Unde se ascund intelectualii!?

95 comentarii la “Unde se ascund intelectualii!?”

• 

  Peter Gluck

  Ar fi excelent daca numai puterea/politicienii ar fi singurii care nu-i indragesc pe intelectuali. Intelectualii sunt acuzati in stil populist ca ar fi o elita si elitele-in afara de indivizii cu bani multi nu prea sunt compatibile cu o democratie inteleasa gresit- de fapt o mediocratie.
  Nu am vazut emisiunea dar din ce am gasit pe Internet (10 pentru Romania- 5 era OK) prima impresie a fost ca numarul invitatilor a fost prea mare, dar totusi dl academician a reusit sa spuna bine ce avea de spus.E un intelectual cu personalitate puternica- si de asta are tara nevoie.

  9 septembrie 2009 la 21:06
• 

  gabicretu

  @Peter,
  Repet: intelectualul la care ma refer eu, cel care lipseste, nu are nimic in comun cu elitele care sunt urate. Intelectualul care lipseste este cel care sa poata fi iubit (sau macar apreciat, respectat, admirat) si urmat. Elitele urate or avea si ele vreo vina ca sunt urate, nu crezi!?

  9 septembrie 2009 la 21:36
• 

  Peter Gluck

  Sigur ca elitele au o multime de bube- prima e aia ca exista. Dar nu prea vad cum ar putea fi un intelectual de tip Lupul Singuratic, astia se aduna in grupuri si discuta, sunt fiinte gregare- si gata elita.

  Chiar azi dimineata am citit un panseu cu iz anti-intelectualist: ” Educated don’t mean smart” Dupa ce am citit 10 de articole americane anti-intelectualiste, stiu cum sa interpretez asta.

  Apropo- vineri vine Michael Shermer la Cluj si vorbeste in cadrul unui simpozion evolutionist. Incerc sa ma duc si sa discut cu el.
  Omul vede ca noi suntem, grosso modo- o cripto-teocratie si nu va fi incantat. Unde au fost intelectualii nostri cand s-a intamplat asta- scoaterea evolutiei din scoala etc?
  Intelectual bigot e un oximoron, ori nu? Noi avem si de astia, pare-se.

  9 septembrie 2009 la 22:08
• 

  Bibliotecaru

  Este bine că aţi văzut această emisiune, pentru că aş vrea să-mi lămuriţi o nelămurire. Domnul Surdu vorbea, la un moment dat, despre o instituţie care are ca obiect de activitate „normalitatea educaţiei”. Întrebarea mea este cum de absolut nici un partid nu a avut curiozitatea să ceară punctul de vedere al acestei instituţii înainte de a propune o lege a educaţiei? De ce oare Academia Română şi instituţiile afiliate ei, prin definiţie organisme de excelenţă, nu stau în mijlocul societăţii româneşti? De ce nici un partid politic nu apelează la expertiza acestor oameni atunci când caută diferitele soluţii de politică economică şi socială? Dacă puterea/politicienii nu iubesc intelectualii, cine să-i iubească astfel încât prezenţa lor să devină esenţială? Un cântăreţ mai dă spectacole private, un scriitor mai face jurnalism, un actor mai joacă într-o reclamă… unele elite pot ajunge VIP-uri prin activităţi colaterale care nu dau măsura talentului lor dar care îi propulsează un pic în viaţa socială românească în prezenţa unui vid al promovării valorii, ce poate face însă un Academician, poate prezenta o emisiune de tipul celor care testează fidelitatea partenerului? Politica are obligaţia, şi aş vrea să subliniez cuvântul obligaţie, pentru că nu vorbim despre o posibilitate, de a se folosi de vârfurile şi elitele sociale în cristalizarea deciziilor politice.

  În timp ce scriu aceste rânduri, la televizor o ştire spune cam aşa… „Traian Băsescu, copleşit de emoţii la dezvelirea bustului Reginei Maria”. Oare regina făcea strip-tease sub ochii măriţi ai preşedintelui sau ştirea este defectuos redactată. Adevărul este că televizorul face educaţia astăzi tuturor românilor şi nu membrii Academiei Române. Asta nu înseamnă că iert Academiei Române faptul că domnul Nicolae Manolescu nu a fost acceptat, o decizie greu de crezut, dar cumplit de adevărată.

  9 septembrie 2009 la 22:15
• 

  Iceflame

  Eu cred ca Romania are foarte multi hiper-intelectuali rupti de realitatea vulgara a cotidianului,care,pe langa cultura,paine,apa si utilitati,inseamna si acel curaj de a intra in lupta,de a risca…
  De asemenea,avem multi neica-nimeni d.p.d.v.intelectual care au acest curaj,si,din pacate,se intampla ca acestia din urma reusesc sa devina notorii in viata publica,si,si mai trist,sa ne reprezinte pe toti,inlusiv pe cei din prima categorie.Parerea mea – 12 clase la seral+ bacalaureat luat din a treia incercare…
  Sunt constient ca situatia e mult mai complexa,dar,de la nivelul meu,cam asa se vede…

  9 septembrie 2009 la 22:21
• 

  N. Raducanu

  Citind intrebarea din titlul acestui articol si stiind ca de cele mai multe ori pe bloguri se fac glume, mi-a venit sa raspund: Unde? Unul din ei e pe blogul lui N. Raducanu, intitulat „Intelectual”! Dar citind apoi textul, mi-am dat seama ca tema e serioasa si ar merita sa reflectam cu voce tare la intreg decalogul supus discutiei de autoare. Si sa precizam ca este vorba de intelectualul de stanga, caci putine din cele zece porunci se potrivesc intelectualului de dreapta. In felul acesta Bibliotecaru’ nu ar mai fi chinuit de neacceptarea lui N. Manolescu in Academia Romana. Intentionez deci sa fac unele consideratii asupra problemei comentand articolul chiar in CRONICA ROMANA.

  10 septembrie 2009 la 19:05
• 

  gabicretu

  @Domnul N. Raducanu,
  Nu ca ar fi primul caz in care comentariul depaseste „opera”, dar mi-am permis sa-l adaug aici pentru a fi citit si de prietenii nostri…

  „Am citit cu placere articolul d-nei Gabriela Cretu. Este rar sa intalnesti pe cineva cult si inteligent, care refuza a se lasa dus de curentul azi la moda in compozitia caruia intra o buna doza de anticomunism, o zdravana masura de snobisb elitist vest-european, un varf de cutit de admiratie pentru tot ce e american si dispret cat cuprinde pentru tot ce e romanesc.

  Tema abordata insa de autoare este insa vasta si ea ridica cateva intrebari :
  • Ce este in fond un intelectual ?
  • Pentru ca intelectualul sa-si pastreze constiinta neintinata (sau macar pentru a nu regreta amarnic atitudinile anterioare) se impune ca el sa fie apolitic ?
  • Daca totusi el consimte a se implica in politica, care ar fi principiile morale dupa care ar trebui sa se calauzeasca ?

  Sa examinam pe rand punctele de mai sus.

  1) Termenul “intelectual” are peste o suta de ani vechime, el fiind utilizat pentru prima oara de Clemenceau intr-un articol din ziarul sau “L’Aurore” la 23 ianuarie 1898 cand a scris : “Nu este semnificativ ca toti acesti intelectuali, veniti din toate colturile orizontului, se strang in jurul unei idei ?”. Ideea era apararea lui Dreyfus. Termenul a fost imediat insusit, pana atunci expresia folosita fiind “homme de lettres”. Un timp s-a considerat ca toti cei «cititi», cei cu o profesie nemanuala, nu numai in domeniul creatiei, ci si in cel al educatiei, informatiei etc. pot fi considerati intelectuali. Apoi s-a cristalizat insa criteriul dupa care intelectualul nu se defineste prin ceeace este (functie sau statut), ci prin ceeace face, prin interventia sa pe taramul politicii. Iar de aici decurg unele trasaturi distinctive ale lui :
  Interventia intelectualului trebuie sa fie manifesta, adica el nu e doar omul “care gandeste”, ci omul care comunica o gandire. In aceasta ipostaza el vrea sa-si castige aderenti, pornind de la ipoteza ca ideile conduc lumea si ca forta lor de punere in miscare a societatii e in legatura cu intensitatea convingerii si cu calitatea celui care le exprima. De aici rezulta ca intelectualul e un fel de misionar, ce uneori poate deveni chiar un martir al marilor principii. Asa l-a vazut inca la 1927 Julien Benda care in “La trahison des clercs” considera ca un intelectual se recunoaste dupa “atasamentul sau fata de puncte de vedere abstracte, dupa dispretul fata de imediat, dupa un echilibru suveran intre intransigenta in principii si lipsa de pasiune conjuncturala”. O versiune mai radicala a acestui portret face din intelectual incarnarea spiritului critic, cel ce se ridica impotriva conformismelor, cel ce este impotriva ordinei stabilite in societate, incapabil de concesii si devenind astfel un fel de judecator al timpului sau. Totodata insa intelectualul este un om al spatiului cultural, creator sau mijlocitor de idei, producator si consumator de ideologie, totul determinat de o vointa individuala. A fi intelectual nu e deci o simpla categorie socio-profesionala (un medic, un inginer, un economist etc. nu sunt doar prin formatia lor intelectuali) si nici un personaj ireductibil al scenei politice. Ansamblul celor ce intra in aceasta categorie nu formeaza un tot organic, un grup omogen, o putere solidara, complice, indiferent de divergentele ideologice aparente.
  Mihail Ralea afirma in schimb ca intelectualul trebuie sa fie in primul rand un om inteligent, adica sa posede cele patru caractere esentiale ale inteligentei definite de A. Binet : o perceptie justa si rapida; o directie a gandirii (adica plan si ordine in judecata); cenzura critica, adica capacitatea stabilirii de valori prin compararea alternativelor ; putere de inventie, adica capacitatea de prelungire a celor deja cunoscute, prin alte mijloace. La care Ralea mai adaoga comprehensiunea si obiectivitatea, adica recunoasterea ca posibil si a altui mod de a vedea lumea decat al sau propriu. “Omul inteligent este acela care nu confunda niciodata punctele de vedere, ceeace exclude obsesia, ideea fixa, sistemul monoton de gandire “ scria Ralea.
  Dupa J. P. Sartre, o caracteristica a intelectualului este spiritul de nesupunere si luciditate. “Un om nu e nimic daca nu contesta. Totodata, el trebuie sa fie si fidel la ceva. Pentru mine un intelectual asta inseamna : cineva care este fidel unui ansamblu social si politic, dar care nu inceteaza de a-l contesta. Se intampla desigur sa apara si contradictii intre fidelitatea si contestarea sa, dar asta e un lucru bun, este o contradictie fructuoasa. Daca insa exista fidelitate fara contestare, atunci omul nu mai e liber”.
  La randul lui Regis Debray (filosof si profesor de mediologie, termen inventat chiar de el) sublinia ca intelectualul nu este doar cel ce gandeste lumea, ci si cel care are puterea de a transmite celorlalti gandirea sa despre lume, care are deci capacitatea de a-si face ideile cunoscute. El este de parere ca in Franta sunt putini intelectualii care accepta sa spuna raspicat adevarul la televiziune, “deoarece adevarul raneste, loveste in interesele si iluziile in care ne scaldam cu totii. Un intelectual care are un mare succes de public, este cel ce spune ceeace oamenii doresc sa auda, desi o stiu deja ; in consecinta el nu mai este un intelectual veritabil”.

  2) si 3) Nu cred ca ar fi bine ca intelectualul roman sa adopte retragerea in turnul de fildes, facandu-si cunoscuta prezenta in societate doar prin productia pur literara , artistica, filosofica etc. E drept ca intr-un interviu, Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane, spunea : “Politica nu a fost si nu este pentru mine o prioritate. Nu-mi place sa fac politica si nici politicul sa se amestece in toate. Mai ales nu-mi place ca el sa se bage acolo unde nu-i fierbe oala : in domeniul artei si al creatiei in genere. Cand se baga, e un dezastru : strica toate ierarhiile, introduce confuzia de valori, sminteste bunele randuieli ele creatiei. Admit ca politica e necesara si ca sunt oameni politici de isprava. Dar parca tot mai multi sunt cei care, prin politica, vor sa capete ceeace nu merita si uneori reusesc. Eu zic ca cine se decide sa intre in politica sa se pregateasca pentru jertfa. Sa accepte si esecul, nu numai triumful.” Odinioara, la noi , dar si in alte tari, una din datoriile de onoare ale oricarui scriitor ce nu considera ca vocatia sa se reduce doar la simplul divertisment al cititorului, era sa ia, cu condeiul lui, apararea celor multi si oropsiti. A desvalui nedreptatile cele mai strigatoare ale unei societati imperfecte, a pune la stalpul infamiei pe cei ce asupresc fara mila muncitorul, taranul, micul functionar, pe cei ce smulg painea de la gura copiilor infometati, ce constrang femeile la prostitutie, iar pensionarii la sinucidere, era nu numai mesajul operei lui Ch. Dickens, Lev Tolstoi, Upton Sinclair, Emil Zola, ci si al lui M. Sadoveanu, L. Rebreanu, I. Al. Bratescu-Voinesti, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza s.a (pentru a ne referi numai la opera lor antebelica). Dar si astazi scriitori ca Umberto Eco, Saramago, Günter Grass, Nadine Gordimer, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, nu se sfiesc sa isi afirme opiniile politice, uneori radicale.
  Cum se face oare ca la noi aproape a disparut aceasta traditie a scriitorului umanist, desi la tot pasul se intalnesc abuzuri tipatoare, inegalitatea este in crestere, iar mizeria cuprinde largi categorii ale populatiei ? Explicatii se pot gasi, dar nu si o scuza pentru lipsa “sirei spinarii” celor care isi negociaza in public destul de jos autoritatea numelui, uitand ca in fond reprezinta un fel de constiinta a natiunii.” (N. Raducanu, Cronica Romana)

  10 septembrie 2009 la 21:17
• 

  Iceflame

  Frumos domnule Raducanu,frumos.Si adevarat…

  10 septembrie 2009 la 21:43
• 

  ileana

  Domnu’ Peter,mi se face rau cind vad asa o tocana.Poate citeste vreun fost elev al Gabrielei,stapin pe mai mult decit logica elementara si se cruceste de asemenea iubitori ai lumii ideilor care nu opereaza cu minime distinctii intelectuale.Sau nu vor s-o faca, de dragul unor termeni,precum <>.Ce este domnul acela care va veni la Cluj?Vorbiti ca in <> de Gogol.Vine o instanta suprema care e nemultumita de orientarea noastra teocratica… bigota…Singura speranta este ca n-ati dat inca bacalaureatul.La ce ajuta privirea asta vesnic condescendenta la adresa natiei? E putin caraghioasa ,ca o criza acneica.Puneti mina pe carte,ca daca se cronicizeaza aroganta pe fond de ignoranta -e primejdie mare .

  10 septembrie 2009 la 21:52
• 

  ileana

  a se citi la primele paranteze care s-au vrut ghilimete, cuvintul cripto-teocratie.Iar la al doilea rind de paranteze, a se citi : Revizorul

  10 septembrie 2009 la 21:59
• 

  gabicretu

  @Ileana,
  Esti suparata pe viata in asta seara sau e o neintelegere la mijloc!? Atat mi-ar mai trebui! Sa fi creat un spatiu virtual in care prietenii mei sa se certe…
  Iar Peter este perfect coerent in acest caz (si de vreo cincizeci si cinci de ani, de cand si-a dat bacalaureatul); doar ca, poate, exprima idei pe care nu le impartasesti… Viziunea stiintifica este o viziune cel putin la fel de intemeiata asupra lumii ca si cea religioasa. Eu sau Peter (ca om de stiinta ce este) credem ca e mai intemeiata; tu poti gandi diferit dar nu e motiv de violenta verbala.
  Te-ai constituit, fara sa vrei, in argument pentru laicitate si separarea clara a bisericii de stat; uite ce se intampla cand nu se intampla…

  @Biblio,
  Intrebarea era retorica, banuiesc. Exista Institutul de Stiintele Educatiei; exista si alte institute. Lipseste viziunea politica integratoare si ideea ca lucrurile trebuie facute cu sens. Cel mai adesea sunt facute ca sa fie facute (inclusiv finantarea celor 60 de institute ale Academiei, care produc cunoastere de dragul cunoasterii…)
  @Peter,
  Intelectualul meu este cel functional intr-un sistem democratic; acolo s-a si nascut ca personaj (Zola, afacerea Dreyfus); nu are mai nimic in comun cu „elitele” din sistemele aristocratice. Critica antielitista se refera la acestea din urma; acolo apartenenta la casta este conditie si garantie a valorii, nu valoarea conditie a accesului in casta. Atentie! se face de multe ori confuzie in acesta privinta…

  10 septembrie 2009 la 22:30
• 

  Bibliotecaru

  @ N. Raducanu

  Eu nu cred că putem vorbi despre un intelectual de dreapta sau de stânga pentru că ar trebui să construim soluţii unice pentru intelectuali, ori tocmai generalitatea sa oferă intelectualului un statut special. A spune intelectual de stânga sau intelectual de dreapta este ca şi cum ai spune actor de comedie. Un actor adevărat poate juca şi dramă şi comedie şi roluri de compoziţie. Sigur că da, un intelectual poate îndeplini un rol de stânga sau de dreapta, fără discuţie, dar nu capacitatea sa îl sileşte la asta, ci o alegere.

  Logica pe care mi-am construit mirarea neacceptării domnului Nicolae Manolescu în academie este următoarea:
  – Înainte de a fi Academia Română, organizaţia academiei se numea Societatea Literară Română şi avea drept principal obiect de activitate Limba şi Literatura Română.
  – Cultivarea şi promovarea limbii şi literaturii române este un obiectiv principal al academiei stabilit prin statut.
  – Nicolae Manolescu este autorul celei mai ample lucrări contemporane relative la istoria literaturii române, „Istoria critică a literaturii române”.
  – Nicolae Manolescu a fost susţinut de fostul preşedinte al academiei, dl. Eugen Simion, care actual ocupă funcţia de preşedinte al secţiei de literatură şi lingvistică.
  – Dl. Manolescu a obţinut 24 de voturi pentru şi 15 împotrivă, foarte aproape de acceptare.

  10 septembrie 2009 la 22:42
• 

  Bibliotecaru

  @ gabicretu
  Circulă o anecdotă despre domnul Ford, inventatorul primei linii de asamblare automobile. Se spune că plătea nişte „deştepţi” să stea într-un birou, fără să ceară nimic de la ei. Cineva l-a întrebat, cu mirare, cum de plăteşte oameni care să nu facă nimic. Se spune că dl. Ford ar fi răspuns aşa.

  – Dacă măcar unul dintre ei face o invenţie pe an, invenţia îmi va aduce un profit de sute de ori mai mare decât mă costă să-i ţin pe toţi în birou.

  Morala? Nu vă îndoiţi niciodată că acea cunoaştere de dragul cunoaşterii îşi scoate banii înmiit atunci când există un manager destul de deştept să citească printre rânduri şi să folosească ceea ce cercetătorii descoperă şi inventează. Tare îmi este teamă însă că avem la conducere destui oameni care habar nu au care este diferenţa dintre invenţie şi inovaţie, dar îşi dau cu părerea lor politică despre domeniul cercetării. Am privit astăzi cum domnul preşedinte povestea magistraţilor ce şi cum trebuie să facă, cu aerului că este singurul om care cunoaşte cu adevărat singura normalitate posibilă în justiţie, după care a spus senin:
  „Traian Băsescu: Doamna Bărbulescu, vă pot da un răspuns, habar nu am cum arată statutul dumneavoastră.”

  Poate că ar fi cazul ca politica să se concentreze pe politică, cercetătorii pe cercetare şi fiecare să facă ceea ce ştie să facă.
  Războiul în domeniul educaţiei care se tot duce de ceva timp are o cauză politică, anume că nu s-a plecat de la ceea ce vrem să obţinem, ci de la cum vrem să obţinem ceva. Ori cât timp nu ştii care este produsul finit, adică ceea ce este obţinut la final, pe mine nu mă duce capul cum se poate construi un plan de execuţie.

  Eu cred că specialiştii ar fi trebuit să stabilească ce anume se doreşte obţinut din educaţie, apoi specialiştii ar fi trebuit să stabilească cum se poate obţine acel produs finit şi, în final, Parlamentul să reglementeze totul printr-un pachet de legi care să pună în armonie sistemul stabilit cu sistemul legal. Pentru mine este evident că Legea Educaţiei s-a dat exclusiv pentru numele celui care patronează forma brută a legii, respectiv Miclea vs Andronescu. Şi s-a mai dat şi pentru „afacerea” celor 500 de euro, cam 100 milioane pe an.

  10 septembrie 2009 la 23:03
• 

  ileana

  Gabi,nu e nici vina si nici meritul meu ca domnul om de stiinta are un aer foarte tinar.Iar in ce priveste cearta ,aceasta nu e decit un copilas , comparativ cu marile revolutii, in plus e un ferment al ideilor bune.Prea multa liniste e paralizanta in spatiul asta virtual in care nu se intilnesc decit niste nume.Imi place sa le stirnesc si sa le determin sa se impieliteze putin.Mai ales ca eu n-am nici o treaba politica pe-aici. Ma joc, fascinata de cosmosul acesta care este blogul :trimiti un semnal ,dar nu faci decit sa accentuezi singuratatea prin ecou.
  Si apoi ce situatie !Sa ma trezesc in mijlocul unei dezbateri fundamentale,ca un iepure surprins de faruri.Am sa spun totusi ce cred :e o lupta dramatica in care argumentul credintei (sau al nevoii de reper metafizic)a fost dizolvat demult .Iar acum se cauta a se pune la colt institutia Bisericii care irita pe cei care o vad ca pe o forma fara continut,dar de o dimensiune colosala si primejdioasa:cripto-teocratie.
  E o misiune mult mai usoara pentru o fiinta religioasa a admite conceptia evolutionista ,decit ii este unui darwinist sa primeasca revelatia divina .Omul incorporeza maimuta ,si ,cu deosebire, Dumnezeu il incorporeza pe Darwin.Nu si invers.Dar nu asta e problema gindirii de stinga .Gindirea de stinga a minat integritatea spirituala a omului,iar acum in mod firesc vrea sa indeparteze molozul,iar Biserica ii sta in cale ca o fantoma a trecutului .Dumnezeu sa ma ierte ,iar voi , cei care veti citi , sa n-o luati ca pe un atac la persoana .

  10 septembrie 2009 la 23:59
• 

  Peter Gluck

  @Ileana Desigur ca iau acuzatia de imaturitate – si intelectuala- ca pe un compliment. Singurul lucru care ma supara este ca intrebi cine este Shermer- in era Internetului pui numele pe Google, Yahoo! Bing sau alt motor de cautare si te lamuresti mintenasi.
  Vizita lui la noi, intrebarile care i s-au pus, ce a raspuns, ce a comentat lumea sunt la:
  http://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-6129947-video-scepticul-michael-shermer-fost-socat-cat-multe-referiri-religie-sunt-manualele-scolare-din-romania.htm
  In materialul anterior, tot pe HotNews i-am pus si eu o intrebare – referitor la negateism- vezi „negatheism”
  pe Google. Prea tarziu, nu a apucat sa raspunda.
  Probabil cunosti termenul de meme (Dawkins)- cu cele religioase nu se poate discuta. Vezi de exemplu pe http://www.reddit.com, la atheism.
  Eu am un prieten care e pastor de mare succes, cunoaste Biblia (multi se lauda cu asta dar nu o cunosc) si,
  periodic, discutam in contradictoriu despre Geneza, caderea omului in pacat, dinosaurii (vreo 1700 de specii
  descoperite pana acum) pe Arca lui Noe etc. Sunt de fapt monologuri perfect paralele- camila trece cu mai mare gratie prin gaura acului decat ne schimbam noi ideile. Deci si o discutie pe tema asta aici, cu tine nu ar avea eficienta si finalitate.
  Necazurile apar atunci cand acest paralelism este incalcat, cei care invata si isi insusesc creationismul si/sau ID in scoala- nu vor intelege biologia niciodata,
  si modul lor de gandire va fi deformat, logica si ratiunea, gandirea critica le vor fi afectate. Nu trebuie sa vina Michael Shermer la noi ca sa constate asta.
  Ma bucura aceasta discutie despre Intelectual si sper ca vom face progrese in intelegerea situatiei si a misiunii sale. Eu am vorbit despre intelectuali in revista mea Info Kappa care ii roaga pe cititori sa NU intrebe inainte de a cauta in Web.
  Ileana, mi-ai face onoare si placere daca ai citi ce am scris in http://info.kappa.ro No 213 si 214. A fost de mult, acum scriu No 368 a acestui saptamanal pe o tema
  cam ingrata si greu de regasit- Armonia.
  Un fel de P.S. – prietenul si consultantul meu in probleme de teologie face distinctie intre Religie si Credinta si pentru asta il simpatizez mult.

  11 septembrie 2009 la 06:30
• 

  ileana

  @Peter Gluck,in lumina diminetii imi apareti ca un om cu umor si fara orgolii desarte .Asta va pleda in favoarea Domniei Voastre la Marea Judecata.

  11 septembrie 2009 la 07:26
• 

  Peter Gluck

  @Ileana: Multumesc mult! Si eu m-am gandit la asta cand in Info Kappa 299 despre Descoperiri am scris:

  „Un simptom al mortii cuiva, la fel de sigur ca oprirea inimii, incetarea respiratiei, non-functionarea totala a creierului (dar ceva mai greu de observat) este acela ca respectivul inceteaza sa mai faca descoperiri. Desigur imediat dupa ce a murit mai face una- si ce n-as da sa vad mutra acra si disperata a unui ateist care moare si descopera ca exista Dumnezeu, iar el este in drum spre focul cel vesnic ca pedeapsa pentru necredinta lui! Dar nu e singura descoperire post-mortem posibila. Trebuie sa speram ca existenta este intradevar aceea meritocratie in doua etape (una dureros de finita si una infinita) pe care o promit religiile lumii. In caz contrar, numarul de descoperiri deceptionante post-mortem a fost, este si va fi mult mai mare decat in cazul mini-minoritatii de necredinciosi.”

  Ma bucura sa am un avocat al apararii- atunci si acolo.

  Am o rugaminte nu ma domni! Pe interne vorbim numai la pertu. Gabi a gresit grav cand ti-a spus ca am dat bacu’ acum 55 de an fiindca asta a creat impresia gresita ca as fi batra. Gabi nu a tinut cont ca am terminat cu 10 (zece clase) deci nu sunt inca asa de in varsta. Alzheimerul e une autre chose- trebuie ignorat.

  Si acum hai sa ne focusam (ce americanism dizgratios!)
  pe problema de miez pusa de Gabi: „Unde se ascund intelectualii?” Poate, imi sugereaza Sherlock Holmes,
  problema NU e bine pusa si ar trebui sa intrebam:”Cine ii ascunde pe intelectuali?” Cum ii ascunde e clar, metaforic vorbind- ii tine cu capul sub apa pret de vreo 10 minute, ceea ce ii disciplineaza satisfacator.

  11 septembrie 2009 la 08:36
• 

  Bibliotecaru

  Cunoaşterea este un păcat la două capete. Mai întâi se naşte îndoiala, conştiinţa, începe cunoaşterea binelui şi răului, adică apare păcatul însuşi. La celălalt capăt este iar un păcat pentru că nimeni nu poate atinge limita cunoaşterii, nimeni nu poate ajunge în zona perfecţiunii, spiritul este lăsat fracturat, incomplet, flămând. De aceea sunt fericiţi cei care nu caută să cunoască pentru că sunt cei fără de păcat. Iată deci cum apare paradoxul, cu cât ştii mai mult din Religie, cu atât Credinţa este pusă la încercare, cu cât avansezi pe calea cunoaşterii, cu atât păcatul este mai mare.

  Pentru a fi complet în argumentaţie, trebuie să spun că există o cale de cunoaştere care nu necesită cercetare, o cunoaştere subtilă, a revelaţiei, dar aceasta nu mai este umană, ci divină.

  11 septembrie 2009 la 10:08
• 

  Peter Gluck

  Multumiri celor care au lansat aaici idei remarcabile despre intelectual.
  Ma gandesc la virtutile si valorile intelectuale- poate ar trebui sa completam si sa reformulam, in parte decalogul din primul mesaj. Virtutile si valorile intelectuale ca:
  – gandire independenta, obiectiva, critica, sistemica, sceptica, deschisa (asta include lipsa de vulnerabilitate fata de gandirea de grup- inclusiv! cea a elitei- pot da exemple demoralizante de intelectuali
  in mars cu vremea- de la marginea dreptei la limita stangii), nimeni nu e imun la legea a II a a lui Cipolla;

  -integritate, oroare de compromisuri, curaj, spirit de dreptate, umanism superior care include empatia activa fata de cei aflati pe pozitiile inferioare, saraci, in suferinta (poate aici se poate diferentia stanga de dreapta), lipsa de entuziasm fata de Extremistan (vezi
  IK 340- Lebada Neagra- despre cum se nasc extremistii-
  e o alta problema-a m vorbit chiar acum in „ceva foarte daunator” leagt de gandirea de grup. Pe urma implicare sociala, cautarea de Solutii pentru marile probleme
  scarnave ale omenirii si/sau tarii.
  Intelectualul- desi nefericitul de Adam de abia a gustat din fructul cunoasterii- are capacitatea pragmatica de a deosebi Binele de Rau si il ajuta pe cel dintai si da cu pumnii si cuvintele in cel de al doilea. Cu pricepere, fara ura dar si fara mila. Exista un tratament standard pentru Hydra din Lerna.

  Mai revin- inainte de masa eu sunt dedicat vanatorii de linkuri pentru rubrica de Cautare a revistei mele- caut ace micute intr-un car de fan asortat cu spini.

  Scuze pentru typouri- efectul multi-taskingului.

  11 septembrie 2009 la 10:29
• 

  Peter Gluck

  @Biblio: mesajul pe care l-ai postat a aparut in timp ce il scriam pe al meu..
  Ma confesez- nu am inteles niciodata conceptul de pacat in forma sa transmisibila pe orizontala si pe verticala. Cu el pornesti ca perdant din start, desi personal nu ai facut nimic rau. E ceva prea subtil pentru mine.

  Poti gasi multe idei, din pacate blasfemiatoare si lipsite de respect- spuse de neurostiinte despre revelatii,satori, experiente mistice. E trist si ingrijorator, revelatiile si miracolele sunt atat de utile.

  11 septembrie 2009 la 10:53
• 

  gabicretu

  @Scurt!
  Pentru mine, intelectual de stanga este o expresie pleonastica iar intelectual de dreapta, contradictie in termeni. Pentru cei de dreapta putem folosi elite, oameni de cultura, creatori, etc. Intelectual este un termen socio-politic.

  11 septembrie 2009 la 13:54
• 

  Alpert

  As dori sa cunosc si eu pe cine putem considera intelectuali de stanga in Romania si in ce fel poarta ei o dezbatere ideologica cu intelectualii de dreapta. Stiti un exemplu de dezbatere intre grupul intelectualilor de stanga si grupul intelectualilor de dreapta? 🙂

  Aceasta observatie o fac in spiritul regulii 9: „Angajează-te! Nu uita că eşti acarul istoriei; conducătorii sunt doar mecanicii locomotivei; mai recent, doar Acarul Păun.”

  Va propun sa imi spuneti o tema care ar pune pe jăratic tabara intelectualilor de dreapta din Romania. Deci nu o tema de mijloc, calduta, care sa permita puncte comune, ci una care sa delimiteze clar taberele.

  Am si o sugestie pana va mai ganditi: „Şi după Keynes?”

  11 septembrie 2009 la 17:09
• 

  Peter Gluck

  @gabi: imi place ideea stanga-dreapta. Totusi intelectualul trebuie sa fie bine temperat.

  Just FYI, dragi prieteni: am fost la conferinta lui Michael Shermer re cartea sa ” DE CE CRED OAMENII IN BAZACONII-Pseudostiinta, superstitii si alte aiureli ale vremurilor noastre” Vorbeste bine, simpatic, entuziast. Conferinta prost organizata, publicul nu a putut pune intrebari. Boala veche, ani de zile am luptat ca unele reviste de chimie sa nu mai fie scrise
  pentru autori ci pentru cititori, iar conferintele sa fie si pentru auditoriu nu numai pentru organizatori si pentru vorbitori.
  Desigur am vorbit cu Shermer si il voi putea intreba via
  e-mail tot ce vreau. In primul rand, e sceptic si cu privire la viitor? )(Scuze ptr acest intermezzo).
  Voi citi cartea si o voi prezenta in IK- e pe un diapazon destul de larg, dincolo de de disputa stiinta-religie.
  Avem inselaciunea si auto-inselaciunea in genele noastre- oare?

  11 septembrie 2009 la 17:24
• 

  gabicretu

  @Alpert,
  Intrebarea nu era „Unde se ascund!?”. Daca stiam, mai intrebam!>
  A fost un fel de dezbatere a surzilor cu vreo cativa ani in urma, pe cand Dragos Bucurenci o facea pe intelectualul de stanga; cu elitele noastre, se intelege. O poti gasi pe net…
  Propunerea!? O tema „teoretica” – egalitatea
  A propos de Keynes, parerea mea e clara. Din momentul liberalizarii totale a capitalului politicile sale nu mai sunt aplicabile; se pot aplica, dar nu mai avem garantia eficacitatii pe care au avut-o initial.
  De aceea un raspuns la intrebarea propusa este chiar necesar.
  Iertare, am raspuns la intrebarea cu Islamul dar nu asa cum as fi vrut de nuantat; am sa postez ce-am scris asa cum e…
  @Biblio,
  Eu vad cunoasterea ca un factor activ; in acest sens e pacat (sic!) sa se produca studii academice pe care nu le foloseste nimeni. Ma gandesc ca or fi si unele aplicate, care-si pierd valoarea in timp…
  @Peter,
  Eu am pierdut conferinta (a fost si la Universitatea din Bucuresti, miercuri, dar am uitat ora…)

  11 septembrie 2009 la 20:21
• 

  Alpert

  „O tema “teoretica” – egalitatea”
  Egalitatea de sanse sau egalitatea in drepturi? 🙂

  Oare de ce PSD-ul nu produce teoreticieni de stanga sau mai vag- intelectuali de stanga? Nu ar fi aceasta o solutie pentru iesirea din starea aceasta de plictis care indeparteaza publicul larg de politica? Oare discursurile ideologice venite fie dinspre stanga, fie dinspre dreapta si-au trait traiul?

  De ce nu a fost PSD-ul capabil sa provoace prin intelectualii sai, elitele de dreapta din Romania la un duel? Sau alunecarea spre populism a partidului merge mana in mana cu promovarea oamenilor de tipul lui Vanghelie spre pozitii centrale si divizarea electoratului numai pe motiv de simpatie sau antipatie fata de un perosnaj politic sau altul?

  Ca sa fierbi un ou intai iti trebuie apa. Insa atat nu este suficient. Trebuie ca apa sa mai dea si in clocot. Noi avem apa in ibric dar nimeni de 20 de ani nu a dat drumul la foc. Clasa noastra politica sufera de neimplicare iar oul (societatea ) s-a stricat in 20 de ani, saturandu-se de discursurile sforaitoare din 4 in 4 ani despre „programele care vor da apa in clocot”. Din acest motiv nu mai vine lumea la vot. Oamenii care pot sa aprinda focul (intelectualii politicieni) lipsesc. Raman revolutille de pahar facute de un Bucurenci…

  11 septembrie 2009 la 22:29
• 

  gabicretu

  @Alpert,
  Intelectualii se „produc” singuri. Ceea ce poate face un partid este sa nu-i oculteze, să nu-i împiedice…
  Discursurile ideologice nu există la noi! Nu, oficial, public. Poti, uneori, să deduci nişte supoziţii implicite şi atât! Ele sunt însă necesare; altfel, cum ar înţelege omul ce alege (exceptând criteriul simpatiilor, antipatiilor)?

  Egalitatea de şanse este un non-sens, un concept vid de conţinut (şansă înseamnă noroc, întâmplare favorabilă; ţine de aleatoriu, necontrolabil, hazard; cine ar putea garanta norocul!?)

  Egalitatea în drepturi este o imposibilitate într-o lume deja ierarhizată şi pe un Pământ deja apropriat bucăţică cu bucăţică…
  Eu vorbeam de egalitate…

  Cum spuneam mai sus, intelectualul în sensul socio-politic s-a născut în democraţie; noi suntem încă în feudalism… Reciteşte sau citeşte textul meu România.Secolul 21.

  A propos, faptul ca librariile Humanitas refuză să-mi primească la difuzare cărţile, deşi editorul are contract cu ei demult, este parte dintr-o confruntare care mocneşte dar nu face flacără, ca să folosesc metafora de mai sus!?

  12 septembrie 2009 la 06:43
• 

  Bibliotecaru

  Păi nu este cunoaşterea primul păcat biblic?

  Geneza, Capitolul 3
  1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
  2. Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
  3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
  4. Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri!
  5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
  6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
  7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
  8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
  9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: „Adame, unde eşti?”
  10. Răspuns-a acesta: „Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.
  11. Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”
  12. Zis-a Adam: „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”.
  13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”.

  Este evident că nu încălcarea interdicţiei a fost un păcat, de altfel nici Adam şi nici Eva nu puteau conştientiza interdicţia cât timp nu fuseseră niciodată pedepsiţi pentru neascultare. Iar este evident că Dumnezeu a identificat păcatul nu pentru că ar fi ştiut că cei doi au mâncat de fructul oprit, ci din manifestarea lor de a cunoaşte bine şi răul, respectiv din faptul că ei cunoşteau faptul că nu este bine să fie neîmbrăcaţi.

  Atunci când omul nu cunoaşte nimic, nu are responsabilitatea cunoaşteri. Acesta este sensul pe care îl aplicăm atunci când considerăm că tinerii nu sunt vinovaţi de faptele lor pentru că nu au posibilitatea de a discerne între bine şi rău, ba chiar juridic trebuie să ai capacitatea de a discerne pentru a fi pedepsit, ori ce vârstă ai avea. Prin cunoaştere omul începe să suporte povara lucrurilor cunoscute, indiferent dacă această cunoaştere înseamnă structura valorilor morale sau principiul inerţiei. O dată ce cunoaşterea îţi dezvăluie înţelesurile lumii cunoscute de oameni, nu mai poţi acţiona împotriva lor fără a activa o stare de conflict interior, de vinovăţie, adică păcatul.

  Poate ar mai trebui să spun că păcatul are două dimensiuni ale conştientizării, pedeapsa încălcării interdicţiei (aceasta este legată de frică) şi, cea de a doua dimensiune, părerea de rău (care poate fi un regret direct sau un regret născut din aplicarea pedepsei). În afara pedepsei ne aflăm în cazul doamnei Udrea care spune că în Constituţie nu existe pedepse şi nimeni şi nimic nu te poate condamna dacă o încalci, respectiv dacă îţi baţi joc de comisia parlamentară. În afara părerii de rău, situaţia este mai complexă dar uşor de intuit, aşa că nu mai insist.

  12 septembrie 2009 la 08:33
• 

  Peter Gluck

  @Biblio: Personal, dar strict personal fara pretentia de
  a convinge pe cineva cred ca marele si greu reparabilul
  pacat a fost ca Adam, si desigur, Eva au mancat foarte putin din fructul cunoasterii si consecintele nefaste ale acestei gafe lovesc omenirea si azi. Nu pricep cum cunoasterea poate fi un pacat si ignoranta o virtute… dar de gusturi nu se discuta.

  Binele si Raul, fiind gemeni siamezi mai tot timpul si mai peste tot, nu sunt usor de diferentiat.

  De vreo doi ani am scris despre solutia acestei probleme- ingemanarea Binelui cu Raul:

  Surgery Dilemma
  Due to the complexity and inner contradictions of human affairs,Good and Evil are siamese twins, joined together at birth, in an unfortunately intricate way.

  It would be advisable to separate and save the virtuous child, Good.

  Two famous Surgeons called to perform this operation have very different solutions:
  Religion says a great, but non-vital part of Good’s brain has to be sacrificed, Science wants to do the same with Good’s heart and replace it with a non-human heart.
  A great problem, a real dilemma- the strange thing is
  that it was solved so many times!

  Adevarul este ca Stiinta nu cere sacrificarea sentimentelor omenesti ci dimpotriva.Cel ce cauta, cel curios, cel ce adapteaza si nu numai se adapteaza, cel ce nu pune limite Intrebarilor sale, Homo Discontentus e om bun.

  Cazul Elena Udrea nu are legatura cu asta. Ea crede si are dovezi ca misiunea comisiei nu este s-o judece ci s-o execute si si-a stabilit o strategie pe aceasta baza.
  Crede ca altfel te porti cu judecatorii si altfel te porti cu calaii. Comisia asta, la fel cu alta care a esuat istoric au in comun (si) presedinti care sunt campioni ai declansarii reactiilor negative. Dar refuz sa discut despre cazul Udrea in continuare.

  12 septembrie 2009 la 09:25
• 

  Alpert

  „Ceea ce poate face un partid este sa nu-i oculteze, să nu-i împiedice…”

  Eu as spune altfel: ceea ce poate face un partid este sa ii sprijine, sa nu-i impiedice. Sa ne amintim de Cercul De Editura Socialista sau de Editura Partidului Social-Democrat. In Italia (de ex.) era cunoscuta „Feltrinelli Editore” a lui Giangiacomo Feltrinelli (marxist). Daca intelectualii in formare nu au resurse, nu au de unde alege, vor opta mai mult ca sigur pentru ganditori de tipul: Tutea sau Noica (prezentanti ca Unica-Sursa-a-Adevarului). Plesu mananca si el o paine din apararea Unicelor-Idei-Adevarate iar Liiceanu e un Feltrinelli de dreapta. De ce nu finanteaza Negoita o editura de stanga? 🙂

  12 septembrie 2009 la 09:30
• 

  Bibliotecaru

  @ Peter Gluck

  Păi eu spun exact contrariul, anume că Binele şi Răul nu există decât ca percepţie a păcatului. În lipsa păcatului Binele şi Răul sunt non-obiecte. Păcatul ia un nimic, notat cu 0, şi îl desparte în contrarii cuantificate, +A şi -A. Din nimic, nu se poate crea materie, doar materie şi anti-materie.

  12 septembrie 2009 la 19:21
• 

  Peter Gluck

  @Biblio: inteleg ce vrei sa spui, dar problema e urmatoarea: in teorie, pacatul e un lucru subtil. In practica, pacatule usor de definit omeneste gandind, e sa faci ceva rau, direct sau indirect semenilor tai. Indirect: faci rau valorilor lor, mediului inconjurator, convingerilor lor, lucrurilor materiale sau imateriale la care ei tin. Prin nastere, pacatul e de partea Raului. Sa ne ferim de un rationament circular, oricat de util ar fi pentru a demonstra ceva sau contrariul acelui ceva- de exemplu ca in: http://www.c2.com/cgi/wiki?CircularReasoning.
  Analogia Bine/Rau–> materie/antimaterie e, IMHO, cum se zice pe Web, nepotrivita.

  12 septembrie 2009 la 21:31
• 

  Bibliotecaru

  @ Peter Gluck
  Păcatul nu este ceva rău, pentru că tot păcatul defineşte şi binele, este doar cunoaştere. Adam şi Eva nu au făcut nimic rău până la primul păcat, dar nu au făcut nici ceva bine pentru că neexistând „greşi”t nu exista nici „corect”, neexistând „pedeapsă” nu exista nici „răsplată”. Binele şi răul sunt noţiuni relative care nu pot exista decât raportate. Să tai piciorul cuiva este un lucru rău, dacă o faci pentru a-i salva viaţa este un lucru bun. Cine poate calcula dacă este mai bine mort sau şchiop? Cine poate calcula ce este mai rău. Sunt păreri şi păreri, dualismul este întotdeauna raportat pentru a exista.

  Dualismul are aceiaşi sursă, oricare ar fi natura sa, tocmai de aceea v-am dat exemplu cu materie/antimaterie, un echilibru dihotomic pe care noi îl percepem separat fără să înţelegem pe deplin nici materia şi nici anti-materia. Mergând pe această raţiune a complementarităţii se pot obţine concluzii surprinzătoare, de exemplu că deşi există trecut şi viitor, timpul nu există şi prezentul instantaneu nu există; sau se poate spune că există un sus, un jos, o stânga, o dreapta, dar spaţiul nu există în afara unui reper. Existenţa este strâns legată de antagonism, de dualism, creaţia este stăpânită de dihotomia înţelesului zero.

  12 septembrie 2009 la 23:42
• 

  Peter Gluck

  @Biblio: Totul e OK, in afara de faptul ca NU sunt de acord. Pacatul e rau, virtutile sunt bune- de exemplu generozitatea, curajul, bunatatea. Asta in practica si cred ca am mai spus pe aici- si asta e o chestiune de care intelectualii ar trebui sa tina cont: „In teorie, teoria si practica sunt la fel, in practica, teoria si practica pot fi diferite” Constructiile mentale trebuie privite critic si relatiile lor cu realitatea trebuie verificate. Un prieten drag de al meu, care m-a ajutat mult intr-o perioada cand am avut mari dificultati fiul meu era bolnav (el m-a ajutat sa-mi cumpar primul meu calculator cand 900 de US$ era o suma enorma pentru mine) zicea:
  One of the great tragedies of mankind is that morality has been hijacked by religion ( Arthur C. Clarke)
  Ceea ce spui despre pacat imi intareste convingerea ca are dreptate. Iubesc relativitatea dar urasc relativismul. Si repet- pacatul e o problema umana, a relatiilor dintre oameni.
  Ca sa nu spui ca citandu-l pe Arthur, cad in pacatul apelului la autoritate – acest pacat intelectual si alte smecherii logice folosite in polemici si controverse le-am descris in Info Kappa Nr.194 din care citez: „Diferentele de opinie ii atrag pe oamenii inteligenti si ii resping numai pe ceilalti” Asta e parerea mea, ceea ce spui despre pacat e interesant, remarcabil, util (cui?) dar fals si NU in favoarea bietului OM- cum se naste, gata e pacatos, nefericitul.

  Cred ca trebuie sa-i multumim lui Gabi ca adaposteste discutia noastra- sa speram, intelectuala, pe blogul ei.

  13 septembrie 2009 la 07:53
• 

  gabicretu

  @Dragilor,
  Imi face mare placere sa urmaresc aceasta reinventare a oului… in care planurile de discurs se intersecteaza cum vor ele (sau Biblio…)

  Are dreptate Peter dar nu spune clar – confundati pacatul (concept religios pe care ni-l defineste Biliotecaru, ca se pricepe) cu greseala, eroarea sau culpa morala. Lamuriti-ma despre ce vorbiti, sa inteleg si eu prea frumoasa discutie pe care o poarta prietenii mei, oameni de aleasa cultura…

  13 septembrie 2009 la 08:21
• 

  Peter Gluck

  @Gabishor- poate te ajuta sa te lamuresti nitzelush daca ai rabdarea ingereasca sa citesti micul meu exercitiu de schizofrenie intelectuala relativ benigna
  din Info Kappa 351 in care demonstrez ca nu sunt chiar un novice in probleme de peccatologie.
  Greseala este o notiune inrudita dar diferita de pacat,
  despre care vorbesc in IK 318, intr-un editorial care ar fi impecabil daca nu ar fi plin de greseli de toate felurile.

  13 septembrie 2009 la 09:24
• 

  Alpert

  Scurta nelamurire:
  „De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.”
  Inainte de a musca femeia a putut constata ce rodul pomului este „plăcut ochilor la vedere”, aceasta a fost o cunoastere senzoriala (papagalul meu se sperie daca ii introduc in colivie un carlig de rufe rosu, dar nu se sperie daca ii introduc unul verde-asemanator la culoare patrunjelului, care ii place). Cunoasterea (pacatul, in termeni popesti) deci a existat inainte ca femeia sa muste din „fructul oprit” dupa cum reiese chiar din fraza „femeia, socotind că rodul pomului este bun”.

  SOCOTÍ, socotesc, vb. IV.Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi.

  Evident ce am analizat (pacatuind) mai sus este doar una din multiplele contradictii logice care impanzesc Biblia. O alta si mai amuzanta este: inainte ca dumnezeu sa ii arate lui Noe curcubeul (pentru prima oara in istorie!) ca un legamant ca un asemenea prapad asupra Pamantului nu va mai veni, nu ploua?

  „Mergând pe această raţiune a complementarităţii se pot obţine concluzii surprinzătoare, de exemplu că deşi există trecut şi viitor, timpul nu există şi prezentul instantaneu nu există;”
  E ca si cum am spune ca nu exista culori, exista numai rosu, verde, maro. Noi folosim cuvinte pentru a ingloba particularul in general. Aceste cuvinte ne ajuta sa operam cu constructii logice. Daca cuvantul „culori” nu ar mai exista, totalitatea culorilor ar continua sa existe numai ca nu ar avea un nume. Timpul nu reprezinta decat spectacolul degradarii si reconstructiei materiei in timp, nu este asadar decat inca o notiune pe care noi o desemnam unor procese reale (si o masuram arbitrar in secunde). Timpul nu este divizibil in ore, minute si secunde decat pentru noi, ca sa stim cand ajungem la serviciu. In rest timpul inseamna miscarea materiei, doar o succesiune de miscari. Timpul este o succesiune de miscari. Nimic nu este in afara timpului atata vreme cat este materie in transformare (si numai lumea materiala exista).

  P.S. Despre contradictii biblice puteti citi ceva pe scurt aici: Nota despre contradictii

  13 septembrie 2009 la 10:03
• 

  Peter Gluck

  @Alpert: poti gasi astfel de critici, in forma in care se raporteaza la evenimente actuale, mai mult din SUA, si in: http://www.reddit.com/r/atheism/
  Dar cartae lui Leo Taxil ramane cea mai utila pentru sceptici.

  13 septembrie 2009 la 13:49
• 

  Alpert

  Eu gasesc aceste critici puerile in incercarea lor de a demonstra numai pe baza contradictiilor din Biblie caracterul fantastic al acesteia. Insasi stiinta infirma multe din credintele naive prezente la popoarele din acea zona (perfect normale pentru acea perioada de timp). Ramane intrebarea: daca Biblia nu are un caracter revelat ci este numai creatia (eterogena) unor autori diferiti, ce rost mai au discutiile privitoare la bine si rau in legatura cu alungarea lui Adam si a Evei din Rai?

  De ce nu ar fi preferabila o educatie umanista in locul umanismului tangential cuprins in Biblie (de vreme ce Biblia nu poate fi considerata decat o opera care nu trebuie interpretata ad literam ci numai in sens metaforic)?

  P.S. A fost Leo Taxil posedat de Belzebut atunci cand a scris Biblia Hazlie?

  13 septembrie 2009 la 15:00
• 

  Peter Gluck

  @Alpert: Literalistii Bibilei- sunt cauza acestor discutii nu tocmai constructive. Ei determina nivelul intelectual al discutiilor.
  Dar discutiile despre Adam si Eva sunt inca elevate fata de cele legate de prezenta dinosaurilor (> 1700 specii descoperite pana acum) pe Arca lui Noe; ca sa nu vorbim de canguri, koala, pinguini sau sobolanii uriasi descoperiti saptamana trecuta in Papua- Noua Guinee intr-un vulcan stins.
  S-ar putea ca Belzebut sa-l fi ajutat pe Taxil, se stie ca respectivul este as in a cita din original.

  13 septembrie 2009 la 15:10
• 

  Alpert

  „Pentru a fi complet în argumentaţie, trebuie să spun că există o cale de cunoaştere care nu necesită cercetare, o cunoaştere subtilă, a revelaţiei, dar aceasta nu mai este umană, ci divină.”

  Domnule Bibliotecaru, pe aceasta se bazau legionarii cand isi mitraliau adversarii (pagani)- pe „cunoasterea” care nu necesita cercetare, pe „cunoasterea” irationala, mistica. Tot pe asta s-au bazat si teroristii care au intrat cu avioanele in World Trade Center- pe „cunoasterea” divina, ei stiau ca asa trebuie sa faca.

  Pacatul adevarat (prostia) vine atunci cand sustii ca nu trebuie discutata (negata) ci acceptata „o cale de cunoaştere care nu necesită cercetare” precum:

  1 Timotei 2:12
  Femeii nu -i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.

  1 Corinteni 14:34
  Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

  Exod 32:27
  El le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra dela o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa”

  Geneza 3:16
  Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.

  13 septembrie 2009 la 15:47
• 

  Alpert

  *Scurta nota:
  iata un exemplu de „cunoastere care nu necesită cercetare, o cunoaştere subtilă, a revelaţiei” in poezia “MORMÂNTUL CAPITANULUI” de Radu Gyr:

  „Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
  prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã…
  Izvor ne esti si cinã si zidire
  si patrafir si cuminecãturã…

  Esti azima pe care’n plâns o cere
  inima noastrã pururea flãmândã.
  Esti drumul nostru cãtre zãri de miere,
  esti perna pentru tâmpla fumegândã…”
  🙂

  13 septembrie 2009 la 16:06
• 

  Bibliotecaru

  @ Peter Gluck
  Spuneţi că generozitatea este o virtute şi virtutea nu este un păcat…

  Aceasta este însă o înţelegere abstractă umană, real generozitatea nu există şi nici virtutea, pentru că acestea sunt raportate şi nu au valoare de sine.

  Dacă vezi un flămând pe stradă care nu a mâncat de o săptămână că nu-şi permite şi ai o farfurie cu o friptură cu cartofi prăjiţi la tine… Este generos să nu mănânci acea farfurie de mâncare şi să o oferi celui sărman? Este şi bine?

  Aştept cu interes răspunsul la această întrebare.

  13 septembrie 2009 la 16:28
• 

  Peter Gluck

  @Biblio- lipsesc cateva elemente din problema.
  Cine imi spune ca omului e foame, nu-i un drogat, un alcoolic? Ce caut eu cu cartofi prajiti pe strada?
  Aici sunt depasit de relativism. Daca nu exista
  virtuti, fapte bune, atunci, pe barba Profetului, ce e morala? Sa-l intreb pe Nietzsche si pe ai lui? N-as fi primul.

  Dar de pilda a trimite carti romanesti copiilor din Chisinau, a dona bani atunci cand ai certitutinea ca ajung la cei in nevoie, a da sfaturi de expert unui coleg lipsit de experienta in chestiuni tehnice nu sunt lucruri rele, dimpotriva.
  Generozitatea se manifesta fata de cei care nu vor putea sa te rasplateasca niciodata pentru ca i-ai ajutat nu e o investitie. Si trebuie sa ai si certitudinea resemnata ca recunostinta e o floare rara.

  13 septembrie 2009 la 16:53
• 

  Bibliotecaru

  @ Alpert
  Cunoaşterea unui fruct după culoare dacă este copt sau nu, nu prea are legătură cu acea cunoaştere despre care vorbeam eu, ci cu experienţa, cu trăirea empirică. Dacă muşti dintr-o portocală verde şi apoi dintr-una portocalie, înveţi cu uşurinţă că cea verde mai trebuie să stea în copac pentru a fi mâncată, iar ce portocalie este mai bună decojită. De unde ştie o maimuţă că trebuie să decojească anumite fructe înainte de a le mânca, bineînţeles nu din cunoaştere. Cunoaşterea de care vorbesc eu are nevoie de un iniţio care să provoace dualismul din nimic. Omul beneficiază încă de acel iniţio pentru că i-a fost transmis, din generaţie în generaţie, într-un mod social. Cognitivul uman este strict legat de societate şi de transmiterea istorică. Practic în orice societate, din întreaga lume, oricare ar fi religia lor, se manifestă 6 (ultimele 6) din cele 10 porunci. Primele trei nu fac decât să construiască autoritatea pentru impunerea următoarelor 6, adică un fel de Constituţie pentru cele 6 legi.

  Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
  Să nu ucizi!
  Să nu fii desfrânat!
  Să nu furi!
  Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
  Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!

  Este evident că omul rupt de conştiinţa socială, venită din urmă, istoric, nu ar conştientiza că este ceva rău să ucizi, să furi, să nu spui adevărul… ar reacţiona animalic, mânat de instinctul de supravieţuire.

  Revenind la problema păcatului de dinainte de păcat, păcatul nu a fost încălcarea interdicţiei pentru că interdicţia, în lipsa unei pedepse iniţiale, nu poate fi înţeleasă, ci rezultatul muşcării fructului oprit care, după cum spune corect şi şarpele, Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”., provoacă revelaţia, conştiinţa.

  Şarpele descoperă deci foarte clar motivul interdicţiei sub ameninţarea morţii (or ei nici măcar nu aveau de ce să se teamă de moarte, nu o înţelegeau din moment ce nimeni nu apucase să moară).

  Situaţia este asemănătoare cu cea a unui părinte care interzice unui copil de un an să bea din sticla de ţuică. Cum ar putea un părinte să convingă un copil de un an să nu bea din sticla de ţuică ştiind că un copil de un an introduce orice în gură pentru că senzaţia gustului este în primă fază de viaţă un mijloc foarte important de învăţare. Cea mai mare parte a părinţilor ar ascunde sticla de ţuică şi nu ar lăsa-o la îndemâna copilului. Dar dacă nu ar exista o experienţă anterioară, dacă ar fi primul părinte şi nu ar fi existat, până atunci, nici un alt copil, în consecinţă nimeni care să fi băut ţuică… Părintele ar da interdicţia „nu bea ţuică” şi s-ar aştepta ca şi copilul lui să respecte interdicţia.

  Cum ar fi putut Dumnezeu să oprească nişte oameni care au conştiinţa unui sugar să mănânce un anumit fruct?

  Ei bine, nu fructul în sine era partea însemnată ci faptul că încălcarea interdicţiei a dus la conştientizarea păcatului. Vedeţi dar că păcatul nu se raportează la Adam şi Eva şi nici măcar la Şarpe, pentru că la ei nu era vorba despre credinţă, ei nu credeau în Dumnezeu, pentru ei Dumnezeu era o prezenţă cotidiană, cineva cu care luam contact direct. Nu trebuie să crezi în ceva care ştii că există. Păcatul apare în momentul în care apare frica faţă de o eventuală pedeapsă care se raportează, la rândul ei, cu încălcarea unei interdicţii.

  De ce este ales acel simbol al îmbrăcăminţii („Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte”)? Este simplu, momentul marchează trecerea de la animal la non-animal. Un animal nu este pudic, deşi vede omul lângă el îmbrăcat. Dacă analizaţi cu atenţie, primul semn al civilizaţiei umane este acoperirea goliciunii, cel mai puternic tabu.

  13 septembrie 2009 la 17:16
• 

  Bibliotecaru

  @ Alpert
  Spuneţi:
  „E ca si cum am spune ca nu exista culori, exista numai rosu, verde, maro.”
  Păi nici nu există culori, spuneţi chiar foarte bine. Culoarea este o consecinţă a luminii. Dacă nu există lumină, un corp nu poate avea o culoare anume. Să nu credeţi că este vorba despre o culoare care nu se vede fiind întuneric, culoarea este o consecinţă a luminii. Fără lumină nu există culoare. Exemplul dat este foarte bun.
  Timpul nu există decât în măsura în care este percepută mişcarea. Dacă toate fenomenele ar încetini concomitent şi cvasistatic cu 50%, dumneavoastră nu aţi observa nici un fel de schimbare. La fel dacă ele s-ar accelera. Nu le-aţi observa chiar dacă fenomenele ar fi concomitente şi cu schimbare rapidă, bruscă, pentru că şi reacţiile dumneavoastră s-ar încetini în aceiaşi măsură. Ţineţi minte super-viteza lui Superman, principiu care a fost folosit apoi în foarte multe filme? Percepţia lui era că timpul se dilata pentru mediul înconjurător concomitent cu percepţia unei normalităţi a supervitezei lui. Dacă ar trebui să te mişti cu viteza luminii având reacţii de om normal, o secundă mai târziu ai fi mort pentru că te-ai lovi cumplit de ceva fără a avea putinţa să reacţionezi. Dacă toate lucrurile ar deveni concomitent mai mari cu 5000%, tot nu s-ar observa, pentru că mărimea este o măsură a comparaţiei. Variaţia nu poate fi observată decât în măsura în care ea nu este o caracteristică a tuturor lucrurilor în mod egal sau proporţional, şi poate fi analizată corect în măsura în care există un invariant.

  13 septembrie 2009 la 17:28
• 

  Bibliotecaru

  @ Alpert
  Sunteţi un pic răutăcios.

  Puteţi să-mi daţi o definiţie a cuvântului HAR?

  13 septembrie 2009 la 17:34
• 

  Bibliotecaru

  @ Peter Gluck
  Eu v-am supus unei situaţii ipotetice
  1. Ştiţi că acelui om îi este foame şi că nu a mâncat nimic de 7 zile
  2. Aveţi o farfurie cu o friptură cu cartofi prăjiţi

  Întrebam dacă este generos şi dacă este bine să oferiţi acea farfurie de mâncare unui om care flămânzeşte de 7 zile. Faceţi un gest bun?

  Respectaţi ipoteza, nu e nici o capcană în percepţie sau aşa ceva.

  13 septembrie 2009 la 17:37
• 

  gabicretu

  @Biblio, Peter,
  Vedeti Critica ratiunii pure sau Prolegomene, ca-i mai scurta. Raspunsurile posibile sunt deja formulate si rasformulate. Iertare, dar chestia cu oul am spus-o ca una ce a studiat vreo cativa anisori, incepand de prin ’80, filosofia… Nici o problema noua sub soare (unii zic ca de la Platon incoace, dar exagereaza…)

  Biblio, cred ca trebuie sa evitam (chiar daca e frumos ca speculatie) relativismul absolut. Fara repere, chiar istorice, cum am mai discutat, ne descompunem; structurarea psihica necesita niste elemente stabile (chiar daca nu eterne). Cat despre inexistenta unei valori pentru ca nu-i absoluta… O lectura buna despre jocul contrariilor este Mircea Florian (Recesivitatea ca structura a lumii); pentru mine este cea mai buna carte de filosofie romaneasca.

  13 septembrie 2009 la 17:48
• 

  gabicretu

  @Alpert,
  Bine ai venit in randul nostru (la feministe ma refer); analiza de gen a Bibliei a fost in timp lupta fetelor impotriva structurilor patriarhale la conservarea carora aceasta contribuie. Un barbat sensibil la aceste aspecte este insa o bucurie! A propos, esti barbat?! Alpert e un nume nu prea comun, banui ca e pseudonim. Nimeni nu stie cine esti, dar te apreciem!

  13 septembrie 2009 la 17:55
• 

  Bibliotecaru

  @ gabicretu
  Păi mă puneţi pe mine, ditamai genialul filosof (hai să nu zic cel mai mare) să citesc ce spun alţii? 🙂

  Până traduc eu ce înseamnă „Prolegomena zu einer jeden künftigen Metaphysik, die als Wissenschaft wird auftreten können” ca să mă prind eu ce e cu metafizica viitoare… şi cum se prezintă ea ca ştiinţă… timpul intră în incontinenţa vieţii şi mi se scurge energia vitală. Prea complicat.

  Critica Raţiunii Pure am citit-o prin clasa a şaptea, am avut timp să o uit de 5 sau 6 ori de atunci. 😀

  Între timp eu încerc să sparg obiectul abstract prin eliminarea pre-cunoaşterii, un nivel pentru secolul XXII. Nu e nici o izbândă cercetarea filosofiei altora, esenţial este să analizei lumea de dinainte de cunoaştere şi de limbajul abstract uitând tot ce a descoperit lumea în ultima sută de mii de ani, ajungând pe această cale la esenţialul neafectat de gândire.

  13 septembrie 2009 la 18:11