, alteori, ritual

cu trupurile noastre adevărate.

Suntem luați cu penseta și puși față în față, real,

minte înfierbântată sau inimă rece

să facem cu deplină voință și rațiune deloc

ceea ce nimănui altcuiva prin cap nu îi trece…

Suntem apoi aleși cu dragoste de frate,

niciodată nu știm care e Abel și care-i Cain,

și trimiși în călătorie de inițiere către copacul-vrej

să urcăm la ceruri pe el ca să nu pierdem cumva

prea mult evitatul prilej

de-o întâlnire cu-n înger negru, în moarte…

 

Când statele paralele se bat între ele poți vedea  

ștreanguri  de care atârnă destine în sus

dar niciodată  o ghilotină; vremea ghilotinelor s-a dus!

Ea vine odată cu revoluția; revoluțiile nu mai sunt necesare!

Statele paralele știu cum să câștige o bătălie și un război,

sau să facă dintr-un nimeni bici, fără să se mai încurce de noi.

 

Plimbările nevinovate,  gândurile nespuse, prietenii din copilărie,

nemulțumirile de ieri, dorințele de mâine,

iubirile rătăcite și întâmplările zilelor și nopților părăsite-n uitare,

Toate sunt materie primă, le sunt apă și pâine,

ele sunt adunate, șterse de praf, una câte una,  

cu grijă depozitate, pentru perioadă nedeterminată

și nesperată de nimeni sau îndelung pregătită utilizare.

 

Memoria ni se șterge, e omenească unealtă,

însă fratele cel mare trebuie doar să dea cu un click căutare,

în depozit  sunt toate visurile nevisate sau visate în gol,

pofta ta  de mâncare mereu  nesătulă,

dorința aprinsă de trup de femeie sau cea de bărbat,

întotdeauna prea multă sau niciodată destulă…

Toate, fără excepție și fără efemeră pudoare,

sunt prelucrate în laboratoare perfect igienizate și apoi scoase,  

după nevoi, să-ți explodeze în față sau să se facă uitate,

 atunci când se cere. Nu întrebați de ce  inumanul  crește în om.

Când statele paralele se bat între ele cu noi, rațiune nu e.

E doar plăcere la rece, o inuman de adâncă plăcere…”