Povestea am primit-o de la DOINAS; mi-a plăcut şi-am zis că merită citită şi de alţii. "Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: - Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat ! Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră,…
Afirmaţiile mele sunt puse uneori sub un mare semn de îndoială. Atât de mare încât, într-o joi, ziarul la care colaborez a apărut fără rubrica mea; ceea ce scriam li se părea incredibil, aşa că au pus articolul în sertar. Astăzi citesc această ştire. Aproape absentă în spaţiul public de…
Ele nu se bucură de atenţia cuiva; la politicieni mă refer. Nici cele active nu contează mai mult. Decât atunci când pot să servească la reducerea deficitului bugetar. Oare pentru că ele sunt mai puţin periculoase!? Răspunsul îl puteţi da după ce citiţi tableta de astăzi.
Conferinţa este organizată cu ocazia vizitei preşedintelui Parlamentului European în România. Din păcate, tema interesantă nu este dezvoltată, în ciuda prezenţei unor analişti buni şi foarte diferiţi. O polemică între aceştia ar fi fost o bună lecţie pentru studenţii prezenţi. Probabil, nu se doreşte un eveniment care să umbrească invitatul...…
Acesta este titlul dat unei convorbiri cu subsemnata despre politica românescă, femei şi speranţele europene. Se poate citi aici. Cat de mult s-a emancipat femeia in Romania in ultimii 20 de ani? Este ea mai egala barbatului acum decat in comunism? - Emanciparea şi egalitatea sunt două lucruri diferite pentru mine. Prima are…
Pentru ca tot vorbim despre ce nu este scoala noastra, va recomand un articol despre ceea ce unii cred ca ar trebui sa fie Universitatea; il puteti citi in Dilema veche.
A fost odată o tara aşezata la răscruce de drumuri; in fapt, nu a fost aşezata de nimeni, era acolo de când lumea, cu locuitori cu tot; doar ei, uneori, se aşezau pe o ureche si aşteptau; aşteptau sa vina vremuri mai bune. Si ele nu veneau pentru motivul banal…
Tableta pe care o puteţi citi aici repetă ceea ce spun mereu... "După Tratatul de la Munchen, în 1938, cei care au decis să grăbească catastrofa care a urmat s-au încununat întâi cu lauri. Am salvat pacea Europei! Acesta era laitmotivul şi justificarea cinismului politic asumat. Respectiva „pace” a costat…